ICCJ. Decizia nr. 1856/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1856/2012

Dosar nr. 6147/62/2011

Şedinţa publică de la 4 aprilie 2012

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, reclamanta SC E.W.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul de Urgenţă S.I.N. de la Suceava, în principal, obligarea pârâtului la executarea contractului de prestări servicii din data de 23 decembrie 2003, aşa cum acesta a fost modificat prin actele adiţionale ulterioare, iar în subsidiar, în măsura în care nu se va considera că se impune admiterea primului capăt de cerere, a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii investiţiei efectuate de aceasta în baza contractului sus menţionat şi neamortizată. A mai solicitat reclamanta suspendarea procedurii de achiziţie publică licitaţie deschisă pentru atribuirea acordului cadru - Servicii de spălătorie lenjerie de spital şi curăţătorie uscată" iniţiată prin publicarea anunţului de participare nr. 115845 din data de 24.02.2011 precum şi la obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a invocat excepţia de nelegalitate a actului administrativ prin care a fost aprobată demararea procedurii de achiziţie publică licitaţie deschisă pentru atribuirea acordului cadru - Servicii de spălătorie lenjerie de spital şi curăţătorie uscată - iniţiată prin publicarea anunţului de participare din data de 24 februarie 2011 solicitând admiterea cererii.

Prin sentinţa nr. 83/F/2011 din data de 27 aprilie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 399/64/2011, Curtea de Apel Braşov a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul respectivei instanţe la data de 05 mai 2011, sub nr. 6147/62/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 2973/CA din data de 08 iunie 2011, pronunţată în Dosar nr. 6147/62/2011, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtul Spitalul de Urgenţă S.I.N. Suceava şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, dosarul fiind înregistrat la această instanţă sub acelaşi număr,  6147/62/2011, la data de 12 iulie 2011.

Tribunalul Suceava, având în vedere că legislaţia contenciosului este cea care reglementează raportul juridic invocat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, prin încheierea de şedinţă din data de 12 septembrie 2011, a scos cauza de pe rol şi a trimis dosarul pentru repartizare aleatorie la un complet de contencios administrativ, dosarul fiind înregistrat la secţia de contencios administrativ şi fiscal a acestei instanţe, la data de 14 septembrie 2011.

Prin sentinţa nr. 6696 din 03 noiembrie 2011, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, reţinând că reclamanta a cerut prin acţiune desfiinţarea deciziei nr. 1294/C6/1392 emisă de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, iar potrivit art. 281 din O.U.G. nr. 34/2006 republicată deciziile Consiliului privind soluţionarea contestaţiei şi obligarea la plata amenzii pot fi atacate cu plângere la instanţa judecătorească prevăzută la art. 283 alin. (1), respectiv la Curtea de Apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei rază se află sediul autorităţii contractante.

În fine, prin decizia nr. 265 din 23 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă. A fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, pentru regulator de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut că Tribunalul Suceava a considerat în mod eronat că obiectul acţiunii îl constituie plângerea împotriva deciziei pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

S-a apreciat că prin acţiunea formulată reclamanta a solicitat suspendarea procedurii de achiziţie publică în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa revenind în aceste condiţii Tribunalului Suceava, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte, astfel sesizată cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, stabileşte competenţa în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Reclamanta SC E.W.I. SRL a învestit instanţa cu cererea de obligare a pârâtului Spitalul Judeţean de Urgenţă de Urgenţă S.I.N. Suceava la respectarea contractului de prestări servicii din 23 decembrie 2003 şi la plata contravalorii investiţiei efectuate în spaţiul în care a prestat serviciile contractate; de asemenea, a invocat excepţia de nelegalitate a actului administrativ prin care s-a dispus demararea unei noi proceduri de achiziţie publică pentru serviciile prevăzute de contract.

Prin urmare, obiectul acţiunii nu îl constituie o plângere împotriva unei decizii pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru fi aplicabile prevederile art. 283 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, ci un act administrativ asimilat (contract administrativ), competenţa revenind Tribunalului în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (contractul fiind încheiat cu o autoritate publică locală).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC E.W.I. SRL şi pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă S.I.N. Suceava, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1856/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond