ICCJ. Decizia nr. 1074/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1074/2012

Dosar nr.4127/109/2010

Şedinţa publică din 28 februarie 2012

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1017 din 21 octombrie 2011, Tribunalul Argeş a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul D.C.O., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că acţiunea reclamantului, având ca obiect desfiinţarea Deciziei nr. 1 din 28 mai 2010 şi a Deciziei nr. 26026 din 23 martie 2010, emise de pârâtă, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, faţă de împrejurarea că valoarea litigiului este superioară pragului de 500.000 RON.

Prin sentinţa nr. 2/F-CONT din 11 ianuarie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că în speţă competenţa se stabileşte în funcţie de criteriul emitentului iar nu de cel al cuantumului sumei reprezentând obligaţia de plată contestată, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; or, reţine Curtea de Apel, în speţă, actul administrativ contestat este emis de către o autoritate locală.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competentă, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 22 C. proc. civ.

Verificând cauza, Curtea constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Obiectul acţiunii formulate în cauză îl constituie anularea unor acte administrativ-fiscale prin care au fost stabilite în sarcina reclamantului obligaţii fiscale în valoare de 4.243.467 RON, reprezentând TVA, impozit pe venituri şi profit şi majorări de întârziere la plată.

În speţă sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ.

Potrivit acestor dispoziţii legale, competenţa materială a instanţei de fond se stabileşte în raport cu două criterii: organul emitent al actului şi cuantumul în speţă al contribuţiei contestate de reclamant.

În cazul în care litigiul priveşte taxe, impozite, contribuţii sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut expres de art. 10 alin. (1) din lege. Aşadar, indiferent de poziţionarea, în cadrul sistemului organelor administraţiei publice, a autorităţii publice emitente a actului contestat sau în contradictoriu cu care se judecă reclamantul, tribunalele soluţionează în fond cererile având ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, curţile de apel fiind competente să soluţioneze în fond numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 RON.

Faţă de cele arătate, raportat la cuantumul sumei reprezentând obligaţia de plată contestată, care depăşeşte 500.000 RON, competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul D.C.O., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2012.

Procesat de GGC - N

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1074/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond