ICCJ. Decizia nr. 1576/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1576/2012
Dosar nr. 1842/54/2011
Şedinţa publică de la 22 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 20 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Această excepţie de nelegalitate a fost invocată de reclamantul B.P. în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Autovehicule.
Instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate mai sus arătată a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, a emitentului actului administrativ unilateral cu caracter normativ litigios, respectiv Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3509 din 17 mai 2011, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul pentru soluţionarea acestuia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut faptul că, în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, judecătorul cauzei este şi judecătorul excepţiei. În speţa de faţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3906 din 12 iulie 2011, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu motivarea că instanţa competentă să soluţioneze excepţia de nelegalitate este instanţa care are competenţa să analizeze şi în fond legalitatea actului administrativ.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 570 din 08 noiembrie 2011, a respins excepţia de nelegalitate ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 a fost emis în conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Prevederea a cărei legalitate este contestată stabileşte documentele necesare la înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este menţionată, începând cu data de 1 ianuarie 2007, şi dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii.
În opinia instanţei, reclamantul nu invocă niciun motiv de nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006, ci critică atitudinea autorităţii pârâte, pe care o consideră abuzivă.
Mai mult decât atât, prima instanţă a subliniat faptul că dispoziţia normativă dedusă judecăţii nu stabileşte obligaţia plăţii unei taxe cu ocazia înmatriculării unui autovehicul, ci condiţionează doar înmatricularea acestuia de depunerea documentului care dovedeşte respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează sistemul de taxare naţional.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.P., care a solicitat casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 6 - 9 C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:
1) Prima instanţă a dat o interpretare greşită actelor deduse judecăţii, deoarece nu a avut la dispoziţie dosarul de fond care a rămas la Curtea de Apel Craiova şi nu a solicitat emitentului acestora să prezinte documentaţia care a stat la baza întocmirii lor.
2) Curtea de Apel nu s-a pronunţat pe fondul excepţiei de nelegalitate cu care a fost învestită, întrucât acesta viza art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 în raport cu prevederile C. fisc., act normativ cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea căruia a fost emis.
În concepţia recurentului, evenimentele legislative ulterioare nu pot avea efecte asupra legalităţii, ci doar asupra momentului până la care actul normativ rămâne în vigoare.
Pe de altă parte, recurentul a arătat faptul că, prin adresa nr. 285783 din 2 iulie 2008 emisă de Ministerul de Finanţe - Direcţia de Legislaţie în domeniul accizelor, s-a recomandat pârâtei ca „începând cu data de 1 iulie 2008, pentru autovehiculele uzate importate ce se înmatriculează pentru prima dată în România, persoana pe numele căreia se înmatriculează autovehiculul să facă dovada plăţii taxei de poluare, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008 şi a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 686/2008”, care are ca rol să suplinească omisiunea din O.U.G. nr. 50/2008, dar care nu poate să ţină loc de modificare legislativă a ordinului aflat în discuţie.
În opinia recurentului, taxa stipulată la art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 este rămasă fără temei legal din moment ce dispoziţiile art. 2141 - art. 2143 din C. fisc., în vigoare la acea dată, au fost abrogate, iar ordinul nu a suferit vreo modificare legislativă, în sensul de a se modifica cu „taxa de poluare”, care are un alt temei juridic decât cel al predecesoarei sale.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este nefondat, în condiţiile în care, în mod corect, prima instanţă a reţinut faptul că norma a cărei legalitate este contestată stabileşte documentele necesare la înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este menţionată, începând cu data de 1 ianuarie 2007, şi dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii.
Într-adevăr, taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. (art. 2141 - art. 2143), în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008, dar şi de O.U.G. nr. 50/2008, începând cu data de 1 iulie 2008.
Ca atare, judecătorul cauzei s-a pronunţat pe ceea ce s-a cerut, astfel că au fost respectate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Pe de altă parte, deşi recurentul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., nu a procedat la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre aceste motive de modificare a hotărârii judecătoreşti.
În fine, nici ultimul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat.
Art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de 1 ianuarie 2007, se numără şi dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii.
Actul administrativ unilateral cu caracter normativ aflat în discuţie a fost emis în aplicarea dispoziţiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referinţă.
Ordinul contestat nu reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de recurs.
În procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Cu alte cuvinte, verificarea legalităţii actului administrativ contestat, pe calea excepţiei de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispoziţiile legii, iar nu prin raportare la o situaţie de fapt.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar, în acord cu acord cu judecătorul fondului, constată că recurenta invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui act normativ.
De asemenea, Înalta Curte reţine faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit legii”, utilizată de către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepţiei de nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.
Prin urmare, având în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, „la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă - 1 iulie 2008 - se abrogă art. 2141 - art. 2143 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.”, care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situaţia de faţă nu există un vid legislativ, întrucât „taxa specială, stabilită potrivit legii” este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.
În această ordine de idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din această ultimă reglementare instituie obligaţia de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Pe de altă parte, se cuvine a fi amintite şi dispoziţiile art. 5 alin. (4) din acelaşi act normativ, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenţionează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unităţile Trezoreriei Statului pe numele Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Ca atare, faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul B.P. împotriva Sentinţei nr. 570/2011 din 8 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1570/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1595/2012. Contencios → |
|---|
