ICCJ. Decizia nr. 1005/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1005/2012
Dosar nr. 41739/3/2010
Şedinţa publică de Ia 24 februarie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a Contencios administrativ şi fiscal sub nr. 41739/3/2010, reclamanta C.E. a chemat în judecată A.N.R.P. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei să selecteze dosarul de despăgubiri înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 15581/CC aferent Dispoziţiei Primarului Municipiului Râmnicu-Vâlcea nr. 656/2007 şi să transmită dosarul mai sus menţionat unui evaluator sau unei societăţi de evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 zile de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti; obligarea pârâtei ca în termen de 20 zile de la comunicarea, respectiv înregistrarea raportului de evaluare la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, să emită titlul de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare întocmit de evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnat(a) de A.N.R.P.
Prin sentinţa nr. 2496 din 29 septembrie 2010 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este o autoritate centrală şi astfel devin aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 14 octombrie 2010.
Prin întâmpinarea formulată la data de 7 decembrie 2010 pârâta A.N.R.P. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că în procedura reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu A.N.R.P. este învestită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
La termenul din data de 8 februarie 2011 reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul chemării în judecată în calitate de pârâtă şi a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 675/2006 emisă de Primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea arătând că din autorizaţia pentru executare lucrări nr. 1674/3 martie 1975 emisă de Consiliul Popular al municipiului Râmnicu-Vâlcea, reiese că imobilele construcţii, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, au fost demolate de către proprietari şi astfel nu au intrat niciodată în patrimoniul statului.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 1831 din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de A.N.R.P. şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Instanţa a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta C.E. prin mandatar C.G.T., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să înainteze dosarul reclamantei la evaluator/societate de evaluare, în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe şi să emită titlul de despăgubiri conform sumei înscrise în raportul de evaluare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, cu privire la excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 675/2006, faptul că această excepţie este inadmisibilă.
Autoritatea publică emitentă a dispoziţiei a fost învestită de lege cu soluţionarea notificării potrivit Legii nr. 10/2001. Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2) Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005, notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001, însoţite de deciziile emise de entităţile învestite cu soluţionarea acestora, conţinând propuneri motivate de acordare a despăgubirilor şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, se predau Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor.
Cum deciziile/dispoziţiile emise în baza Legii nr. 10/2001 puteau fi atacate în condiţiile prevăzute de acest act normativ, după rămânerea definitivă a acestora, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că legiuitorul în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu a mai prevăzut o altă modalitate de a fi contestată legalitatea acestora, ci a prevăzut doar regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluat în mod abuziv.
În cauză, instanţa a reţinut că dispoziţia atacată este definitivă, iar potrivit dispoziţiilor Titlului VII Legea nr. 247/2005 pot constitui obiect al unor acţiuni în contencios administrativ doar deciziile adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin urmare, instanţa a concluzionat că Dispoziţia nr. 675/2006 emisă de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea nu poate fi cenzurată pe calea excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004, pentru că această excepţie vizează doar actele administrative ce pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, nu şi actele care, potrivit unor dispoziţii din legi speciale, pot fi atacate conform unor proceduri speciale, cum este cazul dispoziţiei de faţă.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. Curtea a reţinut că este întemeiată, cu consecinţa respingerii acţiunii formulată în contradictoriu cu această pârâtă.
Potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este cea care dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlului de despăgubire, iar A.N.R.P. nu are atribuţii în acest sens.
Pe fondul acţiunii introductive, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că la data de 23 februarie 2006, Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea a emis Dispoziţia nr. 675 prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii speciale, pentru imobilul din str. A.I., compus din teren în suprafaţă de 241,96 şi construcţie demolată.
Dosarul de despăgubire aferent Dispoziţiei nr. 675/2006 a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 9 iunie 2006 sub nr. 15581/CC, iar reclamanta a formulat plângere prealabilă, prin care a solicitat transmiterea dosarului la evaluator şi emiterea titlului de despăgubire, plângere la care nu a primit un răspuns.
Dosarul reclamantei a fost ulterior returnat Primăriei municipiului Râmnicu-Vâlcea cu adresa din 19 octombrie 2010, pentru a fi completat cu următoarele documente: istoric de arteră şi număr poştal, certificat de moştenitor de pe urma dnei. C.M.
Instanţa a reţinut că indiscutabil procedurile administrative, stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, sunt proceduri complexe, care cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate şi alte entităţi (de pildă, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative, nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptăţită să determine ea însăşi acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
În speţă, Curtea a apreciat că, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la data emiterii dispoziţiei Primarului Municipiului Râmnicu-Vâlcea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, 23 februarie 2006, perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la transmiterea dosarului către evaluator, suntem în prezenţa unei încălcări evidente a dispoziţiilor art. 6 din Convenţie şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
În plus, instanţa a considerat că nu sunt concludente nici susţinerile pârâtei legate de faptul că procedura administrativă a fost întârziată din motive obiective, respectiv din cauza necesităţii completării dosarului cu documentele menţionate în adresa din 19 octombrie 2010. Este de menţionat că un asemenea demers este contrar dispoziţiilor legale, respectiv art. 16 alin. (4) şi (5) din Capitolul V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Astfel, conform art. 16 alin. (4), pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Alin. (5) al art. 16 prevede că Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în care, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Recurenta a criticat sentinţa instanţei de fond, arătând că este nelegală şi netemeinică, întrucât în mod greşit a soluţionat excepţia de nelegalitate invocată în cauză. A precizat că există o dependenţă evidentă între soluţionarea pe fond a litigiului şi art. 1 din Dispoziţia nr. 675/2006 emisă de Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea, invocând din nou excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 675/2006, arătând că actul atacat este un act administrativ în sensul dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ şi poate fi atacat pe cale de excepţie la instanţa de contencios administrativ.
De asemenea, recurenta a criticat soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică arătând că dosarul ce face obiectul cauzei deduse judecăţii trebuie completat cu înscrisuri suplimentare.
Recurenta a apreciat că instanţa de fond a interpretat în mod greşit faptul că termenul rezonabil de soluţionare a cererii nu a fost respectat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, întrucât nu a ţinut cont de Decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care a fost stabilită ordinea de soluţionare a dosarelor de despăgubire, astfel încât răspunsul instituţiei către reclamant nu reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii.
Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurent cu privire la soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocate în cauză. Astfel, instanţa de control judiciar are în vedere faptul că decizia atacată a fost comunicată pârâtei, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar aceasta a cerut completarea dosarului reclamantei, restituind dosarul de despăgubire al reclamantei înregistrat cu nr. 1558l/CC la data de 19 octombrie 2010, deşi potrivit art. 16 alin. (5), pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor avea obligaţia legală să înainteze dosarul evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare.
În cauza de faţă, înalta Curte a constatat că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilelor situate în Rm.-Vâlcea, judeţul Vâlcea, iar prin dispoziţia nr. 675/2006 emisă de Primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri pentru imobilul mai sus precizat, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat sub nr. 15581/CC în vederea emiterii titlului de despăgubire, potrivit dispoziţiilor titlului VII din Legea 554/2004, obligaţie ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deşi la dosarul înregistrat de primărie au fost depuse toate înscrisurile necesare soluţionării cauzei.
În conformitate cu dispoziţiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluţionare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape şi anume: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă dosarul va fi transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secţiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire";.
În aceste condiţii, verificând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamantei se priveşte ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, admiţând acţiunea cu privire la acest aspect.
Înalta Curte a constatat că reclamanta s-a adresat pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în soluţionarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a o afecta pe reclamantă în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Or, din această perspectivă Înalta Curte reţine că nesoluţionarea cererii formulate de reclamantă, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acesteia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurentă cu privire la invocarea unui motiv care a determinat neefectuarea evaluării nu pot fi primite de Înalta Curte.
Văzând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată, în temeiul art. 274 C. proc. civ. Înalta Curte o va admite şi va obliga recurenta la plata sumei dovedite a fi avansată cu titlu de cheltuieli de judecată.
Văzând că nu există motive de casare sau modificare a sentinţei atacate, Înalta Curte va menţine hotărârea instanţei de fond şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 1831 din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata C.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1039/2012. Contencios → |
|---|
