ICCJ. Decizia nr. 123/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 123/2012
Dosar nr. 3435/2/2010
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea instanţei de fond
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 16 aprilie 2010, reclamantul T.P., în contradictoriu cu pârâtele Compania Naţională de Căi ferate „C.F.R.” S.A. şi Societatea Naţională de Căi Ferate „C.F.R. Călători” S.A., a solicitat instanţei să constate că reclamantul a dobândit dreptul pentru obţinerea permisului de călătorie gratuită împreună cu soţia T.A., în conformitate cu prevederile art. 1 lit. d) din Decretul nr. 1/1981 şi ale Ordinului nr. 5, anexa nr. 3 la Ordinul Ministerului Transporturilor din 1 iulie 1981 şi obligarea pârâtelor la a acorda aceste permise gratuite începând cu data introducerii acţiunii în instanţă, atât reclamantului, cât şi soţiei sale, T.P.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata permiselor de călătorie gratuite, corespunzătoare ultimilor 3 ani înainte de introducerea cererii în instanţă, similar cu biletele de tren la clasa a II-a la trenurile rapide, astfel cum aveau dreptul să călătorească cu aceste permise, precum şi acordarea daunelor morale în cuantum 50 000 lei.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Societatea Naţională de Căi Ferate „C.F.R. Călători” S.A. a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat.
Prin sentinţa civilă nr. 527 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia privind autoritatea de lucru judecat şi a respins acţiunea reclamantului T.P. în contradictoriu cu pârâtele Societatea Naţională de Căi Ferate „C.F.R. Călători” S.A. şi Compania Naţională de Căi ferate „C.F.R.” S.A., pentru autoritate de lucru judecat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă, examinând cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat, a constatat faptul că, în cauză, există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză conform art. 1201 C. civ.
Astfel, Curtea a observat că cererea cu care a fost învestită are acelaşi obiect cu cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 733/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, respectiv „obligaţia de a tace";, în sensul constatării că reclamanţii au dobândit dreptul pentru obţinerea permiselor de călătorie gratuită în conformitate cu prevederile art. 1 lit. d) din Decretul nr. 1/1981, a obligării pârâtei să acorde reclamanţilor aceste permise gratuite începând cu data introducerii acţiunii, a obligării pârâtei la plata contravalorii acestor permise, calculate pentru perioada ultimilor 3 ani până la introducerea cererii, precum şi a obligării pârâtei la plata sumei de 50.000 lei ca daune morale.
În dosarul nr. 733/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, obiectul cauzei a fost acelaşi, respectiv reclamanţii au solicitat să se constate că au dobândit dreptul pentru obţinerea permiselor de călătorie gratuită în conformitate cu prevederile art. 1 lit. d) din Decretul nr. 1/1981, să fie obligată pârâta să acorde reclamanţilor aceste permise gratuite începând cu data introducerii acţiunii, să fie obligată pârâta la plata contravalorii acestor permise, calculate pentru perioada ultimilor 3 ani, indexată cu inflaţia, până la introducerea cererii, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000.000 lei ca daune morale.
Instanţa de fond a mai reţinut că cererile de chemare în judecată sunt întemeiate pe aceeaşi cauză, în materia contenciosului administrativ, având în vedere solicitarea eliberării permiselor de călătorie gratuită pe căile ferate române, în calitate de pensionar, în conformitate cu prevederile Decretului nr. 1/1981.
În ceea ce priveşte identitatea de părţi, prima instanţă a constatat că părţile prezentului litigiu au aceeaşi calitate procesuală ca în dosarul nr. 733/2/2009, respectiv T.P. şi T.A. în calitate de reclamanţi şi Societatea Naţională de Căi Ferate „C.F.R. Călători” S.A. în calitate de pârâtă.
În primul litigiu, a reţinut judecătorul fondului, prin sentinţa civilă nr. 974 din 10 aprilie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată, iar hotărârea instanţei de fond a rămas definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 3990 din 19 octombrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 733/2/2009, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamanţii T.P. şi T.A. împotriva sentinţei civile nr. 974 din 10 aprilie 2007.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 527 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a declarat recurs reclamantul T.P., invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul a solicitat casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut aplicabilitatea în cauză a art. 1201 C. civ.
Astfel, a precizat recurentul, în prezentul litigiu, soţia sa, T.A., nu mai are calitatea de reclamantă, iar în dosarul nr. 733/2/2007, Compania Naţională de Căi ferate „C.F.R.” S.A. nu a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă.
Întrucât în prezenta cauză nu există identitate de reclamanţi şi de pârâţi, recurentul T.P. a susţinut că nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Reclamantul T.P. a sesizat instanţa de contencios administrativ cu o cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile art. 1 lit. d) din Decretul nr. 1/1981 şi ale Ordinului nr. 5, anexa nr. 3 la Ordinul Ministerului Transporturilor din 01 iulie 1981 şi având ca obiect constatarea că reclamantul, împreună cu soţia sa, T.A., au dobândit dreptul pentru obţinerea permisului de călătorie gratuită, acordarea în favoarea ambilor soţi a acestor permise gratuite începând cu data introducerii acţiunii în instanţă, plata permiselor corespunzătoare ultimilor 3 ani şi acordarea de daune morale.
Instanţa de fond a ajuns, în mod corect, la concluzia - împărtăşită şi de instanţa de control judiciar – că în cauză este incidentă autoritatea de lucru judecat invocată de pârâta Societatea Naţională de Căi Ferate „C.F.R. Călători” S.A., în baza dispoziţiilor art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ., deoarece s-a dovedit existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect între prezentul litigiu şi cel soluţionat prin sentinţa civilă nr. 974 din 10 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3990 din 19 octombrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1201 C. civ., „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”.
Potrivit prevederilor legale menţionate, elementele care caracterizează instituţia autorităţii de lucru judecat sunt identitatea de părţi, de obiect şi de cauză.
În esenţă, lucrul judecat trebuie considerat că reflectă adevărul (res judicata pro veritate habetur), ceea ce semnifică că o cerere poate fi judecată irevocabil o singură dată şi nu poate fi combătută printr-o altă hotărâre judecătorească, astfel încât drepturile recunoscute printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiţiei.
Incidenţa autorităţii de lucru judecat este determinată de cererea formulată de reclamantul T.P. în cadrul primului litigiu, soluţionat în fond prin sentinţa civilă nr. 974 din 10 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu aceleaşi părţi, care au invocat motive identice de nelegalitate, având acelaşi obiect şi fiind întemeiat pe aceeaşi cauză.
În cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul a susţinut, în principal, că nu există identitate de părţi reclamante şi pârâte între prezentul litigiu şi cel soluţionat irevocabil prin decizia nr. 3990 din 19 octombrie 2007 pronunţată de instanţa supremă.
Însă, Înalta Curte nu poate reţine criticile privind lipsa identităţii de părţi, deoarece, chiar dacă reclamantul T.P. din prezenta cauză a avut în celălalt proces calitatea de reclamant împreună cu soţia sa, T.A. şi chiar dacă acesta, după respingerea acţiunii sale, a introdus o nouă cerere prin care a chemat în judecată, alături de pârâta Societatea Naţională de Căi Ferate „C.F.R. Călători” S.A., o a doua pârâtă, respectiv Compania Naţională de Căi ferate „C.F.R.” S.A., există identitate de părţi, câtă vreme, în ambele procese, titulare ale drepturilor şi obligaţiilor litigioase sunt aceleaşi persoane.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată faptul că reclamanţii T.P. şi T.A. au mai formulat o cerere de chemare în judecată, care a făcut obiectul dosarului nr. 916/2/2009 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi care a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 2147 din 22 mai 2009, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 856 din 17 februarie 2010, în sensul respingerii pentru autoritate de lucru judecat în raport tot cu sentinţa civilă nr. 974 din 10 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, care a tranşat fondul raporturilor juridice dintre părţi.
Totodată, Înalta Curte reţine că soluţia de admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, menţinută de către instanţa de control judiciar, face de prisos examinarea celorlalte cereri şi susţineri ale recurentului, care privesc fondul litigiului dedus judecăţii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul T.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.P. împotriva sentinţei civile nr. 527 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1221/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1233/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
