ICCJ. Decizia nr. 384/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 384/2012
Dosar nr. 67/35/2010
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta M.G.M. a chemat în judecată M.S.S.P. Nucet, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii să dispună anularea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1544/2009, prin care a fost eliberată din funcţia de manager al S.P. Nucet şi, pe cale de consecinţă, anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 121 din 5 octombrie 2008, emisă în baza ordinului şi repunerea reclamantei în funcţia de manager interimar al S.P., precum şi acordarea drepturilor băneşti corespunzătoare, de la data emiterii ordinului, până la repunerea efectivă în funcţia deţinută.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a fost numită în funcţia de manager interimar al S.P. Nucet, prin Ordinul nr. 371/2009 al Ministerului Sănătăţii.
La data de 5 august 2009, Ministrul Sănătăţii emite Ordinul nr. 1545 prin care reclamanta a fost eliberată din această funcţie, urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 69/2009. În baza acestui ordin s-a emis şi Decizia de încetare a contractului de muncă nr. 121 din 5 octombrie 2009.
Deşi a formulat două plângeri împotriva ordinului, reclamanta nu a primit nici un răspuns, până la formularea acţiunii.
Prin întâmpinare, pârâtul S.P. Nucet a invocat excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile.
Soluţionând cu prioritate această excepţie, instanţa de fond reţine că prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la termenul de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ pentru solicitarea revocării în tot sau în parte a acestuia, au fost respectate, astfel că, excepţia tardivităţii va fi respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la fondul cauzei, instanţa a reţinut că, în mod legal şi temeinic, Comisia constituită prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 790/2009 a constatat că reclamanta nu se încadrează în cerinţele legale necesare ocupării postului de manager, nefiind absolventă a unei instituţii de învăţământ superior în domeniul medical, economic, juridic sau administrativ, consecinţa acestui fapt fiind încheierea actelor administrative contestate.
Împotriva sentinţei nr. 149/ CA din 12 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
Prin dispoziţiile art. 1 pct. 1 ale OUG nr. 69/2009 s-au modificat prevederile art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 în sensul reglementarii obligaţiei managerului de spital de a fi „absolvent al unei instituţii de învăţământ superior în domeniul medical, economic, juridic sau administrativ şi al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar".
Or, ceea ce nu a avut în vedere Ministerul Sănatăţii atunci când a emis acest ordin este faptul că, reclamanta este absolventă a unei instituţii de învăţământ, superior, respectiv deţine diplomă de master în domeniul economic, specializarea „Managementul financiar-contabil şi juridic al firmei".
De asemenea, este îndeplinită şi cea de a doua condiţie de studii prevăzută la art. 178 alin. (2) în noua formă şi anume cerinţa unor cursuri de perfecţionare, reclamanta fiind absolventă a cursului de management spitalicesc organizat de Ş.N.S.P.M.S. din cadrul Ministerului Sănătăţii, precum şi a programului de perfecţionare „Managementul fazei spitaliceşti a intervenţiei medicale în dezastre" organizat de I.N.A., şi un certificat de absolvire a unui program de specializare pentru ocupaţia de „manager" organizat în conformitate cu legislaţia privind formarea profesională continuă a adulţilor, curs recunoscut în comun atât de Ministerul Muncii cât şi de către Ministerul Educaţiei.
Chiar dacă reclamanta este absolventă a studiilor de licenţă în domeniul tehnic, fiind inginer în specializarea A.I.I., în condiţiile în care legea nu distinge, condiţionând doar existenţa absolvirii unei instituţii de învăţământ superior, îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute la art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.
Recursul este nefondat.
Condiţia de studii impusă managerului de spital, odată cu modificarea prevederilor art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, prin art. I, pct. 1 din OUG nr. 69/2009 este aceea a studiilor de licenţă în domeniul medical, economic, juridic sau administrativ.
Această exigenţă legală este formulată în termenii art. 178 alin. (2), astfel: „Managerul persoană fizică sau reprezentantul desemnat de managerul persoană juridică trebuie să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior în domeniul medical, economic, juridic sau administrativ şi al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii."
În consecinţă, faptul că reclamanta posedă o diplomă de master în domeniul economic şi, de asemenea, că aceasta a urmat cursurile de management spitalicesc nu prezintă relevanţă din perspectiva textului legal precitat.
Reclamanta este posesoarea unei diplome de licenţă în domeniul tehnic, astfel că nu îndeplineşte condiţia formulată în termeni imperativi şi inderogabili în Legea nr. 95/2006 în sensul că managerul de spital trebuie să fie absolvent al studiilor de licenţă în domeniile expres şi limitativ enumerate în art. 178 alin. (2) din actul normativ precitat.
Este adevărat că în textul legal amintit se face vorbire şi de cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, însă ca o cerinţă suplimentară în raport de condiţia de bază a studiilor de licenţă, iar nu ca o alternativă la aceasta.
În fine, diploma de master nu suplineşte condiţia privind studiile de licenţă, chiar dacă este obţinută în domeniul economic, enumerat în art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.G.M. împotriva sentinţei civile nr. 149/ CA din 12 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1229/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4132/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
