ICCJ. Decizia nr. 1908/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1908/2012
Dosar nr. 1779/44/2009*
Şedinţa publică de la 5 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul excepţiei de nelegalitate
Prin cererea înregistrata la 31 martie 2011, reclamanta I.C.L. a invocat în contradictoriu cu Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Ministerul Justiţiei, excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 4 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici si activităţii notariale nr. 36/1995, anexa la Ordinul nr. 710/C din 1995 cu completările si modificările ulterioare emis de Ministerul Justiţiei şi a dispoziţiilor art. 24 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului de notar public pentru notarii stagiari şi a concursului pentru ocuparea locurilor vacante de notar public, aprobat prin Ordinul nr. 2263/2007 emis de Ministerul Justiţiei, care contravin dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 36/1995, art. 16, art. 53 alin. (2) din Constituţia României, precum şi dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea oricărei forme de discriminare; dispoziţiilor art. 2 parag. 1, art. 7 şi art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948, dar mai ales celor cuprinse în art. 9 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi art. 2 din Protocolul 4 la Convenţie prevăd în mod expres libera circulaţie şi dreptul fiecărei persoane de a-si alege reşedinţa.
În motivare, reclamanta a arătat că a participat la concursul pentru ocuparea locurilor vacante de notar public organizat în zilele de 27 şi 29 octombrie 2009 de pârâta Uniunea Naţionala a Notarilor Publici din România, în baza Ordinului elaborat de pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, la acest concurs fiind declarată respinsă, întrucât, deşi obţinuse media de promovare, nu s-a încadrat în numărul de locuri pentru ocuparea unui post vacant de notar public din circumscripţia camerei unde a domiciliat.
A mai arătat reclamanta că a formulat contestaţie în termen legal, însă Comisia de soluţionare a contestaţiilor nu a răspuns decât parţial şi numai cu privire la notarea lucrărilor, iar Consiliul Uniunii, prin Hotărârea nr. 355 din 23 noiembrie 2009 a validat rezultatele în mod parţial nelegal.
A mai precizat reclamanta că în virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ, singura cerinţa fiind aceea ca aceasta excepţie să aibă legătură cu cauza.
S-a mai opinat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege privind admisibilitatea acestei excepţii de nelegalitate, de soluţionarea acesteia depinzând soluţionarea cauzei.
A mai susţinut reclamanta că la concursul în speţă au fost notaţi cu medii de promovare a examenului un număr de 16 persoane, însă numai 14 au fost declarate admise, întrucât numai acestea îndeplineau o condiţie nelegală, respectiv criteriul domiciliului, criteriu discriminatoriu, în opinia sa, care este adăugat la lege, în speţă art. 16 din Legea nr. 36/1995 şi care nu corespunde exigentelor O.G. nr. 137/2000 - fiind un criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor sale de a participa la concursul de ocupare a posturilor de notar public.
Cum în cazul său, mediile obţinute conduc la faptul că a promovat concursul de verificare a cunoştinţelor, reclamanta consideră că, în raport de dispoziţiile Legii nr. 36/1995, ale Ordinului nr. 710/1995 şi Regulamentul nr. 2263/2007, în corelaţie cu dispoziţiile art. 16 si 53 din Constituţia României, precum şi cu dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea oricărei forme de discriminare, excepţia de nelegalitate este fondată sub toate aspectele prezentate.
S-a mai opinat că principiul egalităţii între cetăţeni, excluderea privilegiilor şi discriminării sunt garantate, în temeiul art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, în special pentru exercitarea drepturilor prevăzute la lit. a) - f), iar conform art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, sunt discriminatorii şi prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.
Totodată, în raport cu prevederea art. 20 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor, se interpretează şi aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, astfel încât, prevederile art. 16 alin. (1), precum şi cele ale art. 29 din Constituţie, se corelează şi se interpretează în raport cu prevederile cuprinse în instrumentele juridice internaţionale, în domeniul drepturilor omului.
Au mai fost enumerate ca semnificative în cauză dispoziţiile art. 2 parag. 1, art. 7 şi art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948, cele ale art. 9 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 2 din Protocolul 4 la Convenţie care prevăd în mod expres libera circulaţie şi dreptul fiecărei persoane de a-si alege reşedinţa. Exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor sau libertăţilor altora.
A apreciat reclamanta că aspectul invocat de pârâţi, respectiv criteriul ";domiciliu"; în cauza de fata nu se justifică în niciun mod faţă de dispoziţiile enumerate, mai ales ca la nivel naţional sunt 15 camere, la Galaţi sunt 3 judeţe care intră în componenţa Camerei, respectiv Vrancea, Galaţi şi Brăila, iar dacă ar fi fost de protejat un interes public sau de respectat vreun drept al altor persoane se impunea ca potenţialii candidaţi să aibă domiciliul în circumscripţia Judecătoriei unde era nominalizat locul vacant, ori acest lucru nu este prevăzut.
2. Apărările pârâtului Ministerul Justiţiei
Pârâtul Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată, susţinând că, legea, prin singura dispoziţie consacrată concursului la care pot participa persoanele care au exercitat timp de 5 ani funcţii de specialitate juridică (art. 16), instituie numai condiţia ocupării locurilor vacante de notar public prin concurs organizat în condiţiile şi potrivit procedurii stabilite prin regulamentul de aplicare a legii, reglementarea modului de organizare şi desfăşurare a concursului fiind aşadar de domeniul Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, adoptat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/C/1995. Art. 5 alin. (5) şi (6) din Regulament trebuie interpretate corelat, urmând a fi admişi candidaţii care au obţinut cel puţin media 7,00, fără ca notele la probele de concurs să fie mai mici de 5,00, în limita posturilor vacante existente în camera notarilor publici în care candidatul a depus dosarul de înscriere.
A opinat pârâtul că art. 4 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, a cărui legalitate se contestă, nu face altceva sau mai mult decât a impus legea, conţinând norme prin care se circumscrie cadrul general de organizare şi desfăşurare a concursului de notar public, precum şi de ocupare a posturilor vacante.
A mai susţinut pârâtul că aşa cum corect a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 106/2010 pronunţată în prezenta cauză şi cum constant a stabilit şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din coroborarea prevederilor Regulamentului de organizare, este fără echivoc că opţiunea candidaţilor înscrişi la concurs nu poate privi decât posturile vacante existente la nivelul Camerei la care s-a depus cererea de înscriere. Ulterior, candidaţii care au obţinut media generală minimă 7.00 îşi pot exprima opţiunea pentru unul dintre posturile rămase vacante la nivel naţional, după efectuarea repartizării în ordinea mediilor, prevăzută de art. 21 alin. (2) din Regulament.
În ceea ce priveşte caracterul discriminatoriu al criteriului domiciliului, s-a precizat că art. 4 alin. (6) din regulamentul de punere în aplicare a legii şi art. 24 alin. (2) din regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de notar public nu reglementează un tratament diferit, discriminatoriu, aplicabil unor persoane în raport cu altele, ci aceste dispoziţii legale se aplică tuturor candidaţilor la concursul pentru ocuparea locurilor vacante de notar public, în mod egal.
În speţă, modificarea regulamentului de concurs s-a produs în scopul asigurării unui serviciu notarial stabil, întrucât s-au constatat numeroase schimbări de sedii şi asocieri ale notarilor numiţi cu notari din localităţile de domiciliu, rămânând localităţi în care nu s-a putut asigura serviciul notarial.
3. Sentinţa Curţii de Apel
Prin sentinţa civilă nr. 6459 din 4 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată, instanţa respingând şi excepţia de nelegalitate formulată de reclamanta I.C.L.
S-a apreciat, în ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, că instanţa de contencios administrativ care a fost sesizată cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate, nu poate aprecia daca soluţionarea fondului cauzei depinde de soluţionarea excepţiei de nelegalitate, aceasta apreciere revenind instanţei care soluţionează fondul cauzei.
În raport cu excepţia de nelegalitate invocată, instanţa a reţinut că art. 4 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, a cărui legalitate se contestă, nu adaugă si nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 36/1995, cu modificările şi completările ulterioare, el conţinând norme prin care se circumscrie cadrului general de organizare şi desfăşurare a concursului de notar public.
Astfel, opţiunea candidaţilor înscrişi la concurs nu poate privi decât posturile vacante existente la nivelul Camerei la care s-a depus cererea de înscriere. Ulterior, candidaţii care au obţinut media generală minimă 7.00 îşi pot exprima opţiunea pentru unul dintre posturile rămase vacante la nivel naţional, după efectuarea repartizării în ordinea mediilor, prevăzută de art. 21 alin. (2) din Regulament.
Prima instanţă a apreciat, în ceea ce priveşte caracterul discriminatoriu al criteriului domiciliului, că acest criteriu rezultat atât din art. 4 alin. (6) din regulamentul sus-menţionat, cât şi din art. 24 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului de notar public pentru notarii stagiari şi a concursului pentru ocuparea locurilor vacante de notar public, adoptat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2263/C/2007, nu reglementează un tratament diferit, discriminatoriu, aplicabil unor persoane în raport cu altele, ci aceste dispoziţii legale se aplică tuturor candidaţilor la concursul pentru ocuparea locurilor vacante de notar public, în mod egal.
S-a mai apreciat că modificarea regulamentului de concurs s-a produs în scop legitim si nu discriminatoriu, iar dispoziţiile legale contestate de reclamantă nu pot fi apreciate nici ca îngrădiri ale dreptului la muncă sau al alegerii profesiei, întrucât specificul activităţii notariale, ca serviciu public, permite o reglementare specială în ceea ce priveşte condiţiile de acces în profesie.
În legătură cu invocarea de către reclamantă a încălcării art. 16 din Constituţie, s-a reţinut că potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale „principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite";.
Din analiza textelor legale şi printr-o interpretare sistematică, prin coroborarea normelor cuprinse în Regulament, s-a constatat că rezultă în mod cert că opţiunile candidaţilor se fac pentru posturile existente la nivelul Camerelor la care aceştia şi-au depus cererile de înscriere.
Raportat la speţa concretă s-a reţinut că recurenta a obţinut media peste 7, însă pentru a putea fi declarată admisă la concurs trebuiau îndeplinite cumulativ două condiţii, respectiv să obţină cel puţin media 7,00 şi să existe un post vacant la nivelul Camerei pentru care a candidat, or, în situaţia în care locurile vacante au fost ocupate de candidaţi cu note superioare, este evident că aceasta a fost declarată respinsă.
4. Recursul formulat de I.C.L.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta I.C.L., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., precum şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta şi-a structurat criticile formulate în motive de recurs, combătând hotărârea primei instanţe sub următoarele aspecte:
4.1. Motivarea este contradictorie, contrară dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit recurentei, instanţa nu a făcut decât să reia susţinerile părţilor. Atunci când a raportat textele atacate la prevederile Legii nr. 36/1995, deşi a observat că textul art. 16 nu prevede în mod expres condiţia domiciliului, a concluzionat eronat că excepţia de nelegalitate este nefondată.
4.2. Au fost aplicate greşit dispoziţiile legale incidente
Potrivit recurentei, instanţa a confundat condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească fiecare candidat, prevăzute în art. 16 din Legea nr. 36/1995, cu cele cuprinse în regulamentele de punere în aplicare şi organizare a concursului, care adaugă nepermis la lege.
De asemenea, mai susţine recurenta, instanţa a confundat vocaţia de a participa la concursul pentru accederea la funcţia de notar public şi dreptul de opţiune pentru ocuparea locurilor vacante existente în cadrul fiecărei camere.
4.3. Nu s-a observat încălcarea art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000
La acest punct recurenta afirmă că a fost discriminată pe criteriul domiciliului în raport cu alţi candidaţi care au concurat la alte camere. Susţine că instanţa a apreciat eronat că prevederile criticate se aplică tuturor participanţilor la concurs; în realitate, discriminarea îi vizează numai pe cei care optează după promovarea examenului, în interiorul camerei unde domiciliază.
5. Apărările intimaţilor Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţionala a Notarilor Publici din România
Prin întâmpinarea formulată, ambii intimaţi au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul Ministerul Justiţiei a reiterat excepţia de inadmisibilitate invocată în faţa primei instanţe, susţinând că excepţia de nelegalitate, astfel cum este reglementată de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate privi numai acte administrative individuale.
Cât priveşte motivele de recurs, intimaţii au arătat că nu pot fi primite câtă vreme sentinţa este motivată corespunzător, iar textele normative atacate nu fac decât să pună în aplicare prevederile Legii nr. 36/1995, în condiţii de egalitate pentru toţi candidaţii.
Totodată, intimata Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România a arătat că scopul reglementării este legat de buna organizare a serviciului public, observându-se tendinţa generalizată de migrare către oraşele mari, imediat după intrarea în profesie. Aceeaşi intimată a indicat că soluţia primei instanţe este în acord cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, enumerând în acest sens deciziile nr. 2839, 3548 şi 4093 din anul 2007, precum şi decizia nr. 2882 din anul 2009.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor formulate de intimaţi, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă I.C.L. a atacat cu excepţia de nelegalitate două dispoziţii normative: art. 4 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/C/1995 şi art. 24 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului de notar public pentru notarii stagiari şi a concursului pentru ocuparea locurilor vacante de notar public, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2263/C/2007.
Deşi atât la judecata în primă instanţă, cât şi prin motivele de recurs s-a raportat la actele normative indicate, în întregul lor, în realitate, autoarea excepţiei de nelegalitate a vizat numai prevederile de la art. 4 alin. (6) din primul regulament, respectiv art. 24 alin. (2) din cel de-al doilea, potrivit cărora candidaţii admişi la concurs îşi vor exprima opţiunea pentru unul dintre posturile vacante existente „la nivelul Camerei notarilor publici la care şi-au depus cererea de înscriere la concurs, în ordinea mediilor obţinute”.
În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că criteriul domiciliului candidatului la funcţia de notar public, instituit prin reglementările secundare criticate, adaugă la lege, respectiv la art. 16 din Legea nr. 36/1995 şi, în acelaşi timp, este discriminatoriu, dezavantajând persoanele care domiciliază în raza unor Camere ale notarilor publici cu mai puţine posturi vacante.
Curtea de apel, analizând textele criticate a concluzionat în sensul că specificul activităţii notariale, ca serviciu public, permite o reglementare specială în ceea ce priveşte condiţiile de acces în profesie, precum şi că acestea sunt în acord cu dispoziţiile legale cu forţă juridică superioară cuprinse în art. 15 şi 16 din Legea nr. 36/1995, art. 16 din Constituţie şi art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.
Această concluzie este corectă, ea fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, pentru argumentele prezentate în continuare.
1.1. Referitor la admisibilitatea excepţiei de nelegalitate a unor prevederi normative
Intimatul Ministerul Justiţiei a reiterat în recurs excepţia de inadmisibilitate, susţinând că prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au în vedere numai actele administrative individuale.
Curtea de apel a soluţionat corect şi această excepţie, utilizând metoda de interpretare gramaticală a primului alineat al textului menţionat, în cuprinsul căruia se utilizează atât sintagma „act unilateral cu caracter individual” cât şi cea de „act administrativ”.
La aceeaşi soluţie se ajunge şi utilizând alte reguli de interpretare, respectiv logică, sistematică şi istorico – teleologică a primelor două alineate ale aceluiaşi text legal, neexistând argumente consistente şi coerente care să excludă actele administrative normative de la controlul înfăptuit de instanţele specializate pe calea excepţiei de nelegalitate.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte mai reţine că accesibilitatea şi previzibilitatea art. 4 din Legea nr. 554/2004, text legal primitor de multiple înţelesuri şi interpretări, au fost asigurate la nivelul acestei instanţe de o jurisprudenţă uniformă, în sensul anterior prezentat.
1.2. Referitor la motivarea sentinţei
Sentinţa examinată este redactată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., iar argumentele sunt prezentate într-o manieră accesibilă şi convingătoare.
Susţinerea recurentei în sensul că raţionamentul judecătorului este contradictoriu – întrucât, deşi constată că art. 16 din Legea nr. 36/1995 nu prevede în mod expres condiţia domiciliului, totuşi respinge excepţia de nelegalitate – reflectă o abordare simplistă a problematicii acestei cauze, care a presupus analiza coroborată a mai multor dispoziţii normative, după cum s-a detaliat la pct. 1.3 din această decizie.
1.3. Referitor la „fondul” excepţiei de nelegalitate
Singura dispoziţie cuprinsă în Legea nr. 36/1995, care reglementează posibilitatea dobândirii calităţii de notar public de către persoanele care au exercitat timp de 5 ani funcţia de notar, judecător, procuror, avocat sau o altă funcţie de specialitate juridică, se găseşte la art. 16 lit. g).
Potrivit acestui text legal, accesul în profesie se realizează „prin promovarea unui concurs organizat, potrivit regulamentului de aplicare a prezentei legi, de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici”.
Acest regulament a fost aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/C/1995 şi a suferit în timp mai multe modificări, forma în vigoare la data organizării concursului la care a participat recurenta-reclamantă (27-29 octombrie 2009) instituind prin art. 4 alin. (6) regula exprimării opţiunilor pentru locurile vacante existente la nivelul Camerei notarilor publici la care s-a depus cererea de înscriere la concurs, în ordinea mediilor obţinute.
Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că textele atacate cu excepţia de nelegalitate (art. 24 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2263/C/2007 conţinând o dispoziţie similară) nu intră în coliziune cu nicio dispoziţie normativă cuprinsă în acte cu forţă juridică superioară ci, dimpotrivă, nu fac decât să asigure în condiţii corespunzătoare serviciul public notarial la nivel local.
Astfel, din economia Legii nr. 36/1995 - art. 15 alin. (1), art. 26 alin. (6) lit. c) - rezultă că numărul de notari publici trebuie astfel stabilit încât să ţină seama de propunerile Camerelor Notarilor Publici, care, la rândul lor, au în vedere „necesarul de notari publici”.
Particularizând acest imperativ, art. 2 alin. (1) din regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/C/1995, indică „cerinţele rezultate din întinderea teritoriului, numărul locuitorilor, volumul şi tipul procedurilor notariale solicitate de către public”, ca reprezentând tot atâtea elemente ce trebuie avute în vedere la dimensionarea corpului profesional în discuţie.
Nu se poate nega rolul organelor administrative cu atribuţii în reglementarea profesiei de notar public – Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România – de a adopta acte administrative normative prin care să asigure organizarea echilibrată a serviciului public notarial şi în localităţile mai mici, fiind de notorietate fenomenul migrării notarilor publici către localităţile mari din anumite Camere ale notarilor publici. De asemenea, prevederile examinate nu sunt disproporţionate în raport cu scopul urmărit, mai ales că există posibilitatea legală ca ulterior numirii în funcţia de notar public, în condiţiile art. 27 din regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/1995 să se solicite schimbarea sediului biroului notarial pe un post vacant prevăzut în ordinul ministrului justiţiei de actualizare a numărului de notari publici şi a birourilor notariale.
În fine, în contextul normativ evocat, în speţă nu se pune problema existenţei discriminării pe criteriul domiciliului candidatului.
Prima instanţă a stabilit corect că interpretarea autoarei excepţiei este subiectivă, singurul criteriu de departajare a candidaţilor care au optat pentru locurile vacante la o anumită cameră, fiind cel valoric. Nu există niciun temei pentru a considera că recurentei i s-a îngrădit dreptul constituţional la muncă sau al alegerii profesiei, câtă vreme a participat la un concurs ale cărui reguli i-au fost cunoscute însă rezultatul obţinut nu i-a permis să ocupe unul din posturile vacante.
După cum bine a sesizat intimata Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România prin întâmpinare, soluţia adoptată este conformă cu jurisprudenţa acestei secţii adoptată în cauze similare, reflectată de exemplu în deciziile nr. 4034/2007, 3548/2007, 4093/2007 şi decizia nr. 2882/2009.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.C.L. împotriva sentinţei civile nr. 6459 din 4 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1883/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1923/2012. Contencios → |
|---|
