ICCJ. Decizia nr. 1224/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1224/2012
Dosar nr. 1046/39/2011/a1
Şedinţa publică de la 7 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată, reclamantul T.I. a solicitat suspendarea executării Ordinului Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 7159 din 2 august 2011 până la soluţionarea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 384 din 17 noiembrie 2011 Curtea de Apel Suceava - secţia contencios administrativ şi fiscal a suspendat executarea Ordinului nr. 7159 din 2 august 2011, emis de Autoritatea Naţională a Vămilor până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, fără a intra într-o analiză de detaliu, că există dubii serioase cu privire la caracterul de act administrativ individual al unui ordin prin care se aprobă structura organizatorică a Autorităţii Naţionale a Vămilor, iar pe de altă parte, că un preaviz (preaviz - înştiinţare prealabilă de concediere a unui angajat; interval de timp în care un angajat mai lucrează după primirea acestei înştiinţări), care este menit să încunoştinţeze persoana vizată că urmează a-şi pierde locul de muncă şi să asigure un interval de timp în care acesta să-şi caute alt loc de muncă, nu-şi poate îndeplini menirea dacă este emis înainte ca această măsură să fie sigură.
În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie, instanţa de fond a apreciat că reprezintă o pagubă iminentă trecerea atât de grăbită şi în acest fel, de traumatizantă, de la statutul de funcţionar public la statutul de şomer, cu atât mai mult cu cât perioada de preaviz, menită să atenueze acest disconfort şi să-l pregătească pe cel vizat pentru o nouă direcţie în carieră şi viaţă, a expirat aproximativ la data la care, afişându-se rezultatele concursului, reclamantul a aflat că nu va mai avea de funcţionar public.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că în ceea ce priveşte existenta unui caz bine justificat, intimatul-reclamant deşi a solicitat suspendarea efectelor ordinului emis de Vicepreşedintele A.N.A.F. care conduce Autoritatea Naţionala a Vămilor, nu a făcut dovada că această primă condiţie, prevăzută de lege, este îndeplinită.
Până la anularea de către o instanţa judecătorească, ordinul a cărei suspendare se solicită se bucură de prezumţia de legalitate. În caz contrar s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede, în limitele şi condiţiile expres reglementate.
În ceea ce priveşte aspectele de vădita nelegalitate a actului administrativ recurentele arată că în mod eronat instanţa de fond a reţinut ca Ordinele nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011 emise de Preşedintele A.N.A.F nu au fost publicate în M. Of. al României Partea I, deci nu au intrat in vigoare, motiv pentru care nu puteau produce în mod legal efecte juridice.
Ordinele nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011 emise de Preşedintele A.N.A.F nu reprezintă acte cu caracter normativ, neavând o aplicabilitate generală, ci se adresează unui număr restrâns, bine definit şi determinat de subiecţi care au luat cunoştinţă de dispoziţiile acestora.
Astfel, art. 100 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a prevăzut pentru ipoteza reorganizării ca, în cazul în care există mai mulţi funcţionari publici care optează pentru aceeaşi funcţie publică, se organizează examen de către autoritatea publică.
Art. 99 alin. (5) din acelaşi act normativ a dispus că în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c) şi e) în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorităţii sau instituţiei publice există funcţii publice vacante corespunzătoare, acesta are obligaţia de a le pune la dispoziţia funcţionarilor publici.
La art. 100 alin. (3) (singurul text de lege care face referire la ipoteza reorganizării instituţiei publice) se prevăd în mod expres următoarele ";În cazul în care există mai mulţi funcţionari publici, se organizează examen de către autoritatea sau instituţia publică.";
Pentru a se putea dispune măsura suspendării actului administrativ nu este suficientă simpla afirmaţie a persoanei presupus vătămate în sensul că ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în lipsa mijloacelor de probă din care să rezulte temeinicia susţinerilor cu privire la existenţa unui caz bine justificat şi la prevenirea producerii unei pagube iminente.
Intimatul-reclamant T.I. a depus întâmpinare prin care a arătat că, în cauză, prin sentinţa nr. 445 din 19 decembrie 2011 Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea principală anulând Ordinul nr. 7159 din 2 august 2011 emis de A.N.V., astfel încât recursul este nefondat.
Pe de altă parte, intimatul consideră cp în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 15 alin. (4), care impun respingerea recursului deoarece în acest caz măsura suspendării este prelungită de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii principale ca efect al admiterii acţiunii pe fond.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţelor impuse de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform dispoziţiei legale amintite mai sus, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).
Ca atare, putem aprecia că, prin textul legal aflat în discuţie, s-a dat eficienţă instituţiei suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată iar, pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o nouă ipoteză normativă.
Această regulă se impunea, întrucât persoana vătămată prin punerea în executare a actului administrativ considerat nelegal nu mai avea nicio posibilitate legală de a menţine măsura suspendării şi după momentul pronunţării soluţiei instanţei de fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege.
Din actele dosarului, rezultă faptul că, prin sentinţa nr. 445 din 19 decembrie 2011, Curtea de Apel Suceava – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantului şi a anulat Ordinul nr. 7159 din 2 august 2011 emis de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Aşadar, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, măsura suspendării Ordinului nr. 7125/2011, dispusă de prima instanţă, se prelungeşte ope legis până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ unilateral cu caracter normativ.
În plus, se impun a fi amintite şi prevederile art. 14 alin. (4) şi (7) din Legea contenciosului administrativ.
Astfel, conform art. 14 alin. (4) din lege, hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept; ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, iar recursul nu este suspensiv de executare.
Prin urmare, este aplicabil principiul executării hotărârii judecătoreşti în acest domeniu încă de la momentul pronunţării sale.
Pe de altă parte, art. 14 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ întăreşte ideea menţionată anterior, întrucât dispune că suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.
În această ordine de idei, prezintă relevanţă faptul că în materia contenciosului administrativ se aplică unele reguli procedurale specifice, printre care şi cea privind executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cererile de suspendare.
De altfel, dreptul la executarea actelor jurisdicţionale a devenit în dreptul european cea de-a treia garanţie a procesului echitabil, reglementat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt nefondate şi nu pot fi primite.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 384 din 17 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1043/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1235/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
