ICCJ. Decizia nr. 1450/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1450/2012
Dosar nr. 7/59/2008
Şedinţa publică de la 20 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Litigiul de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 8233 din 27 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7/59/2008, Judecătoria Timişoara a respins ca nefondată acţiunea reclamantului R.E. împotriva pârâtului Ministerul Apărării - Direcţia Domenii şi Infrastructuri Bucureşti, având ca obiect cererea de a fi obligat pârâtul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei de serviciu situată în Ghiroda str. B., înscrisă în CF nr. X Ghiroda, pe care o deţine în calitate de chiriaş, cu cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că, urmare a Deciziei de pensionare nr. X, reclamantul şi-a încetat activitatea în gradul de comandor începând cu 21 ianuarie 2002.
S-a mai reţinut că din extrasul CF nr. X Ghiroda a rezultat ca imobilul situat în comuna Ghiroda str. B., reprezentat de construcţie, face obiectul dreptului de proprietate al titularului Ministerul Apărării Naţionale, iar terenul în suprafaţă de 150 mp face obiectul dreptului de proprietate al Statului Român, locuinţa făcând obiectul contractului de închiriere din 21 iunie 2007, reclamantul având calitatea de chiriaş şi că, potrivit acestui contract, locuinţa avea la data încheierii contractului natura juridică a unei locuinţe de serviciu.
Instanţa a constatat că prin declaraţia autentificată la 30 octombrie 2007 de către B.N.P. M.G.T., R.E. împreună cu soţia acestuia R.A. au declarat pe proprie răspundere că nu deţin o locuinţă proprietate personală şi că deţin o locuinţă de serviciu în calitate de chiriaşi.
Prin adresa nr. A1697/16 octombrie 2007 s-a adus la cunoştinţa reclamantului că imobilul în litigiu nu mai are statutul de locuinţă de serviciu, fiind transformată în locuinţă de intervenţie nemaiputând face obiectul Legii nr. 562/2004 şi că reclamantul nu a atacat hotărârea Ministerului Apărării Naţionale de schimbare a regimului juridic a locuinţei, din locuinţă de serviciu în locuinţă de intervenţie, astfel că, în baza art. 56 din Legea nr. 114/1996, coroborat cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562/2004, instanţa a respins acţiunea ca neîntemeiată.
2. Excepţia de nelegalitate invocată de recurent
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul R.E., invocând excepţia de nelegalitate a art. 7 - 9 şi Anexa nr. 1 din H.G. nr. 812/2009 în ceea ce priveşte includerea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a imobilului din comuna Ghiroda, str. B., judeţul Timiş, înscris în CF nr. X Ghiroda, prin schimbarea regimului juridic al acestuia din locuinţă de serviciu în locuinţă de intervenţie, a Anexei nr. 4 (nepublicată) la H.G. nr. 1705/2006, publicată în M. Of. nr. 1020/21.2006, aşa cum a fost modificată prin H.G. nr. 812/2009, în ceea ce priveşte includerea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul .public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a imobilului din comuna Ghiroda, str. B., judeţul Timiş CF nr. X Ghiroda prin schimbarea regimului juridic al acestuia din locuinţă de serviciu în locuinţă de intervenţie şi a actului administrativ al cărui număr de identificare nu îl cunoaşte, emis de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale de către o centrală a acestuia, prin care s-a aprobat schimbarea regimului juridic al imobilului din comuna Ghiroda, str. B., judeţul Timiş, înscris în CF nr. X Ghiroda, din locuinţă de serviciu în locuinţă de intervenţie.
Drept urmare, prin încheierea civilă din 05 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7/59/2008, Tribunalul Timiş a sesizat Curtea de Apel Timişoara, în condiţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu excepţia de legalitate privind art. 7 - 9, respectiv 9 şi, respectiv a Anexei nr. 1 din H.G. nr. 812/2009, publicată în M. Of. nr. 560/12.08.2009 şi, nu în ultimul rând, asupra legalităţii Anexei 4 la H.G. nr. 1705/2006.
Prin cererea formulată, reclamantul a susţinut că nelegalitatea actelor administrative se raportează la dispoziţiile art. 51 şi 54 din Legea nr. 114/1996 privind locuinţele, arătându-se că art. 54 alin. (2) din Legea nr. 114/1996 reglementează regimul juridic al locuinţei de intervenţie şi defineşte această categorie de locuinţe ca fiind acele locuinţe "care se realizează odată cu obiectivul de investiţie şi se amplasează în incinta acestuia sau în imediata apropiere".
Prin Notele scrise depuse în dosarul Curţii de Apel Timişoara, reclamantul şi-a completat motivele de nelegalitate ale excepţiei invocate, arătând că actele administrative ce fac obiectul excepţiei încalcă şi dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 562/2004, modificată prin Legea nr. 357/2006, publicată în anul 2009, privind autorizarea vânzării locuinţelor de serviciu către cadrele militare active sau pensionate, care a prevăzut că locuinţele de serviciu prevăzute la art. 1, aflate în proprietatea publică a statului şi în administrarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, se trec în proprietatea privată a statului prin hotărâre a Guvernului.
Reclamantul a susţinut că, aşa cum dispune art. 9, toate locuinţele de serviciu prevăzute la art. 1 şi aflate în proprietatea publică a statului se trec în proprietatea privată a statului prin hotărâre a Guvernului şi că, în consecinţă, actele administrative sunt nelegale în raport şi de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 562/2004, republicată.
S-a mai adăugat că, în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 213/1998 (care reglementează, cu caracter de normă generală, trecerea bunurilor din domeniul privat în domeniul public al statului), cele ale art. 9 din Legea nr. 562/2004 au caracterul de lege specială şi, de aceea, derogă de la legea generală.
3. Apărările pârâţilor
Prin întâmpinare Guvernul României a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate, arătând că H.G. 1705/2006 este temeinică şi legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, al art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare
Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a solicitat, de asemenea, respingerea excepţiei ca inadmisibilă, pe motiv că H.G. nr. 1705/2006 prin care s-a atestat domeniul public al statului modificată prin H.G. nr. 812/2009 este un act administrativ normativ, excepţie respinsă prin încheierea de şedinţă din 01 noiembrie 2011. De asemenea pârâtul a susţinut că excepţia este inadmisibilă şi pentru că măsura dispusă prin actele atacate nu aduce nici o vătămare reclamantului în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi că soluţia din dosarul de fond nu depinde de cea care se dă excepţiei de nelegalitate.
Pe fondul cererii, pârâtul a susţinut că excepţia este neîntemeiată, în raport cu prevederile art. 51 şi 54 din Legea nr. 114/1996, pentru că este drept că locuinţa nu se află în incinta unităţii militare şi nici „lângă aceasta", or, prin art. 54, Legea nr. 114/1996 impune condiţia situării locuinţei de intervenţie în incintă sau în imediata apropiere, fără a defini, însă, „imediata apropiere". Tocmai de aceea, aprecierea îndeplinirii condiţiilor (ce revine instituţiei deţinătoare) trebuie raportată la specificul şi nevoile instituţiei deţinătoare.
4. Soluţia instanţei de fond asupra excepţiei de nelegalitate
Prin Sentinţa civilă nr. 501 din 8 noiembrie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul R.E., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Apărării Naţionale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că nu este întemeiată excepţia inadmisibilităţii, întrucât obiectul cererii nu îl reprezintă anularea unui act administrativ, pentru a se face dovada dreptului vătămat, iar aprecierea legăturii dintre excepţia de nelegalitate şi acţiunea civilă, comercială, etc., cade în competenţa materială a instanţei în faţa căreia s-a ridicat excepţia.
Examinând cererea reclamantului pe fondul său, instanţa a respins cererea ca nefondată, reţinând că regimul juridic al imobilului în litigiu a fost schimbat numai în ceea ce priveşte categoria de proprietate din care acesta face parte, şi anume din cea privată în cea publică a statului, deci s-a modificat numai regimul juridic al proprietăţii de stat şi nu regimul juridic privind categoria de locuinţe din care face parte respectivul imobil.
S-a arătat că această schimbare de regim juridic pentru locuinţa din litigiu s-a realizat printr-un act emis de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, ulterior emiterii hotărârii de guvern în baza Legii nr. 213/1998, aşa cum rezultă din însăşi excepţia de nelegalitate din litigiu invocată de reclamant, cât şi din adresa nr. SE0266 emisă de pârât prin U.M. 02523, depusă la Dosarul nr. 7/59/2008 al Curţii de Apel Timişoara.
În consecinţă, instanţa a apreciat că susţinerile reclamantului legate de nelegalitatea actului administrativ, prin raportare la prevederile art. 51, 54 alin. (2) din Legea nr. 114/96 sau ale art. 9 din Legea nr. 562/2004 sunt irelevante sub aspectul modalităţii în care trebuie schimbat regimul juridic al unei locuinţe de serviciu, atâta timp cât nu prin H.G. nr. 1705/2006, modificată prin H.G. nr. 812/2009, s-a dispus sub acest aspect, schimbându-se doar regimul juridic al proprietăţii statului.
Aşa fiind, cererea a fost respinsă ca nefondată, în temeiul prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.
5. Instanţa de recurs
1. Criticile reclamantului
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R.E., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate invocată de el prin Notele de şedinţă din 8 martie 2010 şi Notele scrise din 3 mai 2010, în privinţa actului administrativ ale cărui date de identificare nu le-a putut indica, întrucât nu le cunoaşte, emis de Ministerul Apărării Naţionale, prin care s-a schimbat regimul juridic al imobilului din comuna Ghiroda, str. B., judeţul Timiş înscris în CF nr. X Ghiroda, din locuinţă de serviciu în locuinţă de intervenţie, solicitându-se admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare.
Recurentul a arătat în privinţa actelor administrative care formează obiectul excepţiei de nelegalitate, că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere normele legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii la data naşterii acestui raport, respectiv la 28 mai 2007 când a înregistrat cererea de cumpărare a locuinţei de serviciu.
S-a mai învederat că actele administrative atacate pe calea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 sunt nelegale în raport cu dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 562/2004, modificată prin Legea nr. 357/2006, deoarece trecerea locuinţelor din domeniul public în domeniul privat trebuia făcută numai prin Lege, Guvernul neavând competenţa de a schimba regimul juridic al locuinţelor de serviciu.
Recurentul a susţinut că actele administrative a căror nelegalitate s-a invocat încalcă art. 54 alin. (2) din Legea nr. 114/1996, solicitându-se admiterea recursului şi în principal casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea acesteia şi admiterea excepţiei de nelegalitate, aşa cum a fost formulată.
2. Apărările intimatului
Intimatul Guvernul României, prin în întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, H.G. nr. 1705/2006 - Anexa nr. 4 şi H.G. nr. 812/2009 - Anexa nr. 1 fiind legale, aşa cum corect a constatat prima instanţă
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Recurentul-reclamant R.E. a invocat şi a motivat în scris excepţia de nelegalitate a unor acte administrative invocată în litigiul având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Apărării de a-i încheia contract de vânzare-cumpărare pentru locuinţa de serviciu situată în comuna Ghiroda str. B., prin Nota de şedinţă depusă la Dosar nr. 7/59/2008 al Tribunalului Timiş, pentru termenul de judecată din 8 martie 2010 şi prin Notele scrise de la acelaşi dosar, depuse la termenul de judecată din 3 mai 2010.
Din aceste înscrisuri rezultă în mod neîndoielnic faptul că recurentul-reclamant a invocat excepţia de nelegalitate a art. 7 - 9 şi Anexa nr. 1 din H.G. nr. 812/2009 privind includerea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a imobilului din comuna Ghiroda, str. B., a Anexei nr. 4 la H.G. nr. 1705/2006, modificată prin H.G. nr. 812/2009 în ceea ce priveşte includerea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în administrarea aceluiaşi minister, a aceluiaşi imobil, prin schimbarea regimului juridic al acestuia din locuinţă de serviciu în locuinţă de intervenţie, dar şi a actului administrativ de autoritate a şefului de stat major general, fără a preciza datele de identificare ale acestuia, pe care nu le cunoştea, prin care s-a aprobat schimbarea regimului juridic al aceluiaşi imobil, din locuinţă de serviciu în locuinţă de intervenţie.
Prin Sentinţa nr. 501 din 8 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara s-a analizat numai excepţia de nelegalitate ridicată cu privire la cele două hotărâri de guvern, instanţa considerându-se sesizată prin încheierea Tribunalului Timiş din 5 noiembrie 2010 numai cu privire la aceste acte administrative.
Înalta Curte constată că nu s-a cercetat complet fondul cauzei dedus judecăţii, deoarece instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de nelegalitate de către recurentul-reclamant privind cele trei acte administrative expres nominalizate - Tribunalul Timiş, nu putea cenzura dreptul de dispoziţie al acestuia din urmă, prin încheierea de sesizare din 5 noiembrie 2011, mai ales că nu s-a respins cererea desesizare cu privire la actul administrativ de autoritate al Şefului de Stat Major General, prin această încheiere, aşa cum instanţa avea posibilitatea să procedeze, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, situaţie în care încheierea de sesizare putea fi atacată odată cu fondul cauzei dedus judecăţii.
Pe de altă parte, nici Curtea de Apel Timişoara nu şi-a exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi nu a clarificat cadrul procesual, prin soluţia pronunţată încălcându-se şi dreptul de acces al recurentului-reclamant la o instanţă, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în privinţa excepţiei de nelegalitate vizând actul administrativ anterior menţionat, deoarece conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 împotriva încheierii de admitere a sesizării pronunţată de Tribunalul Timiş la 5 noiembrie 2010 nu există cale de atac, aşa încât nu ar mai putea fi dedusă cercetării judecătoreşti excepţia de nelegalitate a actului administrativ emis de Şeful Statului Major cu privire la schimbarea situaţiei juridice a imobilului folosit de recurent.
4. Soluţia instanţei de recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va admite recursul reclamantului şi se va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara, în vederea cercetării tuturor actelor administrative a căror nelegalitate s-a invocat în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere toate criticile formulate de recurentul reclamant în argumentarea excepţiei de nelegalitate a celor trei acte administrative.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de R.E. împotriva Sentinţei civile nr. 501 din 8 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe - Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1389/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1466/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
