ICCJ. Decizia nr. 1039/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1039/2012
Dosar nr. 80.1/59/2010
Şedinţa publică de Ia 28 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 110 din 10 martie 2011, Curtea de Apel Timişoara - secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul O.G.C.D., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a anulat Ordinul nr. 70136 din 02 octombrie 2009 emis de pârâtă, pe care a obligat-o la plata unei despăgubiri egale cu salariile şi celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat reclamantul conform contractului de management din 07 iulie 2009, începând cu data eliberării din funcţie şi până la data de 01 decembrie 2010, şi a luat act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind reintegrarea în funcţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Ordinul contestat nu este motivat în fapt şi în drept, singurul motiv al măsurii fiind acela că la momentul respectiv reclamantul se afla în perioada de probă conform dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Contractul de management din 07 iulie 2009, având drept temei legal prevederile acestui contract şi dispoziţiile art. 31 alin. (41) C. muncii, cu precizarea ca s-a emis notificarea din 02 octombrie 2009.
Dispoziţiile art. 4 alin. (2) din acest contract nu prevăd decât că perioada de probă stabilită este de 90 de zile potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) C. muncii, iar cele ale art. 31 alin. (4) C. muncii, stipulează că pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de munca poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la iniţiativa oricăreia dintre părţi. Mai mult, pârâta susţine un fapt general recunoscut, acela ca perioada de proba reprezintă o modalitate de verificare a aptitudinilor profesionale, venind să confirme sau să infirme corespunderea profesionala, dar nu invocă vreun motiv concret prin care reclamantul ar fi devenit necorespunzător profesional, mai ales că acesta a fost numit în funcţie în urma rezultatelor evaluării organizate la nivel central, pentru ocuparea funcţiilor înfiinţate în teritoriu, fiind declarat admis pentru ocuparea funcţiei de director coordonator adjunct al D.S.V.S.A. Timiş - dosar fond.
În acest context, apărarea pârâtei fondată exclusiv pe aceste dispoziţii, coroborate cu prevederile art. III alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009, potrivit cărora contractul de management este asimilat contractului individual de munca, prevalându-se de consimţământul reclamantului la încheierea contractului, nu poate fi primită, aceasta conducând la concluzia că un astfel de contract poate înceta oricând pe parcursul perioadei de probă, din dispoziţia angajatorului, printr-o simplă notificare, fără niciun motiv de legalitate sau oportunitate.
În plus, dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 53/2003 de care se prevalează pârâta încercând sa acrediteze ideea îndeplinirii obligaţiei angajatorului de a informa salariatul asupra clauzelor din contract, asumate de salariat prin semnarea contractului, sunt lipsite de relevanţă atât timp cât, în acest contract, nu există vreo clauză contractuală care să permită încetarea contractului în condiţiile din speţă, iar emiterea notificării în aceeaşi zi în care s-a dispus eliberarea din funcţie, respectiv 02 octombrie 2009, este evident că nu satisface scopul pentru care a fost emisă, acela de preaviz în înţelesul legislaţiei muncii.
Pentru aceste considerente, se constată că ordinul de eliberare din funcţie a reclamantului este netemeinic şi nelegal, acesta fiind îndreptăţit la plata despăgubirilor egale cu salariile şi celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat, conform contractului de management din 07 iulie 2009, începând cu data eliberării din funcţie şi până la momentul reangajării, respectiv, în luna decembrie 2010, conform cererii acestuia.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, se arată, în esenţă, că ordinul contestat a fost emis cu respectarea legislaţiei muncii în vigoare şi că instanţa de fond în mod greşit a apreciat contrariul.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele care se vor arăta în continuare.
Prin Ordinul nr. 69978 din 07 iulie 2009, emis de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, intimatul-reclamant a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Prin ordinul contestat în cauză, nr. 70136 din 02 octombrie 2009 având acelaşi emitent, s-a dispus eliberarea din funcţie a intimatului şi încetarea contractului de management încheiat între părţi.
Funcţia publică de director coordonator adjunct, în care a fost numit şi din care a fost eliberat intimatul-reclamant, a fost înfiinţată prin O.U.G. nr. 37/2009, ale cărei prevederi au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
Or, lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept consecinţă încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a intimatului-reclamant în funcţia de director coordonator adjunct, precum şi contractul de management încheiat în temeiul acestuia, sunt lipsite de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
De altfel în Decizia nr. 414/2010, Curtea Constituţională a reţinut că, începând cu 28 februarie 2010 continuă să-şi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conţinutul său normativ de dinainte de modificările neconstituţionale care i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 şi prin art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. V, art. VIII, şi anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.
Aşadar, în raport cu deciziile pronunţate de Curtea Constituţională referitor la aceste modificări legislative, funcţia de director coordonator adjunct se consideră a fi desfiinţată.
Drept urmare, cum situaţia de neconstituţionalitate ivită ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior, înalta Curte constată că ordinul de numire a intimatului-reclamant în funcţia de director coordonator adjunct, precum şi contractul de management încheiat între părţi, în baza O.U.G. nr. 37/2009, nu-şi mai pot menţine valabilitatea, fiind emise/încheiate în temeiul unor acte normative declarate neconstituţionale.
Pentru considerentele arătate, recursul urmează a fi admis, modificându-se sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei nr. 110 din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara - secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantului O.G.C.D., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1005/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1044/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
