ICCJ. Decizia nr. 3002/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3002/2012
Dosar nr. 8522/2/2008
Şedinţa publică de la 14 iunie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 2.682 din 2 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere referitor la anularea Deciziei de impunere nr. 37 din 27 martie 2008 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a Contribuabililor Mijlocii Călăraşi - Activitatea de inspecţie fiscală.
Totodată, Curtea a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta SC Z. SA Călăraşi împotriva Deciziei nr. 208 din 20 iunie 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a desfiinţat Decizia nr. 208 din 20 iunie 2008 în privinţa punctului nr. 1.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să soluţioneze contestaţia reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. 37 din 27 martie 2008 în ceea ce priveşte suma de 1.563.576 RON, respingând contestaţia în ceea ce priveşte pct. 2 din Decizia nr. 208 din 20 iunie 2008, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta SC Z. SA Călăraşi, societate în insolvenţă, a făcut obiectul unei inspecţii fiscale generale desfăşurată în două etape (24 septembrie 2007 - 29 octombrie 2007 şi 10 martie 2008 - 26 martie 2008), în urma căreia organele de inspecţie fiscală au întocmit raportul de inspecţie fiscală nr. 86 din data de 26 martie 2008, în cuprinsul căruia au menţionat pentru perioada 01 ianuarie 2002 - 30 septembrie 2007 diminuarea pierderii contabile înregistrate de reclamantă cu suma de 5.280.668 RON provenind din venituri neînregistrate, iar a pierderii fiscale cu suma de 8.294.298 RON.
De asemenea, judecătorul fondului a reţinut că în baza constatărilor cuprinse în acest raport de inspecţie fiscală, au fost emise Decizia de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată nr. 37 din 27 martie 2008, titlu de creanţă pentru taxa pe valoarea adăugată suplimentară în sumă de 774.254 RON şi accesoriile calculate, în sumă de 999.848 RON, precum şi Dispoziţia nr. 644 din data de 26 martie 2008, prin care s-a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a pierderii diminuate, a taxei pe valoarea adăugată colectată stabilită suplimentar în sumă de 774.254 RON şi înregistrarea pe cheltuieli a accesoriilor în sumă de 999.848 RON.
Prin Decizia nr. 4 din 27 mai 2008, Direcţia Generală a Finanţelor Publice - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a respins contestaţia reclamantei, formulată împotriva Dispoziţiei nr. 644 din data de 26 martie 2008 şi a înaintat Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală contestaţia împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 37 din 27 martie 2008.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că prin Decizia nr. 208 din 20 iunie 2008, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus atât suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă pentru suma de 1.563.576 RON, reprezentând 694.825 RON taxa pe valoarea adăugată şi 868.751 RON majorări de întârziere aferente, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea definitivă a motivului care a determinat suspendarea, în condiţiile legii, cât şi respingerea ca neîntemeiată şi nemotivată a contestaţiei pentru suma de 209.526 RON, reprezentând 79.429 RON taxa pe valoare adăugată şi 130.097 RON majorări de întârziere aferente.
Prima instanţă a constatat că, deşi este necontestat că reclamanta a respectat dispoziţiile legale privind contestaţia administrativă prealabilă, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile speciale reglementate de C. proc. fisc., astfel că analiza legalităţii actelor fiscale contestate de către reclamantă se realizează exclusiv în cadrul contestaţiei asupra deciziei emise în soluţionarea fondului contestaţiei, în lipsa unei asemenea decizii o astfel de cerere fiind inadmisibilă.
Cu privire la temeinicia Deciziei nr. 208 din 20 iunie 2008, instanţa de fond a reţinut că măsura suspendării dispusă în cadrul soluţionării administrative a contestaţiei formulate de reclamantă, nu a fost luată cu respectarea şi corecta aplicare a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003.
Curtea de Apel a apreciat că abia ulterior stabilirii corectitudinii împrejurărilor de fapt ce au determinat reţinerea veniturilor suplimentare ce au stat la baza diminuării pierderilor fiscale şi au atras calcularea de TVA suplimentar, se va putea aprecia asupra legalităţii măsurilor dispuse prin Dispoziţia nr. 644 din 26 martie 2008, care nu reprezintă decât un act administrativ ce impune contribuabilului să efectueze operaţiuni în evidenţele contabile cu privire la elemente de activ şi/sau pasiv pentru care s-a stabilit în mod irevocabil, că au fost înregistrate eronat.
Conchizând, prima instanţă a constatat că opţiunea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mici şi Mijlocii de a disjunge contestaţia reclamantei în faza administrativă prealabilă nu este una cel puţin judicioasă, fiind luată cu încălcarea dispoziţiilor generale referitoare la prorogarea de competenţă, în condiţiile în care faptul generator atât al creanţelor fiscale stabilite prin decizia de impunere cât şi al măsurilor dispuse prin dispoziţia de măsuri este acelaşi.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanta SC Z. SA Călăraşi, cât şi pârâtele Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Călăraşi şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor.
Reclamanta SC Z. SA Călăraşi a formulat următoarele critici împotriva sentinţei atacate:
- în mod greşit instanţa de fond a respins capătul de cerere al acţiunii introductive referitor la anularea obligării la plata sumei de 209526 RON, compusă din 79.429 RON TVA şi 130097 RON majorări de întârziere aferente, cu motivarea că împotriva Deciziei de impunere nr. 37 din 27 martie 2008 nu a fost parcursă procedura administrativă prealabilă. Întrucât această decizie a stat la baza Deciziei nr. 208 din 20 iunie 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, implicit, conform O.G. nr. 92/2003, instanţa trebuia să se pronunţe şi asupra acestei decizii;
- în mod greşit instanţa de fond a respins apărările reclamantei cu privire la deductibilitatea sumei de 79.429 RON cu titlu de TVA şi nu a motivat în ce anume constau "erorile din documentele justificative";
- instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind anularea disjungerii, de către organul administrativ fiscal, a contestaţiei reclamantei şi a formării a două dosare diferite, cu toate că în considerentele sentinţei s-a reţinut că această procedură este nelegală.
Recurenta şi-a încadrat în drept criticile formulate în prevederile art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Recurentele Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Călăraşi şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor a criticat hotărârea atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., enumerând următoarele elemente de nelegalitate şi netemeinicie:
- în mod greşit instanţa de fond a dispus anularea pct. 1 din Decizia nr. 208 din 20 iunie 2008, deşi, în speţă, organul de soluţionare a contestaţiei a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală;
- instanţa de fond nu a avut în vedere motivul de suspendare a soluţionării contestaţiei reclamantei, respectiv faptul că organele de inspecţie fiscală au reconsiderat veniturile societăţii în sensul majorării lor, iar Decizia nr. 4 din 27 mai 2008 prin care s-au recalculat aceste venituri a fost atacată de SC Z. SA Călăraşi prin contestaţie ce face obiectul dosarului nr. 2242/116/2009 aflat pe rolul Tribunalului Călăraşi.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs formulate de recurente, motive ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Astfel, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca inadmisibil capătul de cerere referitor la anularea deciziei de impunere nr. 37 din 27 martie 2008, cu motivarea că în privinţa acestui act administrativ fiscal nu a fost parcursă procedura de contestare administrativă, respectiv nu s-a emis o decizie de soluţionare a contestaţiei reclamantei care să vizeze motivele de fond invocate de aceasta, dispunându-se doar suspendarea soluţionării contestaţiei. Soluţia pronunţată de instanţa de fond este, astfel, în concordanţă cu prevederile art. 213 alin. (1) şi art. 218 din O.G. nr. 92/2003 în forma în vigoare la momentul emiterii deciziei şi promovării acţiunii, fiind conformă şi cu practica judiciară constantă a instanţelor de contencios administrativ, referitoare la obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile.
Referitor la incidenţa în cauză a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, de asemenea, instanţa de fond a stabilit în mod corect că la data emiterii Deciziei nr. 208 din 20 iunie 2008 nu exista, în mod formal, o "altă judecată" şi, mai mult, între soluţionarea contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. 37 din 27 martie 2008 şi soluţionarea contestaţiei împotriva Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele fiscale nr. 644 din 26 martie 2008, nu există o interdependenţă care să conducă la suspendarea contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. 37/2008. Această din urmă decizie stabileşte venituri suplimentare şi trebuie analizată cu prioritate faţă de dispoziţia privind diminuarea pierderii fiscale pentru perioada 2001 - 2007 (Dispoziţia nr. 644 din 26 martie 2008).
Prin urmare, recurenta afirmă în mod eronat că în cadrul contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 4/2008 se analizează sumele stabilite cu titlu de obligaţii suplimentare, iar nu măsurile de înregistrare în evidenţele contabile a sumelor reconsiderate venituri.
În privinţa sumelor de 79429 RON TVA şi 130.097 RON majorări de întârziere aferente, criticile recurentei vizează fondul acestor obligaţii, deşi instanţa de fond a stabilit că, în mod corect, organul de soluţionare a contestaţiei administrative a respins acest punct ca nemotivat, conform art. 206 lit. c) şi d) din O.G. nr. 92/2003. Faţă de acest impediment procedural, instanţa de control judiciar nu poate intra în analiza fondului acestui capăt de cerere, pentru care contestaţia administrativă a fost respinsă ca nemotivată, soluţie menţinută şi de prima instanţă.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC Z. SA Călăraşi prin administrator judiciar Cabinet de Individual de Insolvenţă H.N., Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Călăraşi împotriva Sentinţei nr. 2.682 din 2 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2999/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3082/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
