ICCJ. Decizia nr. 2315/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2315/2012
Dosar nr. 956/64/2010
Şedinţa publică de la 11 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, reclamantul G.E.G., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamant a cotei parte ce i se cuvine acestuia din cea de a doua tranşă a compensaţiilor băneşti stabilite prin Hotărârea nr. 16 din 15 decembrie 2006 a Comisiei Judeţene Braşov, actualizată conform legii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a precizat că este moştenitor al defunctei M.M., decedată la data de 28 ianuarie 2009 şi că, prin Hotărârea nr. 16 din 15 decembrie 2006 a Comisiei Judeţene Braşov de aplicare a Legii nr. 290/2003, au fost acordate compensaţii băneşti în sumă totală de 137.759, 61 lei pentru bunurile abandonate în anul 1944 în localitatea Chişinău din Basarabia, bunuri reprezentând casă şi teren aferent, iar beneficiarii acestor compensaţii sunt M.M. şi mama reclamantului, M.M., întrucât soţul acesteia din urmă, M.V., titular al cererii nr. 2197 din 19 martie 2004, în baza căruia s-a format dosarul comisiei, a decedat la data de 04 iulie 2004.
Urmare a demersurilor întreprinse de moştenitorii autorului cererii, M.M. şi M.M., pârâta a dispus, la data de 20 iulie 2007, plata către aceştia a primei tranşe, respectiv 40 % din compensaţiile stabilite prin Hotărârea indicată, plată de pe urma căreia M.M. a primit suma de 13.778, 49 lei, corespunzător cotei sale de moştenire de ¼ după defunctul M.V., autor al cererii.
Reclamantul a invocat dispoziţiile art. 18 lit. c) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1120/2006 şi a arătat că, faţă de suma totală a despăgubirilor, plata cele de a doua tranşe de 60 % urma să se facă în anul următor, adică în 2008, când M.M. ar fi trebuit să primească 20.661, 41 lei, adică ¼ din 60 %.
După decesul mamei sale, reclamantul a întreprins numeroase demersuri pe lângă pârâtă ce au inclus comunicarea documentelor din care rezultă calitatea acestuia de moştenitor şi a solicitat plata celei de a doua tranşe.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 41/ F din 4 martie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul G.E.G. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Bucureşti şi, în consecinţă, a obligat pârâta A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Bucureşti să dispună plata către reclamant a cotei părţi de 1/4 ce i se cuvine acestuia din cea de a doua tranşă a compensaţiilor băneşti stabilite prin Hotărârea nr. 16 din 15 decembrie 2006 a Comisiei Judeţene Braşov de Aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizate conform legii şi a obligat pârâta A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Bucureşti să plătească reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, urmare a cererii formulată la data de 19 martie 2004 de către numitul M.V., decedat ulterior, la data de 04 iulie 2004, I.P.J. Braşov – Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis Hotărârea nr. 16 din 15 decembrie 2006, prin care s-au acordat compensaţii băneşti în sumă totală de 137.759, 61 lei numiţilor M.M. şi M.M., moştenitori ai defunctului M.V., pentru bunurile abandonate în localitatea Chişinău, Basarabia, în anul 1944.
Curtea a constatat că, prin întâmpinare, pârâta a arătat că cei doi beneficiari au respectat procedura prevăzută de art. 18 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 1120/2006 privind solicitarea plăţii compensaţiilor băneşti, astfel că, la data de 19 iulie 2007, s-a dispus plata primei tranşe reprezentând 40 % din suma totală, fiecărui beneficiar achitându-i-se cota corespunzătoare conform certificatului de moştenitor.
La data de 28 ianuarie 2009 a intervenit decesul numitei M.M., reclamantul, în calitate de moştenitor ale acesteia, având dreptul la cota de ¼ din compensaţiile băneşti stabilite prin Hotărârea nr. 16/2007 a Comisiei Judeţene Braşov de aplicare a Legii nr. 290/2003. În această calitate, s-a adresat A.N.R.P., solicitând achitarea cotei corespunzătoare din cea de a doua transă de compensaţii.
Instanţa de fond a reţinut că pârâta susţine că, în aplicarea dispoziţiilor art. 17 lit. h) din H.G. nr. 57/2008, a constatat că hotărârea comisiei judeţene a fost emisă fără respectarea dispoziţiilor legale, în sensul că nu există acte doveditoare pentru confirmarea proprietăţii bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri.
Sub acest aspect, susţinerile pârâtei cu privire la atribuţiile sale sunt corecte, întrucât are atribuţii de verificare şi control a hotărârilor prin care se acordă despăgubiri conform Legii nr. 90/2003. Astfel, raportat la dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 290/2003 şi ale art. 17 alin. (4) lit. h) din H.G. nr. 57/2008, dacă A.N.R.P. constată încălcarea prevederilor legale, vicepreşedintele acestei instituţii poate solicita revocarea hotărârilor emise de comisii.
Însă, a remarcat judecătorul fondului, în cauză nu s-a formulat o astfel de cerere, hotărârea ce se cere a fi executată fiind în vigoare şi bucurându-se de prezumţia de legalitate.
Ca urmare, instanţa de fond a apreciat că nu se poate pronunţa în prezenta cauză în legătură cu legalitatea Hotărârii nr. 16/2007 a Comisiei Judeţene Braşov de Aplicare a Legii nr. 290/2003, indiferent că acest aspect este invocat sub formă de apărare, reţinând că reclamantul a făcut dovada dreptului său de a cere achitarea cotei aferente din cea de a doua tranşă din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 16/2007 a Comisiei Judeţene Braşov de Aplicare a Legii nr. 290/2003.
În raport cu dispoziţiile art. 18 lit. c) din H.G. nr. 1120/2006, conform cărora compensaţiile băneşti se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, eşalonat în două tranşe, pe parcursul a doi ani consecutivi, astfel: 40 % în primul an şi 60 % în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 lei, Curtea a apreciat că nu există niciun motiv pentru care pârâta nu a procedat la achitarea celei de a doua tranşă a compensaţiilor băneşti.
Faţă de dispoziţiile art. 18 alin. (6) din H.G. nr. 1120/2006, instanţa de fond a admis şi cererea privind actualizarea sumei.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâta A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, autoritatea recurentă precizează că, în practică, s-a constatat că, deşi petenţii deţineau acte doveditoare, acestea nu au fost solicitate de către comisii, deşi conform art. 8 alin. (2.1) din Legea nr. 290/2003 „(..) au obligaţia de a convoca petenţii sau alte persoane,în vederea lămuririi unor situaţii în care exista neclarităţi privind calitatea succesorală a petentului, dovada refugiului sau a proprietăţii asupra bunurilor pentru care se cer despăgubiri ori compensaţii.” Astfel, au fost emise hotărâri fără a fi respectate prevederile Legii nr. 290/2003, cum e şi cazul Hotărârii nr. 16/2006 emisă de Comisia Judeţeană Braşov pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
Pentru a se evita această situaţie, arată recurenta, Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003, prin adresa nr. 8567 din 23 octombrie 2009, i-a solicitat numitul M.M. completarea dosarului. Însă, în loc să iniţieze demersuri în vederea completării dosarului, atât intimatul G.E.V., cât şi numitul M.M. au înţeles să iniţieze acţiuni împotriva A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Autoritatea recurentă susţine că, întrucât Legea nr. 290/2003 urmăreşte acordarea unor măsuri reparatorii pentru beneficiarii acesteia, fondurile alocate pentru plata despăgubirilor provin de la bugetul de stat, iar dispunerea plăţii în baza unei hotărâri ilegale ar prejudicia bugetul de stat, Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 nu va dispune plata tranşei a II-a din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 16/2006 până când intimatul nu va face dovada pretenţiilor lui, conform prevederilor legale.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia invocată din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea recurentei-pârâte la plata unei sume de bani cuvenită intimatului-reclamant cu titlu de despăgubiri, în baza Hotărârii nr. 16 din 15 decembrie 2006 emisă de Comisia Judeţeană Braşov.
Ca atare, este vorba despre o acţiune în pretenţii, datorată neplăţii în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr. 290/2003.
Înalta Curte apreciază că pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.
Conform alin. (3) al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a M.B., pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, poate face contestaţie la A.N.R.P. – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
În plus, alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba, sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui A.N.R.P., care coordonează activitatea Serviciului pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
Alin. (5) din articolul în discuţie, precizează că hotărârile A.N.R.P. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Totodată, conform alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
De asemenea, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, menţionează faptul că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba de o competenţă exclusivă a tribunalului.
Cum domiciliul reclamantului se află situat pe raza Judeţului Braşov, competent să soluţioneze cauza este Tribunalul Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Ca atare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispun că necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel.
Nu există nicio îndoială că, întotdeauna, competenţa materială a instanţei de judecată este reglementată de norme imperative.
În litigiul de faţă, putem afirma că suntem în prezenţa unei acţiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.
Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.N.R.P. – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 împotriva sentinţei nr. 41/ F din 4 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2307/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2744/2012. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
