ICCJ. Decizia nr. 2832/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 2832 din 7 iunie 2012
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 decembrie 2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta L.C.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.C.S.D.”), a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună următoarele:
- obligarea pârâtului la înaintarea dosarului nr. 43004/ CC la un evaluator desemnat în vederea întocmirii raportului de evaluare;
- obligarea pârâtului la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în cuantumul ce urmează a fi stabilit în raportul de evaluare al imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 2.600 mp şi construcţie demolată;
- sancţionarea cu amendă a Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pentru neîndeplinirea obligaţiilor de lucru şi a nerespectării atribuţiilor ce revin Secretariatului C.C.S.D., conform titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind acordarea de despăgubiri în cadrul unui dosar ce are ca obiect măsuri reparatorii pe Legea nr. 10/2001;
obligarea pârâtului la daune cominatorii de 100 lei pe zi întârziere de la data pronunţării hotărârii şi până la înaintarea dosarului la evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru dosarul nr. 43004/ CC;
obligarea pârâtului la daune cominatorii de 100 lei pe zi întârziere după trecerea a 10 zile lucrătoare de la data aprobării raportului de evaluare pentru dosarul 43004/ CC de către C.C.S.D., şi până la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru dosarul nr. 43004/ CC.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că, prin notificarea nr. 2871 din 19 octombrie 2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 2.600 mp şi construcţie demolată sau acordarea de măsuri reparatorii şi că, prin Dispoziţia nr. 8280 din 04 iunie 2007, Primarul Municipiului Bucureşti a constatat imposibilitatea restituirii în natură, precum şi calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, şi a transmis dosarul pârâtei, fiind înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 43004/ CC, nesoluţionat până în prezent.
A mai arătat reclamanta că, în cursul lunii iulie 2009, a solicitat urgentarea soluţionării dosarului şi, întrucât nu a primit niciun răspuns, a formulat o plângere administrativă înregistrată la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor sub nr. 30041 din 22 septembrie 2009.
În răspunsul la plângerea administrativă, autoritatea publică pârâtă a susţinut că, pentru a putea trece la etapa evaluării, secretariatul C.C.S.D. are nevoie de o confirmare a emitentului Dispoziţiei nr. 8280/2007, confirmare primită în sensul menţinerii punctului de vedere exprimat în dispoziţie.
Se arată că Prefectul Municipiului Bucureşti a emis avizul de legalitate, constatând pe deplin legalitatea actelor ce fac obiectul dosarului care a fost soluţionat prin dispoziţia mai sus amintită.
În concluzie, reclamanta susţine că autoritatea pârâtă a depăşit cu mult termenul rezonabil în care trebuia să soluţioneze cererea.
2. Hotărârea pronunţată de Curtea de apel.
Prin sentinţa nr. 4450 din 27 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta L.C.M., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.;
- a obligat autoritatea publică pârâtă să finalizeze procedura administrativă, cu emiterea deciziei de stabilire a despăgubirilor cuvenite reclamantei;
- a respins, ca nefondate, celelalte capete de cerere;
- a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Referitor la capetele de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la înaintarea dosarului la evaluator şi emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În cauză este necontestat faptul că reclamanta a depus notificarea nr. 2871 din 19 octombrie 2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 2.600 mp şi construcţie demolată sau acordarea de măsuri reparatorii, iar Primarul Municipiului Bucureşti a emis Dispoziţia nr. 8280 din 04 iunie 2007, prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat persoanelor îndreptăţite M.G., L.C.M. şi G.A.
Cererea reclamantei de a primi despăgubiri pentru imobilul notificat se află spre rezolvare în faţa autorităţilor de mai bine de 10 ani.
Este adevărat că titlul VII – „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen limită pentru soluţionarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăseşte nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1035/2005, şi nici în Decizia C.C.S.D. nr. 2815 din 16 septembrie 2008 din 16 septembrie 2008, dar această situaţie nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluţionare să fie lăsată la aprecierea arbitrară a autorităţii competente, având în vedere principiul operativităţii în activitatea organelor administraţiei publice şi principiul termenului rezonabil consacrat de art. 7 din Codul bunei administraţii şi de Carta drepturilor fundamentale a Uniuni Europene.
Faţă de circumstanţele cauzei, autoritatea publică pârâtă a depăşit în mod nejustificat termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamantei, încălcând astfel dreptul său la o bună administrare, recunoscut în favoarea oricărui particular, astfel că se reţine existenţa unui refuz nejustificat din partea administraţiei publice de soluţionare a cererii.
Întrucât reclamanta nu a cerut autorităţii să emită decizia într-un anumit termen, rămân aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea 554/2004, urmând ca autoritatea să emită actul administrativ cerut în termenul prevăzut de această normă legală.
Capetele de cerere privind obligarea autorităţii la plata unor daune cominatorii pe zi de întârziere în legătură cu trimiterea dosarului la evaluator şi respectiv emiterea deciziei-titlu de despăgubire, sunt lipsite de temei legal faţă de dispoziţiile art. 18 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 554/2004, care se referă la penalităţi de întârziere, şi ale art. 24 alin. (2) din aceeaşi lege.
Capătul de cerere privind aplicarea unei amenzi în sarcina preşedintelui autorităţii, este neînetemiat, întrucât, raportat la art. 18 alin. (6) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, hotărârea urmează a fi executată în termenul legal. Cererea de sancţionare a preşedintelui A.N.R.P. cu amendă este lipsită de temei legal şi totodată sancţiunea pretinsă nu are corespondent în atribuţiile acestei autorităţi, din dispoziţiile titlului VII, capitolul 5 din Legea nr. 247/2005 rezultând că procedura administrativă care se finalizează cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, se află în competenţa exclusivă a C.C.S.D., care este o structură administrativă distinctă, cu competenţă proprie.
3. Recursul declarat de pârâta C.C.S.D.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-pârâtă susţine că instanţa în mod greşit, motivând soluţia în raport cu respectarea termenului rezonabil, a obligat C.C.S.D. să finalizeze procedura administrative cu emiterea deciziei conform procedurii prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005, fără a reţine că soluţionarea dosarelor se face potrivit Deciziei C.C.S.D. nr. 2815/2008, în ordinea înregistrării lor.
Recurenta-pârâtă susţine că, în cauză, în urma analizării, dosarului privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor a fost transmis Primăriei Municipiului Bucureşti, prin adresa nr. 43004/ CC din 20 ianuarie 2010, în vederea completări cu înscrisuri privind construcţia demolată, situaţia juridică a terenului, identificarea suprafeţelor imobilului, dosarul nefiind restituit până la data declarării prezentului recurs.
Mai arată recurenta că soluţionarea dosarului se face conform procedurii reglementate de titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi Deciziei C.C.S.D. nr. 2815/2008, în ordinea înregistrării lor, iar nu în baza unei simple cereri a persoanei îndreptăţite.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând cauza în limita criticilor din recurs, în raport cu art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
Conform circumstanţelor cauzei, prin Dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 8280 din 04 iunie 2007, a fost soluţionată notificarea nr. 2871 din 19 octombrie 2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, în sensul respingerii notificării privind restituirea în natură a terenului situat în Bucureşti, formulată de M.G., L.C.M. şi G.A., deoarece este afectat în totalitate de elemente de sistematizare, şi propunerii de acordare în favoarea persoanelor îndreptăţite a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat la aceeaşi adresă, compus din teren în suprafaţă de 2.600 mp şi construcţie demolată.
Dosarul aferent dispoziţiei susmenţionate a fost înregistrat la C.C.S.D. în anul 2007 sub nr. 43004/ CC.
Prin adresa nr. 43004/ CC din 20 ianuarie 2010, C.C.S.D. a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti completarea dosarului cu înscrisuri referitoare la construcţia demolată, situaţia juridică a terenului în suprafaţă de 2.600 mp şi identificarea suprafeţelor imobilului.
Contrar celor susţinute de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că Primăria Municipiului Bucureşti, prin adresa nr. 2637 din 23 februarie 2010, a răspuns solicitării adresate de C.C.S.D. prin adresa nr. 43004/ CC din 20 ianuarie 2010.
Înalta Curte apreciază că intervalul de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, în condiţiile în care reclamanta a depus notificarea în anul 2001, iar calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 8280 din 04 iunie 2007, dosarul fiind înregistrat în anul 2007 la C.C.S.D., conferă consistenţă concluziei că durata procedurii administrative de soluţionare a notificării este de natură a încălca principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Faptul că legea specială (titlul VII al Legii nr. 247/2005) nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor nu conferă suport apărărilor pârâtei, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituţia României, normele naţionale cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să contravină principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de dispoziţiile susmenţionate din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci şi în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi de Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare sau a unei totale pasivităţi a autorităţii publice.
În consecinţă, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile din recurs referitoare la obligarea C.C.S.D. să finalizeze procedura administrativă prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire cu respectarea termenului rezonabil, sentinţa recurată fiind temeinică şi legală atât sub aspectul admiterii capătului principal de cerere, cât şi în privinţa soluţiei de respingere a celorlalte capete din acţiunea introductivă.
Instanţa de recurs reţine, însă, că recursul este întemeiat sub aspectul termenului în care instanţa de fond a dispus obligarea pârâtei C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Având în vedere faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (5), (6) şi (7) din titlul VII – „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire poate fi realizată numai după desemnarea evaluatorului autorizat şi întocmirea raportului de evaluare, în considerarea caracterului complex al acestor proceduri, Înalta Curte apreciază ca fiind rezonabilă obligarea pârâtei C.C.S.D. să finalizeze procedura administrativă cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 6 luni de la pronunţarea prezentei hotărâri.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pe care o va modifica în sensul obligării pârâtei C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 6 luni de la pronunţarea prezentei hotărâri, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 4450 din 27 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că obligă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 6 luni de la pronunţarea prezentei hotărâri.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 845/2012. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1229/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
