ICCJ. Decizia nr. 944/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 944/2011
Dosar nr. 3807/2009
Şedinţa publică din 17 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 aprilie 2009, reclamantul P.A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române; obligarea pârâtului, prin Direcţia cetăţenie - Comisia pentru cetăţenie, să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române în termen de maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei; obligarea pârâtul la plata sumei de 1.000 RON daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că în anul 2004 a depus cererea de redobândire a cetăţeniei române, primind număr de înregistrare 1096/RD/2004. În anul 2009 a depus o nouă cerere de urgentare însă deşi Direcţia Cetăţenie avea obligaţia de a-i răspunde într-un termen de 30 de zile de la data la care a luat la cunoştinţă de solicitare, acest lucru nu s-a întâmplat.
A apreciat reclamantul că această atitudine constituie un refuz nejustificat de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române într-un termen scurt, rezonabil, fiind astfel vătămat în drepturile sale şi că este în contradicţie flagrantă cu prevederile art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei de către România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002 publicată în M. Of. al României Parte 1 nr. 490/09.07.2002, conform cărora fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, precum şi redobândirea acesteia.
În privinţa daunelor morale, a considerat că prin această tergiversare i s-a creat un prejudiciu moral, i s-a încălcat condiţia/demnitatea umană, întrucât a fost privat de drepturile legale şi constituţionale o perioadă îndelungată de timp (peste 5 ani de zile), iar prin admiterea acestui capăt de cerere s-ar realiza o reparaţie echitabilă, ca urmare a prejudiciului moral suferit.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4250 din 2 decembrie 2009 a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P.A. în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, admise în parte.
A respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat şi obligarea pârâtului la analizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut în esenţă că faţă de data formulării primei cereri pe rolul Secretariatului Comisiei (2004) pasivitatea pârâtului pentru o perioadă de 5 ani nu poate fi justificată şi că această durată mare de la depunerea dosarului nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil în sensul Convenţiei europene asupra Cetăţeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, art. 10.
Însă, a reţinut prima instanţă aşa cum rezultă din înscrisul depus la dosar, prin Ordinul nr. 1635/C din 12 iunie 2009 al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, reclamantului i-a fost admisă cererea de redobândire a cetăţeniei române, astfel că cererea de chemare în judecată prin care reclamantul solicită să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea, a rămas fără obiect.
Curtea a apreciat că reclamantului i-a fost creat un prejudiciu moral prin tergiversarea soluţionării cererii sale depuse în anul 2004 şi în condiţiile în care pârâtul nu a invocat vreo culpă a reclamantului.
Totodată prima instanţă a reţinut că cererea reclamantului privind acordarea daunelor morale este întemeiată ţinând cont de faptul că acesta a fost privat de posibilitatea de a-şi exercita drepturile decurgând din calitatea de cetăţean român, aspect care este de natură să creeze frustrări şi nemulţumiri.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. acordând în parte cheltuielile, în cuantum de 500 RON.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul P.A. cât şi pârâtul Ministerul Justiţiei.
Reclamantul a criticat hotărârea sub aspectul neacordării în totalitate a cheltuielilor de judecată solicitate, arătând că deşi prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. îndreptăţeşte instanţa să cenzureze onorariile avocaţiale, acest lucru se întâmplă doar în cazul unor disproporţii vădite ale acestora în raport cu valoarea pricinii şi munca depusă, ceea ce în speţă nu este cazul.
Pârâta a adus critici sentinţei nr. 4250 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, atât în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale cât şi a cheltuielilor de judecată.
A arătat că sentinţa pronunţată este în parte nelegală prin prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia „modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii".
A susţinut că la pronunţarea hotărârii din cauza de faţă, instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile legale în materie de cetăţenie şi care au reglementat modul de soluţionare a cererilor întemeiate pe art. 101 din Legea cetăţeniei române şi aflate în curs de soluţionare, reţinând în motivare, în mod eronat, că cererea putea fi soluţionată imediat după curgerea unui termen de 30 de zile.
A solicitat să se constate că, pe de o parte, dispoziţiile legale care prevedeau posibilitatea examinării unei cereri în materie de cetăţenie numai după trecerea a 30 de zile de la publicarea în M. Of. al României Partea a III-a a extrasului de cerere au fost abrogate prin O.U.G nr. 147 din 04 noiembrie 2008, iar pe de altă parte, analizarea unei astfel de cererii nu era posibilă decât după ce Comisia primea toate informaţiile solicitate de la autorităţi, cu condiţia ca şi cererea să fie însoţită de toate actele doveditoare îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege.
În cazul de faţă, a precizat recurentul pârât, reclamantul a completat cererea cu acte doveditoare numai în anul 2009, iar cererea a fost soluţionată de Comisia pentru cetăţenie înainte de înregistrarea cererii de chemare în judecată şi aprobată prin Ordin, în cadrul celor 5 luni prevăzute de OUG nr. 36/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 354/2009.
Faţă de situaţia de fapt prezentată şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile în vigoare la data pronunţării hotărârii şi la data soluţionării cererii reclamantului, dispoziţii care au repus în termen toate cererile înregistrate anterior şi aflate în curs de soluţionare întemeiate pe dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/199, pârâtul a susţinut că în mod greşit a reţinut instanţa de fond faptul că cererea reclamantului nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, în sensul prevăzut de Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei.
Referindu-se la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanţa europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu angajează responsabilitatea internaţională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze o asemenea situaţie. S-a mai arătat că dacă mijloacele folosite se dovedesc insuficiente, statul în cauză este obligat să adopte altele mai eficace, pentru a se conforma exigenţelor art. 6 pag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor omului. Tot instanţa europeană a stabilit că aprecierea caracterului rezonabil al unei proceduri judiciare trebuie să fie făcută în fiecare cauză în parte, în funcţie de circumstanţele sale.
În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale recurentul Ministerul Justiţiei a arătat că, în literatura de specialitate, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând consecinţa atingerii adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei şi demnităţii.
A susţinut acest recurent că admiterea cererii de acordare a daunelor morale era posibilă numai dacă ar fi fost admise capetele principale de cerere şi numai dacă s-ar fi probat existenţa unui prejudiciu moral încercat, a caracterului ilicit, a unei fapte săvârşite cu vinovăţie de pârât şi a raportului de cauzalitate.
Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată a susţinut că în mod greşit au fost acordate de prima instanţă întrucât cererea reclamantului a fost soluţionată înainte de prima zi de înfăţişare, astfel că devin aplicabile prevederile art. 275 C. proc. civ.
Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de cei doi recurenţi, a probatoriului administrat şi a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursurile sunt fondate, însă în limitele considerentelor ce vor fi expuse în continuare:
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei
În privinţa cererii principale - constatarea refuzului nejustificat de a soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române şi de obligare a Direcţiei Cetăţenie să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, soluţia instanţei de fond, de respingere a acţiunii ca rămasă fără obiect, este corectă în raport cu împrejurarea că pârâtul, prin Ordinul nr. 1635/C din 12 iunie 2009 al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, a admis cererea reclamantului, de redobândire a cetăţeniei române.
Soluţia primei instanţe este de asemenea corectă şi în ceea ce priveşte constatarea depăşirii termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă, apreciindu-se că pasivitatea pârâtului pentru o perioadă de 5 ani nu poate fi justificată şi că această durată mare de la depunerea dosarului nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil în sensul Convenţiei europene asupra Cetăţeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, art. 10.
Nici critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată nu este întemeiată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii.
Având ca fundament aceste dispoziţii legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părţii.
Or, în cauza dedusă judecăţii, rezultă fără putinţă de tăgadă că instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii reclamantului.
Într-adevăr pârâtul a soluţionat cererea reclamantului până la primul termen de judecată, prin Ordinul nr. 1635/C din 12 iunie 2009, însă în cauză nu pot fi incidente prevederile art. 275 C. proc. civ., teza I.
Potrivit dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ.,,pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată,
Or în cauza de faţă, pârâtul a fost pus în întârziere prin cererile anterioare, înregistrate la Ministerul Justiţiei, astfel că devin incidente prevederile art. 275 C. proc. civ., teza a II-a, care menţin obligarea pârâtului la cheltuielile de judecată în circumstanţele arătate.
Critica privitoare la acordarea daunelor morale este, însă, întemeiată.
Argumentarea admiterii acestui capăt de cerere pe speranţa legitimă pe care reclamantul o are în legătură cu redobândirea cetăţeniei române este una imprecisă, nefiind explicat în ce constă prejudiciul moral adus reclamantului prin nesoluţionarea cererii în discuţie şi nici modul în care s-a apreciat că suma de 1.000 RON reprezintă o compensare adecvată.
Înalta Curte apreciază că însăşi admiterea cererii şi redobândirea cetăţeniei române de către reclamant, reprezintă prin ea însăşi o reparaţie echitabilă, o măsură de natură a acoperi consecinţele negative ale conduitei autorităţii publice, neexistând temei pentru plata sumei solicitate de reclamant.
În ceea ce priveşte recursul reclamantului, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente.
Prima instanţă în mod eronat a procedat la reducerea onorariului de avocat la suma de 500 RON.
Într-adevăr potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va constata, motivat, că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Or, în cazul de faţă nu se regăseşte nici una din ipotezele prevăzute de textele de mai sus, onorariul apărătorului nefiind exagerat în raport cu obiectul cauzei şi faţă de împrejurarea că apărătorul s-a ocupat în integralitate de procedurile judiciare inclusiv îndeplinirea procedurii prealabile.
Ca urmare, în temeiul art 312 alin. (1), art. 312 alin. (3) teza I cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursurile vor fi admise, sentinţa atacată va fi modificată în sensul că se va respinge cererea reclamantului P.A. de acordare a daunelor morale şi va fi obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la 800 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.A. împotriva sentinţei civile nr. 4250 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge cererea reclamantului P.A. de acordare a daunelor morale şi obligă pârâtul Ministerul Justiţiei la 800 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 930/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 969/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
