ICCJ. Decizia nr. 207/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 207/2012
Dosar nr. 167/33/2011/a1
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia în Participaţiune T.A.K.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj, anularea în întregime a Deciziei nr. 302 din 07 decembrie 2010, şi pe cale de consecinţă anularea în parte a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata TVA nr. 29.215 din 27 august 2010, emise în baza constatărilor cuprinse în raportul de inspecţie fiscală nr. 29.215 din 19 august 2010 în sensul:
- anulării în întregime a debitului principal - 235.308 lei, reprezentând TVA stabilit suplimentar prin decizia de impunere mai sus indicată;
- anulării în parte a majorărilor de întârziere aferente TVA, în sensul diminuării acestora de la suma de 484.659 lei la 8.063 lei;
- emiterii unei noi decizii de impunere care să recunoască creanţa reclamanţilor fiscali reprezentând TVA de rambursat în suma de 3.291 lei, aferentă perioadei supuse inspecţiei fiscale.
Prin aceeaşi cerere, s-a solicitat şi suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 29.215 din 27 august 2010 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare a actelor administrative atacate.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală ce a stat la baza acesteia, emise de pârâtă, s-a reţinut că a desfăşurat tranzacţii imobiliare, cu depăşirea plafonului de scutire de la plata TVA şi s-au stabilit obligaţii de plata de TVA rezultate din tranzacţii imobiliare în cuantum de 235.308 lei şi majorări de întârziere în cuantum de 484.659 lei.
Împotriva acestei decizii de impunere şi a raportului de impunere reclamanta a formulat în termenul legal contestaţie, ce a fost respinsă prin Decizia nr. 302 din 07 octombrie 2010 a autorităţii pârâte.
O cerere de suspendare a executării aceleiaşi decizii de impunere, întemeiată iniţial pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi precizată ulterior, din perspectiva temeiului de drept, ca fiind art. 15 din acelaşi act normativ, a fost înregistrată de către reclamantă şi pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. 8472/117/2010, iar prin Sentinţa nr. 1041 din 25 februarie 2011, tribunalul şi-a declinat competenţa materială în favoarea Curţii de Apel Cluj, iar pe rolul acestei instanţe, acţiunea a fost înregistrată sub nr. 330/33/2011. La termenul din data de 7 aprilie 2011, s-a dispus trimiterea cauzei în vederea discutării excepţiei de litispendenţă, excepţie ce a fost admisă, conform încheierii de şedinţă din data de 13 aprilie 2011.
Soluţia primei instanţe
Prin încheierea din 12 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de către reclamantă şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 29215 din 27 august 2010 emisă de pârâtă, în baza constatărilor din raportul de inspecţie fiscală nr. 29215 din 19 august 2010, în ceea ce priveşte sumele de 235.308 lei reprezentând TVA şi 484.659 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente, până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 167/33/2011 al Curţii de Apel Cluj.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin raportul de inspecţie fiscală s-a constatat că reclamanta a desfăşurat tranzacţii imobiliare, cu depăşirea plafonului de scutire de la plata TVA, data depăşirii acestuia fiind raportată la încasarea sumei de 132.500 lei, cu titlu de avans, la data de 20 aprilie 2007.
Organul fiscal a apreciat că reclamanta ar fi avut obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de TVA, până la data de 10 mai 2007, devenind astfel pe cale de consecinţă plătitoare de TVA începând cu data de 01 iunie 2007 şi nu cu data de 01 noiembrie 2009, aşa cum s-a înregistrat petenta, prin opţiune. Totodată, au fost considerate taxabile toate operaţiunile ulterioare efectuate de către reclamantă, constând în tranzacţiile imobiliare expres indicate în cuprinsul raportului.
Prima instanţă a reţinut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi anume existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
În aprecierea condiţiilor privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, prima instanţă a apreciat că se justifică măsura suspendării actului administrativ atacat.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, a reţinut existenţa unor împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei atacate, iar executarea actului administrativ atacat este de natură să producă consecinţe greu sau imposibil de înlăturat în cazul anulării actului.
În speţă, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar, s-a făcut dovada instituirii unei popriri asigurătorii asupra disponibilului din bănci al petentei şi a sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile, fiind astfel iminentă începerea efectivă a vânzării la licitaţie publică a unor bunuri imobile.
În fine, prima instanţă a reţinut că practica organelor fiscale a fost aceea conform căreia obligaţia persoanelor aflate în situaţia reclamantei, de a se înregistra în scopuri de TVA, subzistă numai începând cu 1 ianuarie 2008, dar, cu toate acestea, prin actul de control se apreciază că reclamanta a devenit plătitoare de TVA începând cu 1 iunie 2007.
Recursul
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, criticând sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate, în esenţă pentru următoarele motive:
Suspendarea este o măsură de excepţie, un instrument juridic pus la dispoziţia particularilor care se pretind vătămaţi, precum şi o garanţie împotriva efectelor vătămătoare, numai pentru motive bine întemeiate referitoare la o îndoială puternică cu privire la legalitatea sa şi numai dacă ar conţine dispoziţii a căror îndeplinire ar produce efecte greu sau imposibil de înlăturat.
- Consideră recurenta că în speţă reclamanta nu a adus elemente prin care să probeze una din condiţiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ. Se arată că punerea în executare a deciziei de impunere este generatoare de pagubă pentru patrimoniul reclamantei dar această împrejurare nu este suficientă pentru a demonstra existenţa acestei condiţii, fiind necesar să fie dovedită efectiv nu doar presupusă.
- De asemenea se arată de recurentă, nu există aparenţa de nelegalitate a actului administrativ fiscal atacat.
Potrivit prevederilor art. 126, alin. (1) din Legea nr. 571/2003, intimata-reclamantă, prin activitatea desfăşurată (construirea unor apartamente, vândute ulterior unor terţe persoane) a depăşit plafonul de scutire de taxă pe valoare adăugată în cursul lunii aprilie 2007 şi întrucât nu a solicitat înregistrarea ca plătitor de TVA, organul fiscal este îndreptăţit, de la data menţionată, să stabilească obligaţii fiscale prin aplicarea procedeului sutei mărite, respectiv a cotei standard de 19% asupra valorii tranzacţiilor efectuate.
Apărările intimatei-reclamante
Reclamanta-intimată a formulat întâmpinare la cererea de recurs şi a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
S-a arătat că datorită faptului, că în cauză în urma măsurilor asigurătorii dispuse precum şi celor de înfiinţare a popririi, organele fiscale deja au procedat parţial la executarea silită a reclamantei, aceasta reprezentând un caracter iminent al pagubei.
De asemenea, a mai arătat intimata că, în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă din care a rezultat că nu are datorii la bugetul de stat, nici majorări sau penalităţi, din contră ambii experţi desemnaţi în cauză, au ajuns la concluzia că reclamanta are de recuperat TVA de la stat.
Procedura în faţa instanţei de recurs
În conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ., s-a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru intimată.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Argumente de fapt şi de drept relevante
În fapt, reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 29.215 din 27 august 2010 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Prin decizia de impunere s-a constatat că reclamanta a desfăşurat tranzacţii imobiliare, cu depăşirea plafonului de scutire de la plata TVA, motiv pentru care s-au stabilit obligaţii de plată a TVA, rezultat din tranzacţii imobiliare, în cuantum de 235.308 lei şi majorări de întârziere în cuantum de 484.659 lei.
În conformitate cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".
Potrivit art. 2 lit. ş), t) din Legea nr. 554/2004 "pagubă iminentă este prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public", iar cazuri bine justificate sunt "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Analizând cererea de recurs, motivele de recurs invocate, normele legale incidente în cauză, precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:
Referitor la condiţia cazului bine justificat
Se reţine că, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză prin raportare la situaţia de fapt.
Contrar celor susţinute de recurent, şi Înalta Curte apreciază că în speţă există elemente de natură să pună la îndoială prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal contestat.
Astfel, aşa cum a reţinut şi instanţa fondului, reprezintă caz bine justificat faptul că o bună perioadă de timp, persoanele fizice/asocierile în participaţiune, pentru livrările de construcţii nu au putut să se înregistreze ca plătitori de TVA, Direcţia Generală a Finanţelor Publice refuzând înregistrarea lor, de asemenea comunicările oficiale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, între care unele adresate Uniunii Naţionale ale Notarilor Publici din care rezultă o interpretare incoerentă a aplicabilităţii prevederilor legale. Toate acestea duc la încălcarea principiului certitudinii impunerii, ori legea aplicabilă trebuie să fie previzibilă, contribuabilul trebuie să aibă cunoştinţă înainte de a acţiona, care este consecinţa actelor pe care alege să le efectueze.
De asemenea, se reţine că un indiciu de nelegalitate, până la analizarea pe fond a contestaţiei împotriva actului administrativ fiscal îl reprezintă încălcarea principiului nerectroactivităţii legii raportat la momentul depăşirii plafonului de TVA aprilie 2007 şi respectiv data intrării în vigoare a H.G. nr. 1620/2009 (31 decembrie 2009).
Alte apărări ale reclamantei-intimate în sensul deductibilităţii cheltuielilor aferente edificării construcţiilor şi cuantumul TVA - de rambursat de către stat - deşi chestiuni de fond, atrag atenţia asupra întregului complex cauzal, ceea ce atrage desigur o abordare nuanţată la fiecare caz în parte.
Prin urmare, se consideră de Înalta Curte, că instanţa a reţinut corect incidenţa cazului bine justificat.
Cu privire la condiţia prevenirii unei pagube iminente
Înalta Curte constată că însuşi recurenta recunoaşte că a existat o pagubă, un prejudiciu în patrimoniul reclamantei-intimate, susţinând că totuşi acesta nu se coroborează cu un caz bine justificat - situaţie care nu poate fi reţinută de instanţa de recurs, aşa cum s-a precizat mai sus.
Având în vedere îndeplinirea cazului bine justificat în speţă, relevat anterior şi faptul că organele fiscale deja au instituit măsuri asigurătorii asupra unui număr important de imobile şi au solicitat înfiinţarea popririi asupra conturilor recurentei-reclamante, reuşind să execute o sumă de 200.000 lei, este evident prejudiciul iminent, imposibil de recuperat ulterior, de exemplu în cazul înstrăinării unor imobile către terţe persoane.
Fiind îndeplinită şi condiţia prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, neexistând motive care să atragă modificarea sau casarea hotărârii.
Temeiul legal al soluţiei pronunţate
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj împotriva încheierii din 12 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 158/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 261/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
