ICCJ. Decizia nr. 2744/2012. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2744/2012
Dosar nr. 5147/2/2011
Şedinţa publică de la 1 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul D.S. a chemat în judecată P.R. – S.R. solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul şi pe calea contenciosului administrativ să dispună anularea Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţie extinctivă.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că acest decret a fost emis de Marea Adunare Naţională a Republicii (Populare sau Socialiste) România şi a fost posibil în regimul comunist care nu a respectat proprietatea şi creditul bancar, fiind însă o lege străină în actualul regim democratic, care garantează aceste drepturi.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul P.R. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4882 din 6 septembrie 2011, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul D.S.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă este un act normativ care nu face obiectul controlului judiciar, fiind supus doar controlului de constituţionalitate exercitat în condiţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei sentinţe considerate nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamantul D.S., care a reiterat motivele invocate în faţa primei instanţe.
Astfel, recurentul a susţinut, în esenţă, că prin soluţia pronunţată instanţa de fond săvârşeşte un abuz asupra dreptului la pensie, aplicând în mod neconstituţional prevederile Decretului nr. 167/1958.
Astfel, susţine recurentul, dispoziţiile art. 21 stipulează că Decretul nr. 167/1958 nu se aplică dreptului la acţiune privitor la drepturile de proprietate, ori pensia este un drept de proprietate.
Recurentul a mai susţinut că soluţia este greşită şi prin aceea că instanţa de fond nu a dispus din oficiu trimiterea cauzei la Curtea Constituţională a României pentru examinarea compatibilităţii Decretului nr. 167/1958 cu Constituţia actuală.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public” [(art. 1 alin. (1)] şi, respectiv, „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorităţii publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale” [(art. 8 alin. (1)].
Din lecturarea ambelor texte legale, ce constituie, de altfel, temeiul oricărei acţiuni în anulare formulată în temeiul Legii nr. 554/2004, rezultă că actul vătămător al dreptului sau interesului legitim invocat de o persoană în cadrul unei acţiunii în contencios administrativ şi a cărui anulare poate fi solicitată pe această cale este exclusiv un „act administrativ”.
Acest; „act administrativ” este definit de dispoziţiile art. 2 alin. (l) lit. c) din aceeaşi lege, ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere modificând sau stingând raporturi juridice”.
Cum obiectul acţiunii, astfel cum a fost formulat de reclamat, îl constituie anularea Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, urmează să se constate că aceasta nu poate face obiectul controlului judiciar ci doar a controlului de constituţionalitate exercitat în condiţiile Legii nr. 47/1992, astfel că în mod corect instanţa de fond a reţinut că acţiunea este inadmisibilă şi a respins-o ca atare.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, şi neconstatându-se existenţa motivelor de casare, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.S. împotriva sentinţei civile nr. 4882 din 6 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 2315/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2763/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
