ICCJ. Decizia nr. 845/2012. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 845/2012

Dosar nr. 5469/1/2010

Şedinţa publică de la 17 februarie 2012

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2652 din 20 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş împotriva Sentinţei civile nr. 351 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC "L.D.T.I." SRL Timişoara.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc., organele fiscale reţinând în mod legal şi temeinic răspunderea solidară a societăţii comerciale intimate pentru suma de 14.056.536 RON.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamanta SC "L.D.T.I." SRL Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

La termenul din 21 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii, deşi procedura de citare a fost legal îndeplinită, a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Datorită faptului că în termen de un an de la suspendare niciuna dintre părţi nu a solicitat repunerea cauzei pe rol şi nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a repus cauza pe rol, din oficiu, în condiţiile prevăzute de art. 252 C. proc. civ., respectiv a fixat termen, cu citarea părţilor, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.: "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an", iar potrivit art. 249 C. proc. civ. "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes".

Cum, în speţă, de la data suspendării cauzei şi până la repunerea acesteia pe rol, pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor şi, având în vedere că nu s-au îndeplinit niciun fel de acte de procedură de natură a întrerupe şi nici de a suspenda perimarea, astfel cum sunt prevăzute în art. 249 - 251 din C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din acelaşi cod, constatându-se din oficiu perimarea cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimată cererea de revizuire formulată de SC "L.D.T.I." SRL Timişoara împotriva Deciziei nr. 2652 din 20 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2012.

Procesat de GGC - AS

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 845/2012. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Revizuire - Recurs