ICCJ. Decizia nr. 1018/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1018/2012
Dosar nr. 857/57/2011
Şedinţa publică de la 24 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea formulată de reclamantul R.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale s-a solicitat:
(1) anularea actului administrativ emis de pârât cu nr. 1019 din 5 mai 2011;
(2) să sisteze reţinerea a 5,5% din întreaga pensie şi să restituie sumele încasate nedatorat şi
(3) să i se admită cererea formulată în baza art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivată de faptul că adresa din 5 mai 2011 este un răspuns la petiţia adresată de reclamant pârâtului şi nicidecum un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 288 din 11 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia au fost disjunse capetele de cerere nr. 2 şi 3 din acţiunea introductivă şi s-a dispus înregistrarea separată a acestora.
Instanţa a dispus respingerea ca inadmisibilă a acţiunii formulate de reclamantul R.I. în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că premisa acţiunii directe în contencios administrativ o constituie existenţa unui act administrativ, astfel cum este definit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, act apt să producă o vătămare unui drept subiectiv recunoscut de lege sau un interes legitim.
În cauză, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că adresa din 5 mai 2011 emisă de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nu îndeplineşte exigenţele unui act administrativ. Această adresă reprezintă un răspuns, documentat cu textele legale incidente, referitor la evoluţia legislativă în materia colectării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate de beneficiarii sistemului public de pensii, precum şi un punct de vedere al reprezentantului legal al D.A.S. din cadrul ministerului pârât, documentat din punct de vedere legal, cu privire la opţiunea reclamantului de a beneficia de pensie pentru handicapul invocat, în condiţiile în care este pensionar pentru limită de vârstă. Această adresă nu recunoaşte drepturi ori instituie obligaţii pentru vreun subiect de drept, nefiind astfel obligatorie pentru reclamant.
Toate aceste considerente dovedesc că adresa din 5 mai 2011 emisă de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nu constituie un act administrativ şi, ca atare, nu este supusă controlului de legalitate al instanţelor judecătoreşti, astfel încât Curtea de apel a concluzionat că cererea de anulare formulată în cauză este inadmisibilă.
3. Recursul declarat de R.I.
Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat recurs reclamantul, solicitând casarea cu reţinere pentru greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
4. Apărările intimatului Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 21 februarie 2012, intimatul a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, pentru nemotivare şi în subsidiar respingerea lui ca nefondat, pentru considerentele corect reţinute de curtea de apel.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate regularitatea învestirii sale, Înalta Curte constată că excepţia nulităţii recursului nu este fondată. Chiar dacă recurentul nu şi-a sistematizat criticile formulate şi nu le-a încadrat în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., instanţa putând examina cauza sub toate aspectele.
În plus, critica expusă la pct. 3 din decizie poate fi circumscrisă motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând sentinţa atacată prin prisma recursului, a întâmpinării, cât şi potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea adresei din 5 mai 2011.
După cum a reţinut şi prima instanţă, prin acest act s-a răspuns la petiţia recurentului-reclamant, structurată în 5 puncte dar care în realitate conţinea două solicitări, respectiv cele care au făcut obiectul capetelor doi şi trei din acţiunea introductivă, disjunse.
Cum recurentul nu a criticat soluţia de disjungere, instanţa de control judiciar va examina numai dacă adresa atacată îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerată act administrativ şi, deci, dacă acţiunea este admisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 este act administrativ "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ".
Verificând conţinutul concret al adresei atacate, Înalta Curte constată că aceasta cuprinde punctul de vedere al intimatului-pârât în privinţa cadrului normativ aplicabil contribuţiei de asigurări de sănătate ori al posibilităţii de a schimba regimul pensiei de care beneficiază recurentul-reclamant.
Prin el însuşi acest act nu "dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice", având numai un rol de informare a autorului petiţiei. Împrejurarea că răspunsurile furnizate nu coincid cu punctul de vedere al recurentului nu determină incidenţa art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, text legal care are ca premisă tot un act administrativ tipic sau asimilat, ceea ce nu este cazul în speţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.I. împotriva Sentinţei nr. 288 din 11 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 100/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1026/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
