ICCJ. Decizia nr. 2512/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2512/2012
Dosar nr. 1181/44/2011
Şedinţa publică de la 22 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta A.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor suspendarea executării Ordinului nr. 8332 din 31 august 2011 emis de A.N.A.F. - A.N.V. până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la anularea acestui act, pronunţarea unei hotărâri executorii de drept care are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că în data de 31 august 2011 a fost emis Ordinul nr. 8332 prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu dintre părţi prin eliberarea sa din funcţia publică teritorială de execuţie de inspector vamal în grad profesional asistent, gradaţia 5, clasa de salarizare 43 la Biroul Vamal Oancea din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, conform dispoziţiilor art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 188/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 305 din 13 octombrie 2011 Curtea de Apel Galaţi a admis cererea formulată de reclamanta A.N., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Autoritatea Naţională a Vămilor, şi a suspendat executarea Ordinului nr. 8332 din 31 august 2011 până la soluţionarea în fond a contestaţiei promovate împotriva acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că există o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită de către reclamanta din prezenta cauză, aspect care nu este de natură a prejudeca fondul, ci rezultă dintr-o analiză sumară, specifică unui astfel de litigiu.
Îndepărtarea reclamantei de la locul de muncă în care a funcţionat o perioadă considerabilă este de natură a o lipsi în primul rând de veniturile salariale şi poate fi subsumată condiţiei pagubei iminente în accepţiunea dată de legiuitor la art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, nefiind important în acest context dificultăţile autorităţii pârâtei în gestionarea situaţiei create de desfiinţarea unor posturi.
Instanţa de fond a considerat că suspendarea executării actelor administrative în discuţie este per ansamblu calea care prejudiciază cel mai puţin şi induce un echilibru între varietatea de interese divergente.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că în ceea ce priveşte existenta unui caz bine justificat, intimata-reclamantă deşi a solicitat suspendarea efectelor ordinului emis de Vicepreşedintele A.N.A.F. care conduce Autoritatea Naţionala a Vămilor, nu a făcut dovada că această primă condiţie, prevăzută de lege, este îndeplinită.
Până la anularea de către o instanţa judecătorească, ordinul a cărei suspendare se solicită se bucură de prezumţia de legalitate. În caz contrar s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede, în limitele şi condiţiile expres reglementate.
În ceea ce priveşte aspectele de vădită nelegalitate a actului administrativ recurentele arată că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că Ordinele nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011 emise de Preşedintele A.N.A.F nu au fost publicate în M. Of. al României Partea I, deci nu au intrat in vigoare, motiv pentru care nu puteau produce în mod legal efecte juridice, precum şi faptul că toate actele ulterioare emise în baza unor acte normative neintrate în legalitate prin publicarea lor conform dispoziţiilor exprese ale Legii nr. 24/2000 nu sunt legal producătoare de efecte juridice.
Ordinele nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011 emise de Preşedintele A.N.A.F. nu reprezintă acte cu caracter normativ, neavând o aplicabilitate generală, ci se adresează unui număr restrâns, bine definit şi determinat de subiecţi care au luat cunoştinţă de dispoziţiile acestora.
Având în vedere că aceste ordine sunt acte administrative cu caracter individual şi nu cu caracter normativ, recurentele susţin că faţă de dispoziţiile legale menţionate nu se impunea publicarea acestora în M. Of. al României, acestea fiind în vigoare şi producând efecte la data emiterii preavizelor de către Autoritatea Naţionala a Vămilor.
Recurentele consideră nefondată şi susţinerea instanţei de fond potrivit căreia prin organizarea examenului de testare profesională au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 188/1999.
Astfel, art. 100 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a prevăzut pentru ipoteza reorganizării ca, în cazul în care există mai mulţi funcţionari publici care optează pentru aceeaşi funcţie publică, se organizează examen de către autoritatea publică.
Art. 99 alin. (5) din acelaşi act normativ a dispus că în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c) şi e) în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorităţii sau instituţiei publice există funcţii publice vacante corespunzătoare, acesta are obligaţia de a le pune la dispoziţia funcţionarilor publici.
La art. 100 alin. (3) (singurul text de lege care face referire la ipoteza reorganizării instituţiei publice) se prevăd în mod expres următoarele „În cazul în care există mai mulţi funcţionari publici, se organizează examen de către autoritatea sau instituţia publică.”
Pentru a se putea dispune măsura suspendării actului administrativ nu este suficientă simpla afirmaţie a persoanei presupus vătămate în sensul că ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în lipsa mijloacelor de probă din care să rezulte temeinicia susţinerilor cu privire la existenţa unui caz bine justificat şi la prevenirea producerii unei pagube iminente.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumţia de legalitate, fiind el însuşi titlu executoriu.
Suspendarea actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu şi ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate”.
Prin urmare, legea impune următoarele condiţii pentru a se dispune suspendarea executării în condiţiile art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/ 2004:
- să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral;
- să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă;
- să se facă dovada existenţei „cazului bine justificat”;
- să se facă dovada „pagubei iminente”.
Primele două condiţii sunt îndeplinite pentru că se solicită suspendarea unui act administrativ unilateral şi s-a formulat plângere prealabilă.
„Cazul bine justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/ 2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În cadrul cererii de suspendare instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să se limiteze numai la împrejurări de fapt sau/şi de drept care creează o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, or asemenea împrejurări nu au fost invocate de reclamantă pentru a se considera îndeplinită condiţia „cazului bine justificat”.
„Paguba iminentă”, o altă condiţie ce trebuie îndeplinită cumulativ pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind „prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării autorităţii publice sau a unui serviciu public”.
Şi în privinţa acestei condiţii, susţinerile sunt nefondate.
Intimata-reclamantă a invocat numai pierderi de natură financiară, dar prejudiciile cauzate de emiterea ordinului a cărui suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat, vor fi analizate de către instanţa investită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
În cadrul cererii de suspendare se analizează numai prejudiciul material, viitor şi previzibil şi care nu ar putea fi recuperat, or, în cazul anulării actului administrativ, instanţa va obliga şi la recuperarea prejudiciilor cauzate.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa atacată şi pe cale de consecinţă va respinge acţiunea reclamantei, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor-Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, împotriva sentinţei civile nr. 305 din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de A.N., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 2511/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2513/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
---|