ICCJ. Decizia nr. 779/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 779/2011
Dosar nr. 7281/2/2009
Şedinţa publică de la 9 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2244 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă contestaţia formulată de reclamanta SC T.C.I. SRL în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 879 din 12 august 2004, reclamanta a vândut către SC A. Bank România SA cota parte indiviză de 35,28% din dreptul de proprietate asupra terenului situat în Bucureşti, str. I.M., nr. 15, sector 1, reprezentând o suprafaţă de 466 m.p. din totalul de 1.320,86 m.p., şi cota parte indiviză de 64, 17% din dreptul de proprietate asupra terenului situat în Bucureşti, str. I.M., nr. 17, sector 1, reprezentând o suprafaţă de 722 m.p. din totalul de 1.125 m.p.
Conform art. 2.2.3 din contract, reclamanta şi-a asumat şi obligaţia de a vinde în viitor cumpărătorului „Proprietatea” definită în partea introductivă a contractului la pct. 1 - „Definiţii” ca fiind: suprafaţa totală de aproximativ 12.958 m.p., incluzând următoarele părţi constitutive: Corpul 1: subsolul 1, parterul, etajele 1 şi 2, etajele de la 17 la 21, inclusiv partea din spaţiile comune în conformitate cu Anexa nr. 5 a contractului, şi Corpul 2: subsolul 2, subsolul 1, parter, primul etaj şi al doilea, inclusiv partea din spaţiile comune în conformitate cu Anexa nr. 5 a contractului.
Conform art. 2.2.4, preţul de vânzare al „Proprietăţii” va fi calculat pe baza suprafeţei totale a clădirii măsurate la data de predare a proprietăţii, urmând a fi plătit în patru tranşe.
Prima tranşă urma a fi plătită în contul bancar al vânzătorului (reclamanta), deschis la A. Bank România SA, în termen de 10 zile de la data semnării procesului-verbal de predare şi de la predarea către vânzător a tuturor certificatelor care atesta finalizarea clădirii, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi funcţionarea corespunzătoare a proprietăţii ca sediu de bancă şi reprezenta 90% din preţul de vânzare a proprietăţii.
Conform art. 2.2.5., „titlul de proprietate asupra Proprietăţii va fi transferat din momentul îndeplinirii condiţiei suspensive”, condiţie suspensivă definită la pct. 1 al contractului ca fiind două evenimente cumulative: a) semnarea de către vânzător şi cumpărător a procesului-verbal de predare-primire a Proprietăţii, şi b) plata de către cumpărător a primei rate din preţul de vânzare al Proprietăţii la predarea acesteia.
Din contract rezultă că imobilul ce formează obiectul promisiunii de vânzare, denumit de părţi „Proprietatea”, face parte din imobilul cu regimul juridic al unui bun imobil viitor denumit de contractanţi „Clădire”.
Conform art. 3.4, reclamanta şi-a asumat obligaţia de a finaliza clădirea şi de a preda proprietatea către cumpărătorul SC A. Bank Romania SA până la data de 2 martie 2006.
La 21 februarie 2008, SC A. Bank Romania SA a virat reclamantei suma de 28.607.930,68 RON reprezentând „contravaloare transfer drept de proprietate conform contract de vânzare-cumpărare nr. 879/2004”.
Suma a fost înregistrată în evidenţa contabilă a societăţii reclamante în contul 473 - „decontări din operaţiuni în curs de clarificare”.
La 4 martie 2008, reclamanta a notificat cumpărătorului A. Bank Romania SA rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare a bunului viitor, pentru nerespectarea următoarelor obligaţii: de a colabora pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate (art. 14.2 din contract); de a depune toate eforturile pentru soluţionarea amiabilă a conflictelor legate de executarea contractului (art. 16); de a semna contractul de fit-up în termen de 10 zile de la predarea proiectului de fit-up către bancă (art. 1 din contract - „contractul de fit-up” - cel care va specifica calitatea, cantitatea şi costurile „lucrărilor de fit-up” - acele lucrări care reprezintă partea din finisările arhitecturale necesare pentru finalizarea clădirii în conformitate cu specificaţiile cumpărătorului), şi pentru încălcarea obligaţiei de a întreprinde sau de a nu întreprinde orice acţiuni care să facă imposibilă determinarea preţului proprietăţii.
Executarea silită începută în 2007 la cererea creditorului SC A. Bank Romania SA a fost suspendată de drept ca urmare a achitării debitelor, conform procesului-verbal nr. 1 din 23 iunie 2008, fiind ridicată poprirea asupra conturilor reclamantei.
La 12 septembrie 2008, suma de 28.278.000 RON a fost virată către SC I.E. SA.
Instanţa de fond a înlăturat susţinerile reclamantei cu privire la neîndeplinirea condiţiilor formale la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.
Împrejurarea că prin decizie nu a fost analizat fiecare act depus la dosar nu poate sta la baza anulării acesteia, în condiţiile în care autoritatea administrativ-fiscală s-a pronunţat pe fondul problemei puse în discuţie, răspunzând motivat susţinerilor de nelegalitate invocate de reclamantă.
Criticile aduse de reclamantă deciziei de suspendare a inspecţiei fiscale pe perioada 12 august 2008-10 decembrie 2008 nu pot sta la baza analizei legalităţii actului de impunere.
Reclamanta avea posibilitatea de a contesta în justiţie decizia de suspendare şi refuzul de a relua inspecţia fiscală, în termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă, respectiv de la data primirii refuzului de soluţionare favorabilă a cererii). Refuzul pârâtei de a relua inspecţia fiscală a fost comunicat prin adresa din 23 octombrie 2008.
Având în vedere împrejurările de fapt sus menţionate, instanţa de fond a reţinut că reclamanta avea obligaţia contractuală de a construi imobilul respectiv şi de a-l preda cumpărătorului SC A. Bank România SA până la data de 2 martie 2006.
Cele două părţi aveau obligaţia ca la data predării să semneze procesul verbal de predare-primire, iar reclamanta mai avea obligaţia de a preda certificatele care să ateste finalizarea clădirii in conformitate cu dispoziţiile legale şi funcţionarea corespunzătoare a acesteia ca sediu de bancă.
Apărările reclamantei se bazează pe faptul că, nefiind îndeplinită condiţia suspensivă (procesul-verbal de predare-primire nu a fost semnat), naşterea raportului juridic nu a avut loc, efectul translativ al dreptului de proprietate nu s-a produs, astfel că operaţiunea respectivă nu poate fi calificată din punct de vedere contabil ca venit din vânzare de bunuri.
Instanţa a reţinut că problema de fond privind executarea contractului de vânzare-cumpărare a bunului viitor, transferul dreptului de proprietate asupra clădirii în patrimoniul A. Bank, şi în consecinţă calificarea plăţii efectuate de SC A. Bank drept preţ al dreptului de proprietate, constituie obiectul unui litigiu în curs pe rolul instanţelor comerciale.
Din punct de vedere fiscal însă, având în vedere situaţia de fapt dovedită, operaţiunile contabile efectuate nu pot primi o altă justificare.
Suma virată de A. Bank România SA cu titlul de „contravaloare transfer drept de proprietate conform contract de vânzare cumpărare nr. 879/2004” nu a primit o altă justificare şi a fost utilizată pentru acoperirea unor debite ale reclamantei către un terţ.
Ca urmare, deşi susţinerile reclamantei în prezentarea condiţiilor legale privind naşterea obligaţiei de plată a taxei pe valoare adăugată sunt corecte, Curtea constată că demersurile de ordin juridic ale acesteia, contestaţiile asupra fondului dreptului, nu au fost însoţite de operaţiuni contabile care să denote aceeaşi poziţie fermă de refuz al recunoaşterii plăţii ca fiind făcută în executarea contractului.
Plata a fost făcută cu titlul de transfer drept de proprietate în februarie 2008 şi înregistrată în contul 473 - „decontări din operaţiuni în curs de clarificare”.
Deşi avea posibilitatea ca de la 23 iunie 2008 - data ridicării popririi ca urmare a suspendării executării silite - să clarifice situaţia, iar în cazul în care considera plata ca nefiind datorată să o restituie, reclamanta a rămas în pasivitate, iar la 12 septembrie 2008, suma a fost plătită unui terţ.
Odată ce reclamanta a acceptat implicit plata prin utilizarea sumei primite cu titlul de preţ al cumpărării pentru plata unor debite către un creditor terţ, aceasta are obligaţia de a achita TVA-ul aferent operaţiunii.
În cazul în care se va constata că titlul, în temeiul căruia s-a primit suma purtătoare de TVA, nu este valabil, reclamanta va restitui suma primită ca preţ şi va avea dreptul la restituirea sumelor plătite cu titlul de TVA.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, recursul fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., respectiv art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond a interpretat şi apreciat în mod eronat faptul că plata sumei de 28.607.930,68 RON efectuată de către A. Bank şi pe care aceasta a intitulat-o în mod abuziv „Contravaloare transfer drept de proprietate” ar reprezenta de fapt un avans pentru vânzarea unei părţi din clădire.
Precizează recurenta-reclamantă că plata acestei sume de bani nu a fost solicitată, nici facturată şi nici acceptată de ea pentru că de fapt nu a fost prevăzută în contract, astfel că în speţă nu se regăseşte, ipoteza prevăzută de art. 1342 alin .2) lit. b) C. fisc.
- în mod eronat a reţinut instanţa de fond şi faptul că în ceea ce o priveşte nu şi-a exprimat poziţia fermă de refuz al recunoaşterii plăţii ca fiind făcută în executarea contractului.
Faptul că plata respectivă a fost înregistrată în contabilitate în contul 473 denumit „decontări din operaţiuni în curs de clarificare”, iar ulterior a notificat banca în sensul rezoluţionării contractului în baza pactului comisoriu de gradul IV, constituie manifestări ale poziţiei sale ferme de refuz a acestei sume.
Contul în care se afla această sumă a fost ulterior executat de către unul din creditorii săi, fără voinţa sa, astfel că, susţine recurenta-reclamantă, nu a mai fost posibilă restituirea banilor.
- prima instanţă a apreciat în mod greşit că suma în discuţie constituie un venit cert în sensul legii şi este astfel purtătoare de TVA, deoarece pe rolul instanţelor se află un alt litigiu - Dosar nr. 7044/3/2008, litigiu care va clarifica dacă între recurenta-reclamantă şi A. Bank mai există un contract valabil, iar plata făcută este una ce produce efecte.
Astfel, susţine recurenta-reclamantă, în mod eronat organul fiscal a procedat la compensarea sumei de 453.581 RON - TVA ce trebuia să le fie rambursat cu TVA-ul în valoare de 4.567.653 RON, considerat a fi datorat pentru suma virată de A. Bank.
Refuzul statului de a le rambursa TVAul datorat a atras insolvenţa lor şi a avut ca efect nefinalizarea clădirii, soluţionarea cererii de rambursare a TVA-ului fiind întârziată şi de suspendarea abuzivă a inspecţiei fiscale în data de 12 august 2008.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Intimatele-pârâte Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au formulat întâmpinări, solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantă şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Problema supusă discuţiei şi căreia instanţa de fond i-a dar o rezolvare corectă este aceea de a se stabili dacă pentru suma de 28.607.930,68 RON virată la data de 13 februarie 2008 de către A. Bank România SA în contul recurentei-reclamante, sumă ce reprezintă, conform datelor înscrise în extrasul de cont, contravaloare transfer drept de proprietate conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 879 din 12 august 2004, recurenta-reclamantă SC T.C.I. SRL Bucureşti avea obligaţia colectării TVA în sumă de 4.567.653 RON, astfel cum au constatat organele fiscale, în baza dispoziţiilor art. 1342 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 879 din 12 august 2004, societatea reclamantă în calitate de vânzător s-a angajat să vândă cumpărătorului A. Bank România SA proprietatea sa în suprafaţă de 12.958 m.p. care urma să se edifice pe terenul din str. I.M., nr. 15-17, conform contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul urmând a efectua plata preţului de vânzare a proprietăţii în 3 tranşe, stabilite prin anexa nr. 5 la contract. La data de 13 februarie 2008 A. Bank România SA, în calitate de cumpărător, a virat în contul recurentei-reclamante suma de 28.607.930,68 RON reprezentând contravaloare transfer drept de proprietate conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 879 din 12 august 2004, această sumă fiind înregistrată în evidenţa contabilă a societăţii recurente în contul 473 „decontări din operaţiuni în curs de clarificare”.
Recurenta-reclamantă, prin motivele de recurs formulate susţine că în mod greşit instanţa de fond a calificat această sumă ca „preţ al clădirii sau avans de preţ”, susţinere care însă în mod corect nu a fost primită de instanţa de fond.
În primul rând, suma a fost virată de cumpărător în contul societăţii recurente în baza raporturilor contractuale existente între părţi şi reglementate în contractul de vânzare-cumpărare nr. 879/2004, nemaifiind restituite către cumpărătorul A. Bank Dorobanţi întrucât a fost executată silit de către creditorul societăţii, SC I.E. SA care avea începută executarea silită împotriva debitorului SC T.C.I. SRL Bucureşti în baza biletelor la ordin şi a contractelor de împrumut semnate de către aceasta.
Deşi a considerat-o ca fiind „o plată necuvenită”, totuşi a înregistrat-o în evidenţa sa contabilă în contul 473, recurenta-reclamantă neavând nici măcar intenţia de a o restitui, deşi, la scurt timp după efectuarea plăţii, şi anume la 3 martie 2008, a notificat cumpărătorul despre rezoluţionarea contractului de vânzare-cumpărare pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, ba mai mult a acceptat ca suma să fie utilizată pentru acoperirea unor debite ale reclamantei către terţ.
Aşadar, în mod implicit recurenta-reclamantă a recunoscut că suma virată în contul său de cumpărătoare la data de 13 februarie 2008, cu care se afla în raporturi contractuale, reprezintă plata parţială a contravalorii bunurilor, efectuată înainte de data livrării acestora, respectiv plata parţială a primei tranşe din preţul de vânzare.
Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1342 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., conform cărora „Exigibilitatea TVA intervine la data la care se încasează avansul, pentru plăţile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator. Fac excepţie de la aceste prevederi avansurile încasate pentru plata importurilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente importului, precum şi orice avansuri încasate pentru operaţiuni scutite sau care nu sunt impozabile. Avansurile reprezintă plata parţială sau integrală a contravalorii bunurilor şi serviciilor, efectuată înainte de data livrării sau prestării acestora”.
Având în vedere considerentele expuse, se constată că prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că SC T.C.I. SRL Bucureşti, avea obligaţia colectării TVA în sumă de 4.567.653 RON, aferentă încasării sumei de 28.607.930,68 RON, de vreme ce aceasta a acceptat implicit plata prin utilizarea sumei primită cu titlu de preţ al cumpărării, pentru plata unor debite către un terţ creditor.
Cât timp recurenta-reclamantă nu a luat măsuri pentru restituirea acestei sume, în condiţiile în care o considera ca o plată necuvenită şi mai mult decât atât a acceptat să fie utilizată pentru acoperirea unui debit, chiar şi în condiţiile în care a fost executată silit, instanţa de fond a considerat în mod corect că suma respectivă a reprezentat un venit cert pentru recurenta-reclamantă, chiar dacă între părţi exista un alt litigiu pe rolul instanţelor, litigiu care urmează să clarifice această problemă.
Din punct de vedere fiscal suma respectivă este purtătoare de TVA, astfel cum corect a stabilit şi prima instanţă.
Aşa fiind, recursul se priveşte ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de SC T.C.I. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 2244 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 746/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 831/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
