ICCJ. Decizia nr. 986/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 986/2011
Dosar nr.700/33/2011
Şedinţa publică din 23 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin excepţia de nelegalitate invocată în cadrul dosarului nr. 9984/84/2010 al Tribunalului Sălaj, pârâta M.L.C. a susţinut că dispoziţiile art. 19 alin. (2) din HG nr. 281/1993 sunt nelegale faţă de dispoziţiile art. 5 alin. (1) C. muncii care consacră printre principiile sale fundamentale pe cel al egalităţii faţă de toţi salariaţii. Or, în cazul său, fiind medic primar şi şef de secţie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj, textul de lege invocat încalcă acest principiu deoarece ar fi îndreptăţită la un salariu mai mic pentru postul ocupat prin cumul faţă de o persoană care desfăşoară exact aceeaşi activitate dar fără cumul de funcţii.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Sălaj a solicitat admiterea excepţiei, întrucât, raportat la prevederile art. 35 alin. (1) C. muncii, în situaţia concretă în care se regăseşte reclamanta, prevederile art. 19 alin. (2) din HG nr. 281/1993 sunt contrare principiului egalităţii de tratament şi al echităţii salarizării angajaţilor promovate de C. muncii şi trebuiau abrogate expres, însă aici se poate considera că este vorba de o abrogare tacită care se deduce din cuprinsul art. 298 C. muncii.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca nefondată, invocând, în esenţă, faptul că examinarea condiţiilor de legalitate a actului administrativ se face prin raportare la data emiterii acestuia, iar elementele legislative ulterioare nu pot avea efecte asupra respectivului act, ci doar asupra momentului până la care rămâne în vigoare.
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a formulat cerere de intervenţie în interesul Guvernului României, justificată de calitatea de iniţiator al actului, prin care a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii reclamantei, întrucât HG nr. 281/1993 este un act administrativ normativ.
Excepţia inadmisibilităţii invocată de intervenient a fost respinsă în şedinţă publică din data de 17 octombrie 2011, pentru motivele consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Prin Sentinţa nr. 580 din 17 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din HG nr. 281/1993 invocată de reclamanta M.L.C., în cadrul dosarului nr. 9984/84/2010 al Tribunalului Sălaj şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău şi Guvernul României.
A admis cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului Guvernul României formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că potrivit jurisprudenţei constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie, cu ocazia soluţionării excepţiei de nelegalitate, instanţa trebuie să verifice dacă actul administrativ îndeplineşte cumulativ anumite cerinţe de legalitate, printre care cea potrivit căreia conţinutul actului administrativ trebuie să fie conform cu conţinutul legii în temeiul şi în executarea căreia este emis şi cu actele normative cu forţă juridică superioară.
Rezultă din această condiţie că verificarea legalităţii se face prin raportare la litera şi spiritul normelor legale cu forţă juridică superioară care sunt în vigoare la data emiterii actului contestat şi nu prin raportare la evenimente legislative ulterioare. De altfel, în acest sens sunt şi prevederile art. 4 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a constatat că, în speţă, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a art. 19 alin. (2) din HG nr. 281/1993, apreciind că instituie o discriminare raportat la prevederile, expres indicate, ale art. 5 alin. (1) C. muncii în vigoare în prezent.
A reţinut Curtea că actul administrativ cu caracter normativ ce face obiectul excepţiei de nelegalitate a fost emis în anul 1993, mult anterior adoptării Legii nr. 53/2003 şi nu poate fi avută în vedere în analiza de faţă.
Astfel, a apreciat instanţa revine exclusiv instanţei învestite cu fondul litigiului competenţa de a determina atât aplicarea dispoziţiei respective la situaţia de fapt ce va fi reţinută, cât şi interpretarea sa inclusiv prin raportare la actele normative adoptate ulterior.
Respingând excepţia de nelegalitate invocată, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa, pe cale de consecinţă, a admis cererea de intervenţie formulată în interesul pârâtului Guvernul României.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta M.L.C., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, deoarece prin constatarea ca legale a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din HG nr. 281/1993 se creează o discriminare între persoane care ocupă aceeaşi funcţie, din punctul de vedere al drepturilor salariale. Astfel, o persoană care ocupă un post prin cumul primeşte un salariu mai mic decât o persoană care desfăşoară aceeaşi activitate, dar fără cumul de funcţii. Totodată, actul normativ menţionat (în prezent abrogat) încalcă atât dispoziţiile art. 11 C. muncii anterior, cât şi art. 5 C. muncii actual – articole care se referă la remunerarea după principii de echitate a salariaţilor.
În drept recurenta şi-a încadrat, din punct de vedere procedural, motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect instanţa de fond a analizat legalitatea actului administrativ contestat prin prisma actelor normative în vigoare la data adoptării sale, iar nu în baza unor modificări legislative ulterioare - respectiv a Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care statuează: „(2) Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
Aşadar, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 instanţa de fond a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a HG nr. 281 din 17 iunie 1993, acest act normativ fiind adoptat în baza Legii salarizării nr. 14/1991 şi în conformitate cu aceasta, iar nu în baza Legii nr. 53/2003.
În ceea ce priveşte neconformitatea acestui act administrativ cu acte normative superioare abordate ulterior intrării sale în vigoare, Înalta Curte apreciază că însăşi instanţa investită cu soluţionarea acţiunii principale se poate pronunţa, cu ocazia soluţionării fondului.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de M.L.C. împotriva Sentinţei nr. 580 din 17 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 6185/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1000/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
