ICCJ. Decizia nr. 1991/2012. Contencios. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1991 /20 14
Dosar nr. 697/2/2012
Şedinţa publică de la 29 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, în raport cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 5832 din 17 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în contradictoriu cu pârâta N.C., prin care solicita obligarea acesteia la plata sumei de 3.381 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin fapta culpabilă a acesteia.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta, susţinând că este netemeinică şi nelegală.
Analizând cauza, în raport cu obiectul acţiunii formulate de reclamantă şi având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel de a soluţiona pricina, precum şi recursul, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004, „ Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public ” [alin. (1)] şi „ Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept ” [alin. (2)], precum şi „ Persoana vătămată în drepturile sau în interesele sale legitime prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe ale Guvernului neconstituţionale se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile prezentei legi ” [ alin. (7)].
De asemenea, referindu-se la obiectul acţiunii în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, la art. 8, că „ Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim ” [alin. (1)], iar „ Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ ” [alin. (2)].
Totodată, potrivit art. 9 alin. (1) din acelaşi act normativ, ” Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate”.
Cum nu vizează un act administrativ sau nesoluţionarea în termenul legal ori refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, o ordonanţă sau dispoziţii dintr-o ordonanţă a Guvernului, considerate neconstituţionale, ori un contract administrativ, şi nici nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, rezultă că cererea reclamantei nu este de competenţa instanţelor de contencios administrativ.
Cererea reclamantei, care solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 3.381 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin fapta culpabilă a acesteia, reprezintă evident o acţiune civilă în pretenţii al cărei temei, explicit menţionat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, îl constituie prevederile art. 998-999 C. civ.
Aşa fiind, în raport cu dispoziţiile art. 1 pct. 1 şi art. 5 C. proc. civ., care atribuie judecătoriilor competenţă generală de judecată, şi având în vedere cuantumul pretenţiilor solicitate prin acţiune, precum şi domiciliul pârâtei, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi recursul formulat în cauză, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale.
Admite recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei nr. 5832 din 17 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, spre competentă soluţionare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1462/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 386/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
