ICCJ. Decizia nr. 746/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 746/2011
Dosar nr. 477/43/2009
Şedinţa publică de la 9 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 30 octombrie 2009, reclamanta SC V. SA Sighişoara a solicitat anularea deciziei nr. 249 din 28 septembrie 2009 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Mureş şi exonerarea sa de plata sumei de 917.473 RON, reprezentând TVA, majorări de întârziere aferente TVA, vărsăminte de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate şi majorări de întârziere aferente acestor vărsăminte.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a făcut obiectul unei inspecţii fiscale pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 30 aprilie 2009 cu privire la modul de calcul, evidenţierea şi declararea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului consolidat al statului, iar în urma controlului s-a întocmit raportul de inspecţie fiscală nr. 66 din 17 iunie 2009.
În capitolul III lit. B pct. 5 alin. (2) din raportul de inspecţie s-a reţinut că reclamanta a dedus în mod eronat TVA în sumă de 21.261 RON, aferentă serviciilor prestate de societăţile T.L. + S. GMBH + Co Kg Germania şi V.V. Ungaria, cu încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (1) lit. b) şi art. 132, art. 133 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.
Reclamanta a susţinut că aceste prevederi legale nu erau incidente în cauză, întrucât serviciile prestate de cele două firme din Comunitatea Europeană au fost concretizate în cursuri de calificare pentru utilizarea unor maşini-unelte achiziţionate de la aceleaşi societăţi comerciale.
Referitor la vărsămintele pentru persoanele cu handicap, s-a arătat că organele de control au făcut de asemenea o greşită aplicare a legii, deoarece în perioada ianuarie 2004-decembrie 2006 au fost depuse la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş – Punct de lucru Sighişoara adrese prin care s-a solicitat repartizarea pentru angajare a persoanelor cu handicap, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 67 din 16 aprilie 2010 prin care a admis acţiunea, a anulat parţial decizia nr. 249 din 28 septembrie 2009 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Mureş şi actele care au stat la baza emiterii acesteia, în sensul exonerării reclamantei de la plata sumei de 21.261 RON, reprezentând TVA şi accesorii în sumă de 3.019 RON, precum şi a sumei de 381.349 RON, reprezentând vărsăminte de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap şi accesorii în sumă de 511.844 RON, obligând pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.965 RON.
Referitor la TVA în cuantum de 21.261 RON şi majorările de întârziere aferente în sumă de 3.019 RON, instanţa de fond a constatat că în mod eronat organele de control au aplicat dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, care se referă la TVA colectată, deşi în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. b) din aceeaşi lege referitoare la TVA deductibilă.
În raport de situaţia de fapt, s-a considerat că reclamanta a procedat corect la deducerea TVA aferentă serviciilor prestate de cei doi parteneri contractuali din Comunitatea Europeană, în condiţiile în care serviciile au fost destinate utilizării în folosul unor operaţiuni rezultate din activităţi economice (livrare de maşini –unelte) pentru care locul livrării se consideră a fi în străinătate. Din acest motiv, s-a apreciat ca fiind îndeplinită cerinţa fiscală prevăzută de art. 145 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003 pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA şi anume, ca operaţiunile să fie realizate în România.
În ceea ce priveşte vărsămintele pentru persoanele cu handicap neîncadrate în cuantum de 381.349 RON şi accesoriile aferente în sumă de 511.844 RON, instanţa de fond a constatat că în perioada supusă controlului, respectiv ianuarie 2004 – decembrie 2006, reclamanta a solicitat Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş – Punct de lucru Sighişoara repartizarea în vederea angajării a persoanelor cu handicap, îndeplinind astfel obligaţia instituită în sarcina sa prin dispoziţiile art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999, aprobată prin Legea nr. 519/2002.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Mureş, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
În primul motiv de recurs s-a susţinut că în mod greşit a fost exonerată intimata-reclamantă de plata TVA în sumă de 21.261 RON şi de accesoriile aferente în sumă de 3.019 RON, deşi operaţiunile de prestări de servicii nu sunt impozabile în România şi în consecinţă, nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 146 din Legea nr. 571/2003 pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA.
Recurenta a învederat că firmele care au prestat serviciile (cursuri de calificare pentru utilizarea unei maşini de debitat cu laser, respectiv recondiţionare bunuri-matriţe, scule) sunt înregistrate în Germania şi în Ungaria şi taxa este colectată în alte sisteme fiscale, astfel că intimata-reclamantă nu avea dreptul să deducă TVA aferentă înscrisă în facturile emise de aceste firme străine.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a susţinut că prima instanţă a admis în mod greşit acţiunea şi a exonerat intimata-reclamantă de plata sumei de 381.349 RON, reprezentând vărsăminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate şi accesoriile aferente în sumă de 511.844 RON din care 497.882 RON majorări de întârziere şi 13.962 RON penalităţi de întârziere.
Recurenta a susţinut că, în perioada supusă verificării, societatea intimată nu s-a conformat cerinţelor legale pentru a fi exceptată de la plata acestor vărsăminte potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999, deoarece nu a făcut dovada solicitării trimestriale privind repartizarea de persoane cu handicap în vederea încadrării în muncă prin oferte de muncă comunicate Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş, iar ofertele nu cuprind informaţiile complete prevăzute la pct. 3 al art. 2 din Instrucţiunile nr. 1008/220/2003 emise de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Conform dispoziţiilor art. 5 din instrucţiunile sus-menţionate, s-a arătat că intimata avea obligaţia să dovedească solicitarea privind repartizarea de persoane cu handicap în vederea încadrării în muncă prin răspunsul scris al Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Prin decizia de impunere nr. 386 din 19 iunie 2009 şi decizia nr. 249 din 28 septembrie 2009 întocmite de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Mureş s-a constatat că deducerea TVA în sumă de 21.261 RON a condus la denaturarea taxei de plată pentru luna decembrie 2008, fapt pentru care s-a stabilit în sarcina intimatei SC V. SA o obligaţie suplimentară de plată cu acest titlu în sumă de 21.261 RON, cu majorări de întârziere aferente în sumă de 3.019 RON.
Conform dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată sunt operaţiuni impozabile în România acele operaţiuni care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute de acest text de lege, printre care şi aceea ca locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor să fie considerat a fi în România.
În art. 133 din acelaşi act normativ se prevede că locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.
Instanţa de fond a interpretat greşit această reglementare, considerând că intimata-reclamantă are dreptul la deducerea TVA în sumă de 21.261 RON, aferentă serviciilor prestate de societăţile T.L. + S. GMBH + Co Kg Germania şi V.V. Ungaria, anulând actul întocmit de direcţia recurentă pentru acest debit şi accesoriile aferente în sumă de 3.019 RON.
Serviciile respective au fost prestate în Germania şi în Ungaria, unde sunt înregistrate cele două firme, astfel că instanţa de fond a constatat eronat ca fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 126 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 şi anume aceea ca locul de prestare a serviciilor să fie considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 133 din acelaşi act normativ.
Prin urmare, întrucât operaţiunile în cauză nu sunt impozabile în România, intimata-reclamantă nu avea dreptul să exercite dreptul de deducere a TVA în sumă de 21.261 RON.
Instanţa de fond a considerat de asemenea, în mod greşit că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003, dat fiind că acestea reglementează o altă ipoteză juridică decât aceea în care s-a aflat societatea intimată.
Aceste prevederi legale nu sunt incidente în speţă, întrucât intimata nu s-a aflat în situaţia de a fi achiziţionat bunuri/servicii care să fie destinate utilizării în folosul unor operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate.
Astfel, reţine că firmele care au prestat serviciile (cursuri de calificare pentru maşini de debitat cu laser, recondiţionare bunuri-matriţe, scule) sunt înregistrate în scopuri de TVA în străinătate (Germania, respectiv Ungaria), TVA este colectată în cadrul altor sisteme fiscale şi, în consecinţă, intimata-reclamantă nu avea dreptul să-şi exercite dreptul de deducere pentru TVA înscrisă pe facturile emise de aceste firme.
Cea de-a doua critică formulată în recurs se dovedeşte a fi nefondată, întrucât instanţa de fond a constatat corect nelegalitatea deciziei contestate în privinţa obligaţiilor de plată pentru suma de 381.349 RON, reprezentând vărsăminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap şi pentru accesoriile aferente în sumă de 511.844 RON.
Pentru perioada controlată, societatea intimată a solicitat Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş - Punct de lucru Sighişoara repartizarea în vederea angajării a persoanelor cu handicap, îndeplinindu-şi astfel obligaţia prevăzută de art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999, aprobată prin Legea nr. 519/2002.
Susţinerile din recurs privind neîndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 2 pct. 1 şi 2, art. 4 alin. (3) şi art. 5 alin. (1) din Instrucţiunile nr. 1008/2003 emise de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă urmează a fi respinse ca nefondate în raport de faptul că, în perioada supusă controlului, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş nu a avut în evidenţele sale pentru repartizare persoane cu handicap pentru activitatea desfăşurată de societatea intimată.
În consecinţă, instanţa de fond a constatat întemeiat că intimata este exceptată de la plata contribuţiei speciale, în sensul dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999, ca urmare a solicitării trimestriale la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş repartizarea de persoane cu handicap pentru angajare şi comunicării răspunsurilor periodice ale acestei autorităţi publice privind neînregistrarea în evidenţa sa a unor asemenea persoane.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs şi va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că se va respinge cererea intimatei-reclamante de anulare a actelor administrative atacate pentru suma de 21.261 RON, reprezentând TVA şi accesorii aferente în sumă de 3.091 RON, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş - Administraţia Finanţelor Publice Sighişoara împotriva sentinţei nr. 67 din 16 aprilie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de anulare a actelor administrative atacate, pentru suma de 21.261 RON, reprezentând TVA şi accesorii aferente de 3.019 RON.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5972/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 779/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
