ICCJ. Decizia nr. 158/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 158/2012
Dosar nr. 8844/2/2009
Şedinţa publică de la 17 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1.Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrative şi fiscal, sub numărul 8844/2/2009, reclamantul E.M. - cetăţean moldovean, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe - pentru Ambasada României din Republica Moldova solicitând obligarea acesteia să-i primească cererea şi actele necesare cu privire la redobândirea cetăţeniei române, într-un termen rezonabil de maximum 30 de zile.
În motivarea, în fapt a acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă că în septembrie 2006 s-a prezentat la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău în vederea depunerii cererii şi a actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, în temeiul art. 12 alin. (2) şi art. 101 din Lega nr. 21/1991, dar a fost refuzat. Motivul refuzului a fost acela că, trebuia mai întâi să depună o cerere de intenţie pentru a fi programat la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău pentru depunerea actelor de redobândire a cetăţeniei române; a formulat cererea şi i s-a comunicat că, în termen de 6 luni va primi o invitaţie pentru programare, însă nici până în prezent nu a fost programat, şi cu toate acestea cererea depusă a ajuns la Ambasada României.
La data de 15 iunie 2009, s-a adresat cu o altă cerere, la care nu au primit răspuns, considerând că termenul de programare este exagerat de lung şi nu poate fi justificat a acţionat pârâtul în judecată.
La data de 27 ianuarie 2010, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin Sentinţa nr. 681 din 5 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrative şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
A admis acţiunea formulată de reclamantul E.M. împotriva pârâtului Ministerul Afacerilor Externe, obligându-l să procedeze la înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei române formulate de reclamant într-un termen rezonabil de maxim 30 de zile.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârât, instanţa a reţinut, pe de o parte, că obiectul cauzei îl reprezintă refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de înregistrare a cererii de redobândire a cetăţeniei, or, obligaţia înregistrării cererii aparţinea pârâtei, reclamantul aşteptând un răspuns la solicitarea recomandată, din septembrie 2006 şi, chiar dacă reclamantul nu a insistat în cerere în anul 2006 sau în anul următor, pârâta nu a putut indica data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, de la care să pornească curgerea termenului de prescripţie de 6 luni.
Pe fond, prima instanţă a constatat că, în speţă, durata de mai mult de trei ani, de la data cererii din Septembrie 2006 şi până la data formulării cererii de chemare în judecată nu poate constitui în niciun caz un termen rezonabil în sensul Convenţiei, iar din punct de vedere al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu care Legea nr. 21/1991 se completează în mod corespunzător, prin nesoluţionarea cererii reclamantului de înregistrare a cererii de redobândire a cetăţeniei române într-un termen rezonabil, acesta a fost vătămat în drepturile lui legate de aplicarea dispoziţiilor legale privind redobândirea cetăţeniei.
A mai reţinut instanţa că susţinerea pârâtului că există un număr foarte mare de cereri care depăşeşte puterea de lucru a Secţiei Consulare a Ambasadei, iar prin luarea peste rând a cererii reclamantului ceilalţi solicitanţi ar fi discriminaţi, şi în această situaţie nu suntem în prezenţa unui refuz nejustificat, nu poate fi reţinută, deşi Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen de soluţionare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române şi nicio procedură de urgentare sau o excepţie de la procedura obişnuită, aceasta nu presupune că cererea de redobândire nu trebuie înregistrată într-un interval de timp rezonabil în raport cu data formulării cererii.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a reţinut refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea într-un termen rezonabil, întrucât răspunsul administrativ emis în aceste situaţii de MAE nu încorporează un refuz şi, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca fiind nejustificat.
A susţinut recurentul că, temeiul de drept care a permis reprezentanţilor Secţiei consulare a Ambasadei României de la Chişinău să programeze solicitanţii pentru depunerea cererilor de redobândire a cetăţeniei române a fost H.G. nr. 1723 din 14 octombrie 2004, privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocraţiei în programul de relaţii cu publicul", art. 6, anexa 1, lit. A, pct. III - f.
A mai arătat recurentul că, la data formulării recursului, stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel satisfăcător faţă de anii anteriori prin deschiderea unei noi locaţii a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, precum şi prin deschiderea consulatelor generale de la Cahul şi Bălţi.
Mai mult, începând cu data de 16 august 2010, în toate locaţiile consulare din Republica Moldova (la Chişinău, Cahul şi Bălţi) procesarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române are loc fără programare şi fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenţie.
Recurentul a invocat, totodată, prevederile O.U.G. nr. 5/2010, potrivit căreia cetăţenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fără nicio restricţie în ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă.
A apreciat recurentul că vătămarea produsă în circumstanţe care exclud culpa autorităţii administrative solicitate, nu era aptă a atrage condamnarea acesteia deoarece se încalcă atât norma specială (potrivit Legii nr. 554/2004, refuzul trebuie să fie nejustificat,) cât şi principiul mai larg de drept ce statuează că nu există obligaţie corelativă unui drept imposibil de executat (în cazul pârâtului reconsiderarea relaţiilor bilaterale a dovedit că această imposibilitate a fost temporară).
Totodată recurentul a susţinut că, în lipsa unui temei legal concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire ale cetăţeniei române.
În ceea ce priveşte caracterul rezonabil al duratei unei proceduri, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că aceasta se determină în funcţie de circumstanţele cauzei şi ţinând cont de criteriile consacrate de Jurisprudenţa Curţii, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi al autorităţilor competente (cauza Katte Klitsche de la Grange, Hozee c/Olanda, Phillis c/Grecia, Ceteroni c/Italia).
În fine, recurentul pârât a arătat că stabilirea, în cadrul activităţii MAE, a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetăţeniei nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat şi că ordinea internă stabilită de MAE nu încorpora un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului ci prevedea condiţiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligaţiei prevăzute de Legea nr. 21/1991.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Instanţa de control judiciar constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Critica recurentului privind greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care defineşte noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: "Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de "termen rezonabil" este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un "termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În cauză, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - septembrie 2006, cu revenire iunie 2009 - şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a Secţiei Consulare a Ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerităţii, care guvernează materia aflată în discuţie.
În ceea ce priveşte modificarea legislativă intervenită prin O.U.G. nr. 5/2010, instanţa constată că aceste dispoziţii sunt ulterioare momentului introducerii acţiunii şi nu au putere retroactivă.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinţei nr. 681 din 5 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 1356/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 207/2012. Contencios → |
|---|
