ICCJ. Decizia nr. 1495/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1495/2012
Dosar nr. 855/325/2009
Şedinţa publică de la 21 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. 855/325/2009 din 21 ianuarie 2009 reclamantul Municipiul Timişoara reprezentat prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara a solicitat în contradictoriu cu pârâţii K.I., K.E., B.L., P.E., E.P., C.C., SC I.R.C. SRL şi O.C.P.I. Timiş să se constate că pârâţii 1 - 5 s-au intabulat în mod fraudulos în C.F. nr. X Timişoara nr. top X, Y, Z, în C.F. nr. Y Timişoara, nr. top Z, şi în C.F. nr. Z Timişoara, nr. top Y, în baza dispoziţiei false din 4 noiembrie 2005; să dispună anularea contractelor subsecvente încheiate între pârâţii K.l., K.E., B.L., P.E., E.P. şi pârâtul C.C. cu privire la imobilele situate în Timişoara, str. G.A., str. A.G. şi str. C.N., precum şi anularea contractului încheiat între pârâtul C.C. şi SC I.R.C. SRL Timişoara, cu privire la aceleaşi imobile şi să se dispună restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Statului Roman asupra imobilelor situate în Timişoara str. A.G., (înscris în C.F. nr. Z Timişoara, nr. top Y), str. G.A., (înscris în C.F. nr. X Timişoara, nr. top A, Y, Z) şi str. C.N. (înscris în C.F. nr. Y Timişoara), cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul a formulat o precizare de acţiune, în care a arătat că solicită, în principal, să se constate că înscrisul în baza căruia pârâţii 1 - 5 s-au intabulat în C.F. nr. X, Y şi Z Timişoara nu a fost valabil, respectiv dispoziţia din 4 noiembrie 2005 nu a fost emisă de Primarul Municipiului Timişoara şi ca efect al acestei constatări să se dispună anularea contractelor subsecvente încheiate între pârâţii K.I., K.E., B.L., P.E., E.P. şi C.C. cu privire la imobilele situate în Timişoara str. G.A., str. A.G. şi str. C.N., precum şi anularea contractului încheiat între pârâtul C.C. şi SC I.R.C. SRL Timişoara cu privire la aceleaşi imobile şi să se dispună restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilelor situate în Timişoara str. A.G., str. G.A. şi str. C.N., pârâţii urmând să fie obligaţi să suporte cheltuielile de judecată, iar, în subsidiar, a solicitat acordarea unor despăgubiri civile pentru terenul în suprafaţă totală de 918 mp, pentru imobilul ce constituie obiectul prezentei cauze.
În apărare pârâta SC I.R.C. SRL a formulat întâmpinare, cerere reconvenţională şi cerere de chemare în judecată a altor persoane prin care, pe cale de întâmpinare, faţă de acţiunea introductivă a solicitat să se dispună declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş; în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă şi care nu justifică un interes procesual; în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă; în cazul în care vor fi respinse excepţiile invocate, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.
Pe calea cererii reconvenţionale şi a cererii de chemare în judecată a altor persoane, a solicitat instanţei să constate existenţa dreptului de proprietate al societăţii asupra imobilului de locuinţe (38 de apartamente) şi servicii în regim de înălţime S+P+6E+Er edificat pe terenurile situate administrativ în Timişoara, str. G.A. şi A.G. şi str. C.N., înscrise în C.F. nr. X Timişoara, nr. topo X, Y, Z, C.F. nr. Z Timişoara, nr. topo Y şi, respectiv, în C.F. nr. Y Timişoara, nr. topo Z, actualmente unificate şi înscrise în C.F. nr. B Timişoara, cu număr cadastral X, Y, A şi în C.F. nr. C Timişoara, cu număr cadastral X, Y, B; să se dispună înscrierea dreptului de proprietate al societăţii asupra imobilului de locuinţe (38 apartamente) şi servicii în regim de înălţime S+P+6E+Er situat administrativ în Timişoara, str. G.A. şi A.G. şi str. C.N., precum şi înscrierea asupra imobilului descris mai sus cu titlu de construire/edificare în C.F. unificată nr. B Timişoara, cu număr cadastral X, Y, A, şi în C.F. nr. C Timişoara, cu număr cadastral X, Y, B, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 4250 din 24 martie 2009, Judecătoria Timişoara a declinat în favoarea Tribunalului Timiş competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a acţiunii, raportat la valoarea obiectului acesteia, care depăşeşte 500.000 RON.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 855/325/2009, la 23 aprilie 2009, iar pentru termenul de judecată din 12 aprilie 2011 pârâta SC I.R.C. SRL prin administrator judiciar a invocat excepţia de nelegalitate a H.C.L. al Municipiului Timişoara nr. 313/2005 prin care a fost completată Anexa la H.C.L. nr. 245/1999 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara şi a H.G. nr. 849/2009, pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, în ce priveşte introducerea în domeniul public al Municipiului Timişoara a bunurilor menţionate la poziţiile 4134, 4135 şi 4136 din H.C.L., respectiv art. 1 pct. 2 lit. b), poziţiile 4018 - 4020 din Anexa nr. 2 la hotărârea de guvern.
Prin încheierea de şedinţă din 24 mai 2011 s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că a fost sesizată Curtea de Apel Timişoara cu excepţia de nelegalitate a H.C.L. a Municipiului Timişoara nr. 313/2005 şi a H.G. nr. 849/2009, reţinându-se că prin acţiunea principală precizată s-a solicitat ca imobilul în litigiu să revină în patrimoniul reclamantului, că în justificarea calităţii sale procesuale active, acesta a invocat cele două hotărâri, cu privire la care a invocat excepţia de nelegalitate pârâta SC I.R.C. SRL, prin administrator judiciar, că această pârâtă a solicitat recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului bloc de locuinţe edificat pe terenurile incluse în domeniul public al Municipiului Timişoara, prin hotărârea de atestare a domeniului public al acestei unităţi administrativ-teritoriale, că reclamantul a solicitat şi demolarea construcţiei astfel realizate, că, este îndeplinită legătura de cauzalitate a excepţiei invocate în cauză, impunându-se sesizarea instanţei de contencios administrativ competente cu analizarea excepţiei de nelegalitate şi suspendarea judecăţii, până la soluţionarea irevocabilă a acesteia.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 489 din.2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara a fost admisă excepţia de nelegalitate invocată de pârâta SC I.R.C. SRL în contradictoriu cu reclamanţii Municipiul Timişoara reprezentat prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi cu pârâţii K.I., K.E., B.L., P.E., E.P., C.C., O.C.P.I. Timiş, Guvernul României, precum şi cu intervenientul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, în sensul că a fost constatată nelegalitatea parţială a H.C.L.M. Timişoara nr. 313/2005 şi a H.G. nr. 849/2009, în ceea ce priveşte introducerea în domeniul public al Municipiului Timişoara a imobilelor menţionate la poziţiile 4134, 4135 şi 4136 din H.C.L. nr. 313/2005, respectiv poziţiile 4018, 4019 şi 4020 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 849/.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că imobilele situate în Timişoara, str. C.N., respectiv str. G.A. şi A.G., apar evidenţiate în C.F. nr. Y, X şi Z Timişoara, cu descrierea de casă şi curte fiecare, rezultând din înscrierile făcute în C.F. că au devenit proprietatea Statului Român prin succesiune vacantă, respectiv prin expropriere în baza Decretului nr. 44/1986.
Aceste imobile sunt menţionate în anexa la H.C.L.M. Timişoara nr. 313/2005, poziţiile 4134 - 4136, cu descrierea casă şi curte, precizându-se că potrivit situaţiei juridice actuale la data emiterii acestei hotărâri, este proprietar Statul Român asupra terenurilor. Includerea bunurilor în anexa la această hotărâre de consiliu local s-a făcut cu scopul inventarierii bunurilor din domeniul public al Municipiului Timişoara, care a fost atestat prin H.G. nr. 849/2009, pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din Judeţul Timiş, bunurile fiind evidenţiate în anexa nr. 2 a acesteia, la poziţiile 4018 - 4020, cu aceeaşi descriere, menţionându-se că acestea sunt incluse în „domeniul public al Municipiului Timişoara conform H.C.L.M. Timişoara nr. 313/2005".
Instanţa a constatat că includerea bunurilor în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale contravine dispoziţiilor din Legea nr. 213/1998.
Pentru ca terenurile în litigiu să facă obiect al unei hotărâri de trecere în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale era necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 213/1998 potrivit cărora domeniul public al comunelor, oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărârea consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean.
Astfel, la pct. III din anexa Legii nr. 213/1998 sunt enumerate cu titlu exemplificativ bunurile ce alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale - municipii, comune şi oraşe, acestea fiind drumurile comunale, vicinale şi străzile; pieţele publice, comerciale, târgurile, oboarele şi parcurile publice, precum şi zonele de agrement; lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean; reţelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare; staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente; terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local şi primăria, precum şi instituţiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile şi altele asemenea; locuinţele sociale; statuile şi monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public naţional; bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes public naţional; terenurile cu destinaţie forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat; cimitirele orăşeneşti şi comunale.
Din enumerarea cuprinsă în textul legal instanţa a reţinut că apartenenţa la domeniul public este dată de utilitatea publică sau interesul public local legat de imobilele respective, iar în speţă nu a fost dovedită o asemenea utilitate publică sau interes public, prin raportare la terenurile în litigiu, chiar dacă acestea au fost proprietatea Statului Român. Din acest punct de vedere, instanţa reţine că pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timişoara nu a dovedit că imobilul revendicat de reclamanţi ar fi de uz sau de interes public, în sensul art. 3 din Legea nr. 213/1998, ori că la adoptarea H.C.L. nr. 313/2005, care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat, ar fi fost avute în vedere aceste criterii legal stabilite, deşi i s-a pus în vedere în mod expres obligaţia de a face această dovadă.
Astfel, instanţa constată că în notele de şedinţă, depuse la dosar pentru a justifica dacă bunurile în litigiu au fost afectate unui uz sau interes public la data adoptării H.C.L. nr. 313/2005, reclamanţii au învederat că s-a avut în vedere, la acel moment, realizarea unui serviciu public sau de utilitate publică, raportat la numeroasele cereri depuse pentru atribuirea de terenuri în scopul realizării unor construcţii cu caracter social, a unor biserici, săli polivalente, pieţe agro-alimentare etc.
Instanţa a apreciat că în acest mod reclamanţii nu au relevat scopul concret avut în vedere la momentul includerii în domeniul public al bunurilor din litigiu, nu s-a dovedit că această măsură a vizat realizarea unui interes public în cazul şi la momentul adoptării H.C.L. nr. 313/2005, cu referire la poziţiile 4134 - 4136 din aceasta.
De asemenea, instanţa de fond a excepţiei de nelegalitate a înlăturat susţinerile reclamanţilor potrivit cărora imobilul din str. C.N., ar fi fost inclus în domeniul public în temeiul art. 476 - 478 C. civ., ca urmare a constatării succesiunii vacante în beneficiul Statului Român, căci reglementarea C. civ. de la art. 1864, cu privire la bunurile ce se includ în domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este anacronică, fiind înlocuită cu cea din Legea nr. 213/1998.
Instanţa nu a reţinut nici susţinerile reclamanţilor, conform cărora imobilele din str. G.A. şi A.G. ar fi incluse în domeniul public al Municipiului Timişoara, în temeiul art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, fiind în administrarea C.L.M. Timişoara la data adoptării acestei legi, urmare a faptului că au fost expropriate prin Decretul nr. 44/1986, căci acest text legal nu impune trecerea automată a bunurilor care, eventual intră în sfera sa de aplicare, în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, delimitarea dintre domeniul public şi privat al acestora făcându-se pe baza altor dispoziţii din acelaşi act normativ, din Constituţie şi din alte legi, în principal din Legea nr. 213/1998.
Dimpotrivă, instanţa a constatat că susţinerile reclamanţilor referitoare la afectarea acestor terenuri unui interes public sau unui uz public la data adoptării H.C.L. nr. 313/2005 sunt contrazise de actele emise de Consiliul Local al Municipiului Timişoara la un moment ulterior, respectiv H.C.L. nr. 312/2007, prin care s-a aprobat un plan urbanistic de detaliu pentru construcţia unui bloc de locuinţe în proprietatea SC I.R.C. SRL, referatul ce a stat la baza acestei hotărâri, prin care s-a avizat P.U.D. „locuinţe colective şi servicii" str. G.A., A.G. şi str. C.N., Timişoara, certificatele de urbanism ulterior emise, precum şi autorizaţia de construire, în care se menţionează că terenurile sunt proprietatea SC I. R.C. SRL.
Într-adevăr, instanţa de fond a excepţiei a reţinut că dacă la includerea bunului în domeniul public s-ar fi avut în vedere realizarea unui obiectiv de interes public, nu s-ar putea justifica motivul pentru care, ulterior, unitatea administrativ-teritorială, prin reprezentanţii săi, ar fi acceptat că terenurile se află în proprietate privată şi că este legală realizarea unei construcţii proprietate privată pe acestea.
Terenurile în discuţie nu apar astfel nici potrivit dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 213/1998 şi nici potrivit naturii lor ca fiind de uz sau de interes public local, astfel încât cuprinderea acestora în domeniul public al Municipiului Timişoara şi atestarea lor, ca atare, prin H.G. nr. 849/2009 s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 1, art. 3 alin. (4) şi art. 7 din Legea nr. 213/1998.
Din acest punct de vedere, nu pot fi reţinute apărările invocate în cauză, potrivit cărora unităţile administrativ-teritoriale pot stabili în mod discreţionar, prin hotărâri adoptate de consilii locale, că anumite bunuri sunt de uz sau de interes public, această calificare putând fi făcută doar în temeiul legii.
În cauza de faţă, instanţa a concluzionat că nici una din condiţiile legale nu s-a dovedit a fi îndeplinită, căci imobilele se află în folosinţa unor particulari şi nu au acces la utilizarea lor orice persoane, respectiv, toţi membrii societăţii, rezultând astfel că nu este de folosinţă generală, iar pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timişoara nu a dovedit că, la adoptarea H.C.L.M. Timişoara nr. 313/2005, a avut în vedere interesul public pe care l-ar prezenta imobilul.
Aşadar, câtă vreme imobilele în litigiu în faţa instanţei de trimitere nu sunt calificate ca aparţinând domeniului public prin voinţa legiuitorului, nefiind de uz public după cum s-a arătat, trebuie să se verifice condiţia ca acesta să fie de interes public, interes ce trebuie satisfăcut prin intermediul unui serviciu public.
Or, este evident că nici această condiţie nu se verifică în speţă, bunul aflându-se şi în prezent în folosinţa unor particulari, nefiind dovedit că ar fi susceptibil de valorificare în interes public, prin intermediul unui serviciu public.
Instanţa de fond a reţinut şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Deciziile nr. 3430 din 19 iunie 2009 şi nr. 5281 din 24 noiembrie 2009 prin care a fost reţinut cu valoare de principiu că prin hotărârea atacată a fost atestat ca aparţinând domeniului public al unui municipiu, imobilul teren aferent unei case de locuit proprietatea unor persoane fizice dobândită în condiţiile Legii nr. 112/1995, iar dispoziţiile H.G. nr. 1016/2005 sunt nelegale, întrucât atestă apartenenţa la domeniul public de interes local, deci ca fiind de uz sau de interes public a unei suprafeţe de teren aferentă unei case de locuit aparţinând unei persoane fizice fără a se arăta nici în cuprinsul hotărârii Guvernului şi nici în Nota de fundamentare ce a însoţit proiectul de hotărâre, care sunt împrejurările care au determinat această schimbare de regim juridic şi nici care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea imobilului respectiv din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara.
3. Recursurile declarate de Primarul Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Guvernul României.
Prin recursul formulat de Municipiul Timişoara prin Primar, Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara s-au formulat următoarele critici la adresa hotărârii atacate:
- raportat la obiectul acţiunii principale, excepţia de nelegalitate formulată ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă, deoarece soluţionarea litigiului pe fond nu depinde de actele administrative - H.C.L. nr. 313/2005 şi H.G. nr. 849/2009;
- în mod greşit s-a reţinut vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim al persoanelor fizice, deoarece prin actele atacate nu a avut loc trecerea în domeniul public a unor bunuri, ci atestarea apartenenţei bunurilor la domeniul public de interes judeţean sau local, iar aceste persoane nu deţineau proprietatea asupra bunurilor respective;
- instanţa de fond nu a ţinut seama de apartenenţa la domeniul public a bunurilor ce fac obiectul hotărârilor atacate şi de utilitatea lor publică, aspecte dovedite cu actele depuse la dosar.
În drept, recurenţii şi-au încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
La rândul său, Guvernul României a criticat hotărârea atacată pentru următoarele motive:
- hotărârea de guvern atacată a fost legal emisă, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare şi având la bază inventarele însuşite de către autorităţile administraţiei publice locale - în speţă, având la bază H.C.L. al Municipiului Timişoara nr. 313/2005 prin care a fost însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Timişoara.
- nu poate fi reţinută o vătămare în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, deoarece actul de atestare a bunurilor aparţinând domeniului public local nu creează drepturi noi, nu stabileşte şi nici nu modifică regimul juridic al bunurilor respective.
Recurentul Guvernul României şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 8, 9 şi 3041 C. proc. civ.
Analizând, în ordinea lor, recursurile formulate, precum şi actele dosarului de fond, Înalta Curte constată că, criticile formulate sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Astfel, problema admisibilităţii excepţiei de nelegalitate formulată în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, în raport cu obiectul acţiunii principale, nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ, ci de competenţa instanţei ce are pe rol cauza principală (instanţa civilă), singura în măsură să aprecieze dacă soluţionarea cauzei depinde de actele administrative contestate. Prin urmare, acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Referitor la motivele de recurs ce vizează legalitatea H.C.L. nr. 315/2005 şi a H.G. nr. 849/2009, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu a fost dovedită utilitatea publică a terenurilor ce fac obiectul acestor hotărâri, din moment ce, pe respectivele suprafeţe, sunt edificate construcţii proprietate privată.
Totodată, terenurile în discuţie nu se încadrează nici în enumerarea exemplificativă de la pct. III din anexa Legii nr. 213/1998, a bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale.
În ceea ce priveşte trimiterea la C. civ. (vechea reglementare), art. 476 - 478, care stabilesc că averile vacante fac obiectul dreptului de proprietate publică, această reglementare nu este incidentă în cauză, deoarece evoluţia legislativă ulterioară a făcut distincţie între bunurile din domeniul public al statului şi bunurile din domeniul privat al statului, configurând regimuri juridice distincte pentru fiecare din aceste categorii.
Prin urmare, motivele de recurs prin care se susţine legalitatea actelor administrative atacate urmează a fi respinse.
De asemenea, este neîntemeiat motivul de recurs referitor la inexistenţa unei vătămări în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, care să se fi produs prin actele administrative atacate.
Astfel, reclamanţii, chiar dacă nu au invocat încălcarea unui drept subiectiv, dovedesc calitatea procesuală activă pentru că Legea nr. 554/2004 ocroteşte persoana vătămată într-un drept sau interes legitim, ori interesul legitim al reclamanţilor este tocmai acela de eventuală recunoaştere a dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiei ce le aparţine.
De altfel, Înalta Curte, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a mai pronunţat în cauze similare prin Deciziile nr. 3430 din 19 iunie 2009 şi nr. 5281 din 24 noiembrie 2009.
Pentru considerentele menţionate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, urmează a respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Primarul Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 489 din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1600/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2250/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
