ICCJ. Decizia nr. 1644/2012. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1644/2012
Dosar nr. 8363/2/2010
Şedinţa publică de la 27 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 septembrie 2010, reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Teleorman, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Teleorman, a solicitat anularea Deciziei nr. 33 din 20 iulie 2010 a Camerei de Conturi a Judeţului Teleorman.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, urmare a controlului efectuat, prin procesul verbal din 15 iunie 2010, Camera de Conturi a Judeţului Teleorman a reţinut în sarcina autorităţii controlate o serie de abateri de la legalitate şi regularitate cu privire la care reclamanta a formulat obiecţiuni. Prin Decizia nr. 33 din 20 iulie 2010, pârâta Camera de Conturi a Judeţului Teleorman a reţinut de asemenea o serie de nereguli şi anume: a) înregistrarea în registrul debitorilor şi în evidenţa contabilă a creanţelor în sumă de 4.224.946,50 lei constatate prin procesele verbale de recepţie şi restituire provenite din contravaloarea sprijinului financiar acordat sub forma de bonuri valorice pentru înfiinţarea culturilor agricole în toamna anului 2007; b) declanşarea procedurilor de recuperare în cadrul termenului general de prescripţie a creanţelor în sumă de 4.224.949,50 lei cu termen de realizare 24 septembrie 2010.
Reclamanta a contestat cele reţinute prin actul atacat, susţinând că a înregistrat în contabilitate debitele conform Ordinului M.A.D.R. nr. 687/2006 şi faptul că operaţiunea de încasare a debitelor intră în atribuţia Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Central. Pe de altă parte, a susţinut că, la data controlului, 15 iunie 2010, erau deja promovate 550 acţiuni pe rolul instanţelor şi pentru această situaţie nu se mai impunea declanşarea procedurilor de recuperare debite reţinută în sarcina sa de către pârâtă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea acţiunii, în principal pentru autoritate de lucru judecat şi în subsidiar, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 2510 din 30 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie Pentru Agricultură - Centrul Judeţean Teleorman, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Teleorman, pentru autoritate de lucru judecat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a contestat Decizia nr. 33 din 20 iulie 2010 emisă de Camera de Conturi Teleorman şi a solicitat anularea acestui act administrativ.
Din actele depuse la dosarul cauzei de către Curtea de Conturi, instanţa de fond a constatat că reclamanta a contestat pe cale administrativ ierarhică Decizia nr. 33 din 20 iulie 2010 a Camerei de Conturi Teleorman, iar Curtea de Conturi a anulat pct. 2 din decizie, prin încheierea nr. 29 din 10 septembrie 2010.
Reclamanta a formulat acţiune în anulare la Tribunalul Teleorman, atât împotriva încheierii nr. 29 din 10 septembrie 2010 a Curţii de Conturi, cât şi împotriva Deciziei nr. 33/2010 a Camerei de Conturi Teleorman cu privire la punctele 1, 3 şi 4 din decizie.
Prin sentinţa civilă nr. 3582 din 9 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman în complet specializat de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 4801/87/2010 (f. 161-167), a fost respinsă cererea privind anularea în parte a încheierii nr. 29 din 10 septembrie 2010, emisă de Curtea de Conturi şi de anulare a Deciziei nr. 33 din 20 iulie 2010, emisă de Camera de Conturi a judeţului Teleorman, pentru punctele 1, 3 şi 4, ca nefondată. Această sentinţă a rămas irevocabilă prin nerecurare de către reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Teleorman.
În prezenta cauză, a observat judecătorul fondului, reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Teleorman a contestat Decizia nr. 33/2010, emisă de Camera de Conturi a Judeţului Teleorman, fără să precizeze că solicită anularea doar a punctelor 1, 3 şi 4 din acest act administrativ. Curtea a constatat însă că, după parcurgerea procedurii administrative şi emiterea încheierii nr. 29/2010 de către Curtea de Conturi, Decizia nr. 33/2010 nu mai conţine pct. 2, reţinut iniţial de către de Camera de Conturi, deoarece acest punct din decizie a fost anulat de către Curtea de Conturi pe calea controlului ierarhic de legalitate.
Ca atare, Decizia nr. 33/2010, astfel cum a rămas în vigoare după controlul ierarhic, conţine dosar punctele 1, 3 şi 4 pe care reclamanta le contestă în prezenta cauză.
În raport cu art. 1201 C. civ., Curtea a reţinut că prezenta acţiune în justiţie este a doua cerere de chemare în judecată formulată de aceeaşi reclamantă şi în contra pârâtelor Camera de Conturi a Judeţului Teleorman şi Curtea de Conturi a României, acţiunea are acelaşi obiect - anularea Deciziei nr. 33/2010 - şi este întemeiată pe aceeaşi lege a contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv are aceeaşi cauză.
Având în vedere că prezenta acţiune a fost introdusă la 24 septembrie 2010, iar la Tribunalul Teleorman reclamanta a formulat acţiune la 21 septembrie 2010 şi faptul că hotărârea pronunţată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 4801/87/2010 este irevocabilă, în temeiul art. 164 C. proc. civ., Curtea a admis excepţia autorităţii de lucru judecat.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Teleorman a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă, respectiv Tribunalul Teleorman - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Recurenta susţine că sentinţa civilă criticată a fost pronunţată cu încălcarea competentei materiale şi teritoriale, deoarece, în cauză, autoritatea reclamantă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Teleorman a cerut anularea Deciziei nr. 33 din 20 iulie 2010 emisă de pârâta Camera de Conturi a Judeţului Teleorman şi, întrucât Camera de Conturi a Judeţului Teleorman este o structura locală a Curţii de Conturi a României, Tribunalul Teleorman era instanţa competentă să soluţioneze cererea de anulare a Deciziei nr. 33 din 20 iulie 2010.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Teleorman, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 33 din 20 iulie 2010 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Teleorman.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluţionarea contestaţiei la decizie intervine desfiinţarea/anularea deciziei emise de structura Curţii de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluţionare a contestaţiei, care se substituie astfel deciziei structurii judeţene, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât, în această situaţie, actul administrativ care produce efecte juridice şi „dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcţionează în cadrul Curţii de Conturi a României, autoritate publică centrală.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluţionată în sensul admiterii excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze. De asemenea, şi prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat nelegalitatea aceloraşi dispoziţii.
De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunţate ca regulator de competenţă, cât şi în astfel de litigii, cum este şi cel care face obiectul cauzei deduse judecăţii, că revine competenţa materială şi teritorială de soluţionare a acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 şi nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudenţe unitare în ceea ce priveşte judecarea acestora.
Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse, reţine că revenea competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Teleorman, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin urmare, în mod greşit, Curtea de apel a reţinut că îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei.
În consecinţă, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (61) şi art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Teleorman, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Teleorman împotriva sentinţei civile nr. 2510 din 30 martie 201 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Teleorman, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1640/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1709/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
