ICCJ. Decizia nr. 2983/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2983/2012
Dosar nr. 305/35/2011
Şedinţa publică de la 13 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 19 mai 2011, pe rolul Curţii de Apel Oradea, reclamantul F.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Garda Naţională de Mediu, Comisariatul General şi S.I. - Comisar General - Garda Naţională de Mediu, obligarea pârâtei Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General la punerea în executare efectivă a sentinţei nr. 37 din 25 ianuarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, definitivă şi irevocabilă; reintegrarea efectivă a reclamantului în funcţia publică deţinută cu atribuţii de conducere specifice a Comisariatului Judeţean Satu Mare, redenumită în prezent prim comisar din cadrul Comisariatului Regional Cluj; anularea Deciziei nr. 254 din 01 septembrie 2010 emisă de către Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu; obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale de care a fost privat, începând cu 24 aprilie 2009, până la reintegrarea (efectivă) în funcţia de conducere (drepturi cuvenite în calitate de comisar şef respectiv prim comisar de la data solicitării reîncadrării), actualizate cu indicele de inflaţie la zi, la data efectuării plaţii şi la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin Decizia 125 din 24 aprilie 2009 emisă de Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu (G.N.M.) a fost eliberat din funcţia de comisar şef pe care o deţinea ca angajat al Comisariatului Regional Cluj şi avea ca atribuţie principală, conducerea, coordonarea activităţii Comisariatului Judeţean Satu Mare.
Prin Sentinţa nr. 37/CA/2010, definitivă şi irevocabilă, Curtea de Apel Oradea a anulat decizia mai sus amintită şi a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior, acela de comisar şef în cadrul Comisariatului Judeţean Satu Mare
Prin adresa nr. 4287/ GM din 01 august 2010, reclamantul a solicitat pârâtei punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, investită cu formulă executorie.
Pârâta a refuzat în mod nejustificat să pună în executare hotărârea judecătorească, cu motivarea că funcţia de comisar şef a fost desfiinţată şi repunerea pe postul deţinut anterior nu mai este posibilă.
Totodată, prin Decizia nr. 254 din 01 septembrie 2010 reclamantul a fost numit în funcţia publică de execuţie, de comisar clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, gradaţia 4, din cadrul Comisariatului Judeţean Satu Mare fiindu-i acordate drepturile salariale calculate ca diferenţe dintre cuantumul drepturilor salariale aferente funcţiei publice de comisar şef şi drepturile salariale aferente funcţiei publice specifice de execuţie de comisar clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, gradaţia 4.
Prin adresa 7042/2010, pârâta a respins plângerea prealabilă formulată împotriva Deciziei nr. 254 din 01 septembrie 2010 cu aceeaşi motivare, în sensul imposibilităţii reintegrării pe postul deţinut anterior, ca urmare a desfiinţării funcţiei de comisar sef.
Prin sentinţa nr. 147 din 20 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului F.V., formulată în contradictoriu cu pârâţii Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General şi S.I. - Comisar General - Garda Naţională de Mediu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că măsura de reintegrare în postul de comisar şef dispusă de instanţă nu poate fi pusă în executare din moment ce postul a fost desfiinţat, iar noul post de prim - comisar, înfiinţat prin intrarea în vigoare a H.G. nr. 196/2010 pentru modificarea H.G. nr. 112/2009 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, a fost ocupat, în condiţiile legii, cu avizul de specialitate al A.N.A.F.
Prima instanţă a considerat că este necesar să se facă distincţie între funcţia publică specifică de conducere de comisar şef, în accepţiunea H.G. nr. 1224/2007 pentru organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, în prezent abrogată şi funcţia publică specifică de conducere de prim - comisar, în accepţiunea prevederilor în vigoare ale H.G. nr. 112/2009 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu.
Astfel, funcţia de comisar şef cuprindea atribuţii de conducere a fiecărui comisariat judeţean, în concret, îndeplinea toate obligaţiile care decurg din deţinerea calităţii de ordonator terţiar de credite, în timp ce funcţia de prim - comisar face parte din aparatul propriu al comisariatelor regionale, organizate ca structuri zonale la nivel de direcţii generale, cu competenţe limitate teritorial şi conduse de comisari regionali, fără a avea atribuţii de conducere a comisariatelor judeţene;
Comisariatele judeţene au fost organizate ca structuri teritoriale cu personalitate juridică, conduse de către un comisar şef, iar în prezent, aceste comisariate judeţene sunt organizate ca servicii fără personalitate juridică in cadrul comisariatelor regionale de care aparţin;
Atribuţiile aferente funcţiei publice specifice de conducere de comisar şef sunt complet diferite de atribuţiile funcţiei publice specifice de conducere de prim - comisar, iar în prezent, în structura comisariatelor judeţene nu se mai regăsesc funcţii publice de conducere.
În acest context, instanţa de fond a apreciat că este nejustificată afirmaţia reclamantului, potrivit căreia, prin H.G. nr. 196/2010 funcţia specifică de conducere de comisar şef a fost redenumită ca prim - comisar, aceasta din urmă coordonând activitatea comisariatelor judeţene, păstrând în acest sens, în totalitate atribuţiile funcţiei de comisar şef.
În optica instanţei, prin decizia contestată nu i s-a aplicat reclamantului un tratament discriminatoriu faţă de alţi colegi şi nu se poate vorbi nici despre neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, din moment ce, reintegrarea reclamantului pe postul de comisar şef nu mai era posibilă, ca urmare a desfiinţării acestui post prin H.G. nr. 196/2010.
Împotriva sentinţei civile nr. 147/ CA din 20 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs în termen legal reclamantul F.V. prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul anulării Deciziei nr. 254 din 01 septembrie 2010 emisă de către Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, a obligării intimaţilor la punerea în executare efectivă a hotărârii Curţii de Apel Oradea nr. 37/ CA din 25 ianuarie 2010, definitivă şi irevocabilă prin reintegrarea recurentului în funcţia publică deţinută anterior cu atribuţii de conducere specifice a Comisariatului Judeţean Satu-Mare, redenumită în prezent „prim comisar” din cadrul Comisariatului Regional Cluj, a obligării intimaţilor la plata drepturilor salariale de care a fost privat reclamantul, pe perioada 24 aprilie 2009 până la completa reintegrare (efectivă) în funcţia de conducere (drepturi cuvenite în calitate de comisar şef, respectiv de prim comisar, de la data solicitării reîncadrării), actualizate cu indicele de inflaţie la zi, la data efectuării plăţii, şi în sensul obligării intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
A considerat recurentul că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
I. Încălcarea dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie, a principiului rolului activ al instanţei de judecată prevăzut de art. 129 C. proc. civ. şi a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Prima instanţă, s-a arătat, a respins acţiunea reclamantului fără a administra probele esenţiale în dovedirea identităţii între funcţiile de comisar şef şi cea de prim comisar, solicitate prin cererea de chemare în judecată. Faptul că reclamantul nu a fost prezent la primul termen de judecată nu poate fi apreciat ca o renunţare la acţiune şi la administrarea probelor solicitate în sprijinul acesteia, iar în plus s-a menţionat că întâmpinarea depusă de intimaţi nu a fost comunicată recurentului pentru a i se da posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la apărările formulate de pârâţi.
Prin urmare, a considerat recurentul că respingerea probelor solicitate şi necomunicarea întâmpinării au încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie şi dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O şi au adus atingere principiului rolului activ al instanţei de judecată prevăzut de art. 129 C. proc. civ.
II. Hotărârea primei instanţe cuprinde motive contradictorii (motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 7 C. proc. civ.).
Pentru a motiva imposibilitatea reintegrării reclamantului pe postul deţinut anterior, a considerat recurentul că instanţa de fond a prezentat argumente contradictorii. Astfel, într-o primă serie de argumente instanţa de fond a apreciat că funcţia de prim comisar este o funcţie de conducere şi că aceasta diferă de funcţia de comisar şef, dar în final aceeaşi instanţă a considerat că în structura comisariatelor judeţene nu se mai regăsesc funcţii publice de conducere. Or, în ipoteza în care funcţia de prim comisar nu este o funcţie de conducere compararea acestei funcţii cu cea de comisar şef nu mai are nicio relevanţă.
III. Hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ.).
Reclamantul a arătat că judecătorul fondului a interpretat şi aplicat în mod eronat legea considerând că funcţia de prim comisar este diferită de funcţia de comisar şef în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi că în structura comisariatelor judeţene nu se mai regăsesc funcţii publice de conducere. S-a relevat, de către recurent, că susţinerea primei instanţe conform căreia în structura comisariatelor judeţene nu se mai regăsesc funcţii publice de conducere este neîntemeiată şi nelegală deoarece: 1) din punct de vedere juridic funcţia de conducere a comisariatelor judeţene nu a fost desfiinţată prin H.G. nr. 196/2010 ci doar redenumită; 2) funcţia de conducere a comisariatelor judeţene continuă să fie exercitată şi în fapt. De asemenea, a precizat reclamantul că este neîntemeiată şi nelegală şi susţinerea primei instanţe în sensul că funcţia de prim comisar este diferită de funcţia de comisar şef, întrucât: 1) pentru a stabili că cele două funcţii de conducere sunt diferite nu s-a analizat de judecătorul fondului fişele postului aferente celor două funcţii; 2) preluând în totalitate apărările intimaţilor judecătorul fondului a plecat de la premise eronate pentru a stabili că cele două funcţii de comisar şef şi de prim comisar sunt diferite; 3) prima instanţă nu putea să facă comparaţie între funcţia de comisar şef reglementată de H.G. nr. 1224/2007 şi funcţia de prim comisar reglementată de H.G. nr. 112/2009 deoarece la data formulării cererii de reintegrare pe postul deţinut anterior H.G. nr. 1224/2007 emisă în baza O.U.G. nr. 107/2007 nu mai producea efecte juridice, ca urmare a faptului că O.U.G. nr. 107/2007 a fost respinsă de Parlament; 4) H.G. nr. 112/2009 nu a modificat cu mai mult de 50% atribuţiile aferente funcţiei publice de conducere a comisariatului judeţean astfel cum aceasta a fost reglementată de H.G. nr. 1224/2007, dovadă fiind numirea recurentului în funcţia de comisar şef la data de 1 aprilie 2009 în noua funcţie de conducere; 5) chiar dacă s-ar considera că funcţia de prim comisar este diferită de funcţia de comisar şef, H.G. nr. 196/2010 nu a modificat cu mai mult de 50% atribuţiile aferente funcţiei publice de conducere a comisariatului judeţean astfel cum aceasta a fost reglementată de H.G. nr. 112/2009.
A considerat reclamantul că refuzul de reintegrare a sa în funcţia de prim comisar este nejustificat şi pentru că are loc o discriminare faţă de alţi colegi aflaţi în aceeaşi situaţie cu recurentul, respectiv prin raportare la foştii comisari şefi din comisariatele judeţene Bistriţa, Gorj şi Vrancea care au fost demişi alături de recurent prin aceeaşi Decizie nr. 124 din 24 aprilie 2009, care au câştigat în instanţă dreptul de a fi reintegraţi pe postul deţinut anterior, iar Garda Naţională de Mediu i-a reintegrat pe funcţia de prim comisar. Garda Naţională de Mediu nu a putut prezenta o justificare rezonabilă şi obiectivă care să explice de ce unele persoane aflate în situaţii identice au fost reintegrate pe funcţia de prim comisar iar recurentul nu, astfel că prin această situaţie discriminatorie s-a adus atingere şi art. 14 din C.E.D.O. raportat la art. 1 din protocolul nr. 1 la C.E.D.O.
A mai învederat reclamantul F.V. că, deşi prin adresa nr. 4217 din 2 septembrie 2010 Garda Naţională de Mediu a recunoscut că i se cuvin şi pentru viitor drepturile salariale stabilite în hotărârea judecătorească de integrare, prin Decizia nr. 254 din 1 septembrie 2010 atacată s-a dispus plata drepturilor salariale aferente funcţiei de conducere doar până la data numirii în funcţia de execuţie. Decizia nr. 254 din 1 septembrie 2010, s-a arătat, a fost dată cu încălcarea Legii nr. 188/1999 şi contrar dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti de reintegrare, iar pe cale de consecinţă aceasta este lovită de nulitate deoarece încalcă principiul legalităţii actului administrativ, ceea ce presupune conformitatea acestuia cu Constituţia şi cu actele normative incidente la momentul emiterii sale. În fine, reclamantul a mai precizat că în cauze similare (cauza Teodorescu versus România) C.E.D.O. a condamnat statul român pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. pentru faptul că autorităţile statului român nu a pus în executare o hotărâre judecătorească de reintegrare a unei persoane pe un post deţinut anterior.
În drept recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7 şi 9, art. 3041 C. proc. civ., H.G. nr. 112/2009, art. 99 alin. (1) lit. c) şi art. 100 din Legea nr. 188/1999, art. 10 şi art. 56 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, art. 6 şi art. 14 din C.E.D.O. raportat la art. 1 din protocolul nr. 1 la C.E.D.O.
Intimaţii Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General şi Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu nu au depus întâmpinare.
Recursul este fondat şi va fi admis, cu consecinţa casării sentinţei nr. 147/ CA/2011, P.I. din data de 20 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Reclamantul a solicitat, prin cererea cu care a învestit Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, obligarea pârâtei Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General la punerea în executare efectivă a Hotărârii nr. 37/ CA din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul reintegrării efective a reclamantului în funcţia publică deţinută cu atribuţii de conducere specifice a Comisariatului Judeţean Satu-Mare, redenumită prim comisar în cadrul Comisariatului Regional Cluj, anularea Deciziei nr. 254 din 1 septembrie 2010 emisă de către Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, obligarea pârâtei Garda Naţională de Mediu la plata drepturilor salariale de care a fost privat reclamantul începând cu data de 24 aprilie 2009 până la efectiva şi completa reintegrare în funcţia de conducere, actualizate cu indicele de inflaţie la zi, la data efectuării plăţii, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Se reţine, în litigiu, că prin Hotărârea nr. 37/CA/2010, P.I. din data de 25 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă şi irevocabilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul F.V. împotriva pârâtei Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General Bucureşti, cu consecinţa anulării Deciziei nr. 125 din 24 aprilie 2009 emisă de Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General (prin care, având în vedere prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 37/2009, s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de comisar şef al Comisariatului Judeţean Satu-Mare al Gărzii Naţionale de Mediu), a dispunerii reintegrării reclamantului pe postul deţinut anterior, acela de comisar şef în cadrul Comisariatului Judeţean Satu-Mare, precum şi a obligării pârâtei Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General Bucureşti la plata drepturilor salariale de care a fost privat reclamantul, începând cu data de 24 aprilie 2009 şi până la completa reintegrare.
Urmare demersurilor reclamantului în vederea punerii în executare a dispoziţiilor Hotărârii nr. 37/CA/2010, P.I. din data de 25 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost emisă Decizia nr. 254 din data de 1 septembrie 2010, prin care Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu a stabilit că F.V., comisar clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, gradaţia 4, din cadrul Comisariatului Judeţean Satu-Mare, va beneficia de drepturile salariale calculate ca diferenţă dintre cuantumul drepturilor salariale aferente funcţiei publice de comisar şef şi drepturile salariale aferente funcţiei publice specifice de execuţie de comisar clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, gradaţia 4. Totodată, cu adresa nr. 4287/ GM din 2 septembrie 2010, referitoare la cererea reclamantului F.V. de reintegrare în funcţia publică, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General a comunicat recurentului că prin H.G. nr. 196/2010 de modificare a H.G. nr. 112/2009 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu în structura Gărzii Naţionale de Mediu funcţia de comisar şef din cadrul comisariatelor judeţene a fost desfiinţată şi că la acel moment la nivelul comisariatelor judeţene, a Comisariatului Municipiului Bucureşti şi a Comisariatului Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu nu mai există nicio funcţie de conducere.
Potrivit prevederilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ., „Cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare”.
În exercitarea rolului activ ce revine judecătorului în procesul civil, prima instanţă era datoare, în litigiu, în raport de capetele de cerere din acţiunea reclamantului, precum şi de motivele de fapt şi de drept invocate în susţinerea acestora, prealabil judecării fondului cauzei, să solicite recurentului cuvenitele precizări şi lămuriri, în condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată se tinde la punerea efectivă în executare a dispoziţiilor Hotărârii nr. 37/CA/2010, P.I. din data de 25 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă şi irevocabilă.
Or, pentru punerea în executare a unei hotărâri pronunţate în materia contenciosului administrativ, cum este situaţia în cauză, nu se poate concepe formularea unei noi acţiuni la aceeaşi instanţă de contencios administrativ împotriva refuzului autorităţilor de a executa o atare hotărâre, întrucât, pe de o parte, o nouă acţiune în acest sens nu s-ar încadra în prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi, pe de altă parte, a-i cere reclamantului să facă alte demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv, şi anume ca instanţa să dispună încă odată autorităţii administrative competente să execute o hotărâre judecătorească definitivă ar fi prea excesiv şi nu ar răspunde cerinţelor art. 35 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Pe de altă parte, în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, se reglementează expres, în cadrul capitolului III, procedura de executare a hotărârilor judecătoreşti date temeiul acestui act normativ, relevante fiind, în speţă, prevederile art. 24 alin. (1) şi (2) şi art. 25 alin. (1). Într-adevăr, potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, „(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acestuia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea părţilor”.
În cadrul procedurii de executare pe care o reglementează art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004, instanţa de executare (care este instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ) nu mai poate pune în discuţie legalitatea sau temeinicia hotărârii judecătoreşti a cărei executare se solicită, ci are a analiza numai dacă actul emis de autoritatea publică se conformează obligaţiilor impuse prin titlul executoriu, iar despăgubirile prevăzute de art. 24 alin. (2) nu au doar scopul reparării prejudiciului suferit pentru întârziere, ci sunt concepute ca un veritabil mijloc de constrângere pentru obţinerea executării hotărârii.
În raport de cele mai sus arătate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 5 C. proc. civ., se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) şi art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de reclamantul F.V. împotriva sentinţei nr. 147 din 20 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de F.V. împotriva Sentinţei nr. 147 din 20 iunie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2900/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2988/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
