ICCJ. Decizia nr. 998/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.998/2012
Dosar nr. 106/39/2011
Şedinţa publică de Ia 24 februarie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 07 februarie 2011, înregistrată sub nr. 106/39/2011, reclamantul H.D. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional solicitând anularea Ordinului nr. 415 din 26 iulie 2010 prin care s-a dispus revocarea Ordinului Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, prin care a fost numit director coordonator al Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava şi, în consecinţă, repunerea sa în funcţia publică deţinută anterior emiterii ordinului a cărui anulare o solicită.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 164 din 7 aprilie 2011a Curţii de Apel Suceava a fost admisă cererea formulată de reclamantul H.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional Bucureşti, în sensul că a fost anulat Ordinul nr. 415 din 26 iulie 2010 al Ministrului cultelor şi Patrimoniului Naţional şi a fost dispusă repunerea petentului în funcţia de director coordonator al Direcţiei de Cultură şi Patrimoniului Naţional Suceava.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că Ordinul atacat a fost emis în temeiul OUG nr. 105/2009.
Potrivit art. VIII din OUG nr. 105/2009, persoanele care ocupă funcţiile prevăzute la art. III şi art. IV alin. (3) îşi păstrează statutul şi celelalte drepturi prevăzute de lege, iar contractele de management încheiate de acestea aflate în derulare îşi produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora.
Instanţa a constatat că nu a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul de management al reclamantului şi nici nu a fost făcută dovada unui caz de încetare sau reziliere a acestuia.
Instanţa a respins apărarea pârâtei în conformitate cu care emiterea ordinului atacat ar constitui consecinţa naturală a punerii în aplicare a deciziei nr. 1629 din 3 decembrie 2009, prin care Curtea Constituţională a României a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 -5 şi 26; art. III, IV, V şi VIII şi anexa nr. 1 din OUG nr. 105/2009 sunt neconstituţionale.
Instanţa a reţinut că declararea neconstituţionalităţii nu produce efecte retroactive cu privire la actele administrative emise în baza acelui act, pe durata aflării sale în vigoare, actele în discuţie rămânând valabile şi producându-şi efectele în limitele prevăzute de actul normativ în baza căruia au fost edictate.
3. Recursul declarat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional
Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul a criticat raţionamentul juridic al instanţei de fond şi a arătat că a fost analizat superficial materialul probator şi apărările recurentei, fiind ignorate flagrant dispoziţiile legale.
Recurentul a precizat că prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1-5 şi 26; art. III, IV şi VIII, anexa nr. l din OUG nr. 105/2009 sunt neconstituţionale.
Recurentul a precizat că ordinul nr. 415 din 26 iulie 2010, obiect al acţiunii judiciare, a fost emis ulterior declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor OUG nr. 105/2009, astfel încât la data emiterii ordinului atacat nu mai erau în vigoare dispoziţiile în temeiul cărora a fost emis ordinul de numire în funcţie a reclamantului.
Recurentul a precizat că prin declararea neconstituţionalităţii prevederilor art. l pct. 1-5 şi 26; art. HI, IV şi VIII, anexa nr. l din OUG nr. 105/2009, funcţia de director coordonator a fost desfiinţată, susţinând că repunerea intimatului-reclamant în funcţie este imposibilă.
Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va admite recursul, va modifica sentinţa atacată şi rejudecând cauza pe fond va respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte reţine că, prin demersul judiciar efectuat, reclamantul tinde să obţină restabilirea situaţiei anterioare emiterii actului contestat, prin reintegrarea în funcţia de director coordonator al Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava, funcţie pe care o ocupa în baza Ordinului nr. 275 din 02 iunie 2009, emis în temeiul dispoziţiilor OUG nr. 37/2009.
Înalta Curte a constatat că actul de numire în funcţia publică de conducere de director coordonator al Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava, funcţie în care solicită reintegrarea, este lipsit de efecte juridice ca urmare a faptului că au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile OUG nr. 37/2009, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
Înalta Curte are în vedere considerentele Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei nr. 414/2010 referitoare la neconstituţionalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999, atunci când, în analiza efectelor Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi nr. 1629 din 3 noiembrie 2009, se afirmă că „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative data în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă)".
Înalta Curte reţine, de asemenea, că situaţia reintegrării în funcţia deţinută, pe baza unui ordin dat în temeiul unui act normativ neconstituţional, nu poate fi validată, iar persoana ce se consideră vătămată nu poate dobândi avantaje în justiţie prin statuarea, respectiv validarea unei nelegalităţi anterioare.
Instanţa de control judiciar a analizat temeinicia acţiunii cu care a fost învestită prin prisma interesului reclamantului în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, conform cărora prin interes legitim privat se înţelege „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat şi a apreciat că, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, se poate adresa instanţei de contencios administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.
Or, în cauză, reîncadrarea reclamantului în funcţia de conducere deţinută în temeiul unui act de numire, de asemenea, neconstituţional nu poate fi acceptată de această instanţă de control judiciar.
Aşa fiind, declararea neconstituţionalităţii şi eliminarea din ordinea juridică a înseşi prevederilor legale în baza cărora a fost înfiinţat postul de director coordonator şi a fost numit în funcţie, măsura de reintegrare a intimatului-reclamant este lipsită de temei legal.
Această concluzie este susţinută şi de considerentele deciziilor nr. 413 şi nr. 414/2010 ale Curţii Constituţionale care, exercitând controlul de constituţionalitate asupra legii de modificare şi completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reţinut că începând cu data de 28 februarie 2010, funcţia de director coordonator nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin OUG nr. 37/2009 şi prin OUG nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale a celor două ordonanţe de urgenţă menţionate, sancţiune pe care Curtea Constituţională o consideră „diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ".
Având însă în vedere circumstanţele faptice şi normative prezentate mai sus, care nu permit încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional împotriva sentinţei nr. 164 din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului H.D. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 997/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1083/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
