ICCJ. Decizia nr. 2999/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2999/2012
Dosar nr. 8235/2/2010
Şedinţa de la 14 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii L.L.S. şi B.L.A.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la analizarea cu prioritate a dosarului reclamantelor înregistrat la Comisie sub nr. 43285/CC; obligarea pârâtei să desemneze evaluator şi să predea dosarul acestuia în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum şi obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobil, în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că dosarul ce a stat la baza emiterii Dispoziţiei Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 9340 din 08 ianuarie 2008, a fost înregistrat la sediul instituţiei pârâte sub nr. 43285/CC, fiind parcursă etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, însă deşi au trecut mai bine de 10 ani de la data depunerii notificării, dosarul nu este soluţionat, această modalitate de soluţionare din partea instituţiei pârâte fiind de natură să prelungească în mod nejustificat procedura de acordare a despăgubirilor ce li se cuvin.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea petitelor 1 şi 2 ca rămase fără obiect şi respingerea petitelor 3 şi 4 ca neîntemeiate.
Prin Sentinţa nr. 3340 din 10 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantele L.L.S. şi B.L.A.D. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamanţii au solicitat autorităţii publice pârâte analizarea cu prioritate a dosarului său din motive medicale la data de 21 septembrie 2010 iar autoritatea publică pârâtă a aprobat cerea sa la data de 07 octombrie 2010, astfel că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri.
Referitor la celelalte etape ale procedurii, prima instanţă a constatat că pretenţiile reclamantei de a se stabili de către instanţa de judecată termene precise de parcurgere a etapelor este lipsită de temei legal. Pe lângă faptul că nu există certitudinea că autoritatea publică pârâtă nu îşi va îndeplini obligaţiile viitoare iar cenzurarea activităţii autorităţilor publice nu se poate face anticipat, înainte ca acestea să nesocotească dispoziţiile legale, reclamanta nu a indicat temeiul de drept al termenelor pretinse în acţiune.
2. Calea de atac exercitată împotriva Sentinţei nr. 3340 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs reclamanţii L.L.S. şi B.L.A.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenţii-reclamanţi au criticat sentinţa sub următoarele aspecte:
Dezlegarea fondului cauzei, prin respingerea acţiunii ca neîntemeiată cu motivarea că nu există certitudinea autoritatea pârâtă îşi va îndeplini obligaţiile viitoare, este greşită, în condiţiile în care autoritatea pârâtă deşi a făcut dovada că a analizat cu prioritate cererea reclamantelor în şedinţa din 07 octombrie 2010, nu a făcut dovada desemnării unui evaluator în vederea întocmirii dosarului, astfel că nu şi-a îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 16 din Legea nr. 247/2005.
De asemenea, în opinia recurenţilor, deşi legea nu prevede un termen de efectuare a acestui raport de evaluare şi de emitere ulterior a deciziei de despăgubire, acest lucru nu poate fi invocat de către instanţa de fond în sprijinul pârâtei, întrucât în acest caz ar fi la dispoziţia pârâtei finalizarea procedurii administrative de emitere a titlurilor de despăgubire.
În fine, recurenţii arată că în mod greşit, instanţa de fond a apreciat obiectul acţiunii ca fiind cenzurarea activităţii pârâte, cererea de chemare în judecată având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al autorităţii pârâte de a soluţiona cererea.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 pct. 9 şi art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
Conform circumstanţelor cauzei, prin Dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti 9340 din 08 ianuarie 2008, au fost soluţionate notificările nr. 683/2002 şi nr. 720/2002, formulate de L.L.S. şi B.L.A.D., în sensul respingerii cererii "privind restituirea în natură a apartamentului din imobilul situat în Bucureşti, Str. M. (actuală R.), sector 4, (...) întrucât terenul a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, dosarul aferent dispoziţiei sus-menţionate fiind înregistrat la data la CCSD sub nr. 43258/CC.
Apărările intimatei-pârâte întemeiate pe necesitatea completării dosarului administrativ aferent dispoziţiei emise de Primarul General al Municipiului Bucureşti nu pot fi primite, întrucât, o asemenea solicitare nu poate justifica întârzierea soluţionării dosarului.
Intervalul de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, în condiţiile în care recurenţii-reclamanţi au depus notificarea în anul 2002, iar calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 9340 din 08 ianuarie 2008, dosarul fiind înregistrat în anul 2009 la CCSD, conferă consistenţă concluziei că durata procedurii administrative de soluţionare a notificării este de natură a încălca principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Faptul că legea specială (Titlul VII al Legii nr. 247/2005) nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor nu conferă suport apărărilor pârâtei, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituţia României, normele naţionale cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să contravină principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de dispoziţiile sus-menţionate din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci şi în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.
În aprecierea conduitei autorităţii publice pârâte, instanţa are în vedere inclusiv faptul că, abia după trei luni de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 09 decembrie 2010, pârâta CCSD, prin adresa din 09 decembrie 2010, a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti completarea dosarului cu administrativ cu datele menţionate anterior.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi de Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare sau a unei totale pasivităţi a autorităţii publice.
Astfel fiind, având în vedere faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (5), (6) şi (7) din Titlul VII - "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire poate fi realizată numai după desemnarea evaluatorului autorizat şi întocmirea raportului de evaluare, în considerarea caracterului complex al acestor proceduri, Înalta Curte apreciază ca fiind rezonabilă obligarea pârâtei CCSD să finalizeze procedura administrativă cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 6 luni de la pronunţarea prezentei hotărâri.
Înalta Curte, constată că sunt nefondate criticile aduse de recurenţi referitoare la respingerea capătului de cerere privind obligarea obligarea pârâtei la analizarea cu prioritate a dosarului înregistrat la Comisie sub nr. 43258/CC, câtă vreme dosarul reclamanţilor a fost analizat de către pârâtă, cu prioritate, în şedinţa din 07 octombrie 2010, astfel că acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
De asemenea, se constată că, având în vedere circumstanţele concrete ale pricinii, împrejurarea că autoritatea competentă trebuie să dispună de timpul necesar pentru evaluarea imobilului, se exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, instituit prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
În fine, apărările pârâtei referitoare la aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 4/2012 nu pot fi primite, întrucât acţiunea a fost introdusă la data de 23 septembrie 2010, iar hotărârea judecătorească recurată a fost pronunţată la data de 10 mai 2011 anterior intrării în vigoare a actului normativ invocat, astfel că, potrivit principiului tempus regit actum, dispoziţiile acestuia nu sunt de natură a fundamenta o altă soluţie.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de L.L.S. şi B.L.A.D. împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pe care o va modifica în sensul admiterii, în parte, a acţiunii formulate de reclamanţi şi obligării pârâtei CCSD să procedeze la desemnarea unui evaluator şi, pe baza raportului de evaluare, la emiterea în favoarea reclamanţilor a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Având în vedere soluţia pronunţată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., intimata-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată la plata către recurenţii-reclamanţi L.L.S. şi B.L.A.D. a sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recursul declarat de L.L.S. şi B.L.A.D. împotriva Sentinţei nr. 3340 din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite în parte acţiunea şi în consecinţă:
Obligă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să procedeze la desemnarea unui evaluator şi, pe baza raportului de evaluare, la emiterea în favoarea reclamanţilor a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere din acţiune, de obligare a pârâtei să procedeze la analizarea cu prioritate a dosarului reclamanţilor.
Obligă intimata-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata, către recurenţi, a sumei de 2.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2948/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3002/2012. Contencios → |
|---|
