ICCJ. Decizia nr. 178/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 178/2012

Dosar nr. 9039/2/2009

Şedinţa publică de la 17 ianuarie 2012

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 25 septembrie 2009, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii M.V., M.E. şi M.U. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe solicitând obligarea acestuia ca, prin intermediul Ambasadei României la Chişinău, să le primească cererea şi actele necesare cu privire la redobândirea cetăţeniei române.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în august 2008 s-au prezentat la Secţia Consulară a Ambasadei României de la Chişinău în vederea depunerii cererii şi actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române în temeiul art. 12 alin. (2) şi art. 101 din Legea nr. 21/1991, însă au fost refuzaţi.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin Sentinţa nr. 665 din 5 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamanţilor M.V., M.E. şi M.U., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe şi a obligat pe pârât să primească cererea reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Totodată a obligat pârâtul la plata sumei de 4,3 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, autoritatea pârâtă a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei române, prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, ratificată de către România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002 publicată în M. Of. al României Partea I nr. 490/09.07.2002.

3. Recursul declarat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La termenul din 26 octombrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii, deşi procedura de citare a fost legal îndeplinită, a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Datorită faptului că în termen de un an de la suspendare, nici una dintre părţi nu a solicitat repunerea cauzei pe rol şi nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a repus cauza pe rol, din oficiu, în condiţiile prevăzute de art. 252 C. proc. civ., respectiv a fixat termen, cu citarea părţilor, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.: "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an", iar potrivit art. 249 C. proc. civ. "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes".

Cum, în speţă, de la data suspendării cauzei şi până la repunerea acesteia pe rol, pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor şi având în vedere că nu s-au îndeplinit nici un fel de acte de procedură de natură a întrerupe şi nici de a suspenda perimarea, astfel cum sunt prevăzute în art. 249 - 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din acelaşi cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinţei nr. 665 din 5 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 178/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs