ICCJ. Decizia nr. 292/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 292/2012
Dosar nr. 1148/35/2010
Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2012
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta SC B.B. SA a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Finanţelor Publice să emită actul adiţional prevăzut de ordinul comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 980 din 23 septembrie 2005 şi Ministerului Finanţelor Publice nr. 1990 din 21 decembrie 2005, la art. 4.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat, pe cale de excepţie, admiterea excepţiei autorităţii lucrului judecat şi admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond respingerea cererii ca nefondată.
Prin Sentinţa nr. 76/CA/2011-PI din 14 martie 2011 a Curţii de Apel Oradea a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC B.B. SA în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Domeniilor Statului în sensul că au fost obligaţi pârâţii să emită actul adiţional prevăzut de Ordinul comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 980 din 23 septembrie 2005 şi Ministerului Finanţelor Publice nr. 1990 din 21 decembrie 2005, la art. 4.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, la data de 30 ianuarie 2004, s-a încheiat contractul de privatizare a reclamantei SC B.B. SA, nr. 3 din 30 ianuarie 2004 între Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti şi Societatea Agricolă B.C.L.
Prin acest contract de privatizare, Societatea Agricolă B.C.L., a cumpărat „libere de orice sarcini”, un număr de 571.811 acţiuni, reprezentând 93,5501% din capitalul social total al societăţii reclamante, de 15.280.875.000 lei împărţit în 611.235 acţiuni în valoare de 25.000 lei fiecare.
La data de 26 aprilie 2004 a fost publicată în M. Of. al României nr. 470, Legea nr. 190/2004 privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii, care la art. 1 alin. (1) şi (2) prevede:
Art. 1 alin. (1) „Societăţile comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului, precum şi terenuri ale altor proprietari, persoane fizice şi/sau juridice, privatizate sau în curs de privatizare la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiază de următoarele facilităţi:
a) scutirea de la plata obligaţiilor bugetare restante la data de 30 a lunii în care s-a semnat contractul de privatizare, reprezentând: impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, precum şi cele datorate fondurilor speciale;
b) scutirea de la plata obligaţiilor restante la data de 30 a lunii în care s-a semnat contractul de privatizare, faţă de bugetele locale, reprezentând taxe şi impozite locale;
c) scutirea de la plata majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de orice fel aferente obligaţiilor bugetare restante la data la care s-a semnat contractul de privatizare;
d)scutirea de la plata penalităţilor şi majorărilor de întârziere aferente redevenţei datorate Agenţiei Domeniilor Statului, precum şi reeşalonarea redevenţei restante pe o perioadă de până la 5 ani, cu o perioadă de graţie de un an.
(2) Beneficiază de înlesnirile acordate conform prevederilor prezentei legi numai concesionarii care nu înregistrează debite restante faţă de Agenţia Domeniilor Statului pentru perioada de după privatizare, în baza contractelor de concesiune încheiate."
Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 190/2004 stabileşte faptul că înlesnirile la plată prevăzute la art. 1 lit. a) şi c), art. 4 şi art. 12 se vor aproba prin ordin comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Finanţelor Publice.
Ulterior, prin Legea nr. 507/2004, publicată în M. Of. nr. 1080 din 19 noiembrie 2004, s-a introdus la lit. e) a art. 1 care prevede: „e) dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente obligaţiilor fiscale prevăzute la lit. a) şi la art. 4, calculate şi neachitate între data intrării în vigoare a prezentului act normativ şi data emiterii ordinului comun, de către autorităţile competente, se scutesc la plată prin act adiţional la ordinul comun”.
La data publicării O.U.G. nr. 26/2005, art. 6 din Legea nr. 190/2004 a fost abrogat, însă, potrivit prevederilor art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 26/2005, cu modificările şi completările ulterioare, societăţile comerciale cuprinse în anexele nr. 1 şi 3 la Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni s-au încheiat până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, vor beneficia de înlesnirile la plată reglementate de Legea nr. 190/2004 privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii, cu modificările şi completările ulterioare.
La data de 21 decembrie 2005 a fost emis Ordinul comun al MADR şi MFP 980/1990/2005 privind acordarea înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare prevăzute de Legea nr. 190/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru S.C. B.B. S.A. Judeţul Bihor şi urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, s-a reziliat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 3 din 30 ianuarie 2004, încheiat între ADS şi Societatea agricolă B.C.L. Bihor şi, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 190/2004, cu modificările şi completările ulterioare, s-a solicitat MFP să se ia măsuri privind anularea înlesnirilor la plată acordate în baza prevederilor legii.
Prin adresa nr. 83525 din 7 noiembrie 2006, Direcţia Executări - Serviciul Executări Silite şi Rezilieri a comunicat Direcţiei Privatizare şi Concesionare activităţi şi Servicii - Serviciul Administrare Portofoliu Acţionat, că în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Administrare nr. 21 din 17 octombrie 2006, art. 4 se aprobă revenirea asupra adresei prin care se comunicase rezilierea contractului de vânzare - cumpărare acţiuni nr. 3 din 30 ianuarie 2004 şi continuarea derulării contractului, respectiv a celorlalte clauze în derulare.
MFP - ANAF a fost informat că s-a revenit asupra măsurii de reziliere a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 3 din 30 ianuarie 2004, solicitându-se analizarea situaţiei şi procedarea în consecinţă.
În data de 16 martie 2007, ADS a solicitat MFP - ANAF să emită certificatul de sarcini fiscale şi să transmită proiectul de act adiţional la ordinul comun.
Prin adresa nr. 284257 din 24 iulie 2007 MFP - ANAF apreciază că prevederile contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 3 din 30 ianuarie 2004 nu se bucură de prezumţia de legalitate şi, în consecinţă, nu poate beneficia de menţinerea înlesnirilor acordate prin ordinul comun al MADR şi MFP. Urmare solicitărilor ANAF, ADS a transmis documentele solicitate prin adresele nr. 41976 din 8 mai 2007, respectiv 42081 din 14 mai 2007, însă nici până la această dată, ADS nu a primit proiectul de act adiţional, în vederea semnării.
Prin adresa nr. 897.988 din 10 septembrie 2009, ANAF a solicitat ADS să-i comunice dacă S.C. B.B. S.A., judeţul Bihor îndeplineşte condiţiile legale în vederea obţinerii înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare, ADS transmiţând ANAF că societatea îndeplineşte aceste condiţii.
Astfel, a reţinut instanţa de fond că prin demersuri repetate ADS a depus toate diligenţele necesare în vederea încheierii actului adiţional, însă, până la această dată, MFP prin ANAF, nu a înţeles să-şi asume obligaţiile stabilite prin semnarea ordinului comun.
Prin adresa nr. 74850 din 8 decembrie 2009, MADR - Direcţia Generală Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale a comunicat ANAF faptul că „acele acte administrative aflate pe circuit, în conformitate cu prevederile din Legea nr. 190/2004, respectiv acte adiţionale şi ordine comune, trebuie semnate până la sfârşitul anului 2009”, orice act administrativ semnat după această dată nemaifiind eligibil.
Instanţa a reţinut că, potrivit anexei 5, cap. 3, pct. b) din Tratatul de Aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, măsurile de ajutor sunt calificate ca ajutoare existente în înţelesul art. 111 - 168, alin. (1) din Constituţie, până la sfârşitul celui de-al treilea an de la data aderării (2009).
Instanţa de fond a reţinut că în cauza dedusă judecăţii este evidentă culpa instituţiilor statului, respectiv a Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale care nu au emis actul adiţional solicitat de societatea reclamantă - actul adiţional prevăzut de ordinul comun al MADPR nr. 980 din 23 septembrie 2005 şi al Ministerului Finanţelor Publice nr. 1990 din 21 decembrie 2005 la art. 4, deşi prin demersuri repetate Agenţia Domeniilor Statului a depus toate diligenţele necesare în vederea încheierii actului adiţional, Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, neînţelegând să-şi asume obligaţiile stabilite prin ordinul comun.
Este relevant în acest sens faptul că în septembrie 2009, prin adresa nr. 897988 din 10 septembrie 2009, ANAF a solicitat punctul de vedere al ADS, această instituţie transmiţând că societatea reclamantă îndeplineşte toate condiţiile pentru emiterea actului adiţional şi, în acelaşi timp, împrejurarea că ANAF a primit de la MADR adresa nr. 74850 din 8 decembrie 2009, prin care i s-a comunicat obligativitatea semnării de acte adiţionale până la sfârşitul actului 2009.
Această pasivitate a Ministerului Finanţelor Publice se manifestă şi în ceea ce priveşte efectele respectivului act adiţional, în sensul că în evidenţele fiscale apar respectivele debite (dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente obligaţiilor fiscale prevăzute la lit. a) şi la art. 4, calculate şi neachitate între data intrării în vigoare a Legii nr. 507/2004 şi data emiterii ordinului comun de către autorităţile competente), în contul reclamantei în vara anului 2010 şi se şi trece la executarea acestora.
Instanţa a constatat astfel că, datorită faptului că cele două ministere nu au emis în 5 ani un act adiţional la un ordin referitor la o societate comercială, aceasta din urmă trebuie să plătească nişte debite pentru care a fost scutită expres prin Legea nr. 190/2004.
În ceea ce priveşte Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană şi celelalte prevederi ulterioare referitoare la ajutorul de stat, instanţa a apreciat că acestea se referă la fapte şi acte juridic ulterioare aderării României la Uniunea Europeană, în caz contrar ar însemna ca toate înlesnirile şi scutirile acordate de-a lungul timpului în România, ar fi anulate şi ar trebui returnate.
Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat recurs Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Finanţelor Publice.
În recursul său Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a arătat, în esenţă, următoarele aspecte:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea M.A.D.R., M.F.P. şi a A.D.S. la emiterea actului adiţional prevăzut de ordinul comun al MADR nr. 980 din 23 septembrie 2005 şi al MFP nr. 1990 din 21 decembrie 2005.
Astfel, instanţa de fond, în mod netemeinic şi nelegal, a considerat ca fiind întemeiată acţiunea reclamantei, respingând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MADR pentru primul capăt de cerere, pentru următoarele considerente:
În literatura juridică, pentru a fi "parte" în proces trebuie îndeplinite cumulativ 3 condiţii: calitate procesuală, capacitate procesuală şi existenţa unui drept, lipsa uneia dintre acestea atrăgând respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate, reclamantul având obligaţia să justifice, atât calitatea procesuală activă, cât şi pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţia, în calitatea sa de iniţiator al acţiunii.
Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii dintre persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde a fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Calitatea de parte într-un proces civil trebuie să corespundă calităţii de titular al unui drept, respectiv al unei obligaţii ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii. Mai precis, calitatea procesuală este titlul legal care îndreptăţeşte o persoană să fie parte într-un proces. Din această cauză, se impune, pentru a putea fi exercitată acţiunea, să coincidă calitatea procesuală activă cu calitatea de titular al dreptului dedus judecăţii şi nu în ultimul rând calitatea procesuală pasivă cu calitatea de subiect pasiv al dreptului.
Agenţia Domeniilor Statului, potrivit Legii nr. 268/2001, modificată, şi Legii nr. 329/2009, este o instituţie de interes public, cu personalitate juridică, cu buget propriu, în subordinea M.A.D.R., finanţată integral de la bugetul de stat.
Potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) al aceluiaşi act normativ Agenţia Domeniilor Statului are următoarele atribuţii:
a) exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului privat al statului;
b) gestionarea şi exploatarea eficientă a patrimoniului de stat, al cărui proprietar mandatat este, precum şi privatizarea societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi 2:
c) administrarea terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului public şi privat al statului, aflate în exploatarea societăţilor naţionale, a institutelor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă şi a unităţilor de învăţământ agricol şi silvic;
Astfel, în baza acestor prevederi legale, A.D.S. a încheiat cu Societatea Agricolă B.C.L. contractul de vânzare cumpărare nr. 3/30 ianuarie 2004 prin care cumpărătorul a preluat toate drepturile şi obligaţiile legale decurgând din calitatea sa de acţionar la S.C. B.B. S.A., Judeţul Bihor.
Ca atare, M.A.D.R. este terţ în raportul juridic existent între reclamanta şi pârâta A.D.S., contractul de vânzare-cumpărare nefiindu-i opozabil deoarece, pe de o parte M.A.D.R., nu este semnatarul acestuia, iar pe de altă parte, nefiind înregistrat la minister, nu poartă data certă dobândită în condiţiile limitative prevăzute de art. 1182 C. civ., pentru opozabilitate.
Totodată, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 190/2004, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte faptul că înlesnirile la plată prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) şi c), art. 4 şi art. 12 se vor aproba prin ordin comun al MAPDR (în prezent MADR) şi MFP.
Alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte faptul că înlesnirile la plată prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. d) vor face obiectul unei convenţii încheiate între APS şi beneficiarii acestora.
În acest sens a fost emis Ordinul comun al MADR şi MFP nr. 980/1990/2005.
În conformitate cu prevederile art. 4 din ordinul comun, dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente obligaţiilor de la art. 1 lit. a) din Legea nr. 190/2004, calculate şi neachitate între data intrării în vigoare a legii, respectiv 29 mai 2004, până la semnarea prezentului ordin comun, se scutesc la plată prin act adiţional.
Întrucât contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat şi semnat de ADS, în calitate de vânzător, tot aceasta trebuie să procedeze la încheierea actului adiţional.
Astfel, instanţa de fond în mod greşit a reţinut faptul că MADR trebuia să procedeze la „emiterea unui act adiţional", şi nu a reţinut competenţa ADS în ceea ce priveşte acest lucru, cum în mod corect ar fi trebuit să reţină.
Mai mult, acest lucru rezultă şi din faptul că ADS a înţeles să-şi exercite această prerogativă prin demersurile repetate întreprinse către Ministerul Finanţelor Publice prin ANAF, tocmai în vederea încheierii actului adiţional.
Faptul că ordinul a fost emis de MADR nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu, întrucât prezenta acţiune nu vizează anularea acestui ordin, ci încheierea unui act adiţional, atribuţie a ADS.
Având în vedere cele arătate mai sus, nu este îndeplinită condiţia existenţei identităţii între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii, astfel încât ministerul nu are calitate procesuală pasivă în această cauză, motiv pentru care se impune admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte fondul cauzei sunt necesare următoarele precizări:
Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 190/2004, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte faptul că înlesnirile la plată prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) şi c), art. 4 şi art. 12 se vor aproba prin ordin comun al MAPDR şi MFP.
La data publicării O.U.G. nr. 26/2005 art. 6 din Legea nr. 190/2004 a fost abrogate, însă, potrivit prevederilor art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 26/2005, cu modificările şi completările ulterioare, societăţile comerciale cuprinse în anexele nr. 1 şi 3 la Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni s-au încheiat până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, vor beneficia de înlesnirile la plată reglementate de Legea nr. 190/2004 privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, în baza acestor prevederi legale, la data de 21 decembrie 2005 a fost emis Ordinul comun al MADR şi MFP 980/1990/2005 privind acordarea înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare prevăzute de Legea nr. 190/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru S.C. B.B. S.A. Judeţul Bihor.
Ulterior, urmare neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, s-a reziliat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 3 din 30 ianuarie 2004, încheiat între ADS şi Societatea agricolă B.C.L. Bihor şi, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 190/2004, cu modificările şi completările ulterioare, s-a solicitat MFP să se ia măsuri privind anularea înlesnirilor la plată acordate în baza prevederilor legii.
Prin adresa nr. 83525 din 7 noiembrie 2006 Direcţia Executări - Serviciul Executări Silite şi Rezilieri a comunicat Direcţiei Privatizare şi Concesionare Activităţi şi Servicii - Serviciul Administrare Portofoliu Acţionat că, în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Administrare nr. 21 din 17 octombrie 2006, art. 4, se aprobă revenirea asupra adresei prin care se comunicase rezilierea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 3/30 ianuarie 2004 şi continuarea derulării contractului, respectării celorlalte clauze în derulare.
Urmare celor menţionate mai sus, MFP - ANAF a fost informat că s-a revenit asupra măsurii de reziliere a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 3 din 30 ianuarie 2004, solicitându-se analizarea situaţiei şi procedarea în consecinţă.
În data de 16 martie 2007, ADS a solicitat MFP - ANAF să emită certificatul de sarcini fiscale şi să transmită proiectul de act adiţional la ordinul comun.
Prin adresa nr. 284257 din 24 iulie 2007 MFP - ANAF a apreciat că prevederile contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 3 din 30 ianuarie 2004 nu se bucură de prezumţia de legalitate şi, în consecinţă, nu poate beneficia de menţinerea înlesnirilor acordate prin ordinul comun al MADR şi MFP. De asemenea, a solicitat ADS actul prin care s-a revenit asupra măsurii de reziliere a contractului de vânzare-cumpărare.
Urmare solicitărilor ANAF, ADS a transmis documentele solicitate prin adresele nr. 41976 din 8 mai 2007, respectiv 42081 din 14 mai 2007, însă, nici până la această dată, ADS nu a primit proiectul de act adiţional, în vederea semnării.
Prin adresa nr. 897988 din 10 septembrie 2009, ANAF a solicitat ADS să-i comunice dacă S.C. B.B. S.A., Judeţul Bihor îndeplineşte condiţiile legale în vederea obţinerii înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare, ADS transmiţând ANAF că societatea îndeplineşte aceste condiţii.
Astfel, prin demersuri repetate ADS a depus toate diligentele necesare în vederea încheierii actului adiţional, însă MFP prin ANAF, nu a înţeles să-şi asume obligaţiile stabilite prin semnarea ordinului comun, fapt reţinut în mod corect şi de către instanţa de fond.
Mai mult, prin adresa nr. 74850 din 8 decembrie 2009 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale a comunicat ANAF faptul că „acele acte administrative aflate pe circuit în conformitate cu prevederile din Legea nr. 190/2004, respectiv acte adiţionale şi ordine comune trebuie semnate până la sfârşitul anului 2009”, orice act administrativ semnat după această dată nemaifiind eligibil.
În baza celor arătate mai sus, şi ţinând cont de faptul că ADS, instituţie competentă în ceea ce priveşte încheierea actului adiţional, a întreprins demersurile necesare în acest sens, Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este singura instituţie responsabilă pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin semnarea ordinului comun.
În recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor s-a arătat că prin Sentinţa nr. 76/CA/2011-PI pronunţată de Curtea de Apel Oradea la data de 14 martie 2010, instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamantă cu consecinţa obligării pârâţilor să emită actul adiţional prevăzut la art. 4 din Ordinul Comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 980 din 23 septembrie 2005 şi Ministerului Finanţelor Publice nr. 1990 din 21 decembrie 2005.
Hotărârea instanţei de fond este pronunţată cu încălcarea prevederilor competenţei materiale a instanţei, pentru următoarele aspecte:
Instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu încălcarea prevederilor referitoare la competenta materiala a instanţei de soluţionare, având în vedere faptul că este vorba de un litigiu privind desfăşurarea activităţii în scopul privatizării, iar aplicabile în acest caz sunt prevederile art. 72010 C. proc. civ.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 72010 C. proc. civ. „litigiile privind desfăşurarea activităţii în scopul privatizării prin înstrăinare de bunuri ori alte valori din patrimoniul societăţilor comerciale sau al altor persoane juridice cu capital de stat, precum şi litigiile privind drepturile şi obligaţiile contractate în cadrul acestei activităţi se soluţionează de către instanţele care au competenţa de judecată a proceselor şi cererilor în materie comercială, potrivit dispoziţiilor prezentului cod şi cu procedura prevăzuta de aceste dispoziţii”.
Mai mult, conform prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 actualizată privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cererile prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de prezenta lege precum şi de celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea sunt de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor şi se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor".
În ceea ce priveşte fondul cauzei, acţiunea este neîntemeiată.
La data de 24 noiembrie 2010, reclamanta a sesizat Curtea de Apel Oradea cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtelor să emită actul adiţional prevăzut de ordinul comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 980 din 23 septembrie 2005 şi Ministerului Finanţelor Publice nr. 1990 din 21 decembrie 2005, la art. 4.
Prin Sentinţa recurată nr. 76/CA/2011-PI, Curtea de Apel Oradea a reţinut faptul că la data de 30 ianuarie 2004 s-a încheiat un contract de privatizare a reclamantei nr. 3 din 30 ianuarie 2004 între Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti şi Societatea Agricola B.C.L.. Prin acest contract de privatizare Societatea Agricola B.C.L. cumpăra acţiuni reprezentând 93,5501% din capitalul social al reclamantei.
La data de 26 aprilie 2004 a fost publicată Legea nr. 190/2004 privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii. Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 190/2004 stabileşte faptul că înlesnirile la plată prevăzute la art. 1 lit. a) şi c), art. 4 şi art. 12 se vor aproba prin ordin comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Finanţelor Publice.
Prin Legea nr. 507/2004 s-a introdus la lit. e) art. 1 care prevede că „dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente obligaţiilor fiscale prevăzute la lit. a) şi la art. 4, calculate şi neachitate între data intrării în vigoare a prezentului act normativ şi data emiterii ordinului comun, de către autorităţile competente, se scutesc la plată prin act adiţional la ordinul comun”.
La data de 21 decembrie 2005 a fost semnat Ordinul Comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 980 din 23 septembrie 2005 şi al Ministerului Finanţelor Publice nr. 1990 din 21 decembrie 2005 privind acordarea către reclamantă a înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare prevăzute de Legea nr. 190/2004 cu modificările şi completările ulterioare.
Ulterior, datorită neîndeplinirii obligaţiilor contractuale s-a reziliat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 3 din 30 ianuarie 2001, încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi Societatea Agricola B.C.L. Bihor şi în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 90/2004, s-a solicitat Ministerului Finanţelor Publice luarea măsurilor privind anularea înlesnirilor acordate, în baza prevederilor legii. Însă, prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 21 din 17 octombrie 2006, art. 4 s-a aprobat revenirea cu privire la măsura de reziliere a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 3 din 30 ianuarie 2004 şi continuarea derulării acestuia, cu respectarea tuturor clauzelor contractuale.
Astfel, prin adresa nr. 284257 din 24 iulie 2007 pârâta Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a apreciat cum de altfel în mod corect a reţinut şi instanţa de fond că, prevederile contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 3 din 30 ianuarie 2004 nu se bucură de prezumţia de legalitate şi în consecinţă reclamanta nu poate beneficia de menţinerea înlesnirilor acordate prin ordinul comun al MADR şi MFP.
În ce priveşte considerentele sentinţei atacate, s-a arătat că instanţa de fond în mod eronat, din analiza corespondentei între MFP, ADS şi reclamantă reţine că, pârâta Ministerul Finanţelor Publice cu rea voinţă a refuzat să emită proiectul de act adiţional la Ordinul Comun, dar nu reţine în nici un fel atitudinea pasivă chiar a reclamantei în sensul că aceasta din urma notifica abia în cursul anului 2010 (a se vedea adresa nr. 154213 din 19 august 2010 emisă de MADR către reclamantă) instituţiile abilitate în vederea emiterii actului adiţional la Ordinul Comun.
Or, potrivit anexei 5, cap.3, pct. b) din Tratatul de Aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeana, ratificat prin Legea nr. 157/2005, măsurile de ajutor sunt calificate ca ajutoare „existente” în înţelesul art. 111-168, alin. (1) din Constituţie până la sfârşitul celui de-al treilea an de la data aderării, adică până la finele anului 2009.
Prin urmare, solicitarea reclamantei făcută abia în cursul anului 2010, aşa cum rezultă din actele menţionate mai sus face imposibilă emiterea actului adiţional la Ordinul comun, faţă de prevederile exprese ale Tratatului de Aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005.
De altfel şi prin adresa nr. 74.850 din 8 decembrie 2009 a Ministerului agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, transmisă pârâtei Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, s-a specificat expres faptul că „acele acte administrative aflate pe circuit în conformitate cu prevederile din Legea nr. 190/2004, respectiv acte adiţionale şi ordine comune trebuie semnate până la sfârşitul anului 2009, iar orice act administrativ semnat după această dată nu mai este eligibil”.
Ca atare, faţă de cele menţionate mai sus, nu poate fi reţinută în nici un fel reaua voinţă a instituţiilor statului care în cursul anului 2010 nu au întocmit actul adiţional la Ordinul Comun pe considerentul că, acestea au aplicat întocmai dispoziţiile exprese ale Tratatului de Aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.
Recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse ca atare.
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale invocate de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, este tardivă, astfel că Înalta Curte o respinge ca atare, în raport de prevederile art. 1591 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţii care stipulează în termeni categorici şi inderogabili că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului. Cum excepţia a fost invocată în prezenta cauză pentru prima dată în recurs, rezultă cu evidenţă că a fost formulată tardiv.
De asemenea, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, este nefondată iar Înalta Curte o respinge ca atare. Cum obiectul acţiunii îl reprezintă cererea de obligare a pârâţilor să emită actul adiţional la Ordinul comun nr. 980 din 23 septembrie 2005 al MAPDR şi nr. 1990 din 21 decembrie 2005 al MFP, pârâtul are calitate procesuală pasivă fiind co-emitent al ordinului mai sus amintit, în consecinţă, acest minister, alături de MFP este titularul obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte constată că în mod temeinic şi legal prima instanţă a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâţii să emită actul adiţional mai sus amintit.
În cauză, aşa cum a reţinut corect prima instanţă, a fost demonstrată cu prisosinţă pasivitatea pârâţilor în îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Legea nr. 190/2004, conduită abuzivă şi nelegală, probată, printre altele, de bogata corespondenţă purtată între cele trei instituţii pârâte.
Astfel, cei doi co-emitenţi ai ordinului comun nr. 980 din 23 septembrie 2005 al MAPDR şi nr. 1990 din 21 decembrie 2005 al MFP, nu au încheiat actul adiţional cu toate că societatea reclamantă îndeplinea integral condiţiile, operaţiune care trebuia efectuată până la finele anului 2009. Practic, recurenţii invocă propria culpă în neexecutarea obligaţiei de a semna actul adiţional, din poziţiile exprimate pe parcursul litigiului, recunoscând că Agenţia Domeniilor Statului a depus toate diligenţele în vederea încheierii actului adiţional, în considerarea faptului că pârâta îndeplinea condiţiile legale. Astfel, ADS i-a atenţionat pe cei doi co-emitenţi ai ordinului că actul adiţional la acesta trebuie semnat până la finele anului 2009, altfel orice act administrativ semnat după această dată nemaifiind eligibil (adresa nr. 74850 din 8 decembrie 2009 a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale expediată Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală).
Aşadar, apărarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, din recurs, în sensul că cererea reclamantei a fost formulată după expirarea termenului de 3 ani la care se referă Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană (anexa 5, capitolul 3, pct. b), nu poate fi primită, pentru aceea că demersurile au fost efectuate înlăuntrul termenului, astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, pe de o parte, iar pe de altă parte pârâţii cunoşteau că reclamanta îndeplineşte toate condiţiile, înainte de finele anului 2009. Evident că acţiunea în justiţie era firesc să fie promovată după expirarea termenului mai sus arătat, moment care marchează neîndeplinirea obligaţiilor ce le reveneau pârâţilor, în privinţa încheierii actului adiţional în beneficiul reclamantei.
În fine, aşa cum a reţinut prima instanţă, prevederile mai sus menţionatului tratat de aderare (referitoare la ajutorul de stat) se aplică faptelor şi actelor juridice ulterioare momentului aderării la Uniunea Europeană, astfel că din această perspectivă critica formulată de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, nu poate fi primită.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor împotriva Sentinţei nr. 76/CA/2011-PI din 14 martie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 2489/2012. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 299/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
