ICCJ. Decizia nr. 1083/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Excepţie nelegalitate act administrativ. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1083/2012
Dosar nr.579/116/2011
Şedinţa de la 28 februarie 2012
Deliberând asupra conflictului negativ de faţă constată următoarele:
I. Primul ciclu procesual
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea aşa cum a fost precizată, introdusă la Tribunalul Călăraşi la data de 6 septembrie 2007 şi înregistrată sub nr. 2508/116/2007 (nr. vechi 3149/C/2007), reclamantul P.D.G., a chemat în judecată pârâţii I.P.J. Călăraşi, cu şi I.G.P.R., pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună anularea Dispoziţiei de sancţionare nr. 7189 din 20 iulie 2007 emisă de şeful I.P.J. Călăraşi şi a Dispoziţiei Inspectorului General al Poliţiei Române nr. 1837 din 10 august 2007 ca fiind nelegale.
În motivarea în fapt a acţiunii arată că a fost sancţionat de şeful I.P.J. Călăraşi, cu sancţiunea „mustrare scrisă" reţinându-se în sarcina sa neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, constând în nerespectarea dispoziţiei referitoare la modul de acţiune în cazul sesizărilor pe sistemul 112, deoarece la data de 18 iunie 2007 a refuzat să se deplaseze la faţa locului în cazul unui accident de circulaţie, motivând complexitatea speţei.
2. Apărările pârâţilor
În termen legal, pârâtul I.G.P.R. a depus întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepţie, să se constate necompetenţa materială a Tribunalului Călăraşi, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că în cauză este vorba de o autoritate centrală, precum şi lipsa calităţii sale procesuale pasive în raport de emitentul actului de sancţionare, respectiv Şeful I.P.J. Călăraşi, excepţie soluţionată în şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2007.
Pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
A formulat întâmpinare şi pârâtul I.P.J. Călăraşi care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, motivat de faptul că se face vinovat de încălcarea dispoziţiilor prevăzute în detaliu în metodologia de constatare şi soluţionare a accidentelor rutiere din care rezultă pagube materiale nr. 170611 din 25 iulie 2002 şi celor prevăzute în fişa postului arătând detailat situaţia de fapt rezultată din actele întocmite pe parcursul derulării cercetării prealabile, anexate în dovedirea susţinerilor la dosarul cauzei.
3. Soluţia instanţei de fond
Tribunalul Călăraşi prin Sentinţa civilă nr. 2351 din 14 noiembrie 2007, a admis acţiunea aşa cum a fost precizată şi a constatat nulitatea absolută a Dispoziţiei şefului I.P.J. Călăraşi nr. 7189 din 20 iulie 2007, dispunând şi anularea Dispoziţiei I.G.P.R. nr. 1837 din 10 august 2007.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că dispoziţia de sancţionare nu respectă condiţiile de formă prevăzute de dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. a), b) şi c) C. muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute.
4. Soluţia instanţei de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul I.G.P.R. precum şi pârâtul I.P.J. Călăraşi.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant a invocat excepţia nulităţii recursului I.P.J. Călăraşi, a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 400/2004 al M.I.R.A. şi a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.
La data de 08 mai 2007 intimatul reclamant a formulat cerere reconvenţională la cererile de recurs formulate de recurenţii pârâţi.
În şedinţa publică din data de 08 mai 2008, Curtea a respins ca inadmisibile cererea reconvenţională, având în vedere dispoziţiile art. 316 şi 294 alin. (1) C. proc. civ. şi excepţia de nelegalitate, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, Ordinul nr. 400/2004 al M.I.R.A. fiind un act administrativ cu caracter normativ.
Prin Decizia civila nr. 1216 din 8 mai 2008 Curtea de Apel Bucureşti secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a constatat nul recursul declarat de recurentul pârât I.P.J. Călăraşi şi a admis recursul declarat de recurentul pârât I.G.P.R. împotriva Sentinţei civile nr. 2351 din 14 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, a casat sentinţa civilă recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că instanţa de fond a soluţionat greşit cauza pe excepţie, în baza unui motiv de nelegalitate de ordine publică, fără a intra în cercetarea fondului, aplicând dispoziţiile legale neincidente în speţă.
Curtea a admis excepţia nulităţii recursului I.P.J. Călăraşi, reţinând că recurentul a depus declaraţia de recurs la Tribunalul Călăraşi, fără a arăta motivele de recurs, iar motivele de recurs le-a depus în faţa instanţei de recurs la data de 19 martie 2008, deşi sentinţa a fost comunicată la data de 14 februarie 2007, cu mult peste termenul prevăzut de art. 303 C. proc. civ.
II. Al doilea ciclu procesual
1. Soluţia instanţei de fond la rejudecare
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi sub nr. 2036/116/2008 nr. în format vechi 2593/C/RJ/2008.
La solicitarea instanţei, reclamantul a precizat că acţiunea formulată are trei capete de cerere şi anume:- nulitatea absolută a Dispoziţiei nr. 7189 din 20 iulie 2007 emisă de Şeful I.P.J. Călăraşi, comisar şef de poliţie U.V.;
- anularea Dispoziţiei nr. 1837 din 10 august 2007 emisă de Inspectorul General al Poliţiei Române, chestor principal de poliţie – F.D.V.:
- obligarea pârâţilor la plata daunelor morale şi materiale în cuantum de 70.000 RON din care 35.000 RON daune morale şi 35.000 RON daune materiale, arătând că înţelege să-şi dispute pretenţiile în contradictoriu cu pârâţii I.P.J. Călăraşi şi I.G.P.R. Bucureşti, în calitate de emitenţi ai actelor atacate.
În Şedinţa publică din 12 noiembrie 2008, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Ordinului nr. 400/2004 al M.A.I. în raport de dispoziţiile art. 78 din Constituţia României.
Tribunalul prin încheierea de şedinţă de la data de 3 decembrie 2008, în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 a trimis cauza Curţii Constituţionale a României pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Dispoziţiilor Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, invocată de reclamantul P.D.G. şi în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei.
Prin Decizia nr. 495 din 02 aprilie 2009 Curtea Constituţională a României a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 invocată de reclamantul P.D.G. în Dosarul nr. 2036/116/2008 al Tribunalului Călăraşi, secţia civilă.
Din oficiu, cauza a fost repusă de rol la data de 15 mai 2009.
Rejudecând cauza, prin Sentinţa civilă nr. 1398 din 16 noiembrie 2009 Tribunalul Călăraşi a admis în parte acţiunea precizată şi a dispus anularea Dispoziţiei nr. 7189 din 20 iulie 2007 a Şefului I.P.J. Călăraşi şi a Dispoziţiei nr. 1837 din 10 august 2007 a Inspectorului General al Poliţiei Române.
Prin aceeaşi sentinţă a respins capătul de cerere al acţiunii reclamantului privind obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale şi morale şi a obligat pârâţii în solidar către reclamant la plata sumei de 569,4698 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
2. Soluţia instanţei de recurs
Împotriva aceleaşi sentinţe au declarat recurs reclamantul şi pârâtul I.G.P.R..
Prin Decizia civilă nr. 2060 din 07 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a respins excepţia nulităţii recursului I.G.P.R., s-au admis recursurile declarate de recurentul reclamant P.D.G. şi recurentul pârât I.G.P.R., s-a casat sentinţa civilă recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Curtea a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 34 alin. (1) C. proc. civ., privind incompatibilitatea judecătorului care se pronunţase în cauză în primul ciclu procesual, nemaiputând participa la rejudecarea cauzei, după casare cu trimitere.
III. Al treilea ciclu procesual
În rejudecare Dosarul a fost înregistrat sub nr. 6164/116/2010 (nr. în format vechi 6621/C/2010) la Tribunalul Călăraşi.
Printr-o cerere separată, reclamantul P.D.G. a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 400/2004 şi a Dispoziţiei nr. 1837 din 10 august 2007 emisă de I.G.P.R..
Instanţa din oficiu a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Călăraşi faţă de cele două excepţii având în vedere rangul central al autorităţii emitente.
1. Soluţia Tribunalului Călăraşi
Prin Încheierea pronunţată la 22 decembrie 2010 în Dosarul nr. 6164/116/2010, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea cererii de anulare a Dispoziţiei nr. 1837 din 10 august 2007 emisă de I.G.P.R. şi a excepţiei de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 400/2004 şi a disjuns aceste capete de cerere, dispunând înaintarea lor la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal spre competentă soluţionare.
Tribunalul Călăraşi a reînregistrat partea disjunsă din dosarul anterior menţionat, sub nr. 579/116/2011, pronunţând şi Sentinţa civilă nr. 798 din 10 februarie 2011 privitoare la aceeaşi declinare dispusă anterior prin Încheierea din data de 22 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 6164/116/2010.
2. Soluţia Curţii de Apel Bucureşti
Cauza în privinţa căreia competenţa de soluţionare a fost declinată în favoarea Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe, la data de 18 februarie 2011 sub acelaşi nr. 579/116/2011.
Curtea, la rândul său a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea cererii de anulare a Dispoziţiei nr. 1837 din 10 august 2007 emisă de I.G.P.R..
Prin Sentinţa nr. 7102 din 25 noiembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a disjuns la rândul său capătul de cerere privind excepţia de nelegalitate al Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, pe care l-a reţinut spre soluţionare şi a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a capătului de cerere privitor la anularea Dispoziţiei nr. 1837 din 10 august 2007 emisă de I.G.P.R., în favoarea Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, complete specializate în contencios.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a constatat că actul administrativ principal contestat în cauză este Dispoziţia nr. 7189 din 20 iulie 2007, emisă de I.P.J. Călăraşi, cea de-a doua Dispoziţie, respectiv cea cu nr. 1837 din 10 august 2007 este emisă de I.G.P.R. în soluţionarea contestaţiei administrative îndreptată de către reclamant împotriva primei dispoziţii.
În acest context, Curtea a apreciat că nu poate fi concepută disjungerea şi soluţionarea separată a celor două capete de cerere, de către instanţe diferite, astfel că a stabilit că revine Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, complete specializate în contencios administrativ, competenţa soluţionării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi în considerarea calităţii de autoritate locală a emitentului actului administrativ principal contestat.
IV. Soluţia Înaltei Curţi privind conflictul negativ de competenţă
Înalta Curte sesizată în temeiul art. 22 (3) C. proc. civ. cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Călăraşi şi Curtea de Apel Călăraşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal stabileşte competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Dispoziţii legale incidente
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului
Art. 61 - (1) Poliţistul poate contesta sancţiunea disciplinară, în termen de 5 zile de la luarea la cunoştinţă, şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea. Acesta se pronunţă prin decizie motivată, în termen de 15 zile.
Art. 62 - (3) Consiliile de disciplină îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor.
Legea nr. 554/2004
Art. 4 - Excepţia de nelegalitate
(1)Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ competentă, suspendând cauza.
(2) Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Art. 10 - Instanţa competentă
(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale ... se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Consideraţii cu privire la instanţa competentă să soluţioneze cauza
Chiar dacă este corectă motivarea acestei instanţe în privinţa măsurii disjungerii soluţionării căii de atac împotriva deciziei pronunţată cu privire la contestaţia administrativă, faţă de cererea de anulare a sancţiunii disciplinare a mustrării, în sensul că în mod greşit s-a dispus această disjungere, întrucât cele două capete de cerere sunt legate şi vizează aceleaşi efecte, de anulare a sancţiunii disciplinare a mustrării aplicate petentului, cum sentinţa de declinare a competenţei Tribunalului Călăraşi nu mai putea fi atacată, această problemă nu poate fi rezolvată în actualul cadru procesual, limitat la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Corect este ca acţiunea să fie soluţionată în întregime de Curtea de Apel Bucureşti, întrucât s-a atacat Decizia pretins nelegală pronunţată de o autoritate centrală - I.G.P.R. în contestaţia administrativă a petentului.
Faţă de rangul de autoritate centrală a instituţiei pârâte, emitente a Dispoziţiei nr. 1837 din 10 august 2007, cu a cărei anulare a fost învestită Curtea de Apel Bucureşti, ţinând cont de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte stabileşte că în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa soluţionării acestui capăt de cerere.
Urmează ca totuşi instanţa competentă să clarifice obiectul cererii cu care a fost învestită, întrucât în considerentele încheierii atacate pronunţată de Tribunalul Călăraşi la data de 22 decembrie 2010 s-a menţionat că s-a invocat de către petent excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 1837/2007 a I.G.P.R., pentru care este competentă tot Curtea de Apel Bucureşti, dar soluţia de declinare s-a pronunţat cu privire la cererea de anulare a Dispoziţiei nr. 1837/2007 a I.G.P.R..
De asemenea, cu respectarea principiului disponibilităţii este util a se pune în discuţia părţilor utilizarea mijloacelor procedurale adecvate pentru reîntregirea cauzei la instanţa competentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul P.D.G. şi pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi I.G.P.R. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2012.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 998/2012. Contencios. Anulare act... | CSJ. Decizia nr. 3245/2012. Contencios → |
|---|
