ICCJ. Decizia nr. 1600/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1600/2012
Dosar nr. 1414/44/2011
Şedinţa publică de la 23 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamantul M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R., suspendarea executării dispoziţiei din 11 noiembrie 2011 a I.G.P.R., decizie prin care acesta a fost sancţionat cu trecerea într-o funcţie inferioară, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii, întemeiată pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a arătat că la data de 29 iulie 2009 a fost împuternicit să exercite funcţia de inspector şef la I.P.J. Galaţi, fiind numit pe această funcţie în data de 15 septembrie 2009 prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. S/II/4769. A îndeplinit atribuţiile funcţiei de inspector şef până la data de 21 iulie 2010, când, prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 11/3419, a fost eliberat din funcţie, iar prin Dispoziţia şefului I.G.P.R. a fost numit în funcţia de adjunct al şefului de inspectorat, funcţie pe care o ocupă şi în prezent.
A mai precizat reclamantul că urmare a controlului efectuat de Corpul de Control al ministrului la I.P.J. Galaţi, a fost încheiată nota raport din 26 mai 2011, conform căreia comanda inspectoratului nu ar fi îndeplinit în mod corespunzător funcţiile managementului tactic, efectele manifestându-se în planul transmiterii deciziei şi al rezultatelor obţinute. Urmare a acestui control s-a propus şi aprobat declanşarea cercetării prealabile, reţinându-se în toate cazurile că faptele constatate ar putea constitui abaterea disciplinara de „neglijenţă manifestată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege”.
Ulterior, prin Dispoziţia I.G.P.R. nr. 4577/2011, s-a constituit Consiliul Superior de Disciplină, pentru a analiza faptele reţinute în sarcina reclamantului, propunerile acestui consiliu, materializându-se în Încheierea nr. 1.422.484 din 20 octombrie 2011, în sensul aplicării sancţiunii de „trecere într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază a gradului profesional deţinut”.
Reclamantul a mai precizat că, urmare a acestor propuneri şi ignorându-se apărările formulate, situaţia de fapt reală şi inexistenţa vreunei consecinţe asupra activităţii I.P.J. Galaţi, s-a emis dispoziţia din 11 noiembrie 2011, prin care a fost sancţionat cu „trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază a gradului profesional deţinut respectiv în funcţia de ofiţer specialist II”.
A arătat reclamantul că împotriva dispoziţiei de sancţionare a formulat contestaţie la data de 17 noiembrie 2011 la Secretariatul I.G.P.R.
Relativ la condiţia privind cazul bine justificat, reclamantul a arătat că:
- dispoziţia I.G.P.R. din 11 noiembrie 2011 nu respectă prevederile art. 62 alin. (2) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2004;
- în speţă, Consiliul Superior de Disciplină nu a fost legal constituit;
- în cadrul activităţilor consiliului i-a fost încălcat dreptul la apărare;
- s-a ignorat faptul că în fişa postului se specifică faptul că are la dispoziţie o perioadă de 6 luni pentru acomodarea la cerinţele postului;
- sancţiunea aplicată este excesivă, faptele reţinute în sarcina necorespunzând realităţii;
- referitor la motivarea sancţiunii propuse se poate observa lipsa de fundamentare, caracterul tendenţios, superficialitatea şi generalitatea afirmaţiilor şi concluziilor Consiliului.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, reclamantul a susţinut că prin punerea în aplicare a dispoziţiei de sancţionare veniturile sale salariale se vor diminua considerabil, în condiţiile în care plăteşte rate lunare de 1.400 RON şi are în întreţinere doi copii minori. Totodată, există riscul ca, în perioada de judecare a cauzei, funcţia de adjunct şef inspectorat să fie ocupată, fapt care ar face imposibilă punerea în executare a unei hotărâri de anulare a dispoziţiei de sancţionare cu consecinţa repunerii sale în drepturile avute anterior.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prematurităţii cererii de suspendare în raport cu prevederile art. 65 şi 66 din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2004. Referitor la fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de suspendare, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 432 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia prematurităţii formulării cererii invocată de pârât, precum şi cererea având ca obiect suspendarea executării dispoziţiei din 11 noiembrie 2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în ce priveşte excepţia invocată, că reclamantului i-a fost comunicat un act administrativ care în opinia acestuia nu îndeplineşte condiţiile de legalitate şi temeinicie impuse de lege oricărui act administrativ, astfel încât, în calitate de persoană vătămată, acesta avea dreptul de a contesta respectivul act şi, implicit, de a solicita suspendarea efectelor acestuia în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În ce priveşte prevederea invocată de pârât, în speţă art. 65 alin. (3) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2004, conform căreia în cazul în care a fost depusă contestaţie, aplicarea sancţiunii se suspendă până la soluţionarea contestaţiei, instanţa a apreciat că apărările pârâtului îmbracă mai mult forma excepţiei lipsei de obiect, în sensul că aplicarea sancţiunii este deja suspendată.
A apreciat judecătorul fondului că nici din această perspectivă excepţia nu poate fi primită, întrucât reclamantul a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ prin care a fost sancţionat până la soluţionarea acţiunii de către instanţa de judecată, deci pentru o perioadă ulterioară răspunsului din partea instituţiei angajatoare, perioadă în care nu este incidentă prevederea în speţă.
În ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut că reclamantul a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei din 11 noiembrie 2011.
În speţă, s-a constatat că există un caz bine justificat, fiind invocate mai multe aspecte care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat, în raport cu toate susţinerile reclamantului apreciindu-se că există o aparenţă de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită, aspect care nu poate fi considerat ca fiind o prejudecare a fondului, ci doar o examinare sumară a împrejurărilor arătate.
S-a apreciat însă neîndeplinită condiţia prevenirii pagubei iminente impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, reţinându-se că, deşi lipsa veniturilor salariale afectează situaţia financiară a reclamantului şi a familiei acestuia, în ipoteza admiterii contestaţiei îndreptate împotriva actului de trecere în altă funcţie, instituţia publică angajatoare va fi obligată să plătească reclamantului toate drepturile salariale începând cu data schimbării din funcţie şi până la reintegrare pe postul deţinut anterior, astfel că prejudiciul va fi acoperit în totalitate.
De asemenea, a mai apreciat instanţa, nici susţinerea potrivit căreia există posibilitatea ocupării funcţiei de o altă persoană în perioada judecării cauzei nu poate fi încadrată în noţiunea de pagubă iminentă, întrucât în ipoteza admiterii contestaţiei vor fi anulate toate actele subsecvente deciziei de sancţionare, deci şi un eventual act administrativ de numire în funcţie a altei persoane pe postul ocupat anterior de reclamant.
3. Recursul reclamantului
Reclamantul a atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat.
Recursul a fost întemeiat, în drept, pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., dar motivarea acestuia nu a fost structurată corespunzător cazurilor respective de modificare a hotărârii.
Astfel, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa a interpretat greşit şi nelegal dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportate la prevederile art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, apreciind, în totală neconcordanţă cu prevederile menţionate şi probele existente la dosar, că nu ar fi îndeplinită condiţia referitoare la paguba iminentă, deşi în motivarea sentinţei se vorbeşte despre un prejudiciu ce ar putea fi recuperat ulterior, prejudiciu constând în lipsa veniturilor salariale, care afectează situaţia financiară personală şi a familiei.
Recurentul-reclamant a adăugat că astfel i s-a refuzat protecţia oferită de lege persoanelor afectate de un act administrativ vătămător, avută în vedere în Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, în Recomandarea nr. 16/2003 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei şi în Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pronunţată în cauza nr. C - 213/1989, în care se reţine că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare.
Recurentul-reclamant a invocat, de asemenea, ignorarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 1231 din 08 februarie 2011) şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Buchen contra Cehiei), conchizând în sensul că instanţa a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii şi aplicarea greşită a acesteia, a dat o motivare a contradictorie, şi-a încălcat rolul activ şi a prejudecat fondul cauzei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării dispoziţiei din 11 noiembrie 2011 a I.G.P.R., prin care i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară constând în trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, pentru abaterea disciplinară de neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate prin lege, în considerarea prevederilor art. 57 lit. b), 58 lit. c1), 59, 60 şi 61 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului şi a dispoziţiilor Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2004, privind regimul disciplinar al personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Dispoziţia de sancţionare cuprinde descrierea faptelor calificate ca abateri disciplinare, apărările formulate de poliţist în timpul cercetării disciplinare şi motivele înlăturării lor precum şi criteriile de individualizare a sancţiunilor, fiind invocate temeiurile de drept corespunzătoare din Legea nr. 360/2002 şi din Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2004.
Hotărârea Curţii de Apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, înscrisurile depuse la dosar demonstrând neîndeplinirea condiţiilor cumulativ impuse de lege pentru suspendarea actului administrativ, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Cu referire expresă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
Suspendarea executării actului administrativ, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie o măsură de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor legitime ale particularilor, constând în amânarea sau întreruperea vremelnică, după caz, a producerii efectelor juridice ale manifestării de voinţă a autorităţii publice emitente.
Ea se circumscrie Recomandării nr. R/89/8 din 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei şi altor instrumente juridice instituite atât în sistemul de protecţie al Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene, referitoare la prerogativa instanţei de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, scopul final fiind acela al evitării sau diminuării consecinţelor exercitării abuzive a dreptului de apreciere al autorităţilor publice.
Cazul bine justificat este definit în art. 1 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului, iar paguba iminentă, conform lit. ş) a aceluiaşi articol, constă în prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, verificarea îndeplinirii celor două condiţii, în raport cu circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsată la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului.
În speţă, prima instanţă a reţinut îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, iar instanţa de control judiciar, învestită fiind cu recursul formulat de reclamant împotriva soluţiei de respingere a cererii, nu poate reevalua această condiţie.
În ceea ce priveşte cealaltă condiţie, a iminenţei unei pagube, Înalta Curte împărtăşeşte concluzia la care a ajuns Curtea de Apel, în sensul că efectele sancţiunii aplicate în concret recurentului-reclamant, deşi se răsfrâng asupra situaţiei financiare a părţii şi a familiei sale, nu constituie un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în cazul în care acţiunea în anulare ar urma să fie admisă.
Prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul propus în motivarea recursului, pentru că legea impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii menţionate anterior, iar caracterul iminent al pagubei, aşa cum este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, nu decurge în mod necesar din aparenţa de nelegalitate pe care ar putea-o prezenta actul administrativ în litigiu.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul promovat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.D. împotriva Sentinţei civile nr. 432 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1606/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1495/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
