ICCJ. Decizia nr. 1637/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1637/2012
Dosar nr. 10930/2/2010
Şedinţa publică de la 27 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procedura în fața primei instanțe
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii H.S. şi H.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea pârâtei să procedeze la analizarea dosarului înregistrat la Comisie cu nr. 47398/CC, în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a apartamentului nr. X situat în str. B., Bucureşti; să desemneze evaluator şi să predea dosarul acestuia în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul menţionat mai sus în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Au solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanţii au arătat ca dosarul ce a stat la baza emiterii dispoziţiei Primarului General al Municipiului Bucureşti din 30 aprilie 2010 a fost înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 47398/CC, fiind parcursă etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, însă au trecut mai bine de 9 ani de la data depunerii notificării, iar dosarul nu este soluţionat, fapt ce contravine principiului soluţionării cauzei într-un termen rezonabil consacrat prin art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a liberalităţilor fundamentale.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2290 din 23 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii H.S. şi H.M. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a obligat pârâta să procedeze la analizarea Dosarului reclamanţilor nr. 47398/CC şi să desemneze un evaluator în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, a obligat pârâta să emită titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la finalizarea evaluării și a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 504,3 RON cheltuieli de judecată reduse.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere timpul extrem de mare scurs de la momentul notificării în 2001 şi până în prezent, precum şi timpul până la care reclamanţii vor putea intră în posesia despăgubirilor.
Cu privire însă la obligarea pârâtei de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, Curtea a reținut că acest termen nu poate fi reţinut ca un termen rezonabil în executarea obligaţiei precizate anterior, având în vedere că pârâta trebuie să aştepte evaluarea făcută de un evaluator autorizat şi desemnat în condiţiile legii, iar la acel raport pot fi formulate şi obiecţiuni. Prin urmare, procesul evaluării poate dura mai mult fără ca pârâta să aibă vreo culpă în acest sens.
Aşadar, instanța de fond, în baza art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, a admis în parte cererea reclamanţilor şi a obligat pârâta la analizarea şi desemnarea unui expert pentru evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei.
De asemenea, a obligat pârâta să emită titlul de despăgubire în termen de 60 de zile de la finalizarea evaluării.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, pârâta C.C.S.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă susține că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor, în sensul că dosarul aferent dispoziţiei din 30 aprilie 2010 a fost transmis de Primăria municipiului Bucureşti, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 47398/CC.
Totodată, dosarul a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.
Referitor la etapa evaluării, autoritatea recurentă subliniază faptul că această etapă este condiţionată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin decizia din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D.
În ceea ce priveşte aspectele reţinute de instanţa de fond potrivit cărora urmarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare ar depăşi termenul rezonabil de soluţionare a cauzei, recurenta apreciază că acestea sunt neîntemeiate.
În ceea ce priveşte transmiterea dosarului la evaluator în termen de 30 de zile, precum şi emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în termen de 60 de zile, recurenta-pârâtă învederează că asimilarea termenului de 30 de zile unui termen în care C.C.S.D. să trimită dosarul la evaluator, fiind inclusă şi parcurgerea etapei evaluării, aşa cum este prevăzut la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, este total greşită.
Referitor la obligarea la plata de cheltuieli de judecată, în cuantum de 500 RON şi 4,3 RON taxe de timbru, autoritatea recurentă invocă dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., precizând că pentru soluţionarea litigiului a fost necesar un termen de judecată, administrându-se doar proba cu înscrisuri.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (4) şi (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, "(4) Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare".
Este real că legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea şi soluţionarea acestor dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamanţilorla aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcţie de anumite situaţii de fapt, de greutăţi întâmpinate în soluţionarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituţiei ş.a.m.d.
Toate considerentele care constituie motive de întârziere în soluţionarea dosarelor sunt aspecte care nu sunt imputabile reclamanţilor, iar până la un punct nici pârâtei, trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluţionare a unei astfel de cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăşi negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultăţile întâmpinate de instituţia pârâtă, mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligaţiile sale, statul trebuind să găsească soluţii administrative pentru rezolvarea situaţiei.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăşi acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.
Soluţionarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanţie instituită de art. 6 din C.E.D.O., garanţie ce priveşte, în cauzele de natură civilă, nu numai desfăşurarea procedurii în faţa instanţei de judecată, dar şi procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicţii este condiţionată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil” este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie « civilă », dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamanţilor şi cel al autorităţilor competente.
Susţinerile recurentei privind ordinea de soluţionare a dosarelor pot fi reţinute doar în măsura în care urmarea acestei ordini respectă rigorile termenului echitabil, la care s-a făcut referire mai sus.
Pe de altă parte, Înalta Curte reține faptul că, în mod corect, instanţa de primă jurisdicţie a constatat că pârâta C.C.S.D. nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege, motiv pentru care a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Mai mult, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a procedat la reducerea cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport cu soluția de admitere în parte a acțiunii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta C.C.S.D., ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentei, Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata către intimați a sumei de 1.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 2290 din 23 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 RON, cu aplicarea art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., către intimaţii-reclamanţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1707/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1571/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
