ICCJ. Decizia nr. 2861/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2861/2012
Dosar nr. 5888/2/2010
Şedinţa publică de la 7 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei.
1.Obiectul acţiunii.
Reclamanta SC A. SA Adunaţii Copăceni Giurgiu a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună:
1) Anularea deciziei de clasare nr. 5100 din 31 mai 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu;
2) Anularea actelor administrativ fiscale nr. 10335 din 22 decembrie 2009 acte materializate prin adresa Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu nr. 10522 din 29 decembrie 2009 şi nr. 1927 din 25 ianuarie 2010;
3) Obligarea pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu la emiterea actului administrativ fiscal prin care să soluţioneze cererea reclamantei de restituire a sumei de 676.379 lei, reprezentând taxă pe valoarea adăugată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a solicitat pârâtei să-i restituie suma de 676.379 lei reprezentând TVA şi accesorii, însă, aceasta, prin adresa nr. 10522 din 20 decembrie 2009 i-a respins în totalitate cererea pe motiv că nu se încadrează în niciuna din situaţiile prevăzute de lege.
Împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. 2010/2010 şi a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 14/2009 reclamanta a formulat acţiune în contencios administrativ, cauza formând obiectul dosarului nr. 4066/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 113 din 2010 definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 4322/2010 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins ca inadmisibilă acţiunea.
2.Hotărârea Curţii de Apel.
Analizând probatoriul administrat şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3517 din 17 mai 2011 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA Adunaţii Copăceni.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că dispoziţia de clasare nr. 5100 din 31 mai 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu în soluţionarea contestaţiei nr. 1088 din 3 februarie 2010 reprezintă o adresă prin care reclamantei i s-a comunicat că cererea sa de restituire a sumei de 676.379 lei a fost clasată, întrucât are acelaşi obiect ca şi cererile înregistrate sub nr. 1797/2009 şi nr. 47/2010 soluţionate de instanţă şi comunicate cu adresele nr. 10522/2009 şi 1927/2010.
În acest sens, reţine instanţa de fond, sunt şi dispoziţiile art. 10 din OG nr. 27/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
3.Recursul reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamanta SC A. SA Adunaţii Copăceni solicitând în principal, casarea acesteia cu retrimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 312 pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a judecat procesul fără a intra în judecarea fondului.
Sub acest aspect recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond nu a cercetat fondul cauzei si nici nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere nr. 2 al acţiunii care privea anularea actelor administrativ fiscale materializate prin adresele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Giurgiu nr. 10522 din 29 decembrie 2009 şi nr. 1927 din 25 februarie 2010, în condiţiile în care soluţia data pe celelalte capete de cerere depindea în mod direct de aceasta cercetare şi de o soluţie care să stabilească caracterul legal sau ilegal al actelor atacate.
Recurenta-reclamantă invocă ca temei juridic şi prevederile art. 304 pct. 7,8 şi 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină cu privire la soluţionarea capetelor de cerere nr. 2 şi 3 care priveau anularea actelor administrativ fiscale prin care se exprima refuzul nejustificat de a soluţiona cererea de restituire nr. 10335 din 22 decembrie 2009 şi obligarea pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu la emiterea actului administrativ fiscal prin care să soluţioneze favorabil cererea de restituire a sumei de 676.379 ron reprezentând TVA de plată şi accesorii.
O critică distinctă vizează aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte petitul acţiunii prin care s-a solicitat anularea dispoziţiei de clasare nr. 5100 din 31 mai 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu, în soluţionarea contestaţiei nr. 1088 din 03 februarie 2010 formulată de către recurenta-reclamantă.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Raportul de drept fiscal dedus judecăţii are ca temei juridic refuzul considerat de recurenta-reclamantă nejustificat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu de a emite actul administrativ fiscal prin care să se dispună restituirea sumei de 676.379 Ron reprezentând TVA de plată şi accesorii.
Restituirea a fost solicită cu cererea înregistrată sub nr. 1797 din 21 decembrie 2009, solicitare respinsă cu motivarea că cererea nu se încadrează în nici una dintre situaţiile prevăzute la art. 117 alin. (1) lit.a) şi h) din O.G. nr. 92/2003 iar temeiul pentru care nu se poate restitui suma solicitată îl constituie dispoziţiile Raportului de inspecţie fiscală nr. 2010 din 23 ianuarie 2009, prin care se dispune că: „se menţin sumele stabilite suplimentar prin Decizia de impunere nr. 72 din 28 mai 2008 respectiv TVA de plată în sumă de 327,048 lei si majorări de întârziere în sumă de 349.330 lei”.
În cererea din 14 ianuarie 2010 în care s-a invocat şi temeiul de drept pentru solicitarea de restituire, intimata şi-a menţinut poziţia în sensul că nu există motive de natură a schimba soluţia de respingere a cererii de restituire.
Reclamanta a formulat contestaţie conform art. 218 din O.G. nr. 92/2003 care a fost însă clasată în temeiul dispoziţiilor art. 10 din O.G. nr. 27/2002.
Problema de drept ce se impune a fi lămurită pentru stabilirea con ţinutului raportului de drept fiscal dedus judecăţii este aceea dacă reclamanta mai datora suma de 676.379 lei către bugetul statului cu titlu de TVA şi accesorii în considerarea faptului că această sumă a fost achitată în temeiul Titlului Executoriu nr. 9442 din 25 iunie 2008 care a avut la bază Decizia de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală cu nr.72 din 28 mai 2008.
Titlul de creanţă a fost desfiinţat în parte prin Decizia nr. 323 din 06 octombrie 2008 prin care s-a dispus „Desfiinţarea Deciziei de impunere nr. 72 din 28 mai 2008 emisă de către Activitatea de inspecţie fiscală Giurgiu pentru suma totală de 676.379 lei, compusă din: 327.049 lei taxa pe valoarea adăugată de plată şi 349.330 lei majorări şi penalităţi de întârziere aferente TVA urmând ea organele de inspecţie fiscală să procedeze la refacerea inspecţiei fiscale asupra aceluiaşi tip de taxă, vizând aceeaşi perioadă şi ţinând cont strict de considerentele din prezenta decizie”.
În urma inspecţiei fiscale parţiale s-a emis Decizia de modificare a bazei de impunere nr. 14 din 23 ianuarie 2009 în care s-a înserat că se menţin sumele stabilite suplimentar prin Decizia de impunere nr. 72 din 28 mai 2008. Conform dispoziţiilor art. 109 din O.G. 2003 decizia de nemodificare a bazei de impunere se emite atunci când la finalizarea inspecţiei fiscale baza de impunere nu se modifica: art. 109, Raportul privind rezultatul inspecţiei fiscale (2) La finalizarea inspecţiei fiscale, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere care va cuprinde şi diferenţe în plus sau în minus, după caz, faţa de creanţa fiscala existenta la momentul începerii inspecţiei fiscale. In cazul în care baza de impunere nu se modifica, acest fapt va fi stabilit printr-o decizie privind nemodificarea bazei de impunere.”
Prima instanţă respingând acţiunea nu a lămurit dacă pentru suma respectivă există sau nu titlu de creanţă, sens în care reclamanta a susţinut că Decizia de impunere nr. 5/2008 a constituit titlul de creanţa de la momentul emiterii ei şi până la anularea de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de soluţionare a Contestaţiilor, iar în opinia pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu -Decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. 14 din 23 ianuarie 2009 constituie titlul de creanţă care justifică refuzul restituirii sumei de 676.379 lei.
Totodată nu s-a lămurit nici faptul dacă aşa cum a susţinut autoritatea pârâtă decizia de nemodificare a bazei de impunere constituie un titlu de creanţă valid în concordanţă cu concluziile Raportului de inspecţie fiscală nr. 2010 din 25 ianuarie 2009.
La dosarul cauzei s-a depus la fila 17 dosar de fond răspunsul la solicitarea reclamantei de restituire a sumei menţionate, sub forma respingerii cererii de restituire nr. 1797 din 21 decembrie 2009, iar la fila 15 menţinerea hotărârii de respingere a cererii, cu menţiunea că partea are posibilitatea să atace în contencios administrativ refuzul considerat nejustificat de soluţionarea cererii de restituire.
Următoarea solicitare a fost clasată conform înscrisului aflat la fila 12 din dosarul de fond, în temeiul art. 10 din O.G. nr. 27/2002.
Aceste înscrisuri, care relevă refuzul autorităţii pârâte de soluţionare a cereri de restituire nu au fost analizate de prima instanţă în virtutea principiilor generale de conduita în administrarea creanţelor fiscale, potrivit cărora autorităţile competente sunt datoare să aprecieze în ansamblu relevanţa stărilor de fapt fiscale, să analizeze toate circumstanţele edificatoare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului, conform dispoziţiilor C. proc. fisc. şi a dreptului la o bună administrare.
La aceste considerente se adaugă criticile invocate de recurenta-reclamantă privind necercetarea şi nepronunţarea de către prima instanţă asupra capătului de cerere nr. 2 vizând anularea celor două adrese emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu sub nr. 10522/2009 şi nr. 1927/2010.
Pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie constatând că în cauză se impune a fi cercetată natura juridică a raportului fiscal, efectele deciziei de nemodificare a bazei de impunere, existenţa titlului de creanţă pentru suma solicitată la restituire, inclusiv adresele contestate şi răspunsul materializat în înscrisurile menţionate, Înalta Curte, apreciază că se impune a fi casată hotărârea şi trimisă cauza spre rejudecare.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 alin. (1), (3) şi (5) C. proc. civ. se va admite recursul şi se va casa sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC A. SA Adunaţii Copăceni Giurgiu împotriva sentinţei civile nr. 3517 din 17 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2833/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2900/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
