ICCJ. Decizia nr. 2900/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2900/2012
Dosar nr. 48532/3/2010
Şedinţa publică de la 12 iunie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul excepţiei de nelegalitate
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII–a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanta O.V., în contradictoriu cu pârâtele Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Casa Naţională de Pensii Publice, a solicitat anularea Deciziei nr. 258232 din 26 august 2010 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 6 privind recalcularea pensiei de serviciu.
În cadrul litigiului respectiv, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) şi h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Prin încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2011, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, Tribunalul Bucureşti a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată de reclamantă.
2. Soluţia pronunţată de Curtea de apel cu privire la excepţia de nelegalitate.
Prin sentinţa civilă nr. 5428 din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta O.V. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Casa Naţională de Pensii Publice şi a constatat nelegalitatea H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) şi h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că, aşa cum rezultă din preambulul său, H.G. nr. 737/2010 a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată şi al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, iar prin O.U.G. nr. 59 din 29 iunie 2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) şi h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a fost abrogată H.G. nr. 737/2010, aprobându-se o nouă metodologie de calcul şi dispunându-se revizuirea din oficiu a pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) şi h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiaşi legi.
Prin urmare, a reţinut judecătorul fondului, emitentul actului contestat, constatând că aplicarea art. 1 lit. c) şi h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, prin metodologia stabilită prin H.G. nr. 737/2010, a condus la nerespectarea principiului contributivităţii şi a principiului egalităţii, a procedat la emiterea unui nou act normativ, cu putere de lege, prin care a elaborat o nouă metodologie şi a dispus recalcularea pensiilor.
Chiar dacă Legea nr. 119/2000 a făcut obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională constatând, prin Decizia nr. 873/2010, că dispoziţiile art. 1 lit. a), b), d) şi i) şi art. 2 - 12 sunt constituţionale, în cauză, nelegalitatea hotărârii de guvern contestate nu provine din neconstituţionalitatea legii în baza căreia a fost emisă, ci din metodologia de calcul, care a produs consecinţele arătate în preambulul O.G. nr. 59/2011.
Totodată, Curtea de apel a reţinut că aspectele de constituţionalitate ale Legii nr. 119/2010, care au fost tranşate de Curtea Constituţională, au vizat conceptul de „drepturi câştigate”, încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie şi încălcarea art. 20 din Constituţie, raportate la art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar aspectele invocate de către reclamantă în susţinerea nelegalităţii H.G. nr. 737/2010 vizează încălcarea, de către acest act administrativ normativ, a principiului contributivităţii şi al egalităţii în faţa legii, încălcare recunoscută de legiuitor, care, constatând că „aceste împrejurări vizează interesul public şi constituie elementele unei situaţii extraordinare, ce nu suferă amânare, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate”, a adoptat O.U.G. nr. 59/2011.
3. Recursurile declarate în cauză.
Împotriva sentinţei civile nr. 5428 din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs pârâţii Guvernul României şi Casa Naţională de Pensii Publice, care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
3.1. Recursul declarat de pârâtul Guvernul României
Invocând în drept dispoziţiile art. 304¹ C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că H.G. nr. 737/2010 este legală, fiind emisă în temeiul dispoziţiilor art. 108 din Constituţie şi ale art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Instituţia recurentă precizează că măsura recalculării pensiilor îşi produce efectele de la data intrării în vigoare a legii, fără a afecta pensiile deja încasate şi, prin urmare, nu este încălcat principiul neretroactivităţii legii civile. Totodată, dreptul la pensie este dreptul garantat de Constituţie, iar nu cuantumul acestuia, legiuitorul fiind în drept să modifice, ori de câte ori apare această necesitate, condiţiile şi criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul şi cuantumul acestora.
3.2. Recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Pensii Publice.
Solicitând modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 şi ale art. 304¹ C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că H.G. nr. 737/2010 încalcă art. 47 din Constituţie şi reglementările europene care ocrotesc dreptul de proprietate, având în vedere că Legea nr. 119/2010 a făcut obiectul unor excepţii de neconstituţionalitate, soluţionate prin Deciziile nr. 871/2010 şi 873/2010.
Totodată, recurenta invocă faptul că, potrivit jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, legea nu garantează un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia, ca drept câştigat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenţii-pârâţi şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, cu precizarea prealabilă că instanţa de control judiciar va proceda la sistematizarea motivelor de recurs, întrucât se referă la aceleaşi chestiuni de drept, examinându-le împreună şi pronunţându-se potrivit finalităţii acestora.
În cadrul procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate analizează concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, „În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului”.
În temeiul acestor prevederi legale, precum şi al dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) şi h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Aşa cum o arată şi titlul actului administrativ normativ contestat, prin conţinutul acestuia se reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) şi h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”, constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispoziţiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuţie.
H.G. nr. 737/2010 nu conţine, aşadar, principii sau norme de drept substanţial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 şi nr. 119/2010, dispoziţiile acestui din urmă act normativ constituind şi temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.
Aceasta rezultă din însuşi conţinutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul şi sfera de reglementare a actului emis în temeiul şi aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operaţiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010 îndeplineşte, deci, o simplă funcţie metodologică (tehnică), iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate de intimata-reclamantă, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalităţii actului administrativ contestat.
Rolul Hotărârii Guvernului nr. 737/2010, precum şi sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispoziţiilor actului legislativ cu forţă juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat şi ale cărei dispoziţii nu le încalcă.
Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale, instanţa constituţională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor şi principiilor constituţionale şi comunitare invocate în speţa de faţă, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai şi dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, precum şi prevederile art. 20 din Constituţie prin raportare la următoarele acte internaţionale: Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume art. 1 referitor la proprietate; Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, şi anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă şi la protecţie socială şi art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, şi anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială şi asistenţa socială şi art. 52 alin. (1) privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor.
Pornind de la aspectele reţinute de Curtea Constituţională, Înalta Curte apreciază că, atâta timp cât actul normativ de bază, Legea nr. 119/2010, nu încalcă normele constituţionale, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obţinută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituţional la pensia specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat, iar partea necontributivă a pensiei de serviciu este un drept câştigat doar cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, nu se poate concluziona că H.G. nr. 737/2010 prezintă elementele de nelegalitate invocate de reclamantă.
Faţă de cele prezentate se va reţine că, prin criticile de nelegalitate formulate, reclamanta îşi manifestă nemulţumirea, în realitate, faţă de dispoziţiile de ordin substanţial cuprinse în Legea nr. 119/2010, ce constituie temeiul emiterii de către Guvern a actului administrativ contestat, iar nu faţă de normele pur tehnice, de aplicare a legii, conţinute de acest din urmă act.
Cu referire la considerentele instanţei de fond raportate la dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2001, Înalta Curte reţine că abrogarea H.G. nr. 737/2010 prin O.U.G. nr. 59/2011, ca eveniment de tehnică legislativă intervenit după intrarea în vigoare a actului respectiv, nu este de natură a demonstra nelegalitatea respectivei hotărâri a Guvernului. De altfel, în debutul ordonanţei de urgenţă care conţine expunerea motivelor care au fundamentat adoptarea actului nu sunt identificate elemente care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 este nelegală. Totodată, aşa cum s-a reţinut anterior, legalitatea H.G. nr. 737/2010 se analizează în raport cu dispoziţiile actelor normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, astfel că un act normativ ulterior, cum este O.U.G. nr. 59/2011, nu poate fundamenta ideea că actul administrativ cu caracter normativ emis anterior şi în baza unei alte reglementări ar fi fost emis în mod nelegal.
În ceea ce priveşte criticile formulate de reclamantă în sensul că H.G. nr. 737/2010 contravine principiului drepturilor câştigate, instanţa de control judiciar are în vedere faptul că problema atingerii aduse acestui principiu a fost analizată şi de Curtea Constituţională care, în considerentele Deciziei nr. 873/2010, a argumentat că Legea nr. 119/2010, în temeiul şi pentru executarea căreia a fost adoptată H.G. nr. 737/2010, nu contravine acestui principiu (pct. I paragrafele 3 şi 4 din motivarea Deciziei nr. 873/2010 a Curţii Constituţionale).
Pentru considerentele expuse, constatându-se că actul administrativ contestat nu încalcă prevederile legale pentru a căror executare a fost emis şi că în mod greşit, cu o motivare generală, întemeiată pe argumente disparate, a apreciat prima instanţă că este întemeiată excepţia de nelegalitate a Hotărârii Guvernului nr. 737/2010, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursurile formulate de pârâţii Guvernul României şi Casa Naţională de Pensii Publice şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta O.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Guvernul României şi de Casa Naţională de Pensii Publice împotriva sentinţei civile nr. 5428 din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta O.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2861/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2983/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
