ICCJ. Decizia nr. 1555/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1555/2012
Dosar nr. 635/45/2011
Şedinţa publică de la 22 martie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 270 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC „C.O.” SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, şi a dispus suspendarea executării deciziilor nr. 012 din 04 ianuarie 2011 şi nr. 121 din 08 iunie 2011 emise de pârât, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii având ca obiect anularea acestor acte administrative.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, reţinând următoarele:
Art. 2 lit. t) defineşte cazurile bine justificate, ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
Or, în speţă, actele administrative a căror suspendare se solicită au procedat la revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal de care beneficia reclamanta, motivat de împrejurarea că aceasta „înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 zile faţă de termenul de plată” în sumă de 37.906 lei, „conform adresei A.F.P.C. Iaşi din 30 august 2010, şi nu a făcut dovada înregistrării/neînregistrării de obligaţii restante la bugetul local”.
Din cuprinsul Notei întocmite de organul fiscal în cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei reclamantei se evocă faptul că aceasta a depus o cerere de compensare TVA pentru suma de 37.938 lei, nesoluţionată până la data depunerii plângerii prealabile, compensare ce ar fi de natură a acoperi datoria la bugetul de stat înregistrată de reclamantă, având în vedere textul actual al art. 20628 C. proc. fisc.
Există, aşadar, la data formulării cererii de suspendare, o „îndoială serioasă” asupra realităţii debitului înregistrat de reclamantă la bugetul consolidat al statului, de existenţa căruia debite în mod direct legalitatea măsurii de revocare a antrepozitului fiscal de care beneficiază reclamanta, în condiţiile în care modul de aplicare a dispoziţiilor legale incidente intră în competenţa instanţei la momentul soluţionării fondului cererii, în această fază fiind suficientă existenţa unei aparenţe de ilegalitate a actului administrativ, ce a fost demonstrată în cauză.
Şi cea de a doua condiţie cumulativă de admisibilitate a unei cereri de suspendare a fost probată în cauză, „paguba iminentă” viitoare fiind de la sine înţeleasă, având în vedere faptul că societatea reclamantă are în obiectul de activitate vinificaţia, realizată tocmai în antrepozitul fiscal în litigiu, iar suspendarea autorizaţiei este de natură a-i bloca activitatea, chiar în perioada de recoltare a strugurilor ce vor fi depozitaţi şi procesaţi în locaţia respectivă.
Împotriva sentinţei nr. 270 din data de 26 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi (în baza mandatului din 7 octombrie 2011) prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate şi, urmare rejudecării, respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantei SC C.O. SRL de suspendare a executării deciziilor nr. 012 din 4 ianuarie 2011 şi nr. 121 din 8 iunie 2011 emise de Ministerul Finanţelor Publice.
S-a învederat, prin motivele cererii de recurs, că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, întrucât nu s-a făcut dovada, în cauză, a existenţei celor două condiţii cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, în ceea ce priveşte prima condiţie legală, a susţinut recurentul că se poate constata din actele dosarului că nu ne aflăm în situaţia unui caz bine justificat, prevederile legale aplicabile fiind corect interpretate şi aplicate de către Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate. Or, îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ contestat trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, iar susţinerile reclamantei nu constituie aspecte de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat, întrucât acestea nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne cu uşurinţă prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal. Pe de altă parte, a precizat Ministerul Finanţelor Publice că în cadrul procedurii de soluţionare a cererii de suspendare a executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului, astfel încât incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 20628 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal excede analizei.
Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cea a iminenţei producerii unei pagube prin executarea actului contestat, a arătat recurentul că simpla susţinere că societatea reclamantă are în obiectul de activitate vinificaţia astfel că paguba iminentă viitoare este de la sine înţeleasă nu este suficientă, prin ea însăşi, să îndrituiască instanţa să procedeze la admiterea cererii de suspendare.
În concluzie, a subliniat Ministerul Finanţelor Publice că din probatoriul administrat nu reiese că ne-am afla în prezenţa unui caz bine justificat iar reclamanta nu a administrat nici un fel de probă de natură să demonstreze iminenţa unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ.
Au fost invocate, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă în cauză intimata SC C.O. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii recurate.
A solicitat intimata reclamanta ca instanţa de control judiciar să constate că recursul formulat în litigiu reprezintă în fapt o expunere de ordin teoretic fără nici un argument pertinent privitor la o eventuală deficienţă a aprecierii instanţei de fond, şi că sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de dispoziţiile Legii contenciosului administrativ.
Sub aspectul condiţiei cazului bine justificat, a relevat intimata că a invocat argumente juridice consistente care fac ca asupra actelor administrative contestate să planeze o suspiciune plauzibilă, iar cât priveşte cerinţa pagubei iminente a susţinut reclamanta că rezultă, din înscrisurile depuse la dosarul pricinii, că societatea comercială promovează un brand recunoscut la nivel naţional şi chiar internaţional, cu impact direct şi asupra arealului geografic în care îşi desfăşoară activitatea, respectiv zona municipiului Iaşi.
De asemenea, a precizat intimata că capacitatea productivă a sa justifică permiterea continuării activităţii, consecinţa directă a acestui fapt fiind chiar salvgardarea intereselor de natură fiscală a recurentei, întrucât în mod evident ca urmare a realizării obiectului de activitate societatea înregistrează venituri cu care poate să-şi onoreze în continuare obligaţiile fiscale. Societatea figurează cu un număr de 7 salariaţi permanenţi cu contracte individuale de muncă înregistrate şi 30 de sezonieri, iar prin revocarea autorizaţiei este interzisă desfăşurarea activităţii societăţii, fiind de natură a produce o pagubă iminentă cu posibilitatea intrării societăţii în încetare de plăţi.
Recursul este nefondat, pentru considerente ce vor fi expuse în cele ce urmează.
În general, se recunoaşte că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlu executoriu. Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă, atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuşi, o situaţie de excepţie aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege. Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. Pe de altă parte, în condiţiile art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanţa putând dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 14 alin. (2)-(7) din legea contenciosului administrativ.
Prin „cazuri bine justificate"; se înţelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ"; (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), iar prin „pagubă iminentă"; se desemnează „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public"; (art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare).
Prima instanţă a reţinut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) şi 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispus în mod întemeiat, prin sentinţa recurată, admiterea cererii reclamantei SC C.O. SRL şi suspendarea executării deciziilor din 4 ianuarie 2011 şi din 8 iunie 2011 emise de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea acestor acte administrative.
Suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate de către reclamantă pe calea contenciosului administrativ se impune, în temeiul prevederilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care este îndeplinită atât condiţia cazului bine justificat (întrucât într-adevăr şi motivele de fapt şi de drept invocate prin contestaţia administrativă prealabilă şi prin acţiunea în contencios administrativ sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul legalităţii şi temeiniciei actelor administrative fiscale atacate), cât şi cerinţa prevenirii unei pagube iminente (deoarece s-a probat în litigiu că executarea de îndată a actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia nr. 012 din 4 ianuarie 2011 prin care s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal din 12 martie 2010 emisă pe numele intimatei ar putea conduce la desfăşurarea cu mari dificultăţi, pe mai departe, a activităţii economice a intimatei, chiar la intrarea în insolvenţă, şi i-ar produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului).
În aceste condiţii, constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia generală a Finanţelor Publice Iaşi, împotriva sentinţei nr. 270 din data de 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi împotriva sentinţei nr. 270 din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1551/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1605/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
