ICCJ. Decizia nr. 1595/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1595/2012
Dosar nr. 9376/2/2011
Şedinţa publică de la 23 martie 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S.P. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Municipiului Bucureşti, suspendarea în parte a executării Deciziei de impunere nr. 24 din 22 iunie 2011 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 108088 din 22 iunie 2011 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anularea acestora.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin actele administrative contestate s-au reţinut în sarcina societăţii obligaţii suplimentare către bugetul de stat în sumă totală de 1.255.038,00 RON, rezultând din calcularea unor diferenţe ale impozitului pe profit la care se adaugă majorări de întârziere şi penalităţi.
Referitor la condiţia existenţei unui caz bine justificat, reclamanta a arătat că obligaţia fiscală suplimentară a fost stabilită ca urmare a adăugării de către inspectorii fiscali, la veniturile impozabile calculate de societate, a sumei de 442.405 RON, pe motivul că Societatea ar fi fost obligată să emită factura la data perfectării Contractului I., întrucât s-ar fi realizat transferul dreptului de proprietate în legătură cu întreg obiectul acestui act.
A opinat reclamanta că inspectorii fiscali ar fi concluzionat în mod greşit că transferul dreptului de proprietate ar fi operat chiar şi pentru acele lucrări care nu existau la data încheierii actului juridic, în realitate, transferul operând ulterior, pe măsură ce lucrările au fost realizate de către constructori şi recepţionate de societate.
S-a mai arătat că inspectorii fiscali au procedat la reîncadrarea sumei de 87.383 RON, reprezentând cheltuieli cu pierderi rezultate din creanţa neîncasată de la debitorul R.C., reţinând că înregistrarea ca şi cheltuială deductibilă ar fi fost posibilă numai după pronunţarea hotărârii de intrare în faliment a debitorului, or, la sfârşitul anului 2009, societatea se afla în imposibilitate de a recupera această creanţă din motive ce ţin de situaţia juridică a debitorului, acesta fiind în insolvenţă iar cererea societăţii de admitere a creanţei fusese respinsă.
Referitor la condiţia prejudiciului iminent, s-a arătat că societatea a făcut dovada declanşării executării silite pentru suma stabilită în cuprinsul actelor administrative contestate, îndeplinirea acestei condiţii fiind reţinută şi prin Sentinţa civilă nr. 4784 din 23 august 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
A susţinut că societatea este beneficiara unor contracte de credite, potrivit cărora, existenţa unei executări silite reprezintă unul dintre cazurile în care banca poate considera debitul ca fiind scadent anticipat, cu consecinţa blocării activităţii.
S-a mai arătat că societatea este titulara unui parc industrial, iar în măsura în care conturile ar fi blocate, consecinţa ar fi imposibilitatea respectării obligaţiilor de plată privind utilităţile, or, în asemenea circumstanţe, S.P. nu ar mai îndeplini condiţiile din materia parcurilor industriale, existând riscul anulării titlului de parc industrial.
Prin Sentinţa civilă nr. 6738 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, cererea formulată a fost admisă, instanţa dispunând suspendarea în parte a executării Deciziei de impunere nr. 24 din 22 iunie 2011 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 108088 din 22 iunie 2011 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anularea actelor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la sediul reclamantei s-a desfăşurat o inspecţie fiscală având ca obiect verificarea modului de calcul şi evidenţiere în contabilitate a taxei pe valoarea adăugată, precum şi a impozitului pe profit.
Prin Raportul de inspecţie fiscală nr. 108088 din 22 iunie 2011, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. 24 din 22 iunie 2011, au fost reţinute în sarcina societăţii reclamante obligaţii suplimentare către bugetul de stat în sumă totală de 1.255.038,00 RON rezultând din calcularea unor diferenţe ale impozitului pe profit la care se adaugă majorări de întârziere şi penalităţi.
Prima instanţă a constatat îndeplinită prima condiţie impusă de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, apreciind că Raportul de inspecţie fiscală nr. 108088 din 22 iunie 2011 şi Decizia de impunere nr. 24 din 22 iunie 2011 sunt, în mod indiscutabil, acte administrativ-fiscale cu caracter individual, în raport de conţinutul lor.
Totodată s-a reţinut că reclamanta a făcut dovada formulării unei contestaţii împotriva actelor atacate, înregistrată la DGFP-MB sub nr. 5621 din 4 iulie 2011, ca urmare a nesoluţionării acesteia formulând acţiune în anularea actelor administrative respective.
În ce priveşte existenţa unui caz bine justificat, s-a constatat că prin Contractul I., încheiat de societatea reclamantă, în calitate de vânzător şi I., în calitate de cumpărător, a fost transferat dreptul de proprietate asupra unor lucrări aferente unor construcţii, obiectul contractului constând atât în lucrările existente la data perfectării acestuia, cât şi în lucrările care urmau să fie realizate pe viitor, iar că în temeiul acestui contract, după recepţionarea lucrărilor realizate de constructor ulterior datei semnării actului, reclamanta a emis facturile fiscale nr. 9400620 din 4 decembrie 2006 şi 1438 din 1 august 2007.
Concluzia inspectorilor fiscali în sensul că transferul dreptului de proprietate asupra lucrărilor ce formează obiectul acestui contract a operat la data perfectării acestuia, chiar şi pentru acele lucrări care nu existau la data încheierii actului juridic, conturează aparenţa unei greşeli privind interpretarea prevederilor legale şi contractuale referitoare la momentul transferului dreptului de proprietate.
În acest sens au fost avute în vedere dispoziţiile art. 965 din vechiul C. civ., în vigoare la data respectivă, potrivit cărora în cazul vânzării de bunuri viitoare, transferul dreptului de proprietate opera numai de la data la care bunul a fost confecţionat sau lucrarea a fost realizată şi este în stare de a fi predată cumpărătorului.
S-au apreciat relevante şi prevederile pct. 215 alin. (1) din OMFP nr. 1752/2005, care stipulează că veniturile din prestări de servicii se înregistrează în contabilitate pe măsură ce activităţile sunt efectiv realizate, precum şi prevederile pct. 259 alin. (3) din OMFP nr. 3055/2009, potrivit cărora, în cazul lucrărilor de construcţii, veniturile se consideră a fi realizate pe baza actului de recepţie semnat de beneficiar.
Judecătorul fondului a mai reţinut ca aparenţă de nelegalitate şi împrejurarea că temeiurile de drept fiscal invocate în cuprinsul actelor contestate sunt art. 128 alin. (1), art. 134 alin. (3) şi art. 155 alin. (2) din Codul fiscal, toate aceste articole fiind incluse în Titlul consacrat cadrului legal aplicabil în materie de TVA, în condiţiile în care concluziile raportului se referă la impozitul pe profit.
În ceea ce priveşte „paguba iminentă”, s-a constatat că societatea este beneficiara unor contracte de credit - încheiate cu HVB Bank şi P. Bank - potrivit cărora, existenţa unei executări silite reprezintă unul dintre cazurile în care banca poate considera debitul ca fiind scadent anticipat, cu consecinţa blocării activităţii, dată fiind valoarea considerabilă a acestor credite.
Prima instanţă a mai reţinut că în condiţiile în care societatea este titulara unui parc industrial, prin blocarea conturilor s-ar ajunge la imposibilitatea respectării obligaţiilor de plată privind utilităţile, or, în asemenea circumstanţe, S.P. nu ar mai îndeplini condiţiile din materia parcurilor industriale, cu consecinţa anulării titlului de parc industrial.
Împotriva sentinţei Curţii de apel a formulat recurs în termen legal pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9, precum şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta combate modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 din perspectiva îndeplinirii celor două condiţii, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
În privinţa celei dintâi, recurenta susţine că până la anularea de către o instanţă judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate aşa încât instanţa care soluţionează cererea de suspendare a executării nu poate anticipa soluţia ce se va da asupra fondului, prejudecându-l.
Referitor la paguba iminentă, recurenta arată că trebuiau administrate dovezi care să o probeze iar nu să fie preluate neargumentat susţinerile reclamantei.
Prin întâmpinarea formulată, intimata SC S.P. SA Bucureşti a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic fiscal litigios, intimata a punctat îndeosebi aspectele care vizează aparenţa de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare a solicitat-o, susţinând că fiscul a aplicat greşit legea în privinţa impozitului pe profit suplimentar de 70.785 RON, calculat în legătură cu veniturile obţinute în baza contractului I., a impozitului pe profit suplimentar de 485.031 RON pentru cheltuielile cu lucrările de reparaţii la mijloacele fixe luate în concesiune, precum şi în ceea ce priveşte impozitul pe profit suplimentar în sumă de 13.981 RON stabilit ca urmare a reîncadrării cheltuielilor cu pierderile rezultate din creanţa neîncasată de la R.C.
Referitor la paguba iminentă, intimata a insistat asupra probatoriului amplu administrat care a justificat întrutotul soluţia adoptată de curtea de apel.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare, precum şi sub toate aspectele, după cum permit dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există motive pentru modificarea ori casarea acesteia.
Intimata-reclamantă SC S.P. SA a învestit instanţa de judecată cu o cerere de suspendare a executării actelor administrativ fiscale indicate la pct. I.1 din această decizie, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligaţii suplimentare către bugetul de stat în valoare totală de 1.255.038 RON, rezultate din calcularea unor diferenţe ale impozitului pe profit şi a accesoriilor aferente.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, la dosar fiind ataşată şi dovada de consemnare a cauţiunii în cuantum de 62.675 RON, fixată de instanţa de judecată.
Verificând îndeplinirea celor două condiţii impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la care trimit dispoziţiile art. 15 din acelaşi act normativ, „cazul bine justificat” şi „paguba iminentă”, Curtea de apel a ajuns la concluzia că cererea de suspendare este întemeiată.
Această concluzie este corectă, ea fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.
Argumentând soluţia preconizată şi răspunzând punctual, în acelaşi timp, criticilor recurentei, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit recurentei, soluţia criticată ar anticipa rezolvarea fondului cauzei, prejudecându-l.
Acest punct de vedere nu poate fi primit în contextul în care în cuprinsul considerentelor sentinţei s-a reţinut de mai multe ori că instanţa este limitată la a examina „aparenţa de nelegalitate” ori „aparenţa unei greşeli privind interpretarea prevederilor legale şi contractuale”, etc.
Fără a tranşa problemele litigioase ale raportului juridic fiscal în care sunt angrenate părţile, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 15 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că „îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ” presupune cu necesitate „pipăirea” fondului.
Este exact ceea ce judecătorul de la Curtea de apel a făcut, din multitudinea de critici formulate de reclamantă, decelând două motive de aparentă nelegalitate a actelor administrativ fiscale, decurgând din stabilirea eronată a momentului transferului dreptului de proprietate în cazul bunurilor viitoare şi din aplicarea cadrului legal referitor la TVA, deşi debitul fiscal vizează impozitul pe profit.
Înalta Curte remarcă faptul că recurenta nu a combătut în nici un mod argumentele redate la pct. 1.2 din această decizie, recursul său cuprinzând consideraţii cu caracter general privind prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ.
Or, acceptând punctul său de vedere se ajunge la situaţia absurdă că dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 nu ar mai putea conduce niciodată la admiterea unei cereri de suspendare a executării actelor administrativ fiscale, ceea ce, în mod evident, nu poate fi primit.
Conchizând în această privinţă, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, există dubii serioase în privinţa modului în care Fiscul a stabilit efectele contractului de vânzare-cumpărare din data de 20 octombrie 2006 încheiat cu SC I. Consulting & Management SRL („I.”), mai exact în privinţa momentului transferului dreptului de proprietate asupra lucrărilor menţionate în anexa nr. 1 la contract care nu existau la data perfectării înţelegerii, ci s-au realizat ulterior.
Există argumente consistente, atât în sfera dreptului civil (art. 965 C. civ.) cât şi a reglementărilor contabile (art. 215 alin. (1) din reglementările aprobate prin OMFP nr. 1752/2005, dispoziţii reluate în pct. 259 alin. (3) din OMFP nr. 3055/2009) care converg către concluzia că veniturile obţinute din efectuarea unor lucrări viitoare se înregistrează în contabilitate pe măsura finalizării şi recepţionării lor de către partenerul contractual.
De asemenea, aparenţa de nelegalitate rezidă şi din invocarea unei baze legale care nu are legătură cu sursa debitului fiscal, ci priveşte un alt tip de impozit: TVA.
Toate aceste aspecte urmează a se clarifica în cadrul acţiunii în anulare, elementele reţinute fiind însă suficiente pentru a concluziona că este îndeplinită condiţia „cazului bine justificat”.
Referitor la „paguba iminentă”, Înalta Curte reţine că aspectele învederate de recurentă în privinţa lipsei elementelor probatorii sunt complet lipsite de fundament.
La prima instanţă s-a administrat proba cu înscrisuri din care a rezultat că executarea silită a început, fiind comunicată somaţia conform art. 145 alin. (1) C. proc. fisc. la data de 5 august 2011. În contextul economic actual, executarea debitului stabilit prin actele a căror suspendare se solicită, accentuează riscul blocării activităţii intimatei, cu toate consecinţele în plan economic şi social. Intimata este titulara ului parc industrial, conform OMAI nr. 130/2004, iar eventuala blocare a conturilor sale ar crea premisele pierderii facilităţilor fiscale de care beneficiază în această calitate.
În plus, după cum judicios a remarcat judecătorul de la Curtea de apel, din contractele de credit încheiate de societate cu HVB Bank şi P. Bank rezultă că existenţa unei executări silite reprezintă unul dintre cazurile în care banca poate considera debitul ca fiind scadent anticipat (conform art. 12 lit. f) din contractul cu HVB Bank şi art. 9 lit. n) din contractul cu P. Bank), consecinţa imediată fiind obligaţia de a achita un debit total de 7.599.000 Euro.
Toate aceste împrejurări justifică îndeplinirea condiţiei „pagubei iminente”, ele fiind apreciate corespunzător de prima instanţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă ca nefondat, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru acordarea suspendării executării actelor administrativ fiscale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 6738 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1576/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1627/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
