ICCJ. Decizia nr. 1235/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1235/2012
Dosar nr. 1287/59/2010
Şedinţa publică de la 7 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul N.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 anularea Hotărârii nr. 10825 din 05 octombrie 2010 emisă de pârâtă precum şi să se constate că localitatea Rîşca din Judeţul Cluj se afla sub ocupaţia regimului horthyst, şi că este beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, iar în consecinţă să se dispună ca aceste drepturi să fie calculate şi avute în vedere începând cu data formulării cererii sale, respectiv 6 septembrie 2010.
Prin sentinţa civilă nr. 162 din 7 aprilie 2011 Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că nici reclamantul şi nici martorii audiaţi în cursul procedurii administrative nu au indicat motivul sau împrejurările în care reclamantul ar fi fost refugiat sau strămutat dintr-o localitate în alta, sau suferinţele la care ar fi fost expus în aceasta calitate, în perioada arătată, din copiile declaraţiilor celor doi martori rezultând de altfel că cele două localităţi sunt învecinate.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul N.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului recurentul arată că urmare prigoanei, discriminării şi persecuţiei etnice practicate de ocupanţi, o mare parte a locuitorilor de naţionalitate română ai comunei Rîşca, printre care şi familia sa, au fost nevoiţi să se refugieze, părăsindu-şi domiciliile şi stabilindu-se în localitatea cea mai apropiată, Beliş, necedată Ungariei, aflată însă la o distanţă suficient de mare de teritoriile răpite României, încât teroarea armatei hortyste să nu se manifeste.
În aceste condiţii, părinţii reclamantului, N.N. şi N.M., împreună cu întreaga lor familie, au fost nevoiţi să se refugieze în localitatea Beliş, începând cu luna septembrie 1940, reclamantul născându-se în timpul refugiului, la data de 10 aprilie 1944.
Hotărârile Casei Judeţene de Pensii Cluj cu privire la persoane din aceeaşi comună, se constituie doar în probe indirecte asupra existenţei persecuţiilor ocupaţiei hortyste asupra localnicilor din comuna Rîşca, care au determinat refugierea acestora, dar prin admiterea cererilor, se acceptă de către autoritatea administrativă emitentă din Cluj, faptul că, persoane domiciliate în localitatea Rîşca se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Recurentul precizează că una dintre aceste persoane este sora sa, A.A., născută N. la data de 31 martie 1938, căreia i-au fost recunoscute drepturile izvorând din Legea nr. 189/2000 prin Hotărârea nr. 27350 din data de 27 septembrie 2010 a Casei Judeţene de Pensii Cluj.
Recurentul-reclamant s-a născut în timpul refugiului la data de 10 aprilie 1944, în baza aceleiaşi prezumţii legale, situaţia sa juridică fiind identică cu a părinţilor şi a celorlalţi fraţi minori.
Această stare de drept se impune a fi reţinută şi prin prisma dispoziţiilor constituţionale cu privire la discriminare, la tratamentul juridic egal al unor persoane aflate în situaţii juridice identice.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din înscrisurile cu caracter oficial depuse la dosar, rezultă fără putinţă de tăgadă, data naşterii reclamantului şi data refugierii familiei sale.
Reclamantul, şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată şi prin intermediul probei testimoniale.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care reclamantul le invocă în susţinerea acţiunii, respectă cerinţele prevăzute de lege şi se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Pârâta a recunoscut calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, surorii reclamantului, iar reclamantul a depus hotărârea acesteia la dosarul cauzei.
În raport de obiectul acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Astfel, pentru a ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorii trebuie că aibă rol activ, fiind datori, potrivit textului de lege sus amintit, a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.
În acest sens, aceleaşi prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare în soluţionarea pricinii.
Potrivit aceluiaşi text de lege, instanţa este în drept să pună întrebări părţilor sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.
De asemenea, instanţa este datoare să stăruie, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, dând părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Astfel, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, motiv pentru care sentinţa instanţei de fond va fi modificată.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi modificată în sensul admiterii acţiunii reclamantului, dispunându-se anularea hotărârii nr. 10825 sin 8 octombrie 2010 a Casei Judeţene de Pensii Timiş şi obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 10 aprilie 1944 – 6 martie 1945, începând cu data de 6 septembrie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de N.V., împotriva sentinţei civile nr. 162 din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului N.V.
Anulează hotărârea nr. 10825 din 8 octombrie 2010 a Casei Judeţene de Pensii Timiş şi obligă pârâta să acorde reclamantului drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 10 aprilie 1944 – 6 martie 1945 cu începere de la 6 septembrie 2010.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1224/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1241/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
