ICCJ. Decizia nr. 1462/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1462/2012
Dosar nr. 1890/54/2011/a1
Şedinţa publică de la 20 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta P.G. a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea Ordinului nr. 7328 din 02 august 2011, anularea Ordinului nr. 7328 din 02 august 2011, obligarea autorităţii emitente la emiterea unui nou ordin, constatarea nelegalităţii operaţiunilor administrative ce au stat la baza emiterii ordinului şi obligarea autorităţii pârâte la plata de despăgubiri băneşti reprezentate de plata drepturilor salariale de care a fost privată ca urmare a emiterii ordinului.
Astfel, prin cererea înregistrată la nr. 2134/54/2011, la data de 04 noiembrie 2011, reclamanta P.G., în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la condiţiile de admisibilitate reţinute de art. 14 din acelaşi act normativ, a solicitat suspendarea Ordinului nr. 7328 din 02 august 2011, măsura urmând să subziste până la soluţionarea definitivă a cauzei ce vizează anularea Ordinului, în Dosarul nr. 1890/54/2011, aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova.
În şedinţa publică de la 25 noiembrie 2011 instanţa a pus în discuţie excepţia de litispendenţă invocată de pârâte prin întâmpinarea formulată în cadrul Dosarului nr. 2134/54/2011 şi s-a dispus conexarea Dosarului cu nr. 2134/54/2011 la Dosarul nr. 1890/54/2011 pentru soluţionarea cererii de suspendare în cadrul acestui dosar, în temeiul art. 163 alin. (1) şi art. 164 C. proc. civ., faţă de prevederile art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, prin raportare la cerinţele legale, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
La dosar au depus întâmpinare pârâtele D.R.A.O.V. Craiova, în nume propriu şi în numele şi pentru A.N.V., solicitând respingerea cererii de suspendare.
Prin întâmpinare, pârâtele au invocat excepţia litispendenţei şi s-a solicitat conexarea Dosarului cu nr. 2134/54/2011 la Dosarul cu nr. 1890/54/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova.
Prin Încheierea din 25 noiembrie 2011 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 7328 din 02 august 2011, formulată de reclamanta P.G., în contradictoriu cu pârâtele A.N.V. şi D.R.A.O.V. Craiova.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În legătură cu cazul bine justificat, s-a reţinut că reclamanta a invocat în cererea adresată motive care vizează fondul cauzei, referitoare la încălcarea de către pârât a dispoziţiilor legale la emiterea actului şi nerespectarea dispoziţiilor legale în materia reorganizării activităţii instituţiei publice , motive care presupun o cercetare aprofundată a legalităţii actului, ceea ce nu este permisă în cadrul procedurii suspendării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii.
Instanţa de fond a apreciat că aspectele invocate de reclamantă ca afectând legalitatea Ordinului nr. 7328 din 02 august 2011 şi care decurg din nerespectarea dispoziţiilor legale în materia reorganizării activităţii unei autorităţi sau instituţii publice, sunt aspecte ce ţin de fondul cauzei şi care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, iar ceea ce afirmă reclamanta despre nepublicarea ordinelor prin care s-au aprobat structurile organizatorice, statele de funcţii, bibliografia pentru examenul de testare profesională şi constituirea comisiilor de examen, excede analizei în cadrul procesual de faţă.
Instanţa a reţinut că din analiza sumară a ordinului contestat se observă că sunt menţionate dispoziţiile legale din actele care au stat la baza adoptării ordinului contestat, cât şi motivele pentru care respectivele acte au aplicabilitate, astfel că, cel puţin în aparenţă în drept şi în fapt, nu există o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul.
În limitele permise de natura specifică a procedurii, instanţa a apreciat că nu există împrejurări legate de starea de fapt şi de drept din care să rezulte aparenţe de nelegalitate care să creeze o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.
S-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că susţinerile reclamantei referitoare la paguba iminentă creată prin Ordinul de încetare a raportului de serviciu se referă la crearea unui prejudiciu de natură materială, ca urmare a pierderii salariului, precum şi faptul că susţinerile cu privire la pierderea salariului, situaţia existentă pe piaţa muncii, vârsta reclamantei şi criteriile avute de angajatori în vederea ocupării unui loc de muncă, nu sunt suficiente şi concludente pentru a se considera că sunt întrunite cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea.
Instanţa de fond a apreciat că reclamanta nu a furnizat instanţei în concret suficiente elemente care, la o primă analiză sumară, specifică unui astfel de litigiu, să conducă la reţinerea că în cauză ar exista un caz bine justificat, cu atât mai mult un caz bine justificat care să fie continuat de prefigurarea unei pagube iminente în înţelesul legii, astfel că a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta P.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că instanţa a refuzat practic să analizeze motivele invocate în susţinerea cazului bine justificat, referitoare la aspectele de drept de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, în condiţiile în care printre argumentele invocate au fost şi unele ce ar fi permis verificări sumare, care prin raportare la prevederi legale, ar fi condus la constatarea existenţei unei îndoieli serioase asupra legalităţii actului.
Arată recurenta că aspectul nepublicării unor asemenea ordine în M. O.F., în ciuda obligativităţii publicării lor, ar conduce la inexistenţa actelor în baza cărora s-a desfăşurat procedura de reorganizare finalizată cu emiterea Ordinului de eliberare din funcţie, ori un asemenea aspect, facil de verificat de către instanţă, nu presupune verificări de fond, pentru a îndritui instanţa să motiveze refuzul verificării, suspendarea executării actelor administrative constituind un instrument procedural eficient pus la dispoziţia instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii.
A mai arătat recurenta că măsura eliberării din funcţia publică deţinută a fost dispusă în baza unor acte administrative cu caracter normativ nule de drept, în baza unor proceduri derulate cu nerespectarea prevederilor legale, inclusiv cu nerespectarea dreptului la preaviz, astfel că există o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare o solicită, aspecte care nu pot fi considerate ca reprezentând o prejudecare a fondului, ci doar o examinare sumară a împrejurărilor mai sus expuse.
În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei pagube iminente, recurenta arată că instanţa de fond, în ciuda argumentelor invocate, a reţinut că aceasta se referă exclusiv la împrejurarea lipsirii de salariu pentru o anumită perioadă, aspect ce nu ar conduce, în concepţia sa, la concluzia unei lipsiri absolute de mijloace de subzistenţă, o asemenea argumentaţie contravenind prevederilor art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Se mai arată în motivele de recurs că, pe de altă parte, caracterul iminent, iar nu prezumtiv şi temporar (cum a reţinut instanţa) al prejudiciului suportat de către reclamantă este reprezentat de faptul că ordinul reţine eliberarea din funcţie începând cu data de 08 august 2011, iar realitatea social economică, situaţia existentă pe piaţa muncii, vârsta reclamantei şi criteriile avute în vedere de angajatori în vederea ocupării unui alt loc de muncă sunt tot atâtea impedimente ce au condus la lipsirea reclamantei de orice venit la acest moment.
Analizând prioritar excepţia nulităţii recursului, conform art. 137 C. proc. civ., prin prisma celor învederate de către intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că această excepţie este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge.
Astfel, Înalta Cure reţine, pe de o parte, că motivele formulate de către recurenta-reclamantă pot fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, că prevederile art. 3041 C. proc. civ. dau posibilitatea instanţei să analizeze cauza sub toate aspectele.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă D.R.A.O.V. Craiova.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.
În cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Or, în speţă, motivele invocate de recurenta-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.
Prin urmare, în mod corect a apreciat instanţa de fond că nu este îndeplinită condiţia „cazului bine justificat”, având în vedere că în cauză nu există împrejurări legate de stare de fapt şi de drept din care să rezulte apartenenţa de nelegalitate care să creeze o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.
„Paguba iminentă”, cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reţinute în sentinţa atacată sunt fondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.
Pentru a se considera îndeplinită această condiţie nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcţia de conducere, prin ea însăşi, duce la producerea unei pagube iminente.
Paguba invocată de către reclamantă ca fiind creată urmare a emiterii Ordinului de încetare a raportului de serviciu nu se circumscrie noţiunii de „pagubă iminentă” în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, respectiv de prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului. Această concluzie se desprinde din faptul că, în cazul anulării actului administrativ, principalul efect este restabilirea situaţiei anterioare şi plata drepturilor băneşti de care reclamanta a fost lipsită pe perioada de până la anularea actului. De asemenea, lipsirea de salariu pentru o anumită perioadă nu conduce la concluzia unei lipsiri absolute de mijloace de subzistenţă, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond.
Or, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea, aşa cum am arătat, să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Recurenta-reclamantă nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod corect că reclamanta, prin cererea de suspendare nu a furnizat instanţei în concret suficiente elemente care, la o primă analiză sumară, specifică unui astfel de litigiu, să conducă la reţinerea că în cauză ar exista un caz bine justificat, cu atât mai mult un caz bine justificat care să fie continuat de prefigurarea unei pagube iminente în înţelesul legii, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ în cauză.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă D.R.A.O.V. Craiova.
Respinge recursul declarat de P.G. împotriva Încheierii din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1456/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1991/2012. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
