ICCJ. Decizia nr. 2505/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2505/2012
Dosar nr. 447/33/2011
Şedinţa publică de la 22 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii D.C., T.L., D.M., S.M., K.G., T.M., C.M., H.D.L., S.E., H.F., R.M., R.I., K.E.E., K.E., T.M., C.A.V., A.V., S.C., N.L.G., L.M., B.V., R.A., M.L.L., D.A., P.C., F.A., M.M., M.M.M., L.I., V.F., M.S., M.L., D.L., M.I.şi M.A.M., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea HG nr. 737/2010.
Reclamanţii au solicitat şi suspendarea executării actului administrativ atacat, cerere care a fost admisă.
Pe fondul cererii de anulare, reclamanţii au arătat că actul administrativ atacat instituie o normă retroactivă, în condiţiile în care afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare, respectiv dreptul la pensie al reclamanţilor începând cu luna septembrie 2010.
Prin sentinţa civilă nr. 333 din 20 iunie 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi, pe cale de consecinţă, a dispus anularea HG nr. 737/2010.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că noţiunea de „bun” înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economica, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privata (Cauza Büchen contra Cehiei din 2002).
Practica C.E.D.O. a statuat constant, în relaţie cu acest drept art. 1 alin. (1) din protocolul nr. 1 la Convenţia Europeana a Drepturilor Omului nu prevede un drept absolut, acesta însemnând că el comporta limitări de către stat, care, are sub acest aspect o larga marja de apreciere.
Potrivit deciziilor de pensionare depuse la dosar, reclamanţii sau pensionat în perioada 2008 - 2009, moment în care nu s-a pus problema schimbării legii.
Or, dacă măsurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de foşti angajaţi din sectorul bugetar în sensul diminuării acestora sunt calificate ca având natura juridică a unor măsuri cu caracter excepţional, atunci este cu totul evident că Legea 119/2010 nu s-ar putea întemeia pe art. 53 din Constituţia revizuită deoarece lipseşte una din cele doua caracteristici esenţiale, care ar permite evocarea sa, şi anume caracterul temporar, limitat în timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv şi nu temporar.
Curtea de Apel, a reţinut, sub acest aspect decizia nr. 1344/2008 a Curţii Constituţionale, unde s-a reţinut faptul că: „această instanţă nu are atribuţia de a rezolva conflictul unui act normativ intern cu legislaţia supra-naţională, aceasta revenind instanţelor judecătoreşti. De altfel, instanţelor judecătoreşti le revine sarcina de aplicare directă a legislaţiei comunitare atunci când legislaţia naţională este în contradicţie cu aceasta”.
Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii de instanţele de judecată, controlul judecătoresc realizându-se, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie,” prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”(dec. CC nr. 1344/2008)
Curtea de Apel a considerat că se poate concluziona că, dacă deciziile pronunţate de către Curtea Constituţională sunt în contradicţie cu cele ale forurilor internaţionale competente să interpreteze aceste prevederi, acestea nu pot fi reţinute de către instanţele judecătoreşti sesizate cu soluţionarea unui litigiu în care îşi găsesc aplicarea, atât timp cât instanţele judecătoreşti sunt obligate să ignore legile interne şi interpretările Curţii Constituţionale care contravin reglementărilor internaţionale şi interpretărilor date acestora de organele abilitate, astfel încât nu se poate reţine depăşirea atribuţiilor de către instanţa de judecată prin aplicarea cu prioritate a reglementărilor internaţionale.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Guvernul României a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că în mod eronat instanţa de fond a reţinut faptul că H.G. nr. 737/2010 contravine jurisprudenţei C.E.D.O., deoarece analizând circumstanţele concrete ale cazului de faţă, aplicarea Legii nr. 119/2010 în cazul reclamanţilor nu a condus la încălcarea dreptului fundamental de proprietate al acestora, ca urmare, aplicarea legii interne nu a produs efecte contrare Convenţiei.
Dreptul la pensie intră sub protecţia art. 1 din protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestaţie socială, situaţie reţinută în mai multe decizii pronunţate de Curtea Europeană (Cauza Andrejeva contra Letoniei; Cauza Muiler contra Austriei; Cauza Gaygusuz contra Austriei; Cauza Buchen contra Cehiei).
Însă, dreptul la pensie de serviciu nu este un drept diferit, care să fie protejat separat de dreptul general pe care îl are fiecare persoană de a primi o pensie.
Nu există nicio hotărâre a C.E.D.O. într-o speţă suficient de asemănătoare, care să analizeze dreptul la pensie de serviciu, în sensul de beneficiu suplimentar acordat de stat, în afara pensiei, din perspectiva încălcării art. 1 din protocolul nr. 1.
Aşadar, niciodată Curtea Europeană nu a reţinut că statele nu ar putea diminua cuantumul pensiilor.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este constantă în sensul că art. 1 din protocolul nr. 1 nu garantează dreptul de a primi pe viitor un anumit cuantum al prestaţiei sociale şi acceptă dreptul statelor de a modifica acest cuantum, în considerarea marjei largi de apreciere pe care o au la dispoziţie.
Unul din mijloacele de realizare a scopului urmărit de legiuitor a constat în adoptarea soluţiei legislative de a uniformiza sistemul de stabilire şi plată a cuantumului pensiei, în raport de criteriile prevăzute de Legea nr. 19/2000, aplicabile tuturor acelor categorii de pensionari care nu beneficiau de pensii speciale, stabilite prin legi speciale.
Chiar dacă pensia reclamanţilor a fost diminuată, raportul procentual al diminuării cuantumului pensiei nu constituie un criteriu esenţial pentru a determina existenţa raportului de proporţionalitate, fiind relevante, cu aceeaşi forţă, dacă nu mai mare, şi alte criterii, precum: modul de stabilire a acestui cuantum; raportul dintre acest cuantum şi cuantumul pensiilor obţinute de alţi beneficiari ai sistemului asigurărilor sociale de stat; raportul dintre acest cuantum şi venitul minim şi mediu pe economia naţională, raportul dintre cuantumul pensiei şi salariul pe care îl are un grefier în activitate, toate aceste elemente raportându-se la situaţia economică a României.
Recurentul mai susţine că, prin modul de reglementare a dreptului la pensie al reclamanţilor, Statul nu a depăşit marja de apreciere pe care o are la dispoziţie şi care îi este permisă de art. 1 paragraful 2 din protocolul nr. 1. Prin urmare, s-a respectat cerinţa raportului de proporţionalitate.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, „în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului”.
În temeiul acestor prevederi legale, precum şi al dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) şi h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Aşa cum o arată şi titlul actului administrativ normativ contestat, prin conţinutul acestuia se reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) şi h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”, constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispoziţiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuţie.
H.G. nr. 737/2010 nu conţine, aşadar, principii sau norme de drept substanţial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 şi nr. 119/2010, dispoziţiile acestui din urmă act normativ constituind şi temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.
Aceasta rezultă din însuşi conţinutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul şi sfera de reglementare a actului emis în temeiul şi aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operaţiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010 îndeplineşte, deci, o simplă funcţie metodologică (tehnică) iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate reclamanţi, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalităţii actului administrativ contestat.
Rolul Hotărârii Guvernului nr. 737/2010, precum şi sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispoziţiilor actului legislativ cu forţă juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat şi ale cărei dispoziţii nu le încalcă.
Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale, instanţa constituţională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor şi principiilor constituţionale şi comunitare invocate în cauza de faţă, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai şi dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, precum şi prevederile art. 20 din Constituţie prin raportare la următoarele acte internaţionale: Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume art. 1 referitor la proprietate; Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, şi anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă şi la protecţie socială şi art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent; Cartea drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, şi anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială şi asistenţa socială şi art. 52 alin. (1) privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor.
Însuşi art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 impune recalcularea şi conferă criteriul algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, dispoziţiile hotărârii atacate nedepăşind cadrul juridic impus de actul normativ în a cărui executare a fost emisă.
Analizând încălcarea art. 1 din protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte constată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului când, din considerente obiective, măsura dispusă printr-o nouă reglementare determină numai reducerea cuantumului valoric al dreptului de asigurări sociale, o asemenea ipoteză nu reprezintă încălcarea art. 1 din protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât noul nivel este determinat în funcţie de sistemul contributivităţii, iar, în aceste condiţii, reducerea cuantumului unei pensii speciale până la nivelul determinat de aplicarea principiului contributivităţii, nu reprezintă nici o măsură nejustificată, nici o măsură care să depăşească criteriile cerute de jurisprudenţa C.E.D.O., recunoscute şi în art. 53 din Constituţia României.
Examinând aspectele invocate de către reclamanţi nu poate fi reţinută nelegalitatea actului administrativ cu caracter normativ a cărui anulare face obiectul prezentei cauze.
Practic, reclamanţii critică reducerea cuantumului pensiilor de serviciu de care beneficiau anterior intrării în vigoare a HG nr. 737/2010, în urma recalculării, în condiţiile în care criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută de HG nr. 737/2010, sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010.
Într-adevăr, H.G. nr. 737/2010, publicată în M. Of. al României nr. 528 din 29 iulie 2010, a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţie şi al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, din examinarea înscrisurilor dosarului neputând fi identificate elemente de nelegalitate în operaţiunea elaborării şi adoptării sale.
De asemenea, verificând concordanţa actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza şi în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate de reclamanţi, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplineşte numai o funcţie tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forţă juridică superioară, în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.
În realitate, prevederile legale criticate au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din chiar Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1): „Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare” şi art. 7 alin. (1) „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare”.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 ar fi depăşit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, iar, pe de altă parte, acest act normativ cu forţă juridică superioară a făcut deja obiectul controlului de constituţionalitate sub aspectele criticate de către reclamanţi.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.
În consecinţă, pentru motivele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Guvernul României, împotriva sentinţei civile nr. 333 din 2 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2491/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2510/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
