ICCJ. Decizia nr. 1858/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1858/2012
Dosar nr. 9051/118/2011
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârile care au declanşat conflictul negativ de competenţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții comuna A. prin Primar şi Primarul comunei A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanţa anularea procesului-verbal de constatare din 08 aprilie 2011 întocmit de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, a deciziei nr. 22 din 04 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Constanţa şi a încheierii nr. 3 din 30 mai 2011 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Constanţa.
În motivarea contestaţiei, reclamanţii au arătat că prin decizia nr. 22 din 04 mai 2011, Camera de Conturi Constanţa a constatat în privinţa anumitor sume plătite salariaţilor că acestea au un caracter nelegal, impunându-se măsurile prevăzute în decizie, motivarea nelegalităţii acordării sumelor de bani fiind evidenţiată în cadrul procesului verbal din 08 aprilie 2011.
Împotriva deciziei nr. 22 din 04 mai 2011 reclamanţii au formulat contestaţie administrativă în procedura prevăzută de art. 92-105 din H.G. nr. 1/2009, la care s-a răspuns prin încheierea nr. 3 din 30 mai 2011 prin care contestaţia a fost respinsă, argumentele reţinute în cadrul acesteia fiind similare celor cuprinse în procesul verbal şi în decizia administrativă contestată.
Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ şi fiscal, prin sentința nr. 1635 din 06 octombrie 2011 a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă și pe cale de consecință a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că actul supus cenzurii instanței este încheierea emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, din cadrul Curţii de Conturi a României, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, c ompetenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
A mai reţinut Tribunalul că în cadrul procedurii reglementate de art. 228 precitat, instanţa are a verifica în primul rând legalitatea încheierii prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă şi doar pe cale incidentală va analiza şi legalitatea deciziei emise de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, întrucât capătul principal al cererii, în funcţie de care se apreciază competenţa materială a instanţei, are ca obiect anularea acestei încheieri.
Prin urmare, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ este dată de ierarhia autorităţii publice emitente a actului administrativ supus controlului de legalitate, astfel că în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, cererea privind anularea încheierii emise de Curtea de Conturi este de competenţa Curţii de apel, învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 35 din 18 ianuarie 2012 a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin aceeași sentință a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în conformitate cu art. 22 C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că obiectul cererii vizează anularea încheierii nr. 3 din 30 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Constanţa, a deciziei nr. 22 din 4 mai 2011 şi a raportului de control din 08 aprilie 2011 emise de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa.
Aşadar, se contestă acte administrative emise de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, structură fără personalitate juridică ce exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcţiile Curţii de Conturi în unitatea administrativ-teritorială a judeţului Constanţa.
Împrejurarea că pârâta nu are personalitate juridică nu prezintă nicio relevanţă sub aspectul stabilirii competenţei instanţei care soluţionează acţiunea în anularea actelor administrative emise de aceasta, neputându-se considera că, în lipsa personalităţii juridice a emitentului actului, actele au fost emise de o autoritate publică centrală, singura care are personalitate juridică.
A mai reţinut Curtea de Apel că nu pot fi incidente dispoziţiile art. 228 din Regulamentul Curţii de Conturi aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr. 130 în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011, în condiţiile în care, aceste dispoziţii au înlocuit fără o anumită justificare dispoziţiile din Hotărârea nr. 1/2009 (art. 107 şi 108) a Curţii de Conturi, prin care se reglementa o competenţă materială diferită, în funcţie de emitentul actului, respectiv: secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, pentru încheierile emise de către structurile centrale ale Curţii de Conturi şi secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalelor judeţene - în cazul încheierilor emise la nivelul camerelor de conturi.
Prin extinderea competenţei materiale a Curţii de apel la toate încheierile date în soluţionarea contestaţiilor, fără a distinge cu privire la emitentul actului contestat, se încalcă dispoziţiile imperative ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, transformându-se Curtea de apel într-o instanţă de fond pentru toate litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi, aspect nereglementat prin Legea nr. 94/1992.
Ori, ţinând seama de ierarhia actelor normative şi având în vedere că prin atribuţiile conferite de lege Curtea de Conturi nu are îndrituirea de a stabili o competenţă specială şi derogatorie a instanţelor de judecată, Curtea a reţinut competenţa instituită de lege şi nu pe cea stabilită de hotărârea Curţii de Conturi.
Având în vedere că litigiul priveşte acte emise de o autoritate publică locală, s-a apreciat că revine Tribunalului Constanţa, secţia de contencios-administrativ, competenţa materială de soluţionare a cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
2. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca regulator de competenţă Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 20 C. proc. civ., reţine că a fost legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea procesului-verbal de constatare din 08 aprilie 2011 întocmit de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, a deciziei nr. 22 din 04 mai 2011 şi a încheierii nr. 3 din 30 mai 2011 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Camerei de Conturi Constanţa.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi Regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispoziţiile sus-menţionate din regulament fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, revine competenţa materială de soluţionare a cauzei Tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluţionarea contestaţiei la decizie intervine desfiinţarea/anularea deciziei emise de structura Curţii de Conturi, printr-o încheiere emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiei, care se substituie astfel deciziei structurii judeţene, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât, în această situaţie, actul administrativ care produce efecte juridice şi „dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcţionează în cadrul Curţii de Conturi a României, autoritate publică centrală.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva sentinţei civile nr. 112/2011 a Curţii de Apel Bacău prin care s-a admis excepţia de nelegalitate şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel de cauze.
În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a pronunţat şi prin deciziile nr. 5657 din 24 noiembrie 2011 şi nr. 5658 din 24 noiembrie 2011.
Cum în cauză, contestaţia împotriva deciziei nr. 22 din 04 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Constanţa a fost respinsă prin încheierea nr. 3 din 30 mai 2011 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Constanţa, Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse şi în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanții comuna A. prin Primar şi Primarul comunei A. şi pe pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Judeţului Constanţa în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1856/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1875/2012. Contencios → |
|---|
