ICCJ. Decizia nr. 2305/2012. Contencios

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2305/2012

Dosar nr. 1059/39/2011/a1

Şedinţa publică de la 11 mai 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 64 din 22 decembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 1363/2011, formulată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – G.F. – C.G., a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 1363/2011 emisă de pârâtă, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anularea actului administrativ.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta, G.F. – C.G., a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 „Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare”.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că încheierea atacată a fost comunicată la data de 12 ianuarie 2012, iar recursul a fost înregistrat la data 18 ianuarie 2012, potrivit rezoluţiei aflate la fila x a dosarului, depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 5 zile prevăzut de textul legal sus citat.

Conform dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voinţa ei”.

Cum în cauză, recurenta nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, se va constata că recursul este tardiv formulat şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.F. – C.G. împotriva Încheierii nr. 64 din 22 decembrie 201 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2305/2012. Contencios