ICCJ. Decizia nr. 1707/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1707/2012
Dosar nr. 1440/36/2011
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 29 martie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţiile instanţelor care au declanşat conflictul negativ de competenţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia cu nr. 5913/256/2011, reclamanta A.NA.R., prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral a chemat în judecată pârâţii A.D.S. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, acesta din urmă în baza art. 57 C. proc. civ., solicitând instanţei obligarea la restituirea dreptului de administrare asupra imobilului - Lacul natural B. în suprafaţă de 130 ha, situat în com. R., jud. Constanţa.
În motivare acţiunii, reclamanta a arătat că Lacul B. este proprietatea Statului Român, aflându-se în domeniul public al acestuia, şi că prin O.U.G. nr. 107/2002 acesta a fost dat în administrarea reclamantei.
Cu toate acestea s-a arătat că Lacul B. se află în posesia pârâtei A.D.S., autoritate care în mod nelegal exercită dreptul de administrare asupra terenului, deoarece, conform Legii nr. 268/2001, A.D.S. are ca atribuţii doar administrarea terenurilor cu destinaţie agricolă.
Pârâta A.D.S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Medgidia.
Prin sentinţa civilă nr. 3755 din 04 noiembrie 2011 excepţia a fost admisă, competenţa fiind stabilită în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ în considerarea următoarelor argumente.
Prin acţiunea ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanta A.N.A.R. a chemat în judecată pe pârâta A.D.S. revendicând de la aceasta din urmă dreptul real de administrare asupra imobilului reprezentat de Lacul B. situat în Com. R., jud. Constanţa.
S-a reţinut că dreptul real revendicat este un drept subiectiv civil de natură administrativă, iar raportul juridic în al cărui conţinut se află dreptul dedus judecăţii pe această cale este de natură administrativă.
Instanţa analizând raportul juridic dedus judecăţii a apreciat că nu este de competenţa instanţe civile, cu atât mai mult cu cât dreptul real revendicat este constituit printr-un act administrativ – O.U.G. nr. 107/2002 – iar compararea titlurilor celor care pretind drepturi reale asupra bunului imobil presupune analiza substanţei juridice a actului administrativ prin care bunul a fost dat în administrarea A.N.A.R., astfel că revine competenţa materială de soluţionare a cauzei instanţei de contencios administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa cu nr. 1440/36/2011.
Reclamanta a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel.
Prin sentinţa nr. 69/CA din 9 februarie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea cauzei, a declinat soluţionarea acesteia în favoarea Judecătoriei Medgidia şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Constanţa a constatat că pentru ca un litigiu să fie de competenţa instanţei de contencios administrativ, nu este suficient ca părţile implicate sau cel puţin una din ele să fie autorităţi publice, fiind necesar şi ca litigiul să fie născut din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
În speţa de faţă s-a reţinut că două instituţii îşi dispută dreptul de administrare pentru un imobil – lacul natural B.
Astfel, a reţinut Curtea că reclamanta, fără a invoca emiterea nelegală a unui act, încheierea nelegală a unui act sau nesoluţionarea în termenul legal ori refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, revendică de la A.D.S. dreptul de administrare pentru lacul B. în suprafaţă de 130 ha.
De asemenea, reclamanta îşi întemeiază dreptul său pe prevederile O.U.G. nr. 107/2002 şi arată că în prezent lacul B. se află în administrarea pârâtei în mod nelegal, întrucât aceasta are atribuţii de administrare a terenurilor cu destinaţie agricolă.
Curtea a concluzionat că dreptul de administrare al unui imobil proprietate publică este un drept de natură administrativă şi se constituie în baza unor acte administrative, iar acest aspect nu transformă litigiul într-unul de competenţa instanţei de contencios administrativ, atâta timp cât nu este vorba de un act emis de către pârâtă în regim de putere publică şi nu se invocă nesoluţionarea unei cereri în termenul legal ori refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri.
2. Soluţia Înaltei Curţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca regulator de competenţă
Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 20 din C. proc. civ., reţine că a fost legal investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată vizează dreptul de administrare al Lacului natural B. în suprafaţă de 130 ha., situat în comuna R., judeţul Constanţa.
Atribuirea dreptului de administrare se face prin act administrativ, astfel cum prevedeau dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică iar potrivit art. 12 alin. (5) din aceeaşi lege “în litigiile privitoare la dreptul de administrare, statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice(...)”.
Dealtfel, Ministerul Finanţelor Publice a formulat în cauză cerere de intervenţie în interes propriu.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că lacul în litigiu este menţionat în inventarul bunuilor aflate în domeniul public al statului, la poziţia nr. AA din Anexa nr. 12 la H.G. nr. 1705/2006, fiind dat în administrare în baza Legii nr. 107/1996, H.G. nr. 981/1998.
Prin urmare, corect a retinut Judecătoria Medgidia că dreptul revendicat este un drept de natură administrativă, iar raportul juridic în al cărui conţinut se află dreptul dedus judecăţii este administrativ.
De asemenea, autorităţile publice implicate în raportul juridic administrativ dedus judecăţii, care vizează dreptul de administrare stabilit prin acte administrative, sunt autorităţi publice centrale.
Astfel, competenţa materială de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în raport de rangul acestor autorităţi, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia “litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţi publice centrale(...) se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
În consecinţă, faţă de cele expuse, cât şi în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A.NA.R. – Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi pârâţii Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice şi A.D.S., în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1820/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1637/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
