ICCJ. Decizia nr. 1026/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1026/2012
Dosar nr. 9984/303/2010
Şedinţa de la 24 februarie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, reclamanta I.M. a chemat în judecată pe pârâta T.G., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 3.028 RON, reprezentând cota parte din prejudiciul creat bugetului de stat prin neefectuarea inventarierii generale a tuturor elementelor de activ şi de pasiv, fapt care a condus la lipsa efectivă a unor mijloace fixe corporale negăsite pe teren, cu ocazia preluării patrimoniului I.M., sumă ce a fost stabilită proporţional cu salariul net conform art. 271 alin. (2) C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Hotărârea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti
Prin Sentinţa nr. 7184 din 5 octombrie 2010, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată, vizează obligarea pârâtei la plata sumei de 3028 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamantei, şi a constatat incidenţa prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, potrivit căruia cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ.
Instanţa a reţinut că, la data săvârşirii de către pârâtă a faptei invocate, aceasta avea calitatea de funcţionar public, astfel încât instanţa competentă este stabilită expres de dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. coroborate, cu art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Sentinţa Judecătoriei sectorului 6 a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1089 din 13 aprilie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă.
3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti
Prin Sentinţa nr. 6423 din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 6 Bucureşti, trimiţând cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâtei, membru în comisia de inventariere a patrimoniului Inspecţiei Sociale, la plata către reclamanta I.M. a contravalorii prejudiciului creat prin neefectuarea inventarierii generale a tuturor elementelor de activ şi pasiv.
Instanţa a reţinut că, în situaţia în care s-ar admite existenţa unor raporturi de serviciu între părţi, potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999, răspunderea funcţionarului public pentru pagubele produse patrimoniului autorităţii/instituţiei publice este o răspundere civilă, ceea ce atrage, în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ. competenţa instanţei de drept comun în soluţionarea unor asemenea litigii.
Aceasta cu atât mai mult cu cât cauza nu are ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, astfel că nu se poate susţine aplicarea dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999.
II. Regulatorul de competenţă
Învestită legal cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, potrivit art. 20 pct. 2,21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că obiectul acţiunii constă în repararea unui prejudiciu pretins a fi fost cauzat autorităţii publice reclamante, de către pârâtă, fost funcţionar public al Inspecţiei Sociale, desfiinţată ca urmare a comasării prin absorbţie cu I.M., în temeiul Legii nr. 329/2009 (pct. 52 din Anexa 1).
Este adevărat că, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres, prin lege, competenţa altor instanţe.
În speţă, deşi fapta pretins generatoare de prejudiciu datează din perioada în care pârâta se afla în raport de serviciu cu Inspecţia Socială, ale cărei drepturi şi obligaţii le-a preluat I.M., la data constatării pagubei şi apoi a sesizării instanţei, pârâta nu mai exercita o funcţie publică în cadrul reclamantei, raportul de serviciu fiind modificat, prin transfer în interesul serviciului la A.N.P.S., conform deciziei din 26 februarie 2009, emise de Inspectorul General de Stat al fostei Inspecţii Sociale.
Or, deşi nu se prevede expres, interpretarea în ansamblu a normelor cuprinse în Legea nr. 188/1999 conduce la concluzia că raportul de serviciu, ce ia naştere şi se exercită ca urmare a numirii într-o funcţie publică, potrivit art. 4 din legea menţionată, are ca părţi funcţionarul public şi autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia acesta îşi exercită funcţia.
În ipoteza tipică în care elementele raportului de serviciu rămân nemodificate, antrenarea răspunderii patrimoniale a funcţionarului public pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţii publice în care funcţionează are loc prin emiterea, de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, a unui ordin sau dispoziţii de imputare ori, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, conform normelor speciale cuprinse în art. 85 alin. (1), corelat cu art. 84 lit. a) din Legea nr. 188/1999.
Într-o situaţie ca aceea din speţă, în care prevederile art. 85 alin. (1) nu pot fi aplicate, pentru că funcţionarul public nu se mai află în raport de serviciu cu autoritatea sau instituţia publică prejudiciată, angajarea răspunderii patrimoniale, calificate generic în art. 75 şi 84 din Legea nr. 188/1999 ca fiind o răspundere civilă, nu poate fi făcută decât pe calea de drept comun a antrenării răspunderii civile delictuale, conform prevederilor cuprinse în C. civ.
Acestea sunt argumentele pe baza cărora Înalta Curte constată că litigiul dedus judecăţii nu este unul având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, în accepţiunea art. 109 din Legea nr. 188/1999, motiv pentru care, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa Judecătoriei Sectorului 6, luând în considerare, de asemenea, dispoziţiile art. 1 pct. 1 şi ale art. 5 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta I.M. şi pârâta T.G. în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1018/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1041/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
