ICCJ. Decizia nr. 1923/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1923/2012
Dosar nr. 74/300/2009
Şedinţa publică de la 6 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele.
I. Circumstanţele cauzei.
l. Obiectul cererii de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe.
Prin încheierea de şedinţa din 14 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civila a dispus sesizarea secţiei a VlII-a contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a avizului Camerei de Comerţ Naţionale nr. 840 din 20 mai 2008 şi avizului Ministerului pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale - Direcţia Afaceri Europene, nr. DGAE/1324 din 08 aprilie 2008, excepţie invocată de Camera de Comerţ şi Industrie România-Turcia în contradictoriu cu pârâţii Camera de Comerţ şi Industrie Bilaterală a Investitorilor şi Oamenilor de Afaceri Turci şi Români, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri si Camera de Comerţ şi Industrie a României.
În motivarea excepţiei, reclamanta a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, a chemat în judecată Asociaţia Camera de Comerţ şi Industrie Bilaterală a Investitorilor şi Oamenilor de Afaceri Turci şi România, solicitând instanţei, în principal, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de dizolvare a pârâtei constatând faptul că aceasta funcţionează în mod ilegal, cu încălcarea prevederilor art. 47 alin. (3) din Legea nr. 335/2007, fapt sancţionat de art. 56 lit. a) şi b) din O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile.
Constatarea nelegalităţii celor două avize acordate intimatei-pârâte va influenţa în mod definitoriu soluţia ce urmează a fi pronunţată în soluţionarea conflictului dintre părţi.
În motivarea excepţiei de nelegalitate a avizului Camerei de Comerţ Naţionale nr. 840/2008, reclamanta a arătat că Legea nr. 335/2007 privind camerele de comerţ din România a intrat în vigoare la 10 decembrie 2007, fiind publicată în M. Of. al României nr. 836 din 06 decembrie 2007, aceasta conţinând două prevederi semnificative pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocate, respectiv art. 47 alin. (3) care prevede că: „Pe teritoriul României nu pot exista două sau mai multe camere bilaterale privind acelaşi state. Este obligatoriu pentru camerele bilaterale înfiinţate pe teritoriul României ca unul dintre state să fie România";, şi art. 49 potrivit căruia: „Camera Naţională, camerele judeţene şi camerele bilaterale îşi continuă activitatea în baza statutelor proprii care se modifică corespunzător prevederilor prezentei legi în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi";,
Reclamanta a susţinut că, la momentul acordării avizului a cărui nelegalitate a fost invocată, Camera de Comerţ şi Industrie a României recunoscuse calitatea de cameră de comerţ reprezentativă pentru România şi Turcia intimatei-pârâte, cu toate că pe lista membrilor săi, la acea dată, se afla doar reclamanta.
Totodată a arătat că Avizul acordat de Camera Naţională este un act administrativ unilateral cu caracter individual, aşa cum a fost definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2004, având în vedere că este emis de o autoritate publică, Camera de Comerţ şi Industrie a României fiind asimilată autorităţii publice, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a Legii nr. 335/2007.
Totodată a susţinut că pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României a acordat avizul intimatei-pârâte privind calitatea acesteia de cameră de comerţ bilaterală reprezentativă pentru România şi Turcia cu nerespectarea dispoziţiilor art. 47 alin. (3) din Legea nr. 335/2007, având în vedere că la momentul emiterii acestui aviz, Camera de Comerţ şi Industrie România - Turcia deţinea deja această calitate recunoscută chiar de autoritatea emitentă a avizului.
Astfel, Camera de Comerţ şi Industrie a României a încălcat prevederile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 335/2007 acordând avizul de recunoaştere a calităţii de cameră bilaterală reprezentativă pentru statele România şi Turcia unei alte asociaţii, cu toate că această calitate era deja deţinută de reclamantă.
În ceea ce priveşte nelegalitatea avizului acordat de Ministerul pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (în prezent Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri), înregistrat la 08 aprilie 2008, reclamanta a susţinut că acesta se referă doar la avizarea favorabilă a funcţionării intimatei-pârâte ca şi asociaţie, iar nu ca şi cameră de comerţ bilaterală reprezentativă pentru România şi Turcia.
A apreciat că şi acest aviz are caracterul unui act administrativ, unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care dă naştere unor raporturi juridice în care parte este şi intimata-pârâtă.
Reclamanta şi-a întemeiat excepţia formulată pe prevederile art. 46, 47, 49 din Legea nr. 335/2007 si pe art. 4 coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
La data de 25 octombrie 2011, pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii reclamantei privind nelegalitatea avizului, excepţia de prematuritate a cererii privind anularea avizului din data de 08 aprilie 2008 acordat de către Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri (fost Ministerul pentru întreprinderi Mici si Mijlocii, Comerţ, Turism si Profesii Liberale), excepţia de tardivitate a cererii privind anularea avizului.
Prin sentinţa nr. 7760 din 20 decembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de nelegalitate invocata de reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie România-Turcia, în contradictoriu cu pârâţii Camera de Comerţ şi Industrie Bilaterală a Investitorilor şi Oamenilor de Afaceri Turci şi Români, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Camera de Comerţ şi Industrie a României, având ca obiect avizul Camerei de Comerţ Naţionale nr. 840 din 20 mai 2008 şi avizul Ministerului pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale - Direcţia Afaceri Europene nr. DGAE/1324 din 08 aprilie 2008, ca inadmisibila.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, că obiectul excepţiei de nelegalitate este reprezentat de avizul Camerei de Comerţ Naţionale nr. 840 din 20 mai 2008 şi avizul Ministerului pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale - Direcţia Afaceri Europene, nr. DGAE/1324 din 08 aprilie 2008, or, avizele contestate nu au caracterul unui act administrativ unilateral, astfel cum este definit prin art. 2, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă o condiţie prealabila pentru funcţionarea Asociaţiei Camera de Comerţ şi Industrie a Investitorilor si Oamenilor de Afaceri Turci si Români.
2. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Camera de Comerţ şi Industrie România - Turcia, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a arătat că hotărârea recurată este nelegală, având în vedere că instanţa de fond nu a invocat din oficiu şi nici nu a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantei privind nelegalitatea avizului nr. 804 din 20 mai 2008 emis de Camera de Comerţ Naţională, cu toate acestea s-a pronunţat, pe excepţia inadmisibilităţii, atât cu privire la avizul nr. 804 din 20 mai 2008 cât şi cu privire la avizul DGAE/1324 din 08 aprilie 2008.
A susţinut recurenta că instanţa de fond a încălcat astfel dreptul la apărare, principiul disponibilităţii, principiul oralităţii precum şi pe cel al contradictorialităţii dezbaterilor publice şi că este evident că instanţa de fond a produs o vătămare în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii recurate.
Totodată recurenta a susţinut că excepţia de inadmisibilitate a cererii privind nelegalitatea avizului nr. DGAE/1324 din 08 aprilie 2008 emis de Ministerul pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale - Direcţia Afaceri Europene, şi a avizului nr. 840 din 20 mai 2008, emis de Camera de Comerţ Naţionale este neîntemeiată.
În motivarea acestei critici recurenta a arătat că soluţiile instanţelor de fond învestite cu soluţionarea cererii de dizolvare a intimatei CCIIOATR au fost fundamentate exclusiv pe teoria juridică, evident greşită, potrivit căreia după intrarea în vigoare a Legii nr. 335/2007, camerele bilaterale deja înfiinţate anterior acestui moment, aveau obligaţia de a obţine avizul ministerului de resort şi avizul Camerei Naţionale potrivit art. 47 alin. (1), teza finală, fără a ţine cont de principul neretroactivităţii legii şi de faptul că necesitatea obţinerii acestor avize este valabilă doar pentru camerele ce urmează a fi înfiinţate sub imperiul acestei legi.
A susţinut că în prezenta cauză, nu suntem în prezenţa înfiinţării unor noi asociaţii/ camere de comerţ, având în vedere că ambele părţi au luat fiinţă ca asociaţii înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 335/2007, dar Ministerul Economiei a emis avizul pentru pârâta CCIIOATR tocmai pentru a-i conferi acesteia calitatea de cameră bilaterală de comerţ reprezentativă pentru România şi Turcia, fără a ţine însă cont de existenţa anterioară a Camerei de Comerţ şi Industrie România - Turcia şi de calitatea acesteia de cameră de comerţ bilaterală reprezentativă pentru aceleaşi două state.
Având în vedere înfiinţarea intimatei-pârâte CCIIOATR anterior intrării în vigoare a Legii nr. 335/2007, aceasta fiind deja înscrisă în Registrul Asociaţilor şi Fundaţiilor, avizul emis de Ministerul Economiei s-a dorit a avea drept efect juridic dobândirea calităţii de cameră de comerţ bilaterală de către aceasta.
Prin urmare, a susţinut recurenta, avizul Ministerului Economiei nu este un act premergător emiterii unui act administrativ unilateral privind recunoaşterea calităţii de cameră de comerţ, ci chiar actul administrativ prin care Ministerul, în mod nelegal, a atribuit calitatea de cameră bilaterală intimatei-pârâte.
II. Considerentele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin excepţia de nelegalitate invocată în prezenta cauză, Camera de Comerţ şi Industrie România Turcia a solicitat constatarea nelegalitătii avizului din 08 aprilie 2008 emis de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi a avizului Camerei de Comerţ şi Industrie a României (în calitate de Cameră de Comerţ Naţională) din 20 mai 2008, motivând faptul că avizele contestate sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual astfel cum acesta a fost definit de către legiuitor prin art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi că au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 335/2007.
Excepţia de nelegalitate este reglementată de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:";(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. In acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ competentă, suspendând cauza.";
Art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 defineşte noţiunea de act administrativ ca reprezentând „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ";.
Pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.
Nu toate actele unilaterale ale autorităţilor publice sunt acte administrative, ci numai acelea care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.
În speţă, avizul din data de 08 aprilie 2008 acordat de către Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri (fost Ministerul pentru întreprinderi Mici si Mijlocii, Comerţ, Turism si Profesii Liberale) şi avizul Camerei de Comerţ Naţionale din 20 mai 2008, privind funcţionarea Camerei de Comerţ şi Industrie a Investitorilor si Oamenilor de Afaceri Turci şi Romani nu sunt acte administrative unilaterale, în sensul definiţiei art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În literatura de specialitate, avizul este definit ca fiind un punct de vedere pe care îl solicită autoritatea ce urmează să emită un act administrativ, o formalitate procedurală, anterioară emiterii actului administrativ.
Avizul nu produce efecte juridice, deci nu modifică de sine stătător realitatea juridica existentă, el contribuind doar la întărirea caracterului legal al actului administrativ.
Prin urmare, avizele contestate de către reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie România-Turcia nu au caracterul unui act administrativ unilateral, ci reprezintă o condiţie prealabilă pentru funcţionarea Camerei de Comerţ şi Industrie a Investitorilor si Oamenilor de Afaceri Turci şi Romani.
Actele administrative produc efectele juridice pe care le are în vedere organul emitent al actului în mod direct asupra celor cărora li se adresează. Prin aceasta se deosebesc de operaţiunile administrative, care nu produc efectele juridice avute în vedere de cel care le săvârşeşte, ci efectele pe care le prevede legea.
Avizul, indiferent că are caracter consultativ, facultativ sau conform, nu este un act administrativ, ci o operaţiune procedurală anterioară emiterii actului. El nu produce efecte juridice de sine stătătoare.
Deosebirea dintre actul administrativ şi aviz (operaţiune administrativa) prezintă importanţă practică în special în cazul litigiilor de contencios administrativ, deoarece instanţa judecătoreasca poate controla numai actele administrative atacate în justiţie, dar nu poate controla, în cazul acţiunii directe, în mod distinct de actul administrativ, operaţiunile administrative pe baza cărora a fost emis acel act.
Astfel fiind, rezultă că prima instanţă a reţinut în mod judicios că actele atacate nu au aptitudinea de a produce efecte juridice prin ele însele, procedând la respingerea excepţiei de nelegalitate ca inadmisibilă.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la faptul că instanţa de fond nu a pus în discuţie inadmisibilitatea avizului nr. 840 din 20 mai 2008 emis de Camera de Comerţ şi Industrie a României, înalta Curte reţine că nu se justifică o casare a hotărârii cu trimiterea spre rejudecare, pentru acest motiv.
Înalta Curte apreciază că recurenta reclamantă abordează excesiv de formalist modul de dezlegare a litigiului dedus judecăţii, având în vedere că problema de drept este aceiaşi, respectiv natura juridică a avizului reglementat de prevederile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, cu aceiaşi dezlegare. Astfel că, o casare a hotărârii cu trimiterea spre rejudecare ar încălca principiul unei bune administrări a justiţiei precum şi a soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de modificare ori casare a hotărârii atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Camera de Comerţ şi Industrie România-Turcia împotriva sentinţei nr. 7760 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1908/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2059/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
