ICCJ. Decizia nr. 1229/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1229/2012
Dosar nr. 7506/2/2009
Şedinţa publică din 1 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., anularea Deciziei nr. 7660/ FF din 28 mai 2009 emisă de această autoritate, ca şi a Raportului de evaluare ce a stat la baza deciziei şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină despăgubiri în cuantum real.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia contestată s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea sa, pentru cuantumul de 28.600 lei, conform raportului de evaluare nr. 11021/R/2008, întocmit în dosarul nr. 13752/FFCC/2008.
A susţinut reclamantul, că în adevăr, despăgubirile se impuneau a fi acordate pentru imobilul teren în suprafaţă de 25 ha, însă suma de 28.600 lei stabilită este subevaluată, valoarea de piaţă a terenului fiind mult mai mare.
Reclamantul a mai arătat că în raportul de evaluare nu au fost indicate normele legale folosite pentru calculaţie, astfel că simpla calculaţie a valorii de 28.000 lei, fără specificarea categoriei de folosinţă a terenului, făcându-se doar menţiunea de „teren extravilan", face imposibilă verificarea legalităţii acestuia.
Pârâta C.C.S.D. a formulat cerere de chemare în garanţie a SC C.A. SRL care a întocmit raportul de evaluare nr. 11021/ R din 04 decembrie 2008.
Prin sentinţa nr. 1597 din 31 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantul A.L., ca neîntemeiată, precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de C.C.S.D. în contradictoriu cu chemata în garanţie SC C.A. SRL
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, că susţinerea reclamantului în sensul că valoarea de piaţă este una mult mai mare s-a dovedit a fi o simplă afirmaţie, din actele aflate la dosarul cauzei nerezultând această ipoteză.
Curtea a apreciat că nu sunt dovedite în cauză elemente care să conducă la constatarea nelegalităţii actelor contestate.
Astfel, s-a stabilit că în raportul de evaluare au fost menţionate normele legale folosite pentru calculaţie şi anume S.I.E.P.I. IVS-1, GN-1.GN-2, Metodologia şi Recomandările A. şi a fost totodată specificată categoria de folosinţă a terenului evaluat ca „teren extravilan agricol fâneţe".
Cu privire la cererea de chemare în garanţie s-a constatat că aceasta este neîntemeiată pentru că pârâta nu a căzut în pretenţii, iar pe de altă parte nu s-a dovedit în cauză că evaluatorul a încălcat prevederile contractului de evaluare încheiat cu autoritatea pârâtă în privinţa obligaţiei sale de evaluare.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurentul-reclamant
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs reclamantul A.L.
Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii, în esenţă, în considerarea următoarelor motive dezvoltate:
- în mod greşit prima instanţă a respins administrarea probei cu efectuarea unei expertize tehnice topografice, deşi raportul de evaluare întocmit în cauză nu este complet şi nici nu cuprinde toate elementele pentru a se putea concluziona asupra valorii de piaţă a imobilului;
- prin respingerea probei solicitată instanţa de fond a conferit un caracter de „adevăr absolut" informaţiilor cuprinse în raportul de evaluare, deşi acesta are numeroase lacune şi cuprinde informaţii îndoielnice cu privire la aspectele analizate;
- evaluatorul a neglijat total categoria de folosinţă a terenului, simpla menţiune că acesta este „extravilan" fiind insuficientă, astfel că terenul în discuţie de 25 ha a fost în mod evident subevaluat.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, faţă de actele şi lucrările dosarului şi de prevederile legale incidente dar şi raportat la apărările intimatei-pârâte, Înalta Curte, făcând şi aplicarea prevederilor art. 3041 C. proc. civ., apreciază că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună fie casarea, fie modificarea sentinţei pronunţate de prima instanţă, în considerarea celor în continuare arătate.
Reclamantul recurent a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a Deciziei nr. 7660 din 28 mai 2008 emisă de autoritatea pârâtă prin care i-a fost emis titlul de despăgubire în cuantum de 28.600 RON, conform raportului de evaluare nr. 11021/R/2008.
Astfel, după cum cu temei a reţinut şi prima instanţă nu pot fi reţinute, ca aspecte de nelegalitate vizând emiterea actului administrativ contestat, aspectele invocate vizând subevaluarea de către expertul tehnic a terenului în discuţie.
Actele şi lucrările dosarului atestă, pe de o parte, că în cuprinsul raportului de evaluare întocmit de evaluator SC C.A. SRL a fost menţionată metoda utilizată pentru determinarea valorii, respectiv aceea a „abordării prin venit", care se regăseşte printre metodele de evaluare prevăzute de standardele internaţionale de evaluare, conform art. 10 alin. (7) Titlul I din Legea nr. 247/2005, iar pe de alta, că expertul evaluator a răspuns obiecţiunilor formulate de reclamant, astfel cum impun prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2004 şi cele cuprinse în HG nr. 1095/2005 (pct. 16.13).
Potrivit răspunsului expertului faţă de aceeaşi obiecţiune a reclamantului vizând subevaluarea terenului, determinările şi concluziile din raport au avut la bază constatările de la faţa locului, imaginile filmate şi anexate la raport pe suport CD, caracteristicile terenului ce prezintă inclusiv alunecări de teren, precum şi calculele tehnice argumentate pe baza situaţiei reale.
În cuprinsul răspunsului la obiecţiuni expertul a menţionat şi împrejurarea că a solicitat de la P. Berca valorile reale de tranzacţionare a terenurilor din zonă, astfel că şi acest element a fost avut în vedere în evaluarea realizată.
În contextul acestor probatorii şi raportat la procedurile de evaluare şi respectiv de emitere a titlului de despăgubiri ce au fost urmate, cu respectarea prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu sunt fondate criticile recurentului.
Astfel, împrejurarea că instanţa de fond a respins, motivat, proba cu efectuarea unei expertize topografice nu este de natură a suprima dreptul la apărare, după cum s-a susţinut, cu atât mai mult cu cât utilitatea şi lipsa de pertinenţă a unei astfel de probe a fost convingător şi legal argumentată.
Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a respins proba solicitată, de efectuare a unei expertize topografice, reţinând în considerarea argumentelor prezentate că practic, astfel cum rezultă din obiectivele propuse se tindea la efectuarea unei noi evaluări în condiţiile în care nu s-a demonstrat însă nelegalitatea efectuării evaluării iniţiale de către expertul desemnat aleatoriu, cu respectarea procedurii legale prevăzute în acest sens.
În raport de conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului, cu justeţe s-a apreciat aşadar de prima instanţă că procedura de evaluare s-a realizat în condiţii de legalitate după cum şi titlul de despăgubiri a fost emis în conformitate cu prevederile legale incidente.
Consideraţiunile de mai sus demonstrează totodată netemeinicia şi a celorlalte critici ale recurentului, vizând subevaluarea terenului în discuţie, concluzia instanţei de fond în sensul că susţinerile recurentului privitoare la valoarea mai mare a terenului nu sunt decât afirmaţii nesusţinute probator, fiind întemeiată.
Faţă de cele mai sus înfăţişate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge aşadar, ca nefondat, recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.L. împotriva sentinţei nr. 1597 din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2832/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 384/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
