ICCJ. Decizia nr. 1714/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1714/2012
Dosar nr. 6799/2/2010
Şedinţa publică de la 29 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.R. a chemat în judecată C.C.S.D., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta şi pe calea contenciosului administrativ să dispună desemnarea unui evaluator şi să transmită acestuia dosarul nr. 44949/CC în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; să întocmească raportul de evaluare în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; să emită în termen de 5 zile de la data întocmirii raportului de evaluare decizia reprezentând titlul de despăgubiri; să plătească reclamantului penalităţi de 1000/zi de întârziere în caz de neexecutare; să plătească amendă de 20 % din salariul brut pe economie pe zi de întârziere în situaţia neexecutării hotărârii, aplicabilă conducătorului instanţei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că dosarul său nr. 44949/CC a fost lăsat în nelucrare fapt ce constituie un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, care îi cauzează evidente prejudicii, fiind în imposibilitate de a-şi concretiza dreptul la măsuri reparatorii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 298 din 19 ianuarie 2011, a admis, în parte, cererea formulată de reclamant şi a obligat pârâta să desemneze un evaluator în termen de 5 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii pentru întocmirea raportului de evaluare şi să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la întocmirea raportului de evaluare.
Totodată, a respins, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere şi a obligat pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 3888 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că pârâta a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii astfel că, constatându-se refuzul nejustificat al acesteia de soluţionare a cererii, va fi obligată să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare şi să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la întocmirea raportului de evaluare.
Celelalte capete de cerere, privind plata penalităţilor de întârziere şi a amenzii aplicabile conducătorului autorităţii, nu au fost admise, pe considerentul că art. 24 din Legea contenciosului administrativ prevede amendarea conducătorului unităţii şi acordarea la cerere a despăgubirilor pentru întârzierea în executarea hotărârii dacă aceasta depăşeşte un termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, ceea ce nu poate fi cunoscut la acest moment.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs C.C.S.D.
1) Recurenta a susţinut că, faţă de obligaţia instituită de instanţa de fond privind desemnarea unui evaluator în termen de 5 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi emiterea deciziei în termen de 30 de zile de la data întocmirii raportului de evaluare, prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt incidente numai în situaţia în care există o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar autoritatea, obligată printr-o astfel de hotărâre, nu o pune în executare.
Cum în cauză nu există o sentinţă irevocabilă, recurenta susţine că nu se poate reţine o neexecutare din partea autorităţii pârâte.
2) Cât priveşte obligarea C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3888 lei, recurenta a susţinut că acest capăt de cerere este neîntemeiat, întrucât dreptul subiectiv al reclamantului a fost recunoscut.
În ipoteza menţinerii obligării pârâtei la cheltuieli de judecată, recurenta a susţinut că acestea sunt foarte mari şi a solicitat micşorarea lor în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul pârâtei este întemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este definită ca „faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen”.
Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu prevede un termen expres în vederea emiterii deciziei de despăgubire, ci doar parcurgerea unor etape obligatorii.
Totuşi, jurisprudenţa Înaltei Curţi în materie a considerat că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi aplicat în procedura Titlului VII, deoarece emiterea deciziei este rezultatul unui proces ce însumează mai multe etape, inclusiv efectuarea unei expertize de specialitate, ceea ce implică, în mod firesc, depăşirea unei perioade scurte de timp, de 30 zile.
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi, urmată şi în prezenta cauză, a arătat necesitatea emiterii actului administrativ în cadrul unui termen rezonabil, în conformitate cu prevederile art. 6 din C.E.D.O., termen ce va fi apreciat de la caz la caz.
Astfel, în temeiul art. 16 alin. (4) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, autoritatea pârâtă are obligaţia să analizeze dosarele numai în privinţa legalităţii cererii de restituire în natură şi nu să reanalizeze şi să reaprecieze legalitatea deciziei de acordare de despăgubiri sau să solicite acte noi cu privire la modalitatea de preluare a imobilului de către stat, etc.
Din actele dosarului rezultă că recurenta-pârâtă a fost învestită în vederea emiterii deciziei, încă din anul 2009, neprocedând în acest sens nici până în momentul pronunţării instanţei de fond, 19 ianuarie 2011 şi nici până în momentul pronunţării deciziei de recurs, 29 martie 2012, adică o perioadă de aproximativ 3 ani.
Este binecunoscut în doctrină şi practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra şi nu poate justifica legal întârzierea în emiterea unui act administrativ pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil; Decizia nr. 2815/2008 invocată în acest context de recurenta-pârâtă are caracter intern şi nu poate înfrânge principiul sus-menţionat, al termenului rezonabil de soluţionare a cererilor persoanelor îndreptăţite.
Fiind vorba de o perioadă de aproape 3 ani, în care autoritatea pârâtă nu a dat curs solicitării reclamantului de evaluare a imobilului şi emitere a deciziei, este evident că nu ne aflăm în prezenţa unui „termen rezonabil”, în accepţiunea prevederilor comunitare susmenţionate, dar ne aflăm în situaţia nesoluţionării în termen a cererii formulate de reclamant, ceea ce reclamă aplicarea în speţă a prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Mai mult decât atât, problema existenţei disponibilităţilor băneşti nu se pune în etapa emiterii deciziei de despăgubire, deoarece numai după ce se emite titlul de plată, poate fi pretinsă eliberarea sumei ce reprezintă despăgubirea datorată.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de C.C.S.D. este fondat, urmând să fie admis, modificându-se sentinţa în sensul obligării autorităţii pârâte să emită titlu de despăgubire în termen de 6 luni de la pronunţarea prezentei decizii.
Totodată, vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 298 din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că obligă pârâta să emită titlu de despăgubire în termen de 6 luni de la pronunţarea prezentei decizii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 1654/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2038/2012. Contencios → |
|---|
