ICCJ. Decizia nr. 1551/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1551/2012
Dosar nr. 553/42/2011
Şedinţa publică de la 22 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta SC „S.T.C.” SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice – Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate, prin care solicita suspendarea executării deciziilor nr. 144 din 30 iulie 2010 şi nr. 401 din 26 noiembrie 2010, până la soluţionarea fondului cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, reţinând următoarele:
Prin decizia nr. 144 din 30 iunie 2010 Ministerul Finanţelor Publice, prin Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate, a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal din 20 decembrie 2005 deţinută de societatea reclamantă, pentru nerespectarea prevederilor art. 20626 alin. (1) lit. d) şi e) din Legea nr. 571/2003, respectiv a produs băuturi alcoolice în afara antrepozitului fiscal, nu a înregistrat unele venituri din producerea şi comercializarea de băuturilor alcoolice şi comercializarea prin intermediul SC T.F.D. SRL de băuturi alcoolice a căror banderole de marcaj nu sunt autentice, măsura fiind menţinută prin respingerea contestaţiei formulate de societate, prin decizia nr. 401 din 26 noiembrie 2010.
Potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice ce a emis actul administrativ sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei pe fond, o cerere de suspendare fiind deci admisibilă în situaţia îndeplinirii cumulative a celor două condiţii, cazul bine justificat cum este definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 şi a pagubei iminente definit de art. 2 lit. ş) din acelaşi act normativ, posibilitatea suspendării actelor administrative unilaterale individuale sau normative fiind consacrată şi de documente emise de organisme internaţionale, respectiv recomandarea din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri.
În prezenta cauză reclamanta a făcut dovada că a sesizat autoritatea emitentă în condiţiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, însă celelalte condiţii respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă nu au fost probate.
Toate argumentele prezentate de reclamantă, respectiv interpretarea tendenţioasă şi succesibilă de echivoc a Gărzii Financiare din procesul verbal din 2 iunie 2010, calificarea ca documente justificative a fişelor de magazie şi inexistenţa dreptului de dispoziţie asupra băuturilor alcoolice găsite în apropierea antrepozitului fiscal al SC S.T.C. SRL Târgovişte vizează netemeinicia actelor ce au stat la baza emiterii deciziilor, privesc fondul problemei litigioase, neputând fi analizate într-o cerere ce are ca obiect suspendarea executării actului administrativ reprezentat de decizia de revocare cazul bine justificat fiind reprezentat de împrejurări legate de starea de fapt şi de drept ce sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, astfel de împrejurării nefiind reliefate în cererea formulată.
Împrejurarea menţionată oral în şedinţa publică de judecată şi dovedită prin certificatul emis de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. 5249/120/2010, din care rezultă că a fost suspendată executarea actelor administrativ fiscale emise de D.G.F.P. Dâmboviţa, respectiv decizia de impunere din 2 mai 2011 şi din 2 mai 2011 de nemodificare a bazei de impunere, nu are nicio relevanţă şi nu face proba cazului bine justificat în ceea ce priveşte actele administrative contestate în prezenta cauza prin care s-a revocat antrepozitul fiscal întrucât îndeplinirea acestei condiţii se analizează în raport de fiecare act administrativ, asupra acestuia fiind necesar a exista o îndoială serioasă în privinţa legalităţii.
De asemenea, în cauză nu s-a făcut nici dovada pagubei iminente, toate aspectele susţinute de societate privind iminenţa blocajului financiar, imposibilitatea stingerii debitelor din afacerile comerciale curente, a debitelor bugetare ce devin scadente, expunerea partenerilor contractuali la incapacitate de plată şi repercusiunile sociale asupra salariaţilor societăţii, nefiind demonstrate de evidenţele contabile sau alte înscrisuri relevante.
Împotriva acestei încheieri, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta.
S-a criticat hotărârea judecătorească pentru faptul că nu au fost avute în vedere probele administrate şi s-au încălcat dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului şi motivele de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin încheierea recurată s-a respins cererea de suspendare privind executarea deciziilor nr. 144/2010 şi 401/2010, cu motivarea că în speţă nu sunt întrunite dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Conform art. 14 din Legea contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 din aceeaşi lege a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond. Această cerere este admisibilă în situaţia în care sunt îndeplinite cumulativ două condiţii prevăzute expres de lege, existenţa cazului bine justificat şi paguba iminentă.
În ceea ce priveşte cele două decizii atacate, recurenta-reclamantă a antamat în cererea de suspendare aspecte de fapt care privesc fondul cauzei care nu creează pentru instanţa de judecată îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor administrative.
Nici paguba iminentă nu a fost dovedită, recurenta susţinând blocajul financiar prin executarea deciziilor, repercusiunile sociale asupra salariaţilor şi a partenerilor contractuali, nefiind dovedite de evidenţele contabile ale acesteia.
Faţă de aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că încheierea atacată este legală, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de reclamanta SC S.T.C. SRL ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.T.C. SRL împotriva încheierii din 9 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1547/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1555/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
