ICCJ. Decizia nr. 2438/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2438/2012
Dosar nr. 501/46/2011
Şedinţa publică de la 17 mai 2012
Asupra recursului de faţă:
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, la data de 8 aprilie 2011, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâţii Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vâlcea şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a fi obligaţi să-i achite suma de 300.000 lei, alocaţie bugetară la care este îndreptăţită în condiţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 150/2003 şi care i-a fost refuzată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în condiţiile textului de lege precizat, era îndreptăţită la o alocaţie bugetară de până la 30% din volumul creditului agricol acordat, în măsura în care îndeplinea condiţiile impuse de lege.
La data de 21 iulie 2009, reclamanta a încheiat un contract de creditare în valoare de 1.000.000 lei, contract valabil iniţial până la 17 octombrie 2009 şi prelungit ulterior până la 21 iulie 2010, credit rambursat integral la 19 mai 2010 şi în considerarea căruia era îndreptăţit să primească alocaţia solicitată.
A susţinut reclamanta că acest drept i-a fost refuzat, pe motiv că el nu mai este activ de la 1 ianuarie 2010, nesocotindu-se astfel principiul neretroactivităţii actelor normative şi dispoziţiile exprese ale acestora, dispoziţii care permit alocaţia pentru contractele încheiate în anul 2009, chiar dacă sumele au fost trase în 2010.
În cauză, părţile au depus acte de care au înţeles să se servească, iar pârâtele au formulat întâmpinare, prima dintre acestea susţinând netemeinicia pretenţiilor, iar M.A.D.R., apreciind atât că acţiunea este nefondată, dar şi că sunt incidente excepţiile de inadmisibilitate şi lipsă a legitimării procesuale pasive.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prima instanţă a respins această excepţie, reţinând că legitimarea procesuală pasivă este argumentată de prevederile art. 7 din Legea nr. 150/2003, potrivit cărora „(1) Fondurile necesare fondurilor publice, potrivit prevederilor prezentei legi, se asigură din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.";, iar potrivit art. 4 din Hotărârea de Guvern nr. 816/2003 „(6) Cererile soluţionate favorabil se finanţează în ordinea cronologică a înregistrării şi în limita sumelor aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; (7) Pe baza cererilor soluţionate favorabil, direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, întocmesc situaţia justificativă conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, care va fi transmisă la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; (8) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe baza solicitărilor primite de la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, va întocmi situaţia centralizatoare conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, care va însoţi cererea pentru deschidere de credite transmisă Ministerului Economiei şi Finanţelor; (9) După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale alimentează cu sumele necesare conturile direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, care virează sumele aprobate în conturile în lei ale beneficiarilor.";
Din această procedură rezultă că M.A.D.R., actuala denumire a ministerului responsabil cu politicile agricole, are atribuţii concrete, a căror neexercitare face imposibilă valorificarea dreptului pretins de reclamant.
Relativ la excepţia de inadmisibilitate invocată tot de M.A.D.R, Curtea a constatat că aceasta nu are caracterul unei veritabile excepţii, ci constituie o apărare de fond, respectiv susţinerea potrivit căreia, începând cu anul 2010 orice ajutor de stat ce nu corespunde reglementărilor comunitare trebuie modificat sau împiedicat să producă efecte. Aşadar, obligaţiile stabilite de Legea nr. 150/2003, care, de altfel, a fost şi abrogată la 24 decembrie 2010, sunt contrare prevederilor art. 87 şi 88 din Tratat, aşa încât nu i se poate da eficienţă.
Prin sentinţa nr. 312/F - Cont din 1 iunie 2011, Curtea de Apel Piteşti secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâţi la plata sumei de 300.000 lei alocaţie bugetară, către reclamantă, conform Legii nr. 150/2003 şi H.G. nr. 615/2009 şi la 39,3 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că reclamanta a încheiat, în condiţiile Legii nr. 150/2003, contractul de creditare al cărui obiect era acordarea unui împrumut numit „facilitate de credit"; în scopul finanţării/refinanţării activităţii de producţie agricolă, mai precis a achiziţionării şi producţiei puilor de pasăre şi asigurarea altor condiţii necesare în domeniul zootehnic.
La 9 octombrie 2009, între părţi a intervenit un act adiţional, în temeiul căruia facilitatea se acorda până cel mai târziu la 21 iulie 2010, cu valabilitate maxim 20 de zile de la data primei trageri. In aceste condiţii s-a modificat şi termenul de scadenţă.
Creditul a fost acordat la data de 10 martie 2010 şi rambursat integral la 19 mai 2010, beneficiarul utilizându-l conform destinaţiei aprobate şi respectând termenele de rambursare a ratelor de credit şi a dobânzilor aferente.
În aceste condiţii reclamanta a solicitat acordarea alocaţiei de 30%, solicitare ce i-a fost respinsă.
Curtea a reţinut că din economia dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 150/2003, rezultă că beneficiarii unor credite de natura celui de care s-a bucurat reclamanta erau îndreptăţiţi, dacă aceste credite sunt încheiate în anul 2009, la alocaţii bugetare de 30%. Textul nu impune nicio condiţie cu privire la momentul la care trebuie trasă facilitatea de credit şi nici cu privire la momentul de scadenţă.
Cum în Legea nr. 150/2003, ca de altfel şi în H.G. nr. 816/2003, sunt impuse alte condiţii care ţin de respectarea termenelor de scadenţă, de respectarea destinaţiei facilităţii, de constatarea conformităţii documentelor şi care, în cauză, se dovedesc ca fiind îndeplinite, Curtea a apreciat că acţiunea este întemeiată.
De altfel, a stabilit prima instanţă, nici pârâtele nu au obiectat asupra acestei îndepliniri cumulative a condiţiilor impuse pentru accesarea alocaţiei bugetare, singura susţinere sub acest aspect fiind cea a M.A.D.R., care a pretins că nu există un grafic de rambursare. Curtea a considerat că absenţa graficului de rambursare este lipsită de relevanţă atâta vreme cât au fost stabilite nişte termene de rambursare (care pot fi apreciate ca elemente componente ale unui grafic), iar aceste termene au fost respectate atât pentru credit cât şi pentru dobânzi.
2. Recursurile declarate de pârâţi
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel au declarat recurs pârâţii D.A.D.R. Vâlcea şi M.A.D.R.
2.1. Recursul declarat de pârâta Direcţia pentru Agricultură Vâlcea
Pârâta D.A.D.R. Vâlcea a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel, fără a-şi încadra criticile în vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Într-o primă parte a criticilor din recurs, recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor Legii nr. 150/2003 şi ale H.G. nr. 615/2009 contravine prevederilor Anexei nr. V pct. 3 lit. b) din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană.
Într-o a doua parte a criticilor din recurs, recurenta-pârâtă susţine că alocarea fondurilor prevăzute de Legea nr. 150/2003 se poate realiza doar pentru producţia anului 2009, deoarece H.G. nr. 615/2009 limitează folosirea creditelor pentru anul 2009. Astfel fiind, recurenta-pârâtă susţine că nu a analizat eligibilitatea cheltuielilor din creditele care nu au fost folosite pentru producţia anului 2009. Sub acest aspect, susţine că ciclul de producţie început la sfârşitul anului 2009 de societatea reclamantă (creşterea puilor de carne) durează cel târziu până la data de 15 februarie 2010, conform fişei tehnologice depusă de reclamantă.
2.2. Recursul declarat de pârâtul M.A.D.R.
Pârâtul M.A.D.R. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Printr-o primă critică din recurs, recurentul-pârât susţine că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului, reţinând existenţa raporturilor de subordonare între minister şi D.A.D.R. Vâlcea.
Printr-o a doua critică, arată că instanţa era obligată, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să reţină inadmisibilitatea acţiunii întrucât cererea reclamantei nu răspunde cerinţelor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece cererea reclamantei privind obligarea la plată este subsidiară cererii de anulare sau obligare la emiterea unui act administrativ ori de recunoaştere a dreptului pretins. În acelaşi sens, recurentul-pârât susţine că instanţa era obligată să se pronunţe în limitele în care a fost învestită şi să constate inadmisibilitatea acţiunii fată de temeiul de drept greşit invocat de reclamantă, reprezentat de dispoziţiile O.U.G. nr. 119/2007, atâta timp cât reclamanta nu a făcut vreo cerere de renunţare la acest temei.
Printr-o a treia critică din recurs, recurentul-pârât susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că reclamanta are dreptul la plata sumei solicitate ulterior abrogării Legii nr. 150/2003, instanţa având obligaţia, în temeiul art. 148 alin. (2) din Constituţie, de a înlătura norma internă incompatibilă cu dreptul comunitar, deoarece, începând cu 1 ianuarie 2010 orice ajutor de stat, cum este şi cel prevăzut de Legea nr. 150/2003, care nu corespunde reglementărilor comunitare trebuie să fie modificat sau eventual oprit de a mai produce efecte. În acest sens, recurentul-pârât invocă Regulamentul nr. 1857/2006 de aplicare a art. 87 şi art. 88 din Tratatul CE.
2.3. Apărarea intimatei-reclamante Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
II. Considerentele înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenţi, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
1.1. Excepţia lipsei calităţii procesuale a M.A.D.R.
Pronunţând soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.D.R., instanţa de fond în mod corect a avut în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii creditului agricol pentru producţie, aprobate prin H.G. nr. 816/2003, conform cărora:
„(8) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe baza solicitărilor primite de la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, va întocmi situaţia centralizatoare conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, care va însoţi cererea pentru deschidere de credite transmisă Ministerului Economiei şi Finanţelor.";
În plus, instanţa de recurs are în vedere şi dispoziţiile art. 4 alin. (9) din acelaşi act normativ, conform cărora:
„(9) După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale alimentează cu sumele necesare conturile direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, care virează sumele aprobate în conturile în lei ale beneficiarilor.";
Totodată, în soluţionarea excepţiei, întemeiat Curtea de apel a avut în vedere şi faptul că refuzul nejustificat al pârâtei D.A.D.R. Vâlcea de a acorda reclamantei alocaţia bugetară prevăzută de Legea nr. 150/2003 a fost condiţionat de adresele emise de minister, în calitate de organ ierarhic supraordonat. Sub acelaşi aspect, instanţa de recurs reţine că, potrivit principiului disponibilităţii, reclamanta a chemat în judecată şi ministerul, considerându-se vătămată în drepturile şi interesele sale legitime prin refuzul de alocare a alocaţiei bugetare ce i se cuvine, refuz materializat în adresa din 1 iulie 2010 (la dosarul de fond).
Raportat la obiectul cererii, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor să îi achite alocaţia bugetară prevăzută de Legea nr. 150/2003, şi având în vedere atribuţiile ce îi revin, conform dispoziţiilor citate, în derularea procedurii de acordare a creditului agricol pentru producţie, ministerul are calitate procesuală pasivă, neputând fi primite criticile formulate de recurentul M.A.D.R. sub acest aspect.
1.2. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocata de M.A.D.R.
Critica din recursul M.A.D.R. referitoare la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în sensul că cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata alocaţiei bugetare este subsidiară cererii de anulare sau obligare a pârâţilor la emiterea unui act administrativ, este neîntemeiată. Înalta Curte reţine că acţiunea reclamantei este admisibilă, în raport cu dispoziţiile art. 1, art. 2 alin. (2) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamanta fiind nemulţumită de refuzul nejustificat al pârâţilor de acordare integrală a alocaţiei bugetare ce i se cuvine conform prevederilor Legii nr. 150/2003, refuz încorporat în Situaţia justificativă pentru obţinerea fondurilor publice aferente creditelor agricole acordate, înregistrată la D.A.D.R. Vâlcea sub nr. 2965 din 5 iulie 2010, precum şi în adresa pârâtului M.A.D.R. nr. 105910 din 01 iulie 2010 (la dosarul de fond), iar, subsecvent, în adresa din 05 iulie 2010 a D.A.D.R. Vâlcea.
Subsumat aceleiaşi critici din recursul M.A.D.R., se constată că susţinerile referitoare la temeiul de drept greşit invocat de reclamantă, reprezentat de dispoziţiile O.U.G. nr. 119/2007, sunt eronate, deoarece reclamanta a invocat, ca temei al cererii de chemare în judecată, dispoziţiile Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 150/2003, ale H.G. nr. 615/2009 şi ale art. 274 C. proc. civ.
1.3. Cu privire la fondul cauzei
Criticile şi susţinerile din cele două recursuri care vizează dreptul reclamantei de a beneficia de alocaţia bugetară aferentă cheltuielilor eligibile din contractele de credit încheiate în anul 2009 pentru achiziţionarea şi producerea puilor de pasăre pentru carne şi ouă, în condiţiile Legii nr. 150/2003 şi ale H.G. nr. 615/2009, formează obiectul analizei sistematizate a instanţei de recurs în sensul celor arătate în continuare:
Circumstanţele cauzei, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, relevă faptul că este necontestată de către părţi încheierea contractului de creditare al cărui obiect era acordarea unui împrumut numit „facilitate de credit"; în scopul finanţării/refinanţării activităţii de producţie agricolă, mai precis a achiziţionării şi producţiei puilor de pasăre şi asigurarea altor condiţii necesare în domeniul zootehnic şi a actului adiţional încheiat la data de 9 octombrie 2009, în temeiul căruia facilitatea se acorda până cel mai târziu la 21 iulie 2010 şi e valabilă maxim 20 de zile de la data primei trageri.
În esenţă, criticile din cele două recursuri vizează, pe de o parte, dreptul reclamantei de a beneficia de alocaţia bugetară ulterior abrogării Legii nr. 150/2003 şi compatibilitatea exercitării acestui drept cu prevederile Anexei nr. V pct. 3 lit. b) din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, raportat la dispoziţiile art. 87 şi art. 88 din Tratatul CE, iar, pe de altă parte, dreptul reclamantei la plata alocaţiei bugetare doar pentru activităţile de producţie aferente anului 2009 şi determinarea cheltuielilor eligibile din contractele de credit pentru care societăţii i se cuvine alocaţia bugetară.
În ceea ce priveşte dreptul reclamantei la plata efectivă a alocaţiei bugetare ulterior abrogării Legii nr. 150/2003, instanţa constată că dispoziţiile incidente invocate recurenţi sunt următoarele:
Prevederile din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, cuprinse în Anexa nr. V -„Lista menţionată la art. 21 din Actul de aderare alte dispoziţii permanente"; pct. 3 - „Agricultură"; lit. (b), conform cărora:
„Fără a aduce atingere procedurilor privind ajutoarele existente, prevăzute la art. 88 din Tratatul CE, schemele de ajutoare şi ajutoarele individuale acordate activităţilor legate de producţia, prelucrarea sau comercializarea produselor enumerate în anexa I la Tratatul CE cu excepţia produselor pescăreşti şi a produselor derivate din acestea, puse în aplicare într-un nou stat membru înainte de data aderării şi care se aplică şi după data respectivă, sunt calificate ca ajutoare existente în înţelesul art. 88 alin. (1) din Tratatul CE sub rezerva următoarei condiţii:
- măsurile de ajutor sunt comunicate Comisiei în termen de patru luni de la data aderării. Această comunicare trebuie să includă informaţiile privind temeiul juridic pentru fiecare măsură. Măsurile de ajutor existente şi planurile de a acorda sau modifica ajutoarele, comunicate Comisiei anterior datei aderării, se consideră ca fiind comunicate la data aderării. Comisia publică lista acestor ajutoare.
Aceste măsuri de ajutor sunt calificate ca ajutoare „existente"; în înţelesul art. 88 alin. (1) din Tratatul CE până la sfârşitul celui de-al treilea an de la data aderării.
Noile state membre modifică aceste măsuri de ajutor, în cazurile în care este necesar, în vederea conformării lor cu orientările aplicate de Comisie, până la încheierea celui de-al treilea an de la data aderării. După acea dată, orice ajutor considerat ca neconform cu respectivele orientări este considerat drept ajutor nou";.
Prevederile art. 107 şi art. 108 (foste art. 87 şi art. 88) din Tratatul privind Uniunea Europeană (versiunea consolidată publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C83 din 30 martie 2010), conform cărora:
„Articolul 107 (ex-articolul 87 TCE)
(1) Cu excepţia derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piaţa internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.
(2) Sunt compatibile cu piaţa internă:
(a) ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu condiţia ca acestea să fie acordate fără discriminare în funcţie de originea produselor;
(b) ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamităţi naturale sau de alte evenimente extraordinare;
(c) ajutoarele acordate economiei anumitor regiuni ale Republicii Federale Germania afectate de divizarea Germaniei, în măsura în care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice cauzate de această divizare. în termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie de abrogare a prezentei litere.
(3) Pot fi considerate compatibile cu piaţa internă:
(a) ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forţei de muncă extrem de scăzut, precum şi a regiunilor prevăzute la articolul 349, avându-se în vedere situaţia lor structurală, economică şi socială;
(b) ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru;
(c) ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activităţi sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condiţiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun;
(d) ajutoarele destinate să promoveze cultura ţi conservarea patrimoniului, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condiţiile schimburilor comerciale şi de concurenţă în Uniune într-o măsură care contravine interesului comun;
(e) alte categorii de ajutoare stabilite prin decizie a Consiliului, care hotărăşte la propunerea Comisiei.
Articolul 108
(ex-articolul 88 TCE)
(1) Comisia, împreună cu statele membre, verifică permanent regimurile ajutoarelor existente în aceste state. Comisia propune acestora măsurile utile cerute de dezvoltarea treptată sau de funcţionarea pieţei interne.
(2) în cazul în care, după ce părţilor în cauză li s-a solicitat să-şi prezinte observaţiile, Comisia constată că ajutorul acordat de un stat sau prin intermediul resurselor de stat nu este compatibil cu piaţa internă în conformitate cu art. 107 sau că acest ajutor este utilizat în mod abuziv, aceasta hotărăşte desfiinţarea sau modificarea ajutorului de către statul în cauză în termenul stabilit de Comisie.
În cazul în care statul în cauză nu se conformează deciziei în termenul stabilit, Comisia sau orice alt stat interesat poate sesiza direct Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin derogare de la art. 258 şi 259.
La cererea unui stat membru, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate decide că un ajutor acordat sau care urmează să fie acordat de acest stat trebuie să fie considerat compatibil cu piaţa internă, prin derogare de la dispoziţiile art. 107 sau de la regulamentele prevăzute la art. 109, în cazul în care o astfel de decizie este justificată de împrejurări excepţionale. În cazul în care, în legătură cu acest ajutor, Comisia a iniţiat procedura prevăzută la primul paragraf din prezentul alineat, cererea adresată Consiliului de statul în cauză va avea ca efect suspendarea procedurii menţionate până când Consiliul se pronunţă asupra acesteia. Cu toate acestea, în cazul în care Consiliul nu se pronunţă în termen de trei luni de la formularea cererii, Comisia hotărăşte.
(3) Comisia este informată în timp util pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele. în cazul în care apreciază că un proiect nu este compatibil cu piaţa internă în conformitate cu dispoziţiile art. 107, Comisia iniţiază fără întârziere procedura prevăzută la alineatul precedent. înainte de pronunţarea unei decizii finale, statul membru în cauză nu poate pune în aplicare măsurile preconizate.
(4) Comisia poate adopta regulamente privind categoriile de ajutoare de stat cu privire la care Consiliul, în temeiul art. 109, a considerat că pot fi exceptate de la procedura prevăzută la alin. (3) din prezentul articol.";
Dispoziţiile invocate de recurenţi din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană şi din Tratatul privind Uniunea Europeană nu prevăd sistarea sau încetarea automată, la împlinirea termenului de 3 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană, a acordării alocaţiilor bugetare cuvenite în baza Legii nr. 150/2003, ci prevăd faptul că, ulterior acestei date, ajutoarele de stat existente la data aderării sunt considerate ajutor de stat nou, care trebuie să răspundă cerinţelor prevăzute de tratat. Sub acest aspect, inclusiv în doctrină s-a reţinut că dispoziţiile citate anterior reglementează mecanismul ajutorului existent, în cadrul căruia se face distincţie între ajutorul existent şi ajutorul nou, diferenţa constând în faptul că numai ajutorul nou trebuie să fie notificat Comisiei şi trebuie recuperat, dacă este declarat ilegal, în timp ce beneficiarul ajutorului existent poate păstra ajutorul primit, însă acesta poate fi modificat pentru viitor.
În cauză, suntem în prezenţa unui ajutor de stat contractat în anul 2009, calificat ca fiind un ajutor existent de prevederile alin. (1) al lit. (b) de la pct. 3 din anexa nr. V la Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, ajutor de stat ce poate fi primit şi păstrat de către beneficiar, fiind, astfel, indiscutabil dreptul societăţii de a beneficia de alocaţia bugetară corespunzătoare cheltuielilor eligibile din contractele de credit valabil încheiate.
În speţă, contractul de credit a fost încheiat în anul 2009, iar intimata-reclamantă - în calitate de beneficiar - a rambursat creditul (acordat la data de 10 martie 2010) în maximum 360 de zile de la acordare (rambursat la data de 19 mai 2009), respectând termenele de rambursare a ratelor de împrumut şi de plată a dobânzilor aferente, aşa cum rezultă din adeverinţa din 24 iunie 2010 emisă de Agenţia Mizil a R.B., conform art. 5 din Legea nr. 150/2003 şi art. 3 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 816/2003.
Conform principiului tempus regit actiim, legalitatea contractelor de credit, încheiate în perioada în care Legea nr. 150/2003 se afla în vigoare, se verifică în raport cu dispoziţiile legii respective, neavând relevanţă în privinţa legalităţii şi executării contractelor faptul că, ulterior, Legea nr. 150/2003 a fost abrogată de Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură şi pentru completarea O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010.
Contractul încheiat de intimata-reclamantă cu R.B. a avut ca obiect acordarea facilităţii de credit sub formă de împrumut pe termen scurt „în scopul finanţării/refinanţării activităţii curente de producţie agricolă pe parcursul unui an, mai puţin TVA-ul aferent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 150/2003, pentru „achiziţionarea din producţia internă sau producerea puilor de pasăre pentru carne şi ouă";, precum şi pentru „aprovizionarea, procesarea hranei, asigurarea medicamentelor şi tratamentelor medicale pentru animale, a cheltuielilor curente pentru întreţinerea şi funcţionarea adăposturilor, utilajelor şi instalaţiilor aferente pentru producţie";, încadrându-se în dispoziţiile pct. 3 teza întâi -„Achiziţionarea sau producerea puilor de pasăre pentru carne şi ouă"; din Lista cuprinzând activităţile curente de producţie, nivelul fondurilor publice şi cheltuielile eligibile pentru acordarea de fonduri publice, pe culturi, plantaţii, specii de animale, prevăzută în anexa la H.G. nr. 615/2009.
Pe cale de consecinţă, intimata-reclamantă are dreptul la acordarea alocaţiei bugetare conform dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 150/2003 şi ale art. 2 alin. (4) coroborat cu pct. 3 teza întâi din anexa la H.G. nr. 615/2009 raportat la cheltuielile eligibile din contractul de credit încheiat în anul 2009 şi a actului adiţional la acest contract.
Faţă de împrejurarea că, în recurs, intimata-pârâtă D.A.D.R. Vâlcea formulează critici cu privire la eligibilitatea cheltuielilor din creditele de care intimata-reclamantă a beneficiat, enumerând detaliat cheltuielile pe care le consideră neeligibile şi în privinţa cărora societatea nu poate beneficia de alocaţia bugetară prevăzută de Legea nr. 150/2003, înalta Curte constată că asemenea aspecte pot fi lămurite numai printr-o expertiză de specialitate, probă care nu poate fi administrată în instanţa de recurs, conform art. 305 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, instanţa constată că, în cauză, este necesară administrarea probei cu expertiză de specialitate în vederea lămuririi tuturor aspectelor referitoare la cheltuielile eligibile din contractul de credit încheiat de reclamantă în anul 2009 şi la cuantumul alocaţiei bugetare cuvenite reclamantei în raport cu dispoziţiile Legii nr. 150/2003, ale H.G. nr. 816/2003 şi ale H.G. nr. 615/2009.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, înalta Curte va admite recursurile şi va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în vederea administrării probei cu expertiză de specialitate în vederea clarificării tuturor aspectelor referitoare la cuantumul alocaţiei bugetare cuvenite reclamantei corespunzător cheltuielilor eligibile din contractele de credit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vâlcea şi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 312/F - Cont din 1 iunie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2420/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2440/2012. Contencios. Litigiu privind regimul... → |
|---|
